Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Un tânăr poet: Constantin Romulus Preda

Un tânăr poet: Constantin Romulus Preda

 

Constantin Romulus Preda
„M-am iubit cu o femeie-piersică pînă s-a copt luna”
Caracal, Editura Hoffman, 2019

 

 

„M-am iubit cu o femeie-piersică pînă s-a copt luna „ este a șaptea carte de poezie a lui Constantin Romulus Preda. Poetul a mai publicat:”Mii de baionete îmi decorează inima” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2013), „Iubirea noastră înflorește dincolo de stele” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2013), „Cap sau pajură, sabie sau inel de logodnă” (Craiova, Editura Autograf MJM, 2015), „Marti rul Garoafei (Craiova, Editura Autograf MJM, Craiova, 2015), „Te iubesc aproape orb” (Caracal, Editura Hoffman, 2018), “Te iubesc, nu mai am margini” (Caracal, Editura Hoffman, 2018).
O activitate poetică remarcabilă, ce nu a rămas fără ecou. Să amintim doar că lui Constantin Romulus Preda i s-a decernat premiul de debut în cadrul Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” (ediția I, septembrie 2013). Cu acest prilej, tânărul poet a fost remarcat de poetul spaniol Justo Jorge Padrón, una din personalitățile prezente la prima ediție a Congresului Mondial de Poezie de la Craiova. Despre junele poet craiovean, Lucian Avramescu nota următoarele: „Fiu al poetului Constantin Preda, autorul duce mai departe o tradiție a poeziei care a găsit sol fertil în ograda cu metafore a familiei, prelungind, cu încercarea de a lua distanță de tatăl său, găsindu-şi nota proprie, o meserie-blestem a harului, calvarul frumos de a scrie poezie.”
Într-adevăr, nu e uşor să-ți construieşti propria poezie când ai norocul de a te naşte ca fiul unui poet însemnat cum este Constantin Preda. Dar, spre lauda sa, Constantin Romulus Preda s-a străduit să-şi construiască drumul propriu în literatură, părăsind ograda cu metafore a ilustrului său părinte, chiar dacă pe alocuri se mai prelungesc unele umbre ale arborilor din curtea părintească, ceea ce nu e neapărat un mare păcat.
Aflat la a şaptea apariție editorială, tânărul poet (s-a născut la 8 martie 1990 la Craiova şi este licențiat în Drept şi Ştiințe politice) şi-a construit un univers personal care-l individualizează în cadrul celei mai noi generații de poeți. Ultimul volum al lui Constantin Romulus Preda ne descoperă un univers liric structurat în jurul unor obsesii mai vechi ale sale, al unor simboluri fecunde: sângele, moartea, iubirea, tăcerea, poezia şi altele.
Spre deosebire de alți tineri din generația sa, poetul craiovean nu pare deloc interesat de frecventarea ironicului, ludicului şi cotidianului prozaic, caracteristici ale generației lui Mircea Cărtărescu. Dimpotrivă, el pare mai degrabă atras de lirismul vizionar, de gravitatea şi solemnitatea metaforei. E suficient să citim un scurt poem intitulat “Poezia”, o ars poetica în fond, concentrată ca un haiku, pentru a măsura distanța care-l separă de poezia ironică a optzeciştilor: “Poezie / catedrală / a picăturii de rouă.” Minimalismul e una din tentațiile permanente ale acestei poezii ce evită sistematic retorica fastuoasă, versurile având uneori o sicitate aforistică.
Aflat pe cea de-a şaptea treaptă a destinului său poetic, Constantin Romulus Preda a depăşit oscilațiile şi ezitările începătorului. În aparență confesiv, poetul evită confesiunea directă, mărturisirea sa fiind de obicei mediată de gesturile unui grandilocvent suflet romantic, unul ce retrăieşte marile mituri ale umanității, străbătând prin “inima visului primordial”, înfruntând pericolele plin de curajul unui cavaler ce “decapitează minotaurul”(am căzut în sinea mea). Poemele se structurează în fond ca mici scenarii al propriei intimități, cu o defilare fastuoasă de măşti, într-un gest patetic de căutare a sinelui.
Drapat în mantia unui cavaler al vremurilor moderne, Constantin Romulus Preda e convins că poeții repetă de veacuri aceeaşi nobilă misiune de slujire a unor mistere divine: „poeții sunt arhanghelii nimicului divin. aşa a fost. aşa va fi. amin.” (s-au spus multe despre Poezie). E limpede că tânărul poet atribuie poeziei grația unui mister esențial al umanității, fiind printre puținele realități cărora le acordă privilegiul de a fi scrise cu majusculă. Ca şi când ar dori să confirme prezumția barbiană că lirismul ni se oferă ca un “act clar de narcisism”, tânărul poet îşi contruieşte universul poetic cu obstinația unui spirit avid de cunoaştere, de autocunoaştere, de autodefinire, de scormonire a luminilor şi tenebrelor sinelui, de identificare cu propria esență. În una din poeziile ultimului volum, Constantin Romulus Preda se defineşte prin raportare la ingenuitatea iubirii şi căutarea unui cavaler ce rătăceşte prin puritatea unui univers hibernal: „ tu eşti cămaşa sufletului meu / îmi ții de cald când umblu nebun prin ninsoare / printre fantasme şi zâne polare / tu eşti cămaşa sufletului meu / în nopțile friguroase de iarnă / îmi intri în carne şi arzi / când eu plec la vânătoare de fulgi de zăpadă / poate la anul îți voi dărui o iarnă întreagă / poate la anul / acum doar un fulg de zăpadă” ( tu eşti cămaşa sufletului meu).
Una din obsesiile cele mai fertile ale acestui lirism este, la concurență cu erosul, fiorul thanatosului. Atras de orizonturi metafizice, poetul se defineşte ca un locuitor al pustiului. “Eşti poet şi ştii că pustiul este casa ta” este titlul unui poem emblematic pentru conştiința estetică a unui eu liric ce realizează că vecinătatea morții este suprema lecție a ființei. În anumite contexte, moartea este întâmpinată de tânărul poet cu o seninătate mioritică, cu instinctul unui autor manierist ce topeşte în acelaşi alambic aluzii mitologice, aproximări metaforice şi ecouri livreşti, inclusiv din zona folclorului: “îmi număr zilele. / mi se arată moartea-mireasă. / ninge. / din lumina lunii i-am făcut mărgele. / îmi număr zilele. / moartea-mireasă îşi poartă mărgelele./ numătoarea s-a încheiat./ ninge.”(mi se arată moartea-mireasă)
Gravitatea temei thanatosului e relativizată grație unui fin instinct muzical, estetizant, în imediata vecinătate a baladei folclorice. Se cuvine să cităm aici un poem edificator, să nu vadă nimené, subintitulat “baladă”: “scria-mi-aş un epitaf/ cu particule de praf/ să nu vadă nimené/ cum îmi cântă sângele/ scria-mi-aş moartea de viu/ să stea singură-n sicriu/ şi eu să mă-nalț în mine/ printre flăcări şi suspine/ să îmi uit chipul şi casa/ să-i frâng morții mele coasa.”
Axa centrală a lirismului practicat de Constantin Romulus Preda constă în cultivarea sentimentului iubirii, discursul amoros primind în cadrul acestui volum o mare varietate de forme şi accente. Iată-l pe autorul îndrăgostit în postura de erou mitologic, ca în poemul Am cioplit himere: “eu am aprins focul iadului/ am ucis minotaurul/ şi i-am scos ochii/ să mă iubeşti tu/ am cioplit himere/ am visat o inimă de hienă/ şi m-am răsucit într-un cuvânt de aur/ am tăcut/ până am devenit mut/ am murit/ până am devenit pământ/ să mă iubeşti tu”. Dar lui Constantin Romulus Preda nu îi e străină nici tentația imaginii sintetice, în genul haiku, în definiții lirice de mare delicatețe: “trupul tău / cea mai frumoasă izgonire din rai / trupul tău / ca un răsărit cântat la nai”( trupul tău).
E limpede că poetul Constantin Romulus Preda a ajuns pe o treaptă înaltă a evoluției lirismului său, afirmându-se ca unul dintre cei mai dotați reprezentanți ai tinerei generații.

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg