Popol Vuh – Cartea Maya a Zorilor Vieţii, sau Cartea Sfatului, ori Cartea Obștei, epos al poporului sau grupului etnic precolumbian quiché, ramura centramericană maya din Yucatan, cunoscut din transcrieri târzii după un original ieroglific sau pictografic, pierdut în operaţiile de distrugere a culturii maya, efectuate de „Conchista” spaniolă în secolul al XVI-lea1, și redactat probabil după texte sau tradiţii vechi de un autor anonim ditr-o epocă apropiată sau coincidentă cu devastatoarea invazie spaniolă pe teritoriul sud-american, conţine mitologia (cosmogonie, teogonie, antropogonie, eshatologie) maya în variante quiché; istoria semilegendară a acestui popor de limbă maya, trăind pe teritoriul Guatemalei de astăzi, de la cele 4 perechi de „oameni primordiali” până la începutul „Conchistei” spaniole.2
După cucerirea spaniolă, alt localnic, poate un sacerdot, călugărul spaniol Francisco Ximénez (care slujea ca preot parohial), susține Dennis Tedlock, a transcris în dialectul „quiché”, cu alfabet latin, întregul text; descoperit în secolul al XIX-lea, într-o redactare din 1555, originalul fiind publicat împreună cu traducerea, în 1861, de Charles-Étienne Brasseur, un preot francez din Bourbourg, care a scos în mod fraudulos manuscrisul „Cărţii Sfatului” din Guatemala, ducându-l la Paris.3 Acest manuscris și-a găsit calea de întoarcere peste Oceanul Atlantic, iar din 1911 se odihnește liniștit în Biblioteca Newberry; orașul care este binecuvântat cu această bibliotecă dotată cu o colecţie fabuloasă de texte americane băștinașe, nu se află în Mezoamerica, dar are un nume indian: Chicago, adică „Locul Cepelor Sălbatice”!4 Același D. Tedlock precizează, însă, că autorii cărţii Popol Vuh în scriere alfabetică erau descendenţii celor trei viţe de domni care au condus cândva Regatul Quiché, pe numele lor „cauec, casămare și domn quiché”5. Ei ar fi „activat” pe la mijlocul veacului al XVI-lea și au scris în orașul Quiché, la nord-vest de locul unde în zilele noastre se ridică orașul Guatemala.6
Istoricii religiilor Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu consideră că miturile maya, între care Popol Vuh adună un repertoriu „foarte interesant” conţin teme cunoscute: nimicirea periodică a lumii prin apă și foc, crearea unui om care se topește în apă, „neînstare să se miște”, sau dimpotrivă a unui om de lemn înţepenit lipsit de maleabilitatea primului etc.7
După Henri Lehmann, religia vechilor mayași rămâne obscură, iar în lipsa unor documente precise, exacte, se bănuiește numai că „premayașii din epocile Mamom și Chicanel” zeificaseră fenomenele lumii fizice. În miturile mayașe actuale se pot întâlni personaje precum zei ai ploii, gnomi ai lanurilor de porumb, sirene răutăcioase etc, care constituie probabil niște „reminiscenţe ale primelor forme de religie”, în timp ce cosmogonia, teogonia, ritualul marilor epoci – reprezentate atât prin reliefuri și sculpturi, cât și prin codexuri – au fost complet abolite prin creștinare.8
Potrivit cosmogoniei mayașe, care ne interesează în cazul de faţă, epoca noastră a fost precedată de alte trei vârste care s-au stins, una după alta, într-un cataclism universal; prima lume fusese locuită de pitici, a doua de așa-zișii dzoloob, a treia de mayași9, a patra vârstă, în care convieţuiau toate popoarele precedente și în care strălucea civilizaţia maya, fiind ameninţată să sfârșească la fel ca primele trei.
Principalele mituri din Popol Vuh sunt: creaţia universului de către perechea zeilor primodiali Tepeu și Cucumatz; treptele antropogoniei experimentale până la fixarea arhetipală a celor 4 perechi de oameni primordiali; descrierea potopului universal; succesiunea generaţiilor quiché până la debarcarea-descălecarea spaniolilor.10 Dintre acestea ne interesează, desigur, mitul de origine și mitul eshatologic.
Mito-filosofia popolvuhiană este originală, cu totul aparte: în concepţia, viziunea cosmogonică „quiché”, universul ia naștere într-un anumit moment și se dezvoltă după anumite legi, instituite de zei și urmate riguros de natură și de omenire.11
Popol Vuh sau Cartea Sfatului își începe povestirea/ naraţiunea într-o lume în care nu exista nimic altceva decât un cer gol deasupra („numai singur cerul e acolo”) și o mare dedesubt, „adunată ca o baltă”; în acea lume, nu exista, încă, nicio fiinţă, niciun animal, pasăre, pește, crab, copac, stâncă, hău, canion, câmpie, pădure.12 Nimic nu exista pe atunci, „de niciun fel, strâns împreună, stă în nemișcare; niciun singur lucru nu clintește, este ţinut pe loc, stă în repaos, sub cer”13.
Acţiunea începe să se desfășoare când zeilor care locuiesc în marea primordială, numiţi Făcător, Plăsmuitor, Zămislitor, Inima Lacului, Inima Mării și Șarpe cu Pene Suveran („mari cunoscători, mari gânditori în însăși fiinţa lor”!), care se află în apă, „o lumină scânteietoare”; ei sunt acolo, acoperiţi cu pene de quetzal, în verde-albastru”, li se alătură zei coborâţi din cerul primordial, numiţi Inima Cerului, Inima Pământului, Trăsnet Nounăscut, Trăsnet Neașteptat și Uragan.14 Cele două grupuri sau grupări au stat de vorbă, au conversat, s-au sfătuit, au cugetat, apoi „au căzut pe gânduri” și, „fiind de părere unul cu altul, au ajuns la „o înţelegere în lumină”, crearea lumii fiindu-le totuși limpede și clară, și plăsmuiesc apariţia pământului din apă, creșterea, „generaţia de copaci, de tufișuri, creșterea vieţii, a neamului omenesc, în beznă, la mijirea zorilor, totul, pentru că Inima Cerului, numit Uragan, Uragan Trăsnet vine primul, al doilea este Trăsnet Nounăscut și al treilea Trăsnet Neașteptat”15.
Acești „mari cunoscători și mari gânditori” vor să dea naștere „semănatului” și „zorilor”, înţelegând prin acestea îndepărtarea apei, golirea ei pentru a se forma podișul și șesul care ţin de pământ, „apoi trebuie să vină semănatul, zorii pământului-cer”, însă cele două creaţii nu sunt deajuns, fără desăvârșirea împlinirii omului, „făptuirea omului”. Și atunci, pământul s-a ridicat datorită acestor zei-gânditori, „simplul lor cuvânt l-a făcut să se ivească. Pentru a se face pământul, au zis Pământ”, iar acesta s-a înălţat dintr-odată, „întocmai ca un nor, ca o ceaţă, ba adunându-se, ba destrămându-se”16.
Ne amintim că în Biblie, Dumnezeu (care era unul singur, fiind monoteism, spre deosebire de Popol Vuh unde sunt mai mulţi zei, deci avem politeism), a creat la început cerul și pământul, deci nici acestea nu existau, și apoi a zis: „Să fie lumină!” Și a fost lumină. După care, Dumnezeu a zis: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape!”17.
