De la Walden la Sîmbăta de Sus. Între 1845 și 1847, Henry David Thoreau s-a retras într-o pădure din Concord, Massachusetts pentru a trăi deliberat și a ține un jurnal pe urma căruia va scrie o carte faimoasă publicată în 1854 cu titlul Walden; or, Life in the Woods. Între 1928 și 1934, Panait Mușoiu a tălmăcit cartea lui Thoreau de-a lungul unui șir de peregrinări care l-au dus de la viea surorii sale Mădița Colonel Protopopescu din Șorogari-Iași pînă la căminul scriitorilor din Bușteni, trecînd prin Botoșani, Mangalia, Slănic-Prahova, Brașov, Fălăștoaca-Vlașca, Bucureși, Ploiești și Sîmbăta de Sus-Făgăraș.
În Statele Unite, cartea a apărut la o editură faimoasă din Boston, Ticknor and Fields, care a publicat operele unor mari scriitori de limbă engleză ai secolului XIX precum Charles Dickens, Nathaniel Hawthorne, Harriet Beecher Stowe sau Mark Twain. În România, Walden sau Vieața-n Pădure, tălmăcirea făcută după o traducere în franceză, dar confruntată probabil cu o ediție în engleză, apare la Biblioteca Revistei Ideei, editura lui Mușoiu unde acesta a publicat broșuri cu traduceri, ale sale și ale altora, din Platon, Seneca, Plutarh, Leonardo da Vinci, Stuart Mill, Marx, Engles, Lenin sau Bernard Russel.
Fiindcă anul acesta se împlinesc două sute de ani de la nașterea lui Thoreau, iată povestea publicării primei traduceri în românește din Walden.
Într-o tabletă apărută pe 22 ianuarie 1929 în ziarul Adeverul, Mihail Sevastos anunță publicarea „capitol, cu capitol” a cărții Viața în pădure de Henry Thoreau. Într-adevăr, cu doar două zile înainte, duminică 20 ianuarie 1929, în paginile Adeverului literar și artistic, supliment săptămînal editat de Sevastos, sub titlul Viața în pădure de Henry David Thoreau apar două texte despre autor și cartea lui semnate de P. Mușoiu și de criticul literar elvețian Maurice Muret, în traducerea din franceză a aceluiași Mușoiu. O săptămînă mai tîrziu, apare un alt text despre Thoreau și cartea lui semnat de criticul literar german Dr. Karl Federn, tradus din germană de Grigore Goilav și revizuit de același Mușoiu. Abia în a treia săptămînă apare, sub semnătura lui Mușoiu, prima traducere propriu-zisă a unui fragment din carte, dar nu din primul capitol, ci din al doilea, și doar prima parte a acestuia, și nu din engleză, ci din franceză. A doua parte a celui de-al doilea capitol va apărea în a patra săptămînă de la anunțul lui Sevastos, pentru ca în următoarele șase săptămîni, pînă pe 24 martie, să apară fragmente din a doua parte a primului capitol. Apoi, publicarea cărții în Adeverul literar și artistic s-a oprit.
Întreaga traducere, capitol cu capitol, va fi publicată în volum abia în 1936, traducerea propriu-zisă fiind însoțită de textele lui Mușoiu, Muret și Federn, menționate mai sus, precum și de un text scris de scriitorul american Ralph Waldo Emerson la moartea lui Thoreau, tradus din bulgară de Stanciu Stefanof. Pe scurt, volumul lui Thoreau și cele trei texte auxiliare scrise de un american, un german și un elevețian au fost transpuse în română de trei traducători folosind traduceri din engleză în franceză, germană și bulgară. Acest exemplu de circulație a ideilor și textelor literare de la un secol la altul, de pe un continent pe altul și dintr-o limbă în alta subliniază importanța lui Thoreau la nivel internațional și evidențiază efortul lui Mușoiu de a-l prezenta pe scriitorul american publicului românesc.
Thoreau și Mușoiu. Născut pe 12 iulie 1817, Thoreau moare în 1862, la doar 44 de ani, fără să se bucure de succesul postum al cărții sale, care a cunoscut peste o sută de ediții în engleză și peste 25 de traduceri în primul secol de la publicare. Între timp, numărul edițiilor și al traducerilor a crescut exponențial, iar Thoreau este considerat unul dintre cei mai mari scriitori americani. Scrierile sale despre natură, precum Walden, îl recomandă drept unul dintre părinții mișcării ecologiste, iar eseurile sale politice devin manifeste de nesupunere civică, inspirîndu-i în lupta lor pentru independență și drepturi egale pe politicieni și activiști precum Mahatma Gandhi sau Martin Luther King, Jr.
La noi, pe lîngă traducerea lui Mușoiu, au mai apărut două traduceri în română, în 1973 (reeditată în 2016) și 2004, precum și una în germană în 1976. Cu toate acestea, Walden și autorul său sînt aproape necunoscuți. La rîndul său, Mușoiu astăzi e și mai necunoscut decît Thoreau, deși în epocă activitatea sa de activist, ziarist, traducător și promotor cultural a fost apreciată de scriitori importanți precum Emil Isac, Mircea Eliade, Tudor Arghezi sau F. Brunea Fox.
Născut la Roman în 1864, la doi ani după moartea lui Thoreau, Mușoiu moare la București în 1944. Încă din timpul liceului, la Bacău, Mușoiu a făcut parte din cercuri socialist-anarhiste și a militat pentru drepturile muncitorilor și emaniciparea femeilor. După ce a colaborat cu Garabet Ibăileanu și alți tineri înflăcărați la fondarea unor reviste și ziare dispărute la puțin timp după prima apariție, în 1889 Mușoiu fondează o editură intitulată Biblioteca Revistei Ideei, unde va edita, publica și traduce peste o sută de broșuri și cărți, inclusiv Walden-ul lui Thoreau. Practica de a fonda edituri numite după reviste era la modă în acele timpuri fiindcă perimitea editorilor să promoveze autori publicați în propria revistă și să facă publicitate unor titluri publicate la propria editură. Cazul Bibliotecii Revistei Ideei e interesant aici fiindcă editura a apărut înaintea revistei, aceasta fiind publicată abia din 1900 pînă la jumătatea primului război mondial, și conținînd literatură socialistă, anarhistă și revoluționară, precum și traduceri din scriitori străini, printre care se numără și americanii Washington Irving, Edgar Allan Poe și Nathaniel Hawthorne.
Tot în 1889, cu economiile strînse din veniturile sale de funcționar public, Mușoiu merge la Paris unde participă la Congresul Liber Cugetătorilor, prilejuit ca multe alte activități de Expoziția Universală găzduită în acel an de capitala Franței. În 1892, folosind o copie franceză, Mușoiu traduce pentru prima dată în română Manifestul Comunist al lui Karl Marx și Friedrich Engels. Încîntat de isprava sa, îi și trimite lui Engels o copie a traducerii rugîndu-l să scrie o prefață pentru o viitoare ediție. După un an de tăcere, Engels îi răspunde, refuzînd invitația pe motiv că e prea ocupat cu editarea operelor răposatului Marx și certîndu-l fiindcă a îndrăznit să traducă prețiosul document dintr-o traducere franceză în loc să fi folosit originalul german. Necazul cauzat de refuzul lui Engles va fi în curînd amplificat de eliminarea lui Mușoiu din cercul proto-comuniștilor români pe motiv că traducerea sa nu e îndeajuns de doctrinară. Cu toate eforturile oficiale din timpul comunismului de a-l considera pe Mușoiu printre primii promotori ai marxismului în România, Mușoiu rămîne un marginal, iar anecdota cu Engles explică probabil faptul că Mușoiu nu cunoștea destul de bine germana (și nici engleza) pentru a traduce un asemenea text și că traducerile în franceză îi erau mai la îndemînă, dovadă și traducerea lui Walden din franceză de mai tîrziu.
În toamna lui 1892, Mușoiu audiază cursuri la Universitatea Liberă din Bruxelles, scrie pamflete socialiste și călătorește la Anvers și Bruges unde a documentat viața minerilor și muncitorilor săraci. Se întoarce în țară apoi traversînd Elveția, Italia, Germania și Ungaria. Chiar dacă au fost scurte, călătoriile sale în străinătate l-au marcat pe Mușoiu în mod profund și pentru că a luat contact nemijlocit cu idei, autori și cărți pe care mai tîrziu le-a tradus și publicat pe speze proprii la editura sa. Dintre intelectualii cu care s-a întîlnit, Elisée Reclus, faimos geograf francez, membru al Asociației Internaționale a Muncitorilor, așa-zisa Internaționala I, care a și vizitat Transilvania austro-ungară și Regatul României, trebuie reținut aici fiindcă se poate ca el să îi fi vorbit lui Mușoiu despre Thoreau pentru prima dată. De fapt, Mușoiu publică traduceri din opera lui Reclus începînd din 1895, iar un text comemorativ apare în Revista Ideei în 1907, la doi ani de la moartea acestuia.
Dintre scriitorii pomeniți mai sus, care l-au apreciat pe Mușoiu, Emil Isac și Mircea Eliade îl consideră un idealist și toți împreună laudă munca de apostolat cultural facută de acesta. Într-un articol aniversar prilejuit de împlinirea a 75 de ani în 1939, neavînd drept de semnătură la aceea dată, dar scriind sub pseudonimul Cl. Panțiru, Brunea-Fox îl consideră „magul propriei sale euforii” și îi dă cuvîntul să se prezinte: „Marea virtute,—continuă bătrânul cu solemnitate—e să restrângi cât mai sever, sfera necesităților. Socot că am isbutit. Nu depind de nimeni, de nici o patimă. Nu-mi trebue mai mult de cât am, nu-mi trebuie altceva decât cărțile și munca. Amintirile? Împotmolire. Rețin numai acele, capabile să mă justifice înaintea conștiinței mele. Să mă îmboldească spre bine și spre frumos. Mătur, cos, deretec, spăl, bucătăresc, îmi țin la zi corespondența, abonații, împart cărți cu și fără parale.” La numai trei ani după apariția traducerii din Walden, aceste rînduri sînt un eco fidel al vieții simple descrise de Thoreau în cartea sa fiindcă, în linii mari, bătrînul Mușoiu trăia în subsolul unei case de pe Strada Popa Soare din Bucurșeti asemeni tînărului Thoreau în cabana acestuia de pe malul lacului Walden.
Mușoiu și Walden. În prefața traducerii, atît în Adeverul literar și artistic, cît și în volum, Mușoiu scrie că a aflat pentru prima dată de Thoreau prin intermediul unei „minunate schițe” a lui Karl Federn, publicată în revista anarhistă Freiheit din New York. Din păcate nu am reușit să găsesc numărul revistei cu textul lui Federn pentru a afla data începînd de la care Mușoiu ar fi putut citi pentru prima oară textul despre Thoreau. Am găsit în schimb eseul, scris la Viena, în volumul lui Federn Essays zur Amerikanischen Litteratur, publicat în 1899 la Halle, Germania de Verlag von Otto Hendel. De fapt, acest volum, și nu revista, este menționat ca sursă a traducerii cînd eseul, tradus în română de Grigore Goilav, a fost publicat de Mușoiu în Revista Ideei în 1908.
Eseul lui Federn pare a fi primul text despre Thoreau publicat la noi, iar Mușoiu a fost așa de impresionat de cele citite încît, după cum mărturisește mai tîrziu, a făcut tot posibilul de a promova opera lui Thoreau unui public cît mai larg: „Această schiță mi-a deșteptat arzătoarea dorință de-a face cunoștință mai de aproape cu-n autor a cărui lucrare nu mă îndoeam c’avea să fie de-un interes palpitant. Lucrare pe care îmi și propusesem s’o împărtășesc în deobște, pentru a ne spori cît mai mult punctele de contact și a ne înmulți semințiea de gînditori.” Publicată în ziar în 1929 și reluată în volumul din 1936, această mărturisire despre evenimente petrecute cu mai bine de două decenii în urmă scoate în evidență efortul lui Mușoiu nu doar de a îl promova pe Thoreau publicului românesc, ci și de a-i folosi opera drept material de propagandă pentru atragerea de noi membri în cadrul mișcării socialist-anarhiste. De altfel, metoda nu e nouă fiindcă în 1904 Partidul Laburist britanic a publicat o ediție prescurtată din Walden care a fost folosită sub forma unui așa-zis material de prelucrare de către filialele locale numite „Cluburi Walden.” Cu siguranță, secolul XX ar fi arătat altfel dacă mai mulți activiști ar fi citit Thoreau în locul corifeilor socialisto-comuniști!
În aceeași prefață, Mușoiu menționează nu doar primul text pe care l-a citit despre Thoreau, ci și primul text scris de Thoreau, anume cîteva pasaje din Walden, traduse în franceză de Winnaretta Singer și publicate în două numere consecutive din La Renaissance Latine între 1903-1904. Revista conține și textul lui Maurice Muret despre Thoreau publicat mai tîrziu de Mușoiu în ediția românească a traducerii din Walden. De fapt, copiile pasajelor dedicate lui Thoreau din cele două numere din La Renaissance Latine se află în Fondul Mușoiu din Colecția de Manuscrise a Bibliotecii Naționale a României din București, iar textul lui Muret și prima parte a traducerii lui Singer sînt copiate de mînă chiar de Mușoiu. Transcrierea traducerii lui Singer constituie, astfel, dovada primului contact (fizic, dar intermediat de traducere) a lui Mușoiu cu opera lui Thoreau!
Din nefericire, atît pentru Mușoiu, dar mai ales pentru francezi, după doar cîteva numere, La Renaissance Latine, revista editată de Constantin (de) Brancovan, fratele Annei de Noailles, își încetează apariția și, o dată cu ea, se oprește și traducerea din Walden. În treacăt fie spus, pe lîngă editorului revistei, se pare că încă un alt membru al aristocrației românești pariziene era pe cale să contribuie la traducerea cărții, fiindcă însuși Marcel Proust intenționa să o traducă, împreună cu Antoine Bibesco. De fapt, Proust avea lucruri mai bune de făcut, iar prima traducere integrală a cărții, făcută de Louis Fabulet, traducătorul francez al lui Rudyard Kippling, avea să apară abia în 1922.
Spre deosebire de traducerea Winnarettei Singer, copiată de mînă de Mușoiu, manuscrisul traducerii sau transcrierii traducerii lui Fabulet pare să nu se fi păstrat. Chair dacă e neclar cum și cînd a obținut Mușoiu această traducere, se poate foarte ușor reconstitui cronologia traducerii propriu-zise pe baza unui pasaj adăugat de acesta la cuprinsul ei. După cum am menționat de la început, Mușoiu notează cu exactitate datele cînd a tradus și revizuit cartea, precum și locațiile și numele membrilor familiei, prietenilor și binefăcătorilor care l-au găzduit în acel timp. Astfel, traducerea a durat trei ani, din octombrie 1928 pînă în octombrie 1931. Revizuirea, incluzînd probabil și compararea traducerii lui Fabulet cu o ediție în engleză, încă necunoscută, editată de Francis H. Allen, a luat încă doi ani, din martie 1932 pînă în iulie 1934. În sfîrșit, tipărirea cărții a durat aproximativ șase luni, din august 1935 pînă în martie 1936.
Walden după Mușoiu. Timp de aproape patru decenii, traducerea lui Mușoiu rămâne singura traducere din Walden. Într-un articol despre receptarea literaturii americane în România, publicat în Secolul XX în 1973, Virgil Nemoianu se întreba de ce nu există o nouă traducere a cărții. Din întîmplare, însă, exact în acel an apărea la Editura Junimea prima traducere din engleză a volumului sub semnătura lui Ștefan Avădanei și Al. Pascu. Mai mult, volumul era însoțit de o prefață scrisă de Mihail Grădinaru și o schiță biografică de Don Eulert. Acesta din urmă, lector american la Universitatea din Iași la începutul anilor ’70, se află de fapt în spatele acestei traduceri. În mica perioadă de dezgheț cultural începută o dată cu preluarea puterii de către Ceaușescu, relațiile academice, științifice și culturale cu Vestul capitalist se reînnoadă astfel că lectori și cercetători străini, precum Eulert, încep să vină în România aducînd cu ei cărți, idei și mai ales comportamente mult timp interzise în țările comuniste din Europa de Est. Acesta este și cazul traducerii din Walden.
În Statele Unite, după cel de-al Doilea Război Mondial, Thoreau devine simbolul mișcărilor pacifiste și de nesupunere civică exacerbate de luptele pentru drepturi civile și de protestele împotriva războiului din Vietnam. În contextul mai larg al Războiului Rece, în care Estul și Vestul încercau să evite dezastrul unui conflict nuclear, ideile din Walden devin apanajul mișcării ecologiste care propovăduiește întoarcerea la natură și salvarea planetei. Spre deosebire de traducerea lui Mușoiu făcută exclusiv pe cont propriu, traducerea din 1973 marchează efortul colectiv al celor implicați de a profita de pe urma îmbunătățirii pasagere a relațiilor româno-americane, o dechidere speculată și de responsabilii Editurii Kriterion care publică în 1976 o traducere germană din Walden de Franz Meyer, publicată la Berlin pentru prima dată în 1922 și reeditată la Weimar în 1964.
Acestea sînt, așadar, momentele importante ale publicării lui Walden în România. Într-un interval de 40 de ani, între 1936 și 1976, avem trei traduceri: una din franceză, una din engleză și una publicată direct în traducere germană. După revoluție, au mai apărut o traducere semnată de Silvia Constantin la Aldo Press în 2004 și o reeditare a traducerii lui Avădanei și Pascu la Act și Politon în 2016. Dincolo de recepția critică modestă la noi, importanța acestor traduceri este dată de valoarea pe care opera lui Thoreau o are la nivel mondial. La moment aniversar, în România Thoreau se bucură de atenția unui grup mic dar fidel de cititori și își așteaptă încă traducătorii și editorii pe care îi merită din plin, nu doar pentru ediții noi din Walden, dar și pentru traducerea eseurilor și mai ales a unor selecții din monumentalul său jurnal fără rival în literatura americană.