Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Viața ca vinovăție

Viața ca vinovăție

„Nu, păcatele unora nu sunt și ale mele!”, strigă la un moment dat eroina din La ordin, Fuhrer!, nouă producție a Teatrului „Aureliu Manea” din Turda, ce tinde să continue șirul spectacolelor memorabile ale instituției, după Cabaretul cuvintelor, Fun, Omul cu chitara și, mai ales, Vertij. Cel puțin prin această serie de montări, teatrul turdean și-a edificat o direcție care l-a propulsat fast în prim-planul vieții teatrale românești.
La ordin, Fuhrer! – spectacol regizat de Mihai Măniuțiu, cu colaborarea coregrafică a Andreei Gavriliu – este un monolog al scriitoarei austriece Brigitte Schwaiger, autoare contemporană cu destin aparte, ce predispune și la contextualizări sociologice. Schwaiger a devenit celebră cu romanul De ce este sare în mare? (1977), o poveste despre cenușiul vieții domestice, iar un alt roman, ultimul publicat (Fallen Lassen, 2006), descrie experiența sa în domeniul psihiatric. Născută în 1949, scriitoarea s-a sinucis în 2010. Străbunica sa, cântăreață de operă, a murit în lagărul de concentrare de la Theresienstadt (Terezin), în Al Doilea Război Mondial.
De ce sunt relevante aceste date – cel puțin în ordine sociologic-literară? Pentru că, precum la Sarah Kane, de pildă, conotațiile biografice pot lămuri apetența literară pentru anumite teme, laitmotive, obsesii ori soluții auctoriale. Eroina acestui monolog este o persoană care încearcă să-și uite/schimbe un trecut care s-a transformat într-o teribilă traumă; e un personaj nevrotic, bântuit de compulsii, incapabil să mai deceleze realitatea de fantasmă, prezentul de trecut. Avem de-a face cu un fost torționar, sau măcar cu un aderent la ideologia nazistă, credincios servitor al Fuhrerului Hitler, cu o personalitate scindată, însă, de aici și acel strigăt pomenit la început. Luciditatea și schizofrenia alternează, se combină în acest monolog ce emană o atmosferă aparte.
Măniuțiu a apelat pentru această partitură la Maia Morgenstern, care își asumă rolul cu specifica-i acuratețe și virtuozitate în redarea, cu finețe și forță, totodată, a subtilelor sau manifestelor nuclee de sens ale textului, un text complex, bogat în transgresiuni semantice.
Accentele discursului sunt diverse, de la cel ideologic-idilic, al îndoctrinării juvenile, la cel ferm, recitat sacadat, ca al Fuhrerului, al militantului fascist, alternat cu secvențe rememorativ-biografice, regresive, culpabile. Mica istorie a unei copilării cu părinți abuzivi și cu neputința adaptării, cu atrocități personale, se împletește cu marea Istorie a gloriei întruchipate de Fuhrer. Trauma intimă, ratarea destinală, e parcă vindecată de participarea la Destinul nației, de conștiința apartenenței la ceva măreț, care anihilează coșmarul trecutului. Mai târziu, însă, acest trecut recent, aparent tămăduitor, se preface într-o altă rană, într-o nouă traumă, pe care doar nebunia mai pare s-o lecuiască…
Acest straniu și foarte puternic monolog e susținut de Maia Morgenstern cu o fascinantă capacitate de a nuanța, de a schimba registrele, marcându-le, delimitându-le net, accentuând scindarea identitară a personajului, dar fără a-i trăda personalitatea. E un rol remarcabil al acestei actrițe pline de forță, capabilă în egală măsură de a interpreta convingător abandonul vulnerabil, nota de umanitate ce provoacă empatia față de personaj, ca și orbirea fanatică, platoșa psihologică pe care eroina și-o construiește pentru a-și estompa trauma.
Dar La ordin, Fuhrer! nu este un one-woman show. Regizorul Mihai Măniuțiu a citit piesa Brigittei Schwaiger (tradusă de scriitorul Dan Stoica, trebuie spus) într-o cheie semantică la fel de complexă. În timp, el a montat atât texte despre Holocaust (de-ar fi să pomenim doar Shoah), cât și dramele Sarei Kane, pline și ele de devieri psihotice. Or, abordarea regizorală ține cont de toate aceste inflexiuni.
Eroina e secondată de un fel de „cor”, uneori mimetic, întruchipând masa unor „vinovați anonimi”, alteori antagonic, ca un corp de presiune, de constrângere – compus din numeroși tineri actori și studenți de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj. Monologul capătă astfel nu doar dinamică vizuală, ci și profunzime. Costumele negre, ca niște uniforme școlare sau paramilitare, create de Claudia Castrase, accentuează această unitate neutralizantă a personajelor. Cadrul scenografic simplu, cu elemente adjuvant-eficiente (scaune translucide, pupitre, stative de microfoane), imaginat de Adrian Damian și în eclerajul subtil al lui Lucian Moga, permite momente spectaculoase de coregrafie, de o plasticitate și sincronicitate pline de sensuri. E un regal coregrafic ce i se datorează Andreei Gavriliu, care a lucrat impecabil cu ansamblul tinerilor protagoniști. Nu mai puțin, muzica lui Șerban Ursachi, în care marșurile și faimoasa Lili Marlen sunt puncte de tensiune semantică, adaugă în intensitate acestor developări coregrafice greu de uitat.
Precizia și agilitatea jocului de grup, finețea abordării regizorale și coregrafice, unitatea benefică a echipei de concepție, impresionanta incandescență și rigoare a Maiei Morgenstern fac din La ordin, Fuhrer! încă un spectacol de top al Teatrului „Aureliu Manea”, care confirmă miza estetică notabilă a repertoriului său.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg