În urmă cu nu prea mulți ani (prin 2018 sau 2019), întîlneam la TIFF cinemaul hyperrealist al lui Hu Bo. An Elephant Sitting Still este capodopera lui, un film de 234 de minute despre care am scris – entuziast – în paginile Tribunei. Hu Bo (1988-2017) a fost aproape un star „grunge” al cinematografiei chineze, sinucigîndu-se din disperare după ce s-a luptat cu cenzorii Elephant-ului, cu instituțiile care sugrumă orice urmă de libertate și de speranță la umbra Marelui Dragon Chinezesc. Într-adevăr, pînă la Hu Bo, nimeni nu mai observase că tinerii sînt carnea de tun pentru (r)evoluția sordidă a capitalismului de stat chinez – amestec inefabil de putere brutală, corupție, criminalitate, indiferență urcate la un nivel pe care – poate – îl mai atinge doar Rusia lui Putin. An Elephant Sitting Still s-a impus rapid ca un film-cult, document al unei generații distruse. Totuși, semnele, îmi spuneam, nu sînt prea multe, iar intelectualul european inept fantazează liniștit în continuare despre beneficiile unui despotism agresiv și vocal (ca în China lui Xi sau în Rusia lui Putin); fantaza liniștit, în urmă cu jumătate de secol, și după ce Varlam Șalamov sau Soljenițîn scriseseră marile lor cărți despre comunism. Iată că un alt intelectual chinez ajunge la noi, tradus în limba română. Yu Hua este romancier, povestitor, eseist și jurnalist. S-a născut în 1960 în orașul Hangzhou, într-o familie de medici; copil, nu a fost ferit de traumele revoluției culturale maoiste – efectele acesteia, pînă azi, le scanează în volumul de articole Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitor. (Humanitas, 2019) Mai bine decît orice antropolog sau filosof, insiderul Yu Hua explică realitatea Chinei de astăzi, ceea ce propaganda se străduiește să țină ascuns. E admirabil curajul postmodern de a publica, antum, texte care, împreună, au savoarea Istoriei secrete a unui Procopius din Caesarea. E impresionantă, bunăoară, povestea acelui comandant militar din nord, chemat la Beijing să ridice, din Piața Tian An Men, cadavrul fiului său student după celebrul masacru; un alt ofițer, încercînd să-l ajute, îl întreabă dacă feciorul a fost „victimă colaterală” sau „participant”; pentru că a pierdut deja totul, comandantul din nord nu își poate reprima lacrimile și, chiar dacă știe că va fi declasat, spune că fiul său a fost „participant” – aici, comentează Yu, speranța ofițerului este că peste zece, douăzeci de ani fiul său va fi reabilitat și declarat erou, în buna tradiție chineză. Dar iată cum scrie despre alterarea inexorabilă a celebrei pietăți filiale: „Îmi aduc aminte de o poveste adevărată de acum vreo zece ani, despre un țăran dintr-o zonă săracă care și-a rupt de la gură să strîngă bani să-și țină flăcăul în facultate. După ce a terminat școala și și-a găsit de lucru, băiatul și-a schimbat numărul de telefon și taică-său nu mai dădea de el. Îngrijorat, bătrînul mergea în fiecare săptămînă pe jos peste 10 kilometri, pînă în comună, să sune la numărul de telefon care nu mai funcționa. Îi era din ce în ce mai teamă să nu i se fi întîmplat ceva copilului, nici prin cap nu-i trecea că el era cel abandonat. În cele din urmă l-a găsit cu ajutorul mass-mediei, dar tînărul a fost foc și pară că taică-său îl făcuse de rușine.” (p.32, art. Sînt un infractor) Alte texte surprind fractura ireversibilă dintre partidul comunist care impune, din nou și din nou, un control absolut, de o brutalitate extremă și idealiștii care, începînd cu 1989, așteaptă ajutor de la Gorbaciov sau de la președinții americani (inclusiv o intervenție armată americană, ca în Irak, le-ar fi surîs!). În 2020, tot Humanitas publică, în traducerea Luminiței Bălan, Ziua a șaptea. Este un roman satiric excepțional, care jonglează cu tehnicile realismului magic latino-american, cu fantasticul lui Gogol și, chiar, cu închipuita călătorie a lui Dante pe tărîmul de unde nu se întoarce nimeni. Yang Fei este un tînăr lipsit de noroc; neșansa, sordidul, cruzimea îi guvernează scurta existență de la nașterea fortuită într-o gură de closet a unui tren în mers pînă la moartea accidentală, în explozia unui restaurant clandestin, și chiar și după, în lumea evanescentă a sufletelor care nu-și găsesc liniștea în lipsa unui mormînt. Convenția e clară și veche. Yang Fei devine un Dante necruțător cu epoca sa, sub aparența unui tînăr naiv, de o complicată pietate față de tatăl adoptiv (un lucrător feroviar pe cît de onest, pe atît de sărac). Personajul pătrunde, rapid și spectaculos, în toate straturile Chinei profunde: deconspiră mitul familiei chineze iubitoare (cînd mama naturală îl redescoperă, familia acesteia îl întîmpină cu o ură teribilă), echitatea comunistă (ștabii comuniști sînt înmormîntați cu onoruri care paralizează orașele, demolările planificate prind sub ruine, de vii, tot felul de nenorociți ș.a.m.d.), meritocrația corporatistă (tînăra directoare Li Qing e plătită efectiv doar să se îmbete cu partenerii de afaceri ai firmei, pentru că posedă o frumusețe și o rezistență la alcool ireale) și viitorul luminos al tinerilor (într-un singur oraș, zeci de mii de năpăstuiți trăiesc, fac dragoste și dorm într-un adăpost antiatomic lugubru, din epoca Mao…) Ca o Șeherezadă postmaoistă, Yang Fei croșetează istoriile mărunte ale imperiului chinez. Probabil că nici una nu o depășește în delicatețe pe aceasta: „O tînără pe nume Liu Mei a suferit atît de mult din cauză că iubitul său i-a făcut cadou de ziua ei un iPhone 4S contrafăcut în loc de unul adevărat, încît s-a sinucis aruncîndu-se de la etaj”. (p.139) Dar, în covorul narativ împletit de Yu Hua, o lume întreagă așteaptă să fie descoperită.