Revenind la Popol Vuh, munţii au fost separaţi de apă, munţii înalţi s-au ridicat „toţi odată”, prin singur geniul zeilor, „prin doar cioplirea colţurilor au dat la iveală forma muntelui-șes, pe a cărui faţă au crescut îndată crânguri de cipreși și de pini”18. Întocmai Dumnezeului din Biblie („Și a văzut Dumnezeu că e bine”), Șarpele cu Pene era mulţumit de toate acestea: „A fost bine c-ai venit, Inima Cerului, Uragan și Trăsnet Nounăscut, Trăsnet Neașteptat.19 Înfăptuirea noastră, planul nostru o să iasă bine, a spus el”, și mai întâi a fost făcut pământul, podișul de munte, firele de apă au fost despărţite; braţele apei croindu-și cale printre munţi, apele fiind separate când s-au ridicat munţii cei înalţi.20
Astfel s-a creat pământul, așa cum a fost scos la iveală de Inima Cerului, Inima Pământului, așa cum sunt numiţi, căci ei au fost primii cărora le-a venit acest gând; Cerul a fost pus deoparte și pământul a fost pus deoparte în mijlocul apelor.21 Pentru a nu lăsa pustiu prin munţi și prin/ pe ape, zeii au făcut animalele din munţi, toţi străjerii pădurilor, vieţuitoarele din munţi, cerbi, păsări, pume, jaguari, șerpi, șerpi cu clopoţei chiar, vipere mari, numiţi „străjeri ai tufișurilor”22.
Și totuși, ceva lipsea, era mare plictiseală pe pământ, animalele nu prea vorbeau cu zeii, fiecare animal scoţând alt sunet, existând marea nemulţumire că animalele nu rosteau numele zeilor. Atunci, a venit din nou încercarea cu facerea omului, cu chibzuirea omului de către Făcător, Plăsmuitor, Purtător, Zămislitor, mai ales că timpul însămânţatului zorilor se apropia, iar pentru aceasta trebuia făcut „pe cel care aduce, care hrănește”23.
Zeilor le era foame de un adulator, unul care să se închine la icoane și ei au purces la „clăditul și plămăditul din pământ și nămol, apoi au făcut un trup, care nu arăta prea bine, dezlânându-se, fărâmiţându-se, desfăcându-se, destrămându-se și muindu-se, de asemenea, capul creaturii nu i se răsucea, iar faţa „monstrului” era cam înclinată și „cam strâmbă”24. Acest „proto-Frankenstein”, acest „ante-Golem”, care a vorbit la început, dar fără noimă, se topea repede în apă, și atunci, zeii, creatorii s-au decis să-l distrugă. Aceasta ar fi a doua încercare a zeilor (în prima creaseră niște vieţuitoare lipsite de braţe cu care să trudească și care puteau doar cârâi, croncăni și urla, și ale căror urmași sunt animalele de astăzi), aceștia plămădind un fel de gnom, de homunculus, de pocitanie sau de monstru.
Înainte de a trece la a treia încercare – în Biblie a fost mai simplu, Dumnezeu creându-i într-o singură zi, a șasea a săptămânii, și dintr-o singură încercare! –, zeii mayași au decis, în cursul a deja celebrei lor convorbiri, mese rotunde, să ceară sfatul unui soţ și al unei soţii mai vechi, Xpiyacoc, bunicul „stăpânul seminţelor de coral” și Xmucane, bunica, „păstrătoarea zilei, prezicătoare care stă în spatele celorlalţi”, primul fiind un „peţitor divin” și înaintașul tuturor căsătoriilor, iar Xmucane este o… „moașă divină” și de aceea premergătoare tuturor nașterilor!25.
De-ndată ce au vorovit, au și fost creaţi „omuleţii, ciopliturile în lemn”, oameni ca înfăţișare și oameni ca vorbire” și aceasta a fost popularea feţei pământului.26 Dar, „fiinţele din lemn” se dovedesc că, deși arată, vorbesc și se înmulţesc cam ca și oamenii, nu reușesc să-și coordoneze acţiunile în timp și uită să apeleze la zei prin rugăciune, și, atunci, „omuleţii din lemn” sunt distruși de zei.
Abia la a patra încercare, zeii au reușit să-i creeze pe primii oameni adevăraţi, făcuţi din „aluat de porumb”, sau din „porumb galben pentru primul nostru mamă-tată și, porumb alb pentru carne numai hrană pentru picioarele și braţele omenești”, aceștia fiind în număr de patru și purtând frumoase și pitorești denumiri mayașe (din care s-a inspirat și actorul și regizorul american Mel Gibson în realizarea violentului său film Apocalypto): „Jaguar Quitze”, „Jaguar Noapte”, „Nu Chiar Acum” și „Jaguar Întunecat”27. Ei sunt primele patru căpetenii pe linie paternă „quiché”; ca și oamenii care ocupă asemenea poziţie în prezent, cei patru sunt numiţi, deci, „mamă-taţi”, deoarece în materie de ritualuri ei servesc ca simbolul părinţilor androgini, să spunem, parafrazându-l pe Mircea Eliade, ai tuturor celor din aceeași seminţie.28
De această dată, oamenii modelaţi de zei au răspuns tuturor așteptărilor și speranţelor („Vorbeau și alcătuiau cuvinte/ Priveau și ascultau/ Umblau, munceau/ Erau oameni buni, arătoși, cu înfăţișare bărbătească”, ba mai mult, nu numai că cei patru oameni se roagă Creatorilor lor, dar posedă „o vedere desăvârșită” și de aici, spunem noi, o Cunoaștere desăvârșită. Zeii sunt de-a dreptul alarmaţi că niște fiinţe modelate de ei au puteri divine („Înţelegeau totul perfect, priveau cele patru părţi, cele patru colţuri de pe cer, de pe pământ, dar aceasta nu le cădea bine ziditorului și cioplitorului”), așa că decid să le ia înapoi Cunoașterea, punându-le o ceaţă peste ochii omenești (Ochii oamenilor au fost vătămaţi de „Inima Cerului”), fiind orbiţi ca „faţa unei oglinzi când sufli peste ea”, apoi fac patru soţii pentru cei patru bărbaţi și din aceste perechi descind viţele de conducători quiché.29
Se întemeiază apoi numeroase neamuri, de spiţe, exact ca în Biblie, și toate încep să se înmulţească, până când formează triburi întregi, evenimentele acestea timpurii producându-se în întuneric, iar triburile rătăcesc, precum Moise cu evreii săi, și obosesc tot așteptând ca „răsăritul lui Venus” ca luceafăr de dimineaţă să fie urmat de soare.
Partea de mit al Creaţiei din Popol Vuh se încheie astfel, prin cuvintele: „Și așa a fost facerea, plăsmuirea primului nostru strămoș, a tatălui nostru, de către Inima Cerului, Inima Pământului”30.
În Popol Vuh – Cartea maya a zorilor vieţii există, ca și în alte mituri și cărţi sacre, din alte culturi și civilizaţii, o parte de escatologie, de sfârșit al lumii, de cataclisme cosmice, care narează cum „lumea a fost distrusă și omenirea nimicită, cu excepţia unui singur cuplu, sau a câtorva supravieţuitori”. După Mircea Eliade, miturile referitoare la Potop sunt cele mai numeroase și aproape universal cunoscute, deși sunt foarte rare în Africa.31 Pe lângă „miturile diluviene”, și altele povestesc distrugerea umanităţii prin cataclisme de proporţii cosmice: cutremure, incendii, prăbușiri de munţi, epidemii, dar acest sfârșit al lumii n-a fost totuși radical, fiind mai curând „sfârșitul unei omeniri, urmat de ivirea unei omeniri noi”32. Scufundarea pământului în ape după potop, ca în Biblie și Popol Vuh, adăugăm noi, sau distrugerea lui prin foc, urmată de apariţia unui pământ virgin, semnifică după Eliade, „regresiunea către haos și către cosmogonie”33.
În numeroase mituri, Potopul se leagă de un „păcat ritual”, care a provocat mânia lui Dumnezeu, a zeilor ori a „fiinţei supreme”, uneori el rezultând numai din dorinţa capricioasă a „fiinţei divine” de a distruge omenirea.34 Examinând Popol Vuh, în care se vestește viitorul Potop, constatăm că una din cauzele principale stă/ rezidă în păcatele oamenilor, atât fizice, cât și intelectuale și spirituale.
Astfel, „omuleţii din lemn”, zămisliţi de zeii din Popol Vuh, deși au luat fiinţă, s-au înmulţit, au avut fiice, fii, dar nu aveau nimic în inima lor și nimic în mintea lor, „nicio amintire despre făcătorul și ziditorul lor”35. Rezultă că omuleţii nu-i mai cunoșteau pe zei, deveniseră orgolioși și egali cu zeii, nu doreau să se închine la icoane, cum se spune în Biblie, uitând să se roage în faţa zeilor. Pe deasupra erau și amnezici, nu-și mai aminteau deloc de creatorul lor, de „Inima Cerului” și astfel au căzut. Ei n-au săvârșit nimic în faţa Făcătorului, Plăsmuitorului care i-a făcut să se nască. Și atunci, zeii s-au răzbunat, urmând o umilire a oamenilor, distrugerea, nimicirea; omuleţii, „ciopliturile în lemn”, un fel de Pinocchio multiplicaţi din lumea mayașă, au fost uciși când „Inima Cerului” a pus la cale un potop împotriva lor. „S-a pregătit un potop mare”, spune Popol Vuh; s-a năpustit peste capetele omuleţilor, a ciopliturilor de lemn”36. Mulţi „omuleţi” au fost uciși, „luaţi de potop” și, în plus, s-a coborât și „o ploaie de rășină din cer”, deci după apă a urmat focul.37 Sărmanii oameni cei mici au mai fost decapitaţi, mâncaţi, sfârtecaţi, desfăcuţi, „striviţi până la oase și tendoane”, le-au fost zdrobite și făcute praf până și oasele; feţele le-au fost zdrobite deoarece n-au știut cum să se poarte faţă de mama lor și de tatăl lor (s.m.), „Inima Cerului”, numit și „Uragan” (nume predestinat).38
Nu numai oamenii sau omuleţii au avut de suferit, Pământul a fost pur și simplu înnegrit din această cauză, au început furtunile negre cu ploaie, „ploaie toată ziua și ploaie toată noaptea”39. Feţele omuleţilor au fost sfărâmate de obiecte din lemn și piatră și, culmea, toate vorbeau: ulcioarele lor de apă, „tăvile de copt tortilla”, oalele de gătit, câinii lor, pietrele lor de râșnit, fiecare din acestea le zdrobea faţa, deci, până și obiectele și animalele s-au răzbunat pe oameni, iar dacă înainte de Potop, oamenii mâncau animalele, a venit rândul acestora să-i mănânce pe omuleţi, în timp ce „pietrele lor de vatră” care fuseseră chinuite au ieșit direct din foc, ţintind spre capetele lor.40
Oamenii au căutat să se salveze, dar casele lor s-au năruit, copacii în care se urcaseră i-au scuturat jos, iar peșterile „s-au închis dușmănoase” în faţa lor; astfel, s-a risipit făptuirea omului, „născocirea omului”41. Gurile și chipurile tuturor au fost „stâlcite și turtite”, obișnuindu-se să se spună că maimuţele care sunt azi în pădure erau un semn că „a fost așa”; de aceea maimuţele seamănă cu oamenii, susţine „Popol Vuh” (uimitoare previzionare a teoriilor lui Darwin!, n.n.): ele sunt un semn rămas de la o încercare făcută mai înainte de făptuirea omului, născocirea omului – doar niște „omuleţi, doar niște cioplituri în lemn”42.
Dacă în Biblie, în „Vechiul Testament” rămân câţiva supravieţuitori dintre oameni, respectiv Noe și fiii lui, „femeia lui și femeile fiilor lui”, ca să scape de apele potopului, în Popol Vuh, rămâne „Șapte Macao”, care se credea „fiinţă de geniu” și care existase încă de pe vremea când nu era decât „o urmă de zori timpurii pe faţa pământului, nu era soare”, dar care reprezenta soarele și lumina oamenilor, „cărarea și reazemul” lor, deci avem de-a face, nu cu un om de genul lui Nou, ci un soare, de fapt tot un zeu.43 Constatăm că zeii din Popol Vuh i-au distrus, nimicit pe toţi (s.m.) oamenii, omuleţii, și tot un zeu, un soare, care prevestise căderea oamenilor, dăduse semn omuleţilor „peste care venise potopul”, va fi cel care îi va îndruma pe viitorii oameni.44 Cu toate acestea, Potopul a deschis deopotrivă calea unei „creări din nou a lumii”, în Popol Vuh, facerea omului s-a făcut la a patra încercare, și unei regenerări a omenirii, iar „noii oameni” din Cartea Sfatului vor corespunde cerinţelor zeilor.
Totuși, în viziunile escatologice iudeo-creștine din Biblie există un aspect, un factor original. Sfârșitul lumii va fi unic, așa cum cosmogonia a fost unică, iar Cosmosul care va reapărea după cataclism va fi același cosmos creat de Dumnezeu la începutul timpurilor, dar purificat, regenerat și restaurat în gloria sa primordială.45 Acesta paradis pământesc nu va mai fi distrus, nu va mai avea sfârșit, iar Timpul nu mai e „timpul circular al Veșnicei întoarceri, ci un timp linear și ireversibil, iar eshatologia reprezintă triumful unei istorii sfinte, atât prin apariţia lui Isus Hristos, ceea ce în Popol Vuh nu se întâmplă, iar oamenii vor fi judecaţi după faptele lor, cei aleși, cei buni vor fi fericiţi pentru „eternitate și încă o zi” și mântuiţi graţie fidelităţii lor faţă de o istorie sfântă.46

 

 

Note
1 Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, București, Editura Știinţifică și Enciclopedică, 1989, p. 478.
2 Victor Kernbach, op. cit., p. 478.
3 Victor Kernbach, op. cit., p. 478 și Popol Vuh: Cartea maya a zorilor vieţii, tradusă de Dennis Tedlock, București, Editura Humanitas, 2000, p. 17.
4 Dennis Tedlock, Prefața și Introducerea vol. Popol Vuh: Cartea maya a zorilor vieţii, București, Editura Humanitas, 2000, p. 17.
5 Dennis Tedlock, op. cit., p. 15.
6 Ibidem, p. 15.
7 Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Dicţionar al Religiilor, ediţia a II-a, București, Editura Humanitas, 1996, p. 34.
8 Henri Lehmann, Civilizaţiile precolumbiene, București, Editura Humanitas, 1995, p. 51.
9 Henri Lehmann, op. cit., p. 52.
10 Victor Kernbach, op. cit., p. 478.
11 Ibidem, p. 478.
12 Popol Vuh: Cartea maya a zorilor vieţii, București, Editura Humanitas, 2000, p. 54.
13 Ibidem, p. 54.
14 Ibidem, p. 55.
15 Ibidem, p. 55.
16 Ibidem, p. 56.
17 Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Societatea Biblică, 1974, p. 11.
18 Popol Vuh: Cartea maya a zorilor vieţii, București, Editura Humanitas, 2000, p. 56.
19 Popol Vuh, p. 56 și Biblia, p. 12.
20 Popol Vuh, p. 56.
21 Ibidem, p. 56.
22 Ibidem, p. 57
23 Ibidem, pp. 58-59.
24 Ibidem, p. 59.
25 Popol Vuh, pp. 59-60 și Biblia, p. 12.
26 Popol Vuh, p. 61.
27 Ibidem, p. 136.
28 Dennis Tedlock, op. cit., p. 34.
29 Popol Vuh, pp. 137-138.
30 Ibidem, p. 138.
31 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, București, Editura Univers, 1978, p. 52.
32 Mircea Eliade, op. cit., p. 52.
33 Ibidem, p. 52.
34 Ibidem, p. 53.
35 Popol Vuh, p. 61.
36 Ibidem, p. 61.
37 Ibidem, p. 62.
38 Ibidem, p. 62.
39 Ibidem, p. 62.
40 Ibidem, p. 63.
41 Ibidem, p. 63.
42 Ibidem, p. 63.
43 Popol Vuh, p. 64 și Biblia, p.17.
44 Popol Vuh, p. 64.
45 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, București, Editura Univers, 1978, p. 62.
46 Mircea Eliade, op. cit., p. 62.