Adrian Lesenciuc
Limba lui Hristos
Editura Corint, 2024

 

 

Apetența pentru distopii pare a fi una dintre trăsăturile constante ale scriitorului Adrian Lesenciuc, spirit proteic, care trece cu ușurință de la poezie la proză, de la critica literară la eseistică și de la istoria literară la lingvistică. Această înclinație este mărturisită de însuși autorul care notează pe coperta interioară a cărții: „Nota distopică din romanele mele are legătură cu dorința de a avertiza asupra formelor de alunecare subtilă” (cu consecințe grave pentru regimurile democratice de azi, am adăuga noi). Atunci când semnalele, avertismentele venite din direcția artelor au fost ignorate sau luate în derâdere, consecințele s-au văzut. În siajul acestor idei se înscria și romanul său anterior Diez, care sugera dezastrul provocat de o apocaliptică instalare a totalitarismului. Și viziunea sa, prevenirea acestui pericol, nu se oprește aici. În volumul de poezii george @ generația g (2024), autorul punea problema unei distopii a poeziei de azi. Apoi, pentru a-și ilustra teoria, Adrian Lesenciuc continuă demonstrația și în actualul roman, Limba lui Hristos ”, apărut în acest an la Editura Corint. Acum faptele se petrec pe fundalul atât de frămîntat al vieții din ținuturile arabe. Siria, Libanul și Israelul, unde pacea a fost demult alungată, sunt stăpânite de frământări și războaie distrugătoare, de lupte aprige pentru putere, de schimbări ale guvernelor cu o frecvență de neimaginat. Să te apropii de istoria acestor țări, ale căror înțelesuri scapă adesea și istoricilor, mi se pare un gest temerar. Adrian Lesenciuc, după o minuțioasă și laborioasă cercetare a istoriei trecute și prezente a acestor ținuturi, încearcă să ne-o facă cunoscută și nouă prin desele incursiuni în evenimentele vremii. De altfel, începutul cărții lasă impresia că ne aflăm în preajma unui roman istoric. Faptele și evenimentele din Siria și Liban sunt relatate cu minuție istorică. Eroii cu destinele lor sunt surprinși în relația cu aceste întâmplări. Ei acționează în consonanță cu propria lor conștiință, cu credința și firea lor. Apoi, registrul se schimbă și pătrundem într-o altă zonă, cea legată de religia acestor popoare. Este prin urmare un roman polifonic, care poate fi citit în mai multe chei. Dacă ducem gândul mai departe, el poate fi descifrat și ca un roman parabolic. Temele din acest roman sunt numeroase. Pe lângă cele de natură istorică și religioasă, întâlnim și tema relației discipol duhovnic (Sfânta Tecla și Apostolul Pavel). Ceea ce-i reușește însă autorului este ilustrarea peremptorie a adversității nesfârșite dintre puterea politică și religie. Incursiunea în lumea atât de complicată a afilierii la una dintre dogmele religioase ne duce până la începuturile creștinismului. Adrian Lesenciuc își alege – pentru a ilustra imensele dificultăți ale începuturilor creștinismului – tragica poveste a vieții Sfintei Tecla, ucenica Apostolului Pavel. Pe fundalul acesta, făcându-se un salt istoric de 2000 de ani, ni se spune povestea unui arab creștin din Liban plecat în Siria pentru a dobândi putere aici. Și, așa cum se menționează pe ultima copertă a cărții, „romanul Limba lui Hristos e povestea revelării întâmplătoare a faptelor din primul deceniu creștin, în contextul unor întâmplări petrecute între 1975 și 2013, dintr-un Orient la fel de incert ca acela din Antichitate și la fel de volatil ca parfumurile Arabiei”. Structural vorbind, romanul este împărțit în 16 capitole. Nota originală a acestei succesiuni de secvențe narrative (capitole) este dată de repetarea simetrică a unora dintre ele. Primele 5 capitole (a se vedea Cuprinsul cărții) sunt reluate alternativ în economia întregului roman. Ingenioasa stratagemă auctorială asigură o țesătură complexă între eroii cărții și lumea în care trăiesc. Majoritatea capitolelor iau numele personajelor: Eu, Adel, Shaul, Tecla, procedeu folosit adesea pentru adâncirea analizei psihologice. Adrian Lesenciuc aduce însă o notă aparte: fiecare capitol amintit este în fond o voce narativă. Aceasta luminează caracterul, personalitatea și comportamentul fiecărui personaj în parte. Aici descoperim marea disponibilitate a autorului de a mânui și stăpâni registrele limbii române, de a-și înzestra personajele cu un limbaj potrivit cu mediul din care provin. Limbajul Teclei, prima ucenică a Apostolului Pavel, este smerit, plin de blândețe, amintind de povestirile din O mie și una de nopți. Ea își spune povestea cu pioșenie , cu neasemuită credință în Dumnezeu și mentorul ei. Discursul naratorului are toate datele unei ziceri moderne, ale unei destăinuiri autobiografice, din care nu lipsesc expresiile limbajului eseistic. Spre deosebire de aceste forme narative, limbajul lui Tamir este dur, plin de răutate, abraziv, chiar violent. Este suficient să rostească o frază pentru a-ți da seama de caracterul lui. Trebuie amintit și faptul că adesea limbajul capătă o nuanță spiritualistă, duhovnicească, amintind de cărțile bisericești și chiar de Biblie. Să revenim însă la trama cărții. Încă din prima treime a romanului se conturează intenția autorului de a ne introduce în lumea atât de agitată a Orientului. Naratorul pe care și-l alege autorul e un tânăr libanez, student la Universitatea dinTripoli, a cărui mamă este profesor universitar, iar tatăl, militant al partidului comunist. Deoarece orașul său intrase sub control sirian, a ales calea exilului. În țara adoptivă e dezamăgit de relația stânjenitoare dintre armată și politică, de imixtiunea politicului în treburile armatei. Dorința de libertate și capacitatea de a schimba fața lumii se dovedesc, în curând, iluzorii. Și atunci, alege drumul Damascului, a convertirii sale la credință, la abandonarea prerogativelor pe care i le conferea funcția sa înaltă (devenise Ministru secretar de Stat în Afacerile Externe). E calea – devenită pentru el o adevărată cruciadă – pe care au ales-o Apostolui Pavel și Sfânta Tecla, dar și calea pe care prietenul său Adel (ca propovăduitor al credinței în Hristos) s-a hotărât s-o urmeze. Drumul se dovedește însă anevoios și simte că această cruciadă a lui poate fi și ultima: „ … eu însumi simt că trebuie să duc o cruciadă proprie, o ultimă cruciadă a unui om sfârșit”. Drumul parcurs spre Damasc (simbolică devenire) e plin de obstacole dar și de revelații. Acum înțelege că numai apropierea de Dumnezeu și credința în el vor putea salva lumea și va aduce pacea pe pământ. Într-un alt registru, asistăm la drumul Sfintei Tecla, însoțindu-l pe Apostolul Pavel, pe aceeași cale. Paginile acestea sunt pline de dramatism: suntem martori la martiriul la care e supusă Tecla de către autorități. Credința și rugăciunea o salvează de furia și răzbunarea acestora. Ar fi multe de spus, dar spațiul nu ne permite. De ce totuși Limba lui Hristos – iată o întrebare pe care ne-o punem încă de la primele pagini. El poate fi citit, cum spuneam, în mai multe chei: una ar fi aceea reală, și anume că, nu departe de Damasc (Maaloula), există un loc unde s-a consevat și încă mai este vorbită limba lui Iisus Hristos. Mulți consideră că e o regiune de patrimoniu mondial, care ar trebui protejată. Dezastrul produs de teroriști și trupele siriene rebele va duce probabil la dispariția locuitorilor și a ținutului respectiv. Este un semnal de alarmă pe care autorul în strecoară în subtext. O altă cheie în care poate fi citit titlul ar fi aceea că limba lui Hristos este limba iubirii și a păcii, a respectului față de credința în Dumnezeu, e limba pe care ar putea-o vorbi popoarele pentru înțelegere și pace în lume. Ea poate deveni o limbă universală. Și alte interpretări ar putea fi posibile. Și, așa cum am mai spus-o și cu altă ocazie, cu fiecare carte a sa, Adrian Lesenciuc uimește prin rigoarea construcției, prin maturitatea de a-și alege discuirsul narativ potrivit, nelăsându-se antrenat de formulele aparent moderne ale momentului, de experimentele și modele care circulă frecvent în lumea scriitorilor de azi. În fine, romancierul stăpânește registrele limbii și mânuiește cu abilitate limbajul religios, căruia îi dă o prospețime aparte. Citind acest roman ai sentimentul că previziunile pe care cartea le conține în subsidiar ar putea să se întâmple și chiar o distopie a acestor vremuri ar putea fi posibilă. Să fie oare autorul acestei cărți un vizionar al timpului noastru?