(1). Nu am crezut niciodată în școala de poezie, din simplul motiv că harul nu poate fi înlocuit de învățătură, iar daimonul inspirației ține de zestrea genetică. Însă atunci când poezia este plină de scrieri tremurate, neglijente sau chiar antipoetice, câteva îndreptări asupra acestora sunt îndreptățite și chiar necesare. În cele de mai jos mă voi strădui să dezvelesc calea către poezia autentică sau estetică, așadar orizontul poetic pe care trebuie să-l atingem.
Poezia modernă în sens larg, așadar de la romantism (1800) și până azi, pune două mari probleme: prima este aceea a modului ei de a fi, deci a artei sale poetice, a conceptului sau a canonului pe care îl întrupează și exprimă, iar a doua este aceea a evaluării și promovării, deci a destinului ei în lume.


I. Conceptul sau arta poeziei moderne

(2). Poezia modernă în sens larg a spart conceptul de poezie clasică (prelungit în timp sub diferite forme) și l-a reconfigurat în trei mari tipologii poetice diferite și opuse: poezia estetică sau autentică, poezia generaționistă și poezia poeticilor individuale strict subiective.
Poezia modernă estetică sau autentică exprimă conceptul poetic estetic universal-modern, ea fiind practicată de toți poeții moderni de valoare; poezia generaționistă este poezia produsă (născocită) de generațiile și curentele literare alături de poezia estetică, iar ea subîntinde peste o sută de concepte sau arte poetice generaționiste și de curente poetice moderniste diferite și contradictorii; și, în fine, poezia poeticilor individuale exprimă un număr nesfârșit de arte poetice strict subiective, care sunt practicate doar de către poeții în cauză.
După cum se vede, poezia modernă în sens larg nu are un singur concept, ci mai multe concepte diferite și opuse unele altora, mai multe arte sau canoane poetice. Dintre cele trei tipologii poetice, poezia estetică sau autentică este singura poezie viabilă și oarecum stabilă în conceptul ei, în timp ce poezia generaționist-„curentistă” și poezia poeticilor individuale strict subiective își schimbă (multiplică) în permanență conceptul, arta poetică, așa încât născocirea și aplicarea unui nou concept poetic înseamnă abandonarea și negarea tuturor celorlalte.

(3). Dacă în această ofertă multiplă de concepte sau arte poetice a poeziei moderne poezia autentică sau estetică este singura ofertă poetică de valoare, înseamnă că evoluția unui poet sau a poeziei, în general, nu se poate produce decât de la poezia generaționistă și poezia poeticilor individuale strict subiective, la poezia autentică/estetică. Această unică țintă a evoluției poeziei arată că profesorul tău de poezie este, de fapt, poezia estetică. Să ascultăm ce ne spune ea.

(4). Nu te amăgi să crezi că poezia estetică se face din nimic. Substanța poeziei este chiar existența sau viața noastră. Caută să dai glas vieții, existenței, modurilor ei fundamentale de a fi, așadar suferinței și bucuriei, tragicului și eroicului, erosului și spaimei de moarte, sacrului și profanului, deznădejdii și visului, comuniunii cu lumea și înstrăinării de lume, care compun cu toate existența destinală.
Așadar, atunci când scrii poezie deschide porțile ființei. Ia seama la prințesa care te ține de mână, pentru că mâine toate vor fi pulbere. Nu te fă că nu vezi minunea lumii și nu îi întoarce spatele. Cine, dacă nu tu, să mărturisească despre ea?
Și tot așa, nu te fă că nu vezi ce se întâmplă în stradă. Nu te mulțumi cu filmările și cadrele pe care le iei de la distanță, ci fii acolo și aleargă cu Revolta pe străzi. Și cere-ți, în cuvântul tău, drepturile.
Nu te fă că nu vezi apocalipsa politică și nu-i întoarce spatele. Extrage din timpul tău adevărul, cu nerv cu tot! Dă glas adevărului, pentru că adevărul va trăi și dincolo de clipa aceasta, pentru că doar adevărul are viitor. Spune adevărul și nu vei putea fi înfrânt în tot timpul care va veni după tine. Lucrează, așadar, pentru viitor.

(5). Lasă-l să vorbească pe cel care se bucură sau plânge în tine, pe cel care strigă sau urlă în tine. Nu îți ascunde bătăile inimii, ci găsește-le locul în paginile tale. Scrie, așadar, lucruri simțite, fremătătoare, vibrante!

(6). Toată această lume, exterioară și interioară, nu devine însă poezie decât atunci când ea este supusă rigorilor poetice, modului estetic de a fi al poeziei, configurat de câteva norme-trăsături poetice specifice poeziei, deci poeziei estetice.
Astfel, pot spune că poezia estetică sau autentică prezintă următoarele caracteristici sau trăsături poetice: insolitarea și tensionarea existențială, lirică și poetică a conținutului de viață prezent în operă, caracterul surprinzător-imprevizibil, neașteptat al ideilor, unitatea ideatică și unitatea stilistică a discursului, coerența sau inteligibilitatea, nonprozaismul, originalitatea, caracterul simbolic-metaforic al discursului și poeticitatea expresiei sau a formei.
În temeiul acestor zece caracteristici sau trăsături poetice estetice, care aparțin genului poetic modern, putem aprecia că poezia estetică sau autentică este o viziune poetică asupra vieții (realității, lumii, existenței, propriei ființe), așadar o viziune insolită și tensionată existențial, liric și poetic, originală, surprinzătoare, unitară ideatic și stilistic, coerentă (inteligibilă), nonprozaică, nu de puține ori simbolic-metaforică și eficientă din punct de vedere formal.

(7). Aceasta ar putea fi „definiția” poeziei moderne estetice, ca poezie ce întrupează și exprimă trăsăturile poetice estetice ale genului poetic modern. Realizarea poeziei ca viziune poetică, deci ca viziune insolitată și tensionată existențial, liric și poetic, originală, surprinzătoare, unitară ideatic și stilistic, coerentă (inteligibilă), nonprozaică, simbolic-metaforică și desăvâșită formal, este finalitatea estetică a textului poetic, condiția estetică sau standardul artistic (de gen) al poeziei. Acest statut artistic este chiar arta poetică modernă a genului poetic. Creezi poezie în măsura în care discursul tău lingvistic exprimă această artă poetică, așadar caracteristicile-trăsăturile-normele poetice care compun poezia estetică, în general.

(8). În mare, poezia modernă estetică sau de valoare se recunoaște prin aceea că ea înlocuiește faptul banal, nesemnificativ, biografismul apăsat, aspectele rutiniere și manelistice ale existenței, automatismele creatoare, ficțiunile vide, deci ficțiunile dezamorsate liric și poetic, care bântuie cele mai multe creații „poetice” postmoderniste contemporane, cu o viziune poetică insolită și tensionată existențial, liric și poetic, cu o viziune imprevizibilă, stranie, uimitoare. Poezia autentică este întotdeauna surprinzătoare, stranie, ea uimește prin ideile și lumea pe care o creează.
Ai încredere în imaginația, în viziunea ta poetică, și fă în așa fel încât poezia ta să își surprindă lectorul, să îl uimească, pentru că uimirea te ferește de discursul banal. Dar caută ca poezia să uimească cu lucrurile simțite și adevărate din orizontul ființei, al existenței umane destinale, iar nu cu ficțiuni goale, deci cu fantasmagorii, absurdități sau suprarealisme de buzunar.

(9). Poezia poate fi înțeleasă, firește, ca fiind o ilustrare a temelor ei existențiale. Dar nicio temă existențială nu salvează prin ea însăși poezia. O poezie nu devine mai bună pentru că este morală, religioasă, de atitudine socială, de dragoste etc., pentru că este scrisă în vers clasic sau în vers liber, pentru că aparține unei generații poetice sau alteia, pentru că este antică sau modernă, românească sau străină, ci pentru că ea reușește să trateze poetic, deci prin arta poetică estetică, temele pe care le exprimă. De aceea, orice temă care urmărește să devină poezie trebuie să confirme normele estetice ale poeziei, trăsăturile ei fundamentale, de gen poetic modern, deci trăsăturile artei poetice estetice a poeziei.

(10). Nu căuta un limbaj neapărat obscur, cifrat, absurd. Vorbește pe înțeles, pentru că numai prin propoziții care sunt înțelese poți să exprimi o viziune tensionată existențial, afectiv și poetic asupra existenței, a lumii, în general. Pentru că numai printr-un discurs inteligibil poți să produci uimirea poetică și poți seduce. Nu confunda, așadar, limbajul obscur, contorsionat, sibilinic, rebusistic, absurd cu poezia. Poezia nu este un astfel de limbaj. Poezia este un limbaj inteligibil. Poezia marilor poeți – Arghezi, Eminescu, Bacovia, Blaga, M. Sorescu, N. Stănescu (parțial) – este o poezie inteligibilă.

(11). În același timp, nu te feri de vorbirea în simboluri, metafore sau parabole, care se constituie ca limbaj poetic, pentru că acest limbaj este chiar felul de a fi al poeziei. Limbajul poetic are capacitatea de a insolita lumea pe care o creezi și pui în pagină. Cine, dacă nu poezia, ar trebui să fie metaforică? Proza, reportajul, cartea de chimie?
Nu crede că poezia are datoria să omoare metafora, pentru că metafora însăși este poezie. Metafora este o poezie în câteva cuvinte. Poeziile care nu transportă metafore, simboluri, parabole nu fac acest lucru prin voința expresă a autorului lor, ci din neputința lui de a crea metafore, simboluri, parabole, din lipsa lui de imaginație poetică. Ți se pare că aceste versuri metaforice –
„Aud materia plângând”;
„Și tare-i târziu, și n-am mai murit”;
„Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”;
„Tu: copac, stea, piatră!”;
„Eu te iubesc din tălpi până la steaua”;
„Mâinile mele sunt mâinile tale,
rănile tale sângerează în mine.”
„Arde cerul în lumânare, cu stea cu tot”;
„Da, eu băiat m-am născut.
Rând pe rând apoi, o fată, o creangă,
pasăre-am fost, pește mut:
și săream peste unde în larguri”;
„Dumnezeu este ziua și noaptea,
iarna și vara, războiul și pacea,
îndestularea și foamea” –
sunt puțin lucru? Dar este știut că numai poeții autentici au capacitatea de a vorbi prin metafore, simboluri sau parabole, deci prin limbajul poetic/metaforic. Pe de altă parte, știm foarte bine că poezia nu este un limbaj metaforic în sine, ci o viziune care se exprimă prin acest limbaj.

(12). Există un paradox al frumosului, deci al poeziei estetice, iar acesta stă în faptul că arta poetică estetică a poeziei este una singură, în timp ce aplicarea (concretizarea) de către fiecare poet autentic a acestei arte poetice estetice unice este multiplă și „diferită”. Așadar, același unic concept al frumosului poetic se manifestă în poezia poeților de valoare în mod diferit; dar într-un mod diferit care nu neagă estetica poeziei, spiritul ei, deci conceptul de poezie estetică, ci îl confirmă într-un mod individual, specific, original. Acest mod diferit, adică original de întrupare a conceptului poetic estetic în poezia unui poet sau altuia este stilul poetic.
Nu ezita să dai frumosului, artei poetice estetice universale, propria întruchipare. Această întruchipare individuală a frumosului poetic estetic universal este chiar stilul tău, iar el face diferența între tine și ceilalți poeți autentici.

(13). Toți poeții autentici manifestă același concept poetic estetic universal de poezie, același canon poetic, aceeași artă poetică estetică, însă într-un mod diferit, într-un stil diferit, așadar specific, original. Aceasta înseamnă că diferența dintre poeții de valoare nu este conceptuală, ci stilistică.

(14). Deși se află în căutarea poeziei, toate generațiile poetice au tendința de a respinge conceptul, arta poetică estetică a poeziei și de a-și crea/născoci propria poezie, o nouă poezie, adică o poezie generaționistă diferită conceptual de poezia estetică, deci o poezie cu un canon poetic generaționist propriu. O poezie care are un alt concept decât conceptul poeziei estetice.
Și se observă că fiecare generație literară modernă respinge felul normativ-estetic de a fi al poeziei autentice, visând la o poezie nouă „fără norme poetice” și, tocmai în această idee, generațiile poetice își creează o poezie eliberată de normele poeziei estetice, o poezie care este alături de poezia estetică, dacă nu chiar împotrivită acesteia.
Programul literar al poetului generaționist este noutatea, poezia nouă, schimbarea. Dar înnoirile generaționiste obsesive, programate, înnoirile de dragul înnoirii și originalizarea ușoară nu au nimic poetic în ele. Nu te lăsa ispitit de noutățile exhibiționiste, strălucitoare, delirante, absurde, voit șocante și vidate de spirit ale generației tale postmoderniste sau ale altor generații, care au rupt gura târgului lipsit de simțul poeziei. Toate aceste înnoiri sunt modalități de respingere a poeziei estetice și a canonului ei, modalități de a crea „liber”, în afara normelor estetice, a poeziei estetice.
Nu te lăsa ispitit de jocurile lingvistice, de banalitățile la modă, sau de trecătoarele biografisme. Nu toate noutățile sunt poetice, iar poezia epocii tale poate să fie, și ea, plină de idoli falși… „Uimitoarele” noutăți ale poeziei generaționiste de azi vor fi vechiturile poetice de mâine…
Nu căuta, așadar, să fii nou cu orice preț. Îndepărtează-te de idolii falși, de înnoirile superficiale, mediocre, țiplate, voit spectaculoase și destructurante ale poeziei generaționiste postmoderniste, și caută, în schimb, aspectele sensibile, autentice, estetice, universale și viabile ale poeziei.

(15). Performanța poetică nu aparține nici generațiilor literare, nici curentelor literare, ci doar unora sau altora dintre poeți. Poezia autentică este creația unui poet sau altuia, care are capacitatea de a exprima conceptul de poezie estetică sau autentică, iar nu poetica generaționistă la modă sau orice altă poetică generaționistă sau „curentistă” (poetica curentelor literare). De fapt, ceea ce numim „poezie de valoare” se constituie din poezia individualităților/personalităților poetice care confirmă conceptul de poezie estetică.

(16). Poezia estetică, deci poezia de valoare, nu se schimbă și înnoiește de azi pe mâine, atunci când zece poeți ai unui cenaclu sau altuia se hotărăsc „să schimbe” poezia, sau să se sincronizeze cu o poezie străină în vogă; poezia estetică exploatează și perpetuează un concept poetic estetic oarecum stabil, relativ stabil. Poezia este de valoare tocmai pentru că ea are capacitatea de a exprima acest concept poetic estetic universal!
Se va înțelege totuși că eu nu pledez aici pentru împietrirea poeziei. Nici nu s-ar putea, pentru că fiecare poet autentic toarnă altfel, procesează stilistic altfel unul și același concept estetic de poezie. Asta și face ca poeziile marilor poeți să semene și să nu semene între ele: să semene în elementele și trăsăturile lor poetice estetice fundamentale (stabilitate și continuitate estetică), și să difere prin modul concret al aplicării stilistice a acestor trăsături în poezia pe care poeții în cauză o creează (diferențiere și evoluție stilistică). Poezia autentică este astfel statică și în mișcare în același timp; ea este o poezie universală care se înnoiește prin stilul fiecărui poet, deci se originalizează, se personalizează de către fiecare poet semnificativ. Față de poezia estetică, poezia generaționistă și poezia poeticilor individuale strict subiective își schimbă în permanență conceptul, sunt în mișcare, fluide.

(17). Obiectivul poetului autentic este, firește, poezia de valoare sau estetică. Ia seama că există un fir neîntrerupt al poeziei estetice, un spirit universal al poeziei estetice sau autentice, o poetică estetică, care trece deopotrivă printr-o parte a poeziei antice (Epopeea lui Ghilgameș, Geneza, Psalmii, Ecclesiastul, Cântarea cântărilor, Iov, Plângerile lui Ieremia, epigramele mortuare grecești, rubaiatele lui Omar Khayyam etc.) și printr-o parte a poeziei poeților moderni (Baudelaire, Rimbaud, Benn, Bertrand, Rilke, Eminescu, Bacovia, Blaga, Arghezi, M. Sorescu, N. Stănescu…), și ajunge la noi, cititorii și poeții de astăzi.
Descoperă acest fir! Descoperă marea poezie, spiritul sau poetica poeziei estetice, autentice!
Citește-i pe marii poeți. Dar nu pentru a-i copia sau pastișa, ci pentru a vedea pe viu ce este, cu adevărat, poezia; pentru a distinge între poezia autentică și poezia minoră.
Citește-i pe marii poeți, pentru a vedea la ce cotă valorică a ajuns poezia, pentru a te raporta la nivelul ei de performanță și pentru a-ți găsi propria voce poetică.

(18). Nu ignora poezia care este în spiritul poeziei estetice/autentice dintotdeauna, pentru că aceasta este marea poezie. Calea poeziei trece prin spiritul întregii poezii estetice/autentice, care este una singură, iar nu prin spiritul poeziei generaționiste, care își schimbă arta poetică (conceptul) la aproximativ zece ani. Virusul generatitei te poate distruge.
Fii în spiritul estetic universal al poeziei!
Dacă spiritul tău nu este deschis la acest spirit, el dispare.
Dacă spiritul tău nu este sensibil, el dispare.
Dacă spiritul tău nu este creativ, el dispare.

(19). Evoluția poeziei, așadar trecerea de la poezia minoră la poezia estetică, se petrece printr-un poet sau altul. Evoluția poeziei nu este nici una generală, deci a tuturor, nici una de grup poetic generaționist. Poezia nu evoluează cu generația poetică, ci doar cu/printr-un poet sau altul, mai precis prin acel poet care, depășindu-și minoratul, este capabil să exprime conceptul de poezie estetică modernă.

(20). Nu scrie pentru un om, ci pentru umanitate.
Nu scrie numai pentru acest timp, ci și pentru viitor.
Dacă nu scrii pentru viitor, poezia ta nu va ajunge în viitor.

(21). Poeții contemporani minori încearcă să își mascheze lipsa de har poetic fie prin practicarea uneia dintre poeziile de tip generaționist ale epocii lor, fie prin reciclarea, pastișarea sau plagierea poeziei altor poeți.
Dacă vrei să îți omori poezia, atunci intră în cochilia generaționistă sau pastișează-i pe ceilalți poeți, scrie ca ei, deci cu ideile, expresiile și viziunea lor, așa cum face acum o parte din generația poetică postmodernistă, a cărei tehnică constă în reciclarea, pastișarea, rescrierea sau chiar plagierea poeziei poeților predecesori.

(22). Dacă vrei să scrii poezie, fii autentic. Cu pastișe și împrumuturi din biblioteca de poezie a lumii nu se face poezie. Cu pastișe se face doar poezie proastă.
Nu scrie, așadar, poezie cu ochii pe poezia altora. Dacă ai ceva de spus, atunci spune cu ideile și sentimentele tale. Împrumuturile și pastișele sunt semnele faptului că tu însuți nu ai, de fapt, nimic de spus, ca unul care este lipsit de sensibilitate și imaginație poetică. Cine nu are imaginație apelează la imaginația altora, la ajutor extern.
Nu căuta să exprimi conceptul unei poezii generaționiste sau al unui curent poetic modernist temporar, ci poezia estetică, pur și simplu. Poezia autentică este trans-generaționistă și trans-„curentistă”, ea nu se cantonează în modernismele clipei.

(23). Nu tot ce se oferă sub numele de „poezie” este cu adevărat poezie. Ceea ce numim astăzi în general „poezie” este, de fapt, un amestec de poezie de valoare și de poezie modestă, iar în acest melanj calitativ poezia modestă este dominantă cantitativ, în timp ce poezia de valoare sau autentică este rară, extrem de rară. Cărțile bune de poezie sunt întotdeauna excepții. Într-un oraș, poeții buni sunt mult mai rari decât bisericile.

(24). Un roman de condiție medie poate să treacă drept un roman bun, însă o poezie de aceeași condiție este în mod vizibil o poezie proastă. Poezia nu este considerată ca fiind poezie, decât atunci când este performantă, când este de excepție. Starea mediocră o exclude din rândul poeziei.

(25). Nu toată poezia modernă contemporană este de valoare și nu toată poezia antică este mediocră, după cum se crede în general. Poezii de valoare și poezii mediocre se găsesc, deopotrivă, în ambele poezii, antică și modernă. Poezia de valoare antică și poezia de valoare modernă formează un singur corp poetic estetic, după cum poezia modestă antică și poezia modestă modernă formează corpul distinct al poeziei modeste sau minore.
O parte din poezia veche, precum Epopeea lui Ghilgameș, Geneza, Psalmii, Ecclesiastul, Cântarea cântărilor, Iov, Plângerile lui Ieremia, câteva dintre epigramele mortuare grecești sau rubaiatele lui Omar Khayyam etc. fac de râs cea mai mare parte a poeziei contemporane.

(26). Nu publica imediat tot ce scrii și nu arunca o carte în lume oricum. Fii exigent! Revino asupra cărților tale și perfecționează-le până să le dai tiparului, pentru că după publicarea unei cărți nu mai poți retrage niciuna dintre greșelile pe care le-ai făcut. Scrie în așa fel încât poemele tale să poată sta alături de poemele celor mai mari poeți.


II. Evaluarea și promovarea poeziei moderne

(27). Epoca actuală nu este doar una a producerii unei poezii puternic diferențiate calitativ, ci și una a celor mai neașteptate evaluări și promovări.
Astăzi, marea luptă care se dă în poezie nu este lupta pentru producerea unei poezii de valoare și conturarea prin ea a unei arte poetice estetice universal viabile pentru poezie, ci este lupta pentru promovare, pentru ajungerea în vârful ierarhiei poetice.
Promovarea literară se produce mai cu seamă pe două căi: prin critica literară, care în cronicile ei literare, dicționarele și istoriile literare, tratează elogios poezia unui poet sau altuia, și prin premiile pe care anumite instituții de cultură le acordă poeților.

(28). Practica evaluărilor și a promovărilor contemporane ne arată că acestea sunt, de cele mai multe ori, cu totul nefirești. De pildă, nefirescul sau anomalia evaluărilor și a promovărilor făcute de critica literară constă în faptul că poezia promovată de ea nu este atât poezia de valoare, cât poezia modestă, minoră.
Astfel, poeții pe care criticii literari îi declară, prin cronicile literare din revistele și cărțile de specialitate, ca fiind poeți „reprezentativi”, „importanți”, „semnificativi” și chiar „mari” poeți, sunt în realitate, în cea mai mare parte a lor, poeți modești; și foarte puțini dintre ei se pot numi poeți de valoare. Revistele noastre literare sunt pline de „mari” poeți.
Evaluarea poeziei făcută de critica noastră ne arată că ori suntem liderii poeziei mondiale, ori critica noastră este extrem de generoasă, deci falsă. Anomalia evaluărilor „critice” constă, așadar, în faptul că poezia minoră este tratată drept poezie de valoare, deci că ea este supraevaluată.
Prin supraevaluarea poeziei minore, critica literară ține în viată în mod artificial o poezie moartă poetic, pe care ne-o vinde ca fiind chiar poezia. Vezi în acest sens cel puțin poezia unor poeți ca Mircea Cărtărescu, Ion Mureșan sau Liviu Ioan Stoiciu, despre care critica generaționistă ne spune că sunt cei mai importanți poeți de la Revoluțiune încoace, când ei sunt doar niște poeți minori bine promovați, poeți făcuți de marketingul literar.
Prin evaluările criticii generoase, ierarhiile poetice sunt date peste cap, iar confuzia valorilor este la ea acasă. Dar când poezia minoră este încoronată de cronici elogioase și de premii literare nemeritate, când ea este inclusă în dicționarele și istoriile literare și are astfel „succes”, înseamnă că cei care îi fabrică succesul sunt ei înșiși evaluatori minori sau, pur și simplu, mincinoși.

(29). Nu mai puțin nefirești sunt și premiile literare, pentru că acestea sunt acordate mai cu seamă unor poeți nesemnificativi. De regulă, premiile de azi fac poeți mari din poeți mici și de aceea ele sunt premii false.
De la Revoluțiune încoace, diverse instituții de cultură, precum revistele de literatură, editurile, centrele culturale și casele de cultură, bibliotecile, filialele Uniunii etc., acordă premii unor poeți de mâna a doua, mai mult „populari” și apropiați de juriile concursurilor, turnirurilor și festivalurilor de poezie, decât de poezia de valoare. Aceste instituții rotesc la premiile literare aceiași aproximativ 40 de poeți, așa încât un autor minor poate obține de-a lungul anilor mai bine de 50 de premii literare.
La noi, aproape fiecare poet visează Premiul Nobel sau, cel puțin, un premiu al Guvernului Literar Postmodern. Astăzi nici nu mai contează atât de mult cum scrii, ci cât de promovat ești. Iar pentru promovare, sunt aruncate în luptă toate forțele: cele ale autorului și relațiilor sale, ale generației literare, ale criticii literare generaționiste părtinitoare și ale Guvernului Literar.
Dar ce poate să însemne premiul sau „succesul” unui poet, când acesta este un poet modest? Premiile acordate poeților modești nu înseamnă nimic, nu folosesc la nimic, pentru că ele nici nu confirmă o valoare, nici nu vând mai bine cărțile. Și apoi, niciun premiu literar nu poate să facă dintr-o poezie modestă o poezie de valoare. Promovarea poeziei minore este, așadar, inutilă.
Un cititor care citește o poezie proastă ștampilată cu cele mai mari premii se îndepărtează de poezie. Dacă am alege să citim cărțile de poezie după premiile literare obținute de ele, am citi aproape numai poezie proastă.

(30). Poezia ta trăiește în acest mediu, ale cărui evaluări sunt, de regulă, deformate. De aceea, nu te îngrijora dacă, fiind un poet bun, nu ești promovat și nu ai succes. Un mediu literar care evaluează deformat nu poate diminua totuși valoarea unui poet autentic, deși acest mediu îi poate împiedica promovarea.

(31). De ce receptare se bucură poezia autentică? Dintre cei extrem de puțini care citesc poezie autentică, o parte o citesc la valoarea ei reală, iar alții trec prin ea ca printr-o haltă de pește. Nu te aștepta să fii îmbrățișat de cititorii modești. Important este să fii apreciat de cititori și critici inteligenți, care știu să citească un poem.

(32). În orice literatură, poezia minoră domină cantitativ poezia autentică, de valoare. Sufocarea pieței literare de către poezia minoră a condus la ideea că poezia a murit… Dar firește că numai poezia minoră a murit și că doar poeții minori își omoară, prin lipsa lor de har, poezia. În rest, grăuntele de poezie autentică acoperă cu ușurință muntele de poezie minoră, modestă.

(Septembrie-noiembrie 2018)