Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Viața noastră – o barieră nepăzită”

„Viața noastră – o barieră nepăzită”

Marți, 13 noiembrie 2018, a dispărut din viața fizică Marius Dumitrescu, judecător la Tribunalul Argeș, remarcabil jurist, respectat în breaslă ca un profesionist de o probitate morală ireproșabilă. În vârstă de numai 59 de ani, disparița sa provoacă un șoc și lasă un gol dureros în inima celor apropiați: soției, părinților, fratelui, rudelor, prietenilor, colegilor, colaboratorilor.

Cam așa ar fi trebuit să-i fie semnalată, într-un banal necrolog, trecerea la cele veșnice.
Profilul intelectual și talentul artistic l-au făcut ca până acum să se manifeste discret și selectiv, nefiind o prezență de recunoscut în viața urbei. Deși a scos șase volume de poezie (Frumos fără voie, Liber în ultimul hal, Tâlharul cel bun, Cu orbul ochilor, Târziu dar neînserat și, anul acesta, Răutatea unui parfum), puțini știu, dar și mai puțini i-au citit poezia. Păcat, pentru că nu știu ce pierd. A scris o poezie reflexivă, meditativă, uneori gravă… iar acum, la câteva zile după nefericitul sfârșit, descoperi trimiteri premonitorii.
Zăbovind doar un pic mai mult asupra citatului din poezia Cranii de îngeri pe care l-am ales drept titlu (viața noastră – o barieră nepăzită) îmi veți da dreptate, pentru că despre efemeritatea vieții raportată la variabilele timp și hazard s-a glosat și se va mai glosa. În metafora de mai sus, plasarea acelei liniuțe între cele două sintagme sugerează caracterul extrem de subțire al vieții (ca o ață, cum se spune în popor, o linie de demarcație, de graniță, străjuită de o barieră prevăzută cu un mecanism de funcționare imprevizibil).
Mai vreți exemple? Iată:
de când mi-am scris/ prima dată numele/ am devenit omul căruia/ nu i se întâmplă decât litere/… zice într-un poem, făcând referire la profesia și pasiunea sa, scrisul. Deși… pentru profesie are, în altele, aprecieri metaforice care șochează: de câte ori se-ntoarce/ acasă noaptea /cu creierul transpirat/ de toată răutatea zilei/ nimerește în cimitir… sau, altundeva, în trei versuri, contrapune dureros meseria nobilei arte a poeziei: am osândit oameni/ cu aceleași cuvinte/ cu care-mi scriu poezia (!!!)
Meditația asupra vieții și mai ales asupra morții îl fac să le înțeleagă sensul și să emită, din nou, metafore șocante: că m-am născut e sigur/ că voi muri e și mai sigur/ cu hainele croite fără cusur/ (nici măcar nu mi se văd aripile)…, /e curaj să înavuțești țărâna cu tine/…, cel născut/ nu este al nașterii/ ci al morții/…, /drumul spre moarte/ trece prin noi/ doar cât suntem vii/. În alt poem detaliază: vine o vreme când/ memorie o să fim/ dar și uitare care se târăște/ către poarta cea ferecată/ doar o stare un loc/ pentru ceară și pentru lumină/.
Ziua de 17 noiembrie 2018, la Pitești, a fost prima zi de iarnă: a nins și vântul înfigea săgeți de ger. Trupul lui Marius Dumitrescu a fost condus pe ultimul drum sub privirile triste ale unui mare număr de oameni care l-au cunoscut. Parcă poetul a anticipat această atmosferă: arde frigul albă floare înghețată/ timpul îmi geruiește fața/ nu ai Doamne și tu/ frig pe Chipul tău?/ (am citat din poezia Albă flacără înghețată) ori, în alta, constată și întreabă din nou: n-am fost unul dintre sfinți/ dar dacă mor Tu cui rămâi Stăpâne?/. Un soi de răspuns vine în altă poezie, ca un dat implacabil: Dumnezeu pe toți/ ne va judeca/ dar fără să ne spună/ de ce…/
După rugăciunile, cântările și discursurile soborului de preoți, îngerul lui Marius Dumitrescu a pus în aplicare Ordinul prietenesc din volumul mai jos menționat: hai cu mine/ îngere/ să dau probă de-un mormânt/. Poetul se va prezenta la Marea Vamă nu doar cu ortul strămoșesc legat de deget ci și cu propria ofrandă sub braț, alcătuită în 2016, adică volumul de poezii de inspirație religioasă intitulat Cu orbul ochilor. S-a vrut a fi comoara strânsă în cer, după îndemnul învățătorului Isus Hristos și, după umila mea părere, uite, acum va fi primită. Bine.
Discreția și delicatețea personalității sale, dar mai ales caracterul introspectiv al metaforei au făcut ca poetul Marius Dumitrescu să fie apreciat atât în cercurile de creatori pe care le-a frecventat, cât și de cititori. În afară de volumele de poezie semnalate a mai publicat două volume de proză (eseu și însemnări) dar și articole în reviste de cultură renumite. O vreme, a fost o prezență constantă în paginile revistei Tribuna din Cluj cu eseuri și poezii. Vestea dispariției sale, deși șochează, pare o confirmare nefastă a ideii că spiritele înalte ard repede.
Am făcut cronica unei morți subite, parcă anticipată în propriile versuri, dar prematură. Își depusese dosarul de ieșire la pensie și, conștient de propria-i valoare, voia să explodeze cu alte noi volume de poezie, să experimenteze noi modalități de exprimare, pentru că, da, cele șase cărți numite mai sus sunt în general șase individualități. Nisipul din clepsidră însă i s-a terminat la o zi după ce președintele României îi semnase decretul de aprobare a pensionării. Dumnezeu l-a chemat la sine să-i dea răspunsuri la incitantele întrebări puse în sutele de versuri pline de metafore, să-l aprobe ori să-l pună să-i facă altele, acum relaxat și inspirat de liniștea divină.

P.S. Citatele provin din volumul Târziu dar neînserat (2015) și sunt reproduse cu maximă fidelitate.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg