Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Viața mea e un roman

Viața mea e un roman

 

 

Bogdan Teodorescu
Libertate
București, Editura Cartea Românească, 2016

 

Noul roman al lui Bogdan Teodorescu, Libertate (Cartea Românească, 2016), cu un titlu care poate desface multe pliuri ale realității, ne plasează într-o Românie contemporană, bine cunoscută de autor atât din prisma socială, cât și politică. Deși aparent personajele cărții trăiesc în libertate, se va dovedi că sistemul este în continuare opresiv, că metoda securistică a ascultării telefoanelor scoate la suprafață subiecte la fel de spumoase ca și în anii de dinaintea revoluției. Răul există, e dozat altfel, și el umbrește, prin prejudecăți, prin lipsa de reacție, prin exces, relațiile de familie, de prietenie, întreaga societate, având o forță uluitoare de a schimba, fără speranță, mersul lucrurilor. Senzația pe care o avem este aceea a unui rău iminent, a unei insecurități care poate influența decisiv destine.
Cunoscut îndeosebi ca analist politic și jurnalist, Bogdan Teodorescu a scris, în toată această perioadă, și pagini de literatură, de reală pregnanță, estetică și asociativă, după cum au semnalat cronicile dedicate romanelor sale: Copiii teribili nu învață istoria (1991), Spada (2001), Dacic Parc (2005), Băieți aproape buni (2010) sau volumelor de călătorie 54/24 (2008) și Călător prin lumea mare (2011). Cartea recentă vizează libertatea individului în raport cu sine, cu ceilalți, cu societatea din care provine și în care trăiește, toate acestea în deplin acord cu interesul autorului egal distribuit spre realitate și ficțiune, spre adevăr și iluzie, la nivel de persoană sau de colectivitate: ,,Am fost întotdeauna interesat de felul în care se comportă individul pus față în față cu ceilalți, cei pe care îi cunoaște sau cei pe care nu-i cunoaște, dar este judecat de ei; cum se comportă individul acuzat de comunitatea sa ori de societate, fie că se consideră sau nu vinovat; cum se comportă individul adus în situația de a se lupta cu forțe mult superioare lui nu pentru un țel impresionant, ci doar pentru propria lui supraviețuire și pentru reîntoarcerea la normalitatea pierdută – reîntoarcerea la viața din interiorul iluziei.”
Asupra unei doctorițe respectabile din București planează o vină fictivă, vină ce crește ca o tumoare în jurul ei, acaparându-i soțul, sora, prietenii și cunoscuții în așa măsură că însuși personajul scapă frâiele propriei normalități, afundându-se tot mai tare într-o greșeală fără rezolvare. În fapt, viața ei se transformă într-un roman, paradoxal unul despre libertate, acea libertate ilicită de a privi pe furiș în curtea vecinului, de a-i asculta gândurile intime și îndelungile convorbiri telefonice, presărând pe ici pe colo în existența profund obișnuită a frumoasei doctorițe picanterii cu iz sexual și incitante aventuri amoroase. Cum ar veni, Sonia Craiu, doctorița în cauză, se metamorfozează, fără voie, într-o eroină de roman, unul de succes, al unui autor ce scrie cărți de femei, facile, telenovelistice, lacrimogene, adevărate bestselluri. De aici, cele două individualități feminine se suprapun până la a se confunda, credibilitatea persoanei cu un statut social foarte bun (doctoriță de succes și proprietară a unei clinici moderne pentru îngrijirea vârstnicilor), este aruncată în aer de apariția unei cărți de ficțiune, care îi este dedicată și care, implicit, dă vieții ei o turnură de roman.
Așadar, subiectul bine ticluit, știrea de senzație, povestea unei vieți duble, misterioase sunt preferate în locul adevărului mult prea banal și fad. În fața acestei realități de coșmar, cu iz de intrigă polițistă, cu suspans și amoruri vag conturate, mai mult gândite, imaginate decât materializate, reacțiile sunt divers conturate de profilul psihologic al fiecăruia. Cei mai mulți aleg să creadă ciudata și interesanta poveste, protagoniștii ei suferă și nu se pot sustrage prejudecăților și lanțului de slăbiciuni, de opreliști sociale și interacțiuni cu un vechi mecanism de supraveghere, pe cât de cinic pe atât de perpetuu răspândit, nu doar în politică și în media, ci și în mediul privat.
Înțelegem că în tectonica imaginarului social, ficțiunea concurează realitatea, că fiorul fantezist, mult mai dinamic și fluctuant, poate oricând dărâma castele, că nevinovăția trece ușor în vinovăție și invers, că un comportament moral, corect și solidar nu asigură nimănui o existență liniștită, că uneori nu există un singur autor, ci mai mulți, că un personaj e mai puternic decât dublul său real, că însăși libertatea mult vehiculată a omului modern e relativă: ,,Fiindcă am înțeles că, înainte de a conta că suntem buni sau răi, deștepți sau proști, mari sau mici, bogați sau săraci, vinovați sau inocenți, e fundamental dacă pe drumul nostru mergem singuri sau nu. Noi nu suntem niciodată singuri. Voi, da. De aceea, noi vă conducem pe voi.” – conchidea cu suficiență ,,un scriitor de oarecare succes din România, fiu al unui general SRI și asociatul a doi foști ofițeri SRI”, care ,,se ocupă de fapt cu interceptarea ilegală a comunicațiilor diverselor persoane și transformă o parte din informațiile astfel obținute în romanele scoase pe piață.” De aici succesul producțiilor sale, doar viața bate filmul.
În subsidiar, dincolo de psihoza socială, romanul lui Bogdan Teodorescu pune pe tapet și o stilistică halucinantă a căutărilor și ezitărilor unui autor, al doilea, ipostaziat în fost jurnalist, persoană cu o biografie relativ complicată și un trecut expus scandalurilor media. De fapt, povestea lui și cea a Soniei se completează cu tot soiul de detalii, unele adevărate piste false, de parcă materia epică, din ce în ce mai densă, ar năvăli peste autor, copleșindu-l. În această cheie a intertextualității înțelegem romanul, ca spectacol hermeneutic implicit, ca metodă-experiment de forțare a libertății textului, un dialog provocator cu așteptările lectorului, căci edificiul epic se poate surpa oricând, poveștile se intercalează și se anulează reciproc, capcana de parafrazări și ironiile înscriu traiectorii neașteptate demersului narativ. Personajele și autorii înșiși stau la masa discuțiilor, gestația romanului pare că nu s-a încheiat, povestea în sine poate continua oricât, demonul narațiunii acționând și retroactiv.
Dinamică, eclectică, ambițioasă, cartea lui Bogdan Teodorescu oferă o lectură captivantă, care neliniștește și clarifică în aceeași măsură.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg