Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Universul călătoriei

Universul călătoriei

 

 

Adrian Ţion
Nostalgia călătoriei
Cluj-Napoca, Ed. Napoca Star, 2017

 

Dintotdeauna mă alintam în convingerea că plecările de acasă fără vreun scop necesar sunt, înainte de toate, un univers al prezentului vieţii, care te desparte de trecutul şi viitorul tău, şi aproape paradoxal, te relaţionează apoi altfel cu esenţele tale, revelând, în acel prezent, câte ceva uitat pe dinăuntrul fiinţei tale. De aceea, poate, călătoriile mele au ţinte atât de diferite ca areal de civilizaţie, fie mai apropiate, fie exotice, îndepărtate şi cât se poate de vechi. Altfel spus, fericirea de a te întâlni cu sinele tău nu este o ţintă, ci un mod de a călători. Scriitorul Adrian Ţion mă surprinde însă, şi mă convinge apoi, cu impresiile din jurnalul său european (Nostalgia călătoriei), fiindcă în toate notele sale deliberat ancorate în lumea dinafară, palpită mărturisita sa „patimă a călătoriei”, concurând cu „patima scrisului” (p. 96), cum însuşi mărturiseşte. Astfel, „obsesia exterioarelor golite de interioare” (p. 98), cu toată obstinaţia limitării la realităţile întâlnite, consemnate cu o acută poftă de viaţă şi menite anume de-a-l izola pe pasionatul călător de „razele unui reflector analitic”, în mod neobişnuit, evident neintenţionat, fac să transpară prin diverse faţete ceea ce autorul numeşte „forul meu interior”; această faţă ar fi chiar chipul său, după cum observă inspirat Ovidiu Pecican în prefaţa volumului, adică un fel de autoportret oglindit în diferite contexte geografice şi culturale. Mai mult, îmi pare că personajul auctorial se dezvăluie şi pe sine, prin ceea ce notează, pornind chiar din subcapitole cu conţinut informativ (separate prin titluri precum Excurs info:; aceste mici inserţii sunt şi ele personalizate prin felul în care autorul selectează elementele pertinente), până la includerea unor portrete, descrieri cu mare putere de evocare (de pildă: artiştii din satele și orăşelele din Gasconia, la fel de încrezători ca cei din Paris în rosturile creaţiei, staţiunile montane din Alpi, Băile termale din Debreţin, „Atena – un oraş ca o iubire devastatoare”, p. 22, excelente pagini despre Pau). Interesat în special de civilizaţie şi cultură, de moravuri şi mentalităţi, de aspectul social al vieţii, Adrian Ţion pune în pagină flash-uri semnificative pentru viaţa colectivităţilor vizitate, fiind un bun observator, un înzestrat psiholog, un avid amator de insolit, dar şi un cald iubitor de oameni, uneori intuind cu umor „diversitatea contemplativă a firii omeneşti”, alteori încondeind moravuri neoccidentale cu o nedisimulată ironie, proprie unui veritabil moralist. Pe de altă parte, nu sunt rare (p. 68 şi 104, de pildă) momentele textuale ale unei zglobii autoironii, ceea ce dă seamă, în fond, de o tentaţie analitică, pe care autorul jurnalului faptic îşi propusese s-o evite.
Călătorul Adrian Ţion circumscrie totodată paradoxal şi destul de elocvent acel ferit – în intenţie – „for interior” prin devoalarea preferinţelor sale artistice, cum ar fi cazul reprezentativ al pictorului Van Gogh, ale cărui urme sunt căutate cu tenacitate tandră la Arles, apoi în muzeul Orsay („Vreau să absorb cât mai mult Van Gogh”, p. 116) ori înâlnite providenţial, neaşteptat şi cu încântare, în Bad Gastein. La fel de caracterizante sunt notaţiile care dezvăluie sensibilitatea scriitorului-călător, reflectată de pildă în floarea preferată, floarea de colţ, aşa cum i se potriveşte drumeţului îndrăgostit de culmi şi de păduri, de aerul înălţimilor şi de mirosul liber al crestelor, al lacurilor montane. Peste tot observă de fapt florile şi frumuseţea, dar şi starea drumurilor, gradul de îngrijire ori de neglijare a spaţiilor urbane ori rurale. Drumurile europene ale lui Adrian Ţion sunt străbătute uneori într-un mod sportiv, cu bicicleta ori pe jos, cel mai adesea însă familia de turişti călătoreşte cu maşina, botezată Le petit lion, care devine şi ea personaj, precum Pisicuţa lui Hogaş.
Volumul scriitorului Adrian Ţion are un impact aparte în cadrul genului, propagând, în acelaşi timp, din unghiul meu de vedere, un interes special pentru mărturisirile trăirilor autorului, mereu „îmbătat de farmecul călătoriei”, de o „insaţiabilă curiozitate” (sintagmele îi aparţin, p. 97), care se antrenează spiritual şi analitic în seducţia comparaţiilor şi a celor mai insolite asocieri culturale şi artistice, rareori triste, dar reacţiile memorabile sunt dintre cele propulsate de un cald sentiment al apartenenţei la meleagurile natale (foarte iubite şi bine cunoscute). Comparaţiile cu iz amar privesc cunoscutele metehne româneşti, actuale ori perene. Scriitura notelor de călătorie depăşeşte stilistica jurnalului, impregnată adesea cu metafore integratoare, cum ar fi dialogul zilnic cu muntele Olimp, evident personificat. La fel, incitantul capitol dedicat Parisului („un vârf pe harta oricărui turist”) are un titlu poetic Don Quijote printre eoliene, care-şi prelungeşte expresiv valenţele comparative: „statutul aventurierului clasic s-a topit în firea fiecărui automobilist ce străbate Europa” (p. 96).
Tot jurnalul, numit impropriu în substanţa sa Nostalgia călătoriei, este o panoramă a unor descrieri şi portrete pline de culoare şi miresme, o trecere dintr-o atmosferă socio-culturală în alta, locuri, monumente şi istorie pilduitoare, în care palpită prezentul şi nicidecum privirea revolută, ori adierea vreunui regret. Tâlcul acestui titlu, ca şi al subtitlului, se lămureşte în finalul volumului numai în perspectiva – nedorită şi ameninţătoare – a unei posibile epoci în care autorului i s-ar lua „libertatea turistică”, epocă care se anunţă azi prin lipsa de siguranţă, aşa încât călătoriile trecute devin nostalgii, iar amintirea lor scrisă devine o vade mecum, adică se îmbogăţeşte cu o misiune compensatoare în faţa unei sumbre viziuni. Dacă e viabilă definiţia dată de Adrian Ţion: „fiecare turist are în sânge un sâmbure din Marea Aventură, Marea Iluzie, Marea Cunoaştere” (p. 97) atunci, cred că nu putem să ne temem că autorul acestei nostalgii şi-ar putea pierde vreodată harul drumeţiilor, nici plăcerea de a ni le cuprinde în pagini seducătoare.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg