Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Violența socială. Între barbarismul străzii și încercarea de civilizare a războaielor

Tabloul protestelor de la Paris, organizate în rețelele sociale și transformate pe străzile Orașului Luminilor în manifestări violente de o amploare fără precedent în ultimele decenii, mi-a întors privirea de la celelalte posibile teme de dezbatere. Vehicule incendiate, mobilier stradal distrus, magazine vandalizate, monumente istorice afectate de manifestările barbare, copaci în flăcări, persoane rănite: o descriere sumară, jurnalistică, a violenței sociale de care nu putea nimeni bănui o societate occidentală, civilizată. Noile forme de asediu urban sunt, de fapt, decupate din istoria tumultuoasă a lumii și aduse la suprafața timpului nostru după o coborâre în realitatea socială lipsită de lumina civilizării din urmă cu câteva secole.
Violența socială este, de regulă, rezultatul exacerbării idealurilor de masculinitate și putere. Prin lentilele proiecției de gen, violența socială este adusă mai degrabă în proximitatea înțelesului pe care studiile lui Geert Hofstede l-au imprimat conceptului de masculinitate: competiție și succes 1. Chiar dacă unii dintre cercetătorii feminiști pun militarismul și ordinea de gen în proximitatea violenței sociale, raportarea la „masculinitate” privește mai degrabă o tendință a societății de a se alinia unor valori care, în scop didacticist, au fost asociate unor forme anterioare de organizare socială. În termenii raportării la putere, violența socială este doar una dintre manifestările violenței, ilustrând o reflectare a puterilor soft în apele adânci și tulburi ale puterii hard. Ea întregește tabloul formelor de violență structurală: politică, instituțională și economică. În acest sens restrâns, violența socială este înțeleasă în limitele motivării date de nevoia de control asupra puterii sociale: „the commission of violent acts motivated by a desire, conscious or unconscious, for social gain or to obtain or maintain social power”, o definesc cercetătorii Caroline O.N. Moser și Dennis Rodgers, preluând și adaptând o definiție anterioară 2. Practic, în sens extins, violența socială privește întreaga gamă de manifestări violente, toate formele de agresiune socială, chiar dacă cercetătoare britanică C.O.N. Moser asociază confruntările militare doar cu violența politică. Războiul nu este exclus din această listă, fiind, în esență, fenomenul social cel mai brutal, forma de agresiune care presupune implicarea a cel puțin două grupuri sociale, care se confruntă violent prin intermediul a două structuri militare/ militarizate.
Se întâmplă ca acum, când violența socială exprimată prin lipsa de civilitate a mulțimilor de protestatari de pe străzile Parisului, Bruxelles-ului sau ale altor capitale europene (din care nu trebuie exclus, firește, Bucureștiul), interesul pentru „civilizarea” agresiunii maximale, a războiului, să fie foarte ridicat. Cu alte cuvinte, în raport cu o formă a violenței care se poate manifesta fără margini – războiul în proiecție clausewitziană:

Războiul este așadar un act de violență, pentru a sili adversarul să ne îndeplinească voința. (…) Violența, adică violența fizică (deoarece violența morală nu există în afara conceptului de stat și a celui de lege) este deci mijlocul, iar a-i impune inamicului voința noastră, scopul 3, factorul politic intervine acum pentru a limita intenția ostilă și, mai ales, efectele acesteia. Violența extremă a „războiului absolut” născut în laboratoarele generalului Carl von Clausewitz în Prusia începutului de secol XIX, descoperită și aplicată mai întâi de generalul Helmuth von Moltke, apoi de Vladimir Ilici Lenin și Adolf Hitler (cei mai importanți vectori ai gândirii clausewitziene), a dat bătăi de cap politicii Occidentului în încercarea de așezare civilizată în confruntare/ competiție. Plecând de la perioada în care în care se năștea opera clausewitziană, adică de la anii de început ai secolului al XIX-lea, de la epoca napoleoniană adică, trecând prin sângerosul secol XX, războiul s-a modificat radical, în termeni cantitativi și calitativi. Așa cum rezultă din evaluarea lui J. David Singer, media ultimelor două sute de ani este de șase conflicte pe deceniu 4, ceea ce, din perspectiva angajării naționale, înseamnă o medie de șase conflicte per națiune la suta de ani. Dacă ne raportăm doar la ultima jumătate de veac, adică de la Războiul din Vietnam, putem constata că factorul politic a raționalizat în foarte mare măsură violența, distingând în multe dintre situații între violența necesară și violența inacceptabilă. Primul semnal de alarmă a fost tras de președintele american Truman, care l-a demis în 1951 pe generalul-erou Douglas MacArthur după ce acesta a propus utilizarea armamentului nuclear în Războiul Coreei. Un alt semnal – în pragul celui mai mare dezechilibru al umanității, dacă rezultatele ar fi fost altele – l-au tras în 1962 președinții Statelor Unite și U.R.S.S., Kennedy și Hrușciov, la negocierile de dezarmare provocate de Criza Rachetelor din Cuba. Ulterior, în ciuda unor alunecări conceptuale – a se vedea, de pildă, teoria lui Goldstein 5, alimentată de neoclausewitzianism, conform căreia războiul este expresia instinctului agresiunii, în timp ce pacea e o perioadă atipică între războaie (o „aberație” în mitologia agresiunii a psihosociologului J.H. Goldstein) – raționalizarea politică a violenței a condus la speranța că gradul ridicat al civilizației la care s-a ajuns poate înfrâna sau chiar stopa instinctul agresiv al grupurilor sociale. Merită amintit, în primul rând, un concept pe care americanii l-au utilizat pentru prima dată în Războiul din Irak (2003): Network Centric Warfare (sau Război Bazat pe Rețea). Acest concept a presupus construirea unei rețele cu multiple noduri, într-un câmp de luptă transparent (ca posibilitatea de cercetare fie prin „ochii cosmici” ai sateliților, fie cu ajutorul aparatelor de zbor și a mijloacelor de la sol), alcătuite din senzori, decidenți și structuri acționale extrem de precise (precision guided munition, în termeni specializați, „lovituri chirurgicale” în înțelesul metaforic). Războiul în rețea vizează cucerirea și menținerea supremației aeriene în scopul cuceririi supremației informaționale, într-un complex acțional care, exploatând resursa informațională, reduce enorm numărul de victime pe câmpul de luptă. De altfel, intenția proiecției Războiului Bazat pe Rețea a fost aceea de a se obține victoria pe câmpul de luptă fără victime umane (în măsura în care e posibil) și fără efecte majore asupra bunului mers al societății, asupra mediului. Chiar și în acele ipostaze ale confruntărilor incluse în tiparul propus prin „doctrina Gherasimov” drept războaie hibride (a se vedea cazul simptomatic al confruntării din estul Ucrainei), ciocnirile militare au loc la nivel tactic, cu un număr mic de victime, în timp ce la nivel operativ și strategic dimensiunea soft a confruntării hard produce efecte la nivel informațional (atacuri cibernetice, influențare psihologică etc.).
Despre războiul care dă seama de gradul de civilitate al epocii au vorbit mulți sociologi. Este remarcabilă analiza complexității războiului și a legăturii intrinseci a acestuia cu societatea pe care o propunea, în 1915, părintele sociologiei românești, Dimitrie Gusti 6: războiul este

(…) produsul simultan al unor nenumărate forțe materiale, morale, intelectuale și economice, cum ar fi: starea fizică a soldatului, starea sanitară, elan sau panică, aprovizionări, anotimp, teren, climă, întâmplare fericită ori întâmplare funestă. Războiul este mult mai mult decât o simplă chestiune de strategie, aprovizionări și armament, căci el rezumă o întreagă epocă istorică, toată știința, toată economia, toată cultura, toată tehnica unui timp se oglindește într-însul! Căci elementul pur omenesc al războiului din ce în ce mai mult este înlocuit cu unul rațional impersonal, care este instrumentul de lupta. Așa că adevăratul studiu adâncit al războiului ar conține o întreagă enciclopedie a timpului, la care ar trebui să contribuie toate științele: geografia, fizica, chimia, mecanica, meteorologia, biologia, medicina, psihologia, etica, istoria, pedagogia, sociologia, dreptul s.a.m.d.

Cum se face însă că civilitatea străzii pălește acum când societățile au îmblânzit războiul, când efectele acestei forme de agresiune socială sunt din ce în ce mai reduse, când doar terorismul alimentat de ură și de lipsa educației produce o angajare asimetrică din punct de vedere moral? Cum se face că barbarismul străzii întrece ca intenție distructivă proiecția echilibrată din așa-numitul Război Bazat pe Rețea? Nu știm, dar probabil că mitologia agresiunii e posibilă doar acolo unde cuvintele Sfântului Augustin nu au cum să producă reverberații: „Pacea este mai importantă decât războiul pentru că scopul războiului este pacea în timp ce scopul păcii nu este războiul”.

Note
1 Din fericire, în indicatorii dimensiunilor culturale propuși de Hofstede (varianta actualizată, pe 6 dimensiuni: distanță față de putere, individualism vs. colectivism, masculinitate vs. feminitate, grad de evitare a incertitudini, orientare pe termen scurt vs. lung, indulgență vs. constrângere), societatea românească (având acordate 42 de punte dintr-un total de 100) este o societate relativ feminină, în care se regăsesc valori precum calitatea vieții și grija față de ceilalți.
2 Definiție adaptată după C.O.N. Moser și C. McIlwaine. (2004). Encounters with violence in Jamaica, Latin American and Carribean Colombia and Guatemala. London: Routledge, v. C.O.N. Moser și D. Rodgers. (2005). Change, Violence and Insecurity in Non-Conflict Situations. London: Overseas Development Institute. p.35
3 Clausewitz, Carl von. (1982). Despre război. Operă postumă a generalului Carl von Clausewitz. Studiu introductiv, note și verificarea științifică a textului de general-maior dr. Corneliu Soare. București: Editura Militară. p.35.
4 V. p.202 din lucrarea lui J. David Singer. (1989). The political origins of international war: a multifactorial review. În Jo Groebel & Robert A. Hinde (eds.), Aggression and War: Their Biological and Social Bases. Cambridge: Cambridge University Press.202-229.
5 J.H. Goldstein. (1989). Beliefs about human aggression. În Jo Groebel & Robert A. Hinde (eds.), Aggression and War: Their Biological and Social Bases. Cambridge: Cambridge University Press. pp.10-24.
6 Dimitrie Gusti. (1970), Opere, vol.IV. București: Editura Academiei R.S.R. p.138.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg