Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Voluptatea vieții și a rugăciunii (V. Voiculescu)

Voluptatea  vieții și a rugăciunii (V. Voiculescu)

Cu una din cele mai dramatice existențe din literatura noastră actuală, V. Voiculescu este poetul cel mai dificil (poate) de interpretat, dintre toți contemporanii săi. Tratat, cel mai adesea, ca un poet religios („Poet religios, hrănit din substanța Evangheliilor”, Tudor Vianu), el face, într-un fel aparte, trecerea de la poezia tradițională (alături de Ion Pillat) la cea modernă, expresionistă zice Roxana Sorescu („unul dintre principalii reprezentanți ai expresionismului în poezia românească”) într-un studiu ce precede antologia alcătuită de ea însăși – Poezii (Prefață, tabel cronologic și referințe critice de Roxana Sorescu. Editura ART, București, 2018, Colecția Cărți esențiale), comunicând intense emoții ale unor trăiri interioare („În suflet sunt răspântii: ajungi fără să știi/ Și șovăi la o furcă de drumuri neumblate”), contemplativ și mereu smerit în fața sacralității („Îmbătrânesc în lume… și-ntineresc în Tine”). S-a ilustrat la începuturi ca un rafinat pastelist, evocator de peisaje rustice copleșite de trecerea anotimpurilor: „Făurăria toamnei s-aprinde, largă,-n zare,/ Vărsând pe țara toată a ei metalurgie,/ Vechi măiestrii de aur vremelnic, în frunzare,/ Încoronează codrii cu-naltă agonie.// Argint brumat pe domul pustiilor podgorii,/ Mausolee munții grăbiți cu giuvaeruri./ Pe căi de smalț, sub care aștern arămuri norii,/ Seri lungi se plimbă-n rochii împărătești pe ceruri.// Cu aur peste jafuri și aur peste moarte,/ Stau sufletele strânse, bătrâne palimpseste:/ Nu zgâriați sub stratul de-nluminări deșarte,/ Din peste blestemata trecutului poveste.// Ies primăveri de zâmbet și sângele-i de grindeni,/ Iubitele scot sânii, dulci poame de lumină,/ Mireasma lumii toată colindă pretutindeni…/ Făurăria toamnei le-astupă cu rugină” (Făurăria toamnei). E și un poet al voluptății trăirilor, lirica de dragoste se înscrie cu frenezie în cadrele galante ale unor angajamente pasionale, ponderate totuși de candoare și nostalgie: „Nu uit cât ești de albă când trupul tău coboară,/ Mlădie nea din ceruri căzută pe divan/ Și sânii cu omătul crescut din subțioară/ Și-al pântecului dulce amețitor troian.// Și-acele mângâioase ninsori sub taina cheii/ Poleiul dalb al pulpei cu lunecușuri lungi…/ Eu ți-am cules, întâiul, din dinți toți ghioceii/ Când te topeai în brațe-mi și-n zori nu vreai s-ajungi.// Când mă culcam pe-ntinsul zăpezii tale goale/ Și-mi cufundam obrajii în frăgezimi de foc,/ Până umplea mijirea luminii boreale/ Bălanele ținuturi cu viscol de noroc.// Azi nu-mi mai vii cu albul tău jar în așternuturi/ Și limpezimi de țurțuri în umerii senini,/ Ci-n fiecare noapte mâncată de săruturi/ Zăpada cărnii tale o calcă pași străini” (Crăiasa de zăpadă). Nu lipsesc nici ipostazele ludice, în aspectul lumesc al erotismului, aducând accente provocator exotice, în ecouri villoniene: „Bălana Yolanda cu ochi de migdale/ N-ajunge la glezna frumuseților tale,/ Miss Mary, o mâță cu viții minore,/ Umblând după șoareci, râvnește-aurore./ Deviza Brigittei e-nscrisă în pat:/ Amorul e-o rufă, se cere schimbat,/ Vestita vestală Katrina Flamanda/ E-o perlă fragilă din seu de Olanda./ Superb dos întoarce milady Sibyll:/ Din față i-e teamă că prinde copil./ Cer toate iubire pe veci, ideală,/ Și-s pline de suflet ca de o grea boală…/ Tu-mi dai numai carnea, o carne cu șoapte,/ Nilunga-Lula-Landa” (Cântec pentru negresa Nilunga-Lula-Landa).
Treptat, poezia lui V. Voiculescu primește rezonanțe dramatice, pe măsură ce își face loc tot mai mult nevoia sondării abisurilor lăuntrice, a trăirilor interioare („Lungi lunecări în hăul lăuntricelor creșteri”), poetul cercetându-și astfel sufletul doritor de izbăvire prin credință, cu nădejde într-un Dumnezeu dătător de viață veșnică: „Și-ncep să sui urcușul Tău-nainte,/ Ghețar dumnezeiesc fără de vad…/ De-alunec în prăpastiile sfinte/ Nu-mi pasă, Doamne, tot în Tine cad” (Urcușul).
Volumul Poeme cu îngeri (1927) este cel care marchează altitudinea nouă a poeziei lui V. Voiculescu, devenind o lirică de vibrație mistică aparte, revelând conștiința tragică ce-și asumă povara păcatului originar într-o lume contemporană bulversată moralmente; o lirică a marilor îndoieli și a marilor căutări de sine prin adorația divină, reverberând tulburătoarea viață interioară, doritore de libertate și căutând adevărul absolut al vieții: „Urc muntele de gând cu aspre galbe/ Cătând frunzarul rugului aprins:/ Doar mugetele tunetelor albe/ Mă vor vesti că, Doamne, te-am atins// Și-și vor croi, făcându-le puzderii,/ Pe mătcile urechilor drum nou,/ Că până-n fund bulboanele tăcerii/ S-or tulbura sub bulgări de ecou.// Atunci scoțând sandala minții moale,/ Cu sufletul desculț prin jarul dur,/ Pășind în vârful gândurilor goale,/ Voi cuteza să calc pe spirit pur” (Horeb lăuntric). Metafora e îmbibată de-acum cu elemente ritualice deduse din pildele biblice, chiar peisagistica, din pastelurile de odinioară, nu mai e același tablou după natură. Acum se decantează în ele duhul evlaviei iar contemplarea devine ipostază a smereniei: „Vezi Dunărea? Nu ducem lipsă de apă!/ Simți vânturile fluturându-și coamele? Belșug de văzduh […] Îmbuibați de aur, de alt dor am gemut:/ Deschide-ne tezaurul cel mai presus de fire,/ Vistiernice al Domnului temut,/ Și cu orice dobânzi și bir de nefericire,/ Dă-ne din viața cerească ce-am pierdut” (Plângere către Heruvim). Discursul se rânduiește în canonul psalmic, mărturisitor, în chip de adorație: „Te-am căutat o vreme în pietre – mai apoi/ Mi-am înălțat râvnirea să te găsesc în stele./ Sclipea ca o mijire din slava Ta și-n ele…/ Și-n bezna spăimântată a cugetelor mele/ Eu te-am chemat cu nume de glorii și război.// Azi mă afund în mine, în oarba mea genune,/ Ocean foind de patimi, cu fund de nepătruns,/ Sargassă de păcate… și n-am puteri de-ajuns,/ Plăpând scafandru-n tainic veșmânt de rugăciune,/ Să bâjbâi pân’la Tine, cu-ntinse mâini nebune,/ Tu,-n scoica-nchisei inimi, mărgăritar ascuns” (Scafandrul).
După război, o astfel de poezie, îmbibată până în rădăcini de misticism, nu mai era viabilă. Refugiat sub zidurile Mănăstirii Antim, în rânduiala colocvială a reuniunilor Rugului aprins, V. Voiculescu își citea versurile, în prezența unor intelectuali rafinați, a unor ilustri teologi, nebănuind că demersul lor va fi considerat de oficialități ca „uneltire contra orânduirii sociale”. La 14 august 1958 este reținut de organele securității și în urma unui proces politic, întemnițat la Aiud, de unde va ieși, la 28 aprilie 1962, în urma unui Decret de eliberare a tuturor bolnavilor de TBC: „semiparalizat – descrie Marius Oprea, în cartea documentară intitulată Adevărata călătorie a lui Zahei (2008), starea în care acesta se afla în acel moment – arătând mult îmbătrânit, chiar peste cei 77 de ani ai săi, ieșea pe targă de pe poarta închisorii Aiud […] Măcinat, pe lângă boală, poate și de tristețea de a fi supraviețuit poeziilor și bibliotecii confiscate […] purtat pe targa martiriului său, intra, într-adevăr, în lumea zeilor”.
Capodopera lirică a lui V. Voiculescu este, fără îndoială, ciclul de sonete, datând din 1954, intitulat Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare. În traducere imaginară, reprezentând o lirică erotică cerebralizată, cumpănită în anii unei vârste înaintate; o poezie mai degrabă despere dragoste, ce obligă la un comentariu aparte.
Personalitate marcantă a literaturii române, V. Voiculescu a creat și o operă epică de proporții, pe coordonate fantastice, de rezonanțe mitologice (Capul de zimbru, Lostrița, Iubire magică, Ultimul Berevoi, Pescarul Amin, Căprioara din vis ș.a.) editată abia postum, care îl așează în rândul marilor noștri povestitori. Nu mai puțin interesantă este și opera dramatică (Fata ursului, La pragul minunii, Umbra ș.a.) împlinind astfel un profil aparte de scriitor complex, cu o viziune de inedită abordare a dramelor lăuntrice, spirituale, într-o lume abuzată de fantasmele istorice și politice ale epocii moderne.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg