Figură emblematică pentru școala românească de istorie literară și, dedopotrivă, pentru cercetarea comparatistă la noi în perioada de după cel de al doilea război mondial, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost cea care, în domeniul filologic, a realizat puntea academică de legătură între perioada marilor figuri universitare interbelice (Tudor Vianu, G. Călineacu, Mihail Dragomirescu ș.a.) și cea a tinerelor personalități academice de după domnia sa (Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Mircea Anghelescu ș.a.) depășind, ca viziune europeană, rigorile proletcultiste (Ion Vitner ș.a.) și salvând, dacă se poate spune așa, interpretarea literaturii din perspectiva realismuluii socialist, a politizării abuzive, pentru a trasa, în studiile sale, coordonate viabile de valorificare estetică ale acesteia. Marile sale monografii, consacrate lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, alături de investigațiile în romantismul german cu influențe majore la noi, etc, au constituit tot atâtea modele de abordare științifică a domeniului filologic românesc. Curios rămâne faptul că niciunul dintre discipolii (?!) săi (bucureșteni și nu doar) nu s-au încumetat să realizeze, să scrie o lucrare de sinteză monografică de amploare, asupra vastei opere a acesteia, sarcina unei atari intreprinderi asumânduși-o, în cele din urmă, mai tânărul cercetător Silviu Mihailă, format la școala universitară clujeană, elaborând o amplă teză de doctorat având ca temă de cerctare aprofundată, tocmai personalitatea marcantă a profesoarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, susținută la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în 2013.
Preocupat în a cunoaște și aprofunda creația profesoarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, încă de pe băncile liceului, elaborând apoi o teză de licență pe această temă, sub îndrumarea prof.univ. Ioana Bot, Silviu Mihailă semnând de-a lungul anilor mai multe sudii și eseuri consacrate evalurăii în actualitate a contribuției critice a acesteia, pentru ca, dezvoltând și amplifuicându-și cercetările, să publice recent primul studiu monografic amplu asupra acesteia: Zoe Dumitrescu-Bușulenga sau Despre „îmblânzirea” literaturii (Editura Ars Longa, Iași, 2024). Nu este nici pe departe o pedestră trecere în revistă a domeniilor în care s-a evidențiat marea profesoară, ci o interpretare critică analitică, o fixare, cu mijloace critice de abordare moderne, a tuturor cercetărilor acesteia, într-o ordonare sistematică a lor, de la reconstituirea etapelor vieții, într-un prim amplu capitol, la detalierea tuturor studiilor de exegeză eminescienă (analizate din perspectiva unui „scriptor universalis”), la considerarea spiritului renascentist și pandeic, la descinderile memorialistice, apoi la demersurile în „orizontul diplomației” culturale în context european, la activitatea publicistică etc, până la prezentarea și interpretarea literaturii religioase, Zoe Dumitrescu-Bușulenga alegând să se călugărească la vârsta de 85 de ani (Monahia Benedicta), conturând astfel un foarte exact profil al acesteia.„Spirit paideic, comparatist, stăpânind talentul oratoriei și îndeplinind importante funcții de conducere în țară și străinătate, Zoe Dumitrescu-Bușulenga duce mai departe preocupările critice ale mentorilor săi. Nu întâmplător, ea îmbrățișează critica tematologică și biografismul promovate de George Călinescu, dar și preferința pentru critica comparatistă și pentru studiile interdisciplinare ale marelui său model: Tudor Vianu. Totodată, autoarea investighează, «atacă» scriitori canonici, de primă mână în literatura română, și subiecte incitante, foarte la modă în vremea respectivă, dar în egală măsură «delicate», în sensul în care sunt considerate, în linii mari, dacă nu neaparat epuizate, oricum, mai puțin fertile sub aspectul insolitului tezei pe care o propun. Cu toate acestea, monografiile sale despre Creangă și Eminescu nu sunt reluări «cuminți» ale ideilor exegetice formulate de predecesori (Călinescu, Vianu ș.a.), ci demonstrează un sistem original de articulare a intuiției creatoare, anunțând o voce critică autorizată și o personalitate enciclopedică”. Silviu Mihăilă continuând prin a sublinia faptul că „Literatura i se înfățișează drept o oglindă imensă în care, în ipostaza dublă de critic și de cititorare, se vede. Se recunoaște, se regăsește, practicând o scriitură ce se recomandă asemenea unui vademecum și circumscrisă de o triadă de vechi imperative grecești (…) Scrisul pentru Zoe Dumitrescu-Bușulenga îndeplinește o caliatate expiatoare, ea întrebuințează «cuvinte cu putere» ceea ce trădează profilul cărturarului care face sens prin sine (ca individ) și prin valorile umanistice cu care operează și care au rolul de a magnifica omul”.
De remarcat demersul original al excursului monografic al lui Silviu Mihăilă, condus după rigorile grilei moderne ale lecturii textelor exegetice ale profesoarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga, utilizând metode de analiză comparatistă și îmbinând organic istoria ideilor literare cu istoria mentalităților ideologico-literare din epocă. Un studiu de amvergură pe măsura personalității inconfundabile a celei asupra căreia se aplică.