JOHN BERRYMAN (grădina groazei)

 

 

Şi-a dat seama numai după (sau nu şi-a dat seama deloc)
că vorbind despre Enrico şi visele lui
înceta să povestească

iar dacă i-a fost frică de ceva
nu a mai fost de împuşcătura
care l-a despicat pe tatăl său

ci despre vălul subţire şi greu de risipit
care se întindea între faptă şi amintire,
între emoţie şi sentiment.

S-a învârtit în jurul nostru câţi ani a mai avut,
cu inima întoarsă prea în urmă sau prea înainte.

 

 

OSCAR MILOSZ (un loc, abia un nume)

 

 

Încă rămâne un nume, de-abia un loc,
unde te recunosc, o pădure plină de castani,
acolo, unde Laura l-a întâlnit pe Francesco şi Catul
a pierdut-o pe Lesbia şi a ales jignirile să facă rău.

Despre care blesteme eficiente foarte
ştiu numai din supoziţii: despre soţii luaţi în râs,
despre amanţii trădaţi, despre preoţii
care te-au prins, despre cei care te-au pierdut:

dar o fântână, şi rândunele-n picaj.

Dacă locul acela e locuit, ca de ape
şi glasuri, lung va fi drumul
pentru a te putea întâlni: de-ar fi îndestul
cel puţin un semnal, o lumină zdrenţuită
de chibrit; nu aş vrea să rătăcesc
la infinit şi la infinit să mă pierd;
şi de un pic de vreme e nevoie pentru despărţire
şi o cărare bătută: şi-apoi, cum,
dacă nu mai eşti decât un glas?

Ştie râul cum am cunoscut-o
şi vântul unde ne întâlneam,
dar în vechile case părăsite,
iată, nu uita:
nici vântul şi nici râul nu mai au amintiri

iar despre cât erai de frumoasă, să nu îmi aminteşti,
timpul este plin de boabe roşii:

iar copilele nu încetează să se joace
cu băieţii, în închipuire.

—–

Şi-acuma, nu mă speriaţi, spuneţi-mi
cine a împrăştiat pe pământ sucul seminţelor roşii:
spuneţi-mi că nu e sângele lui.

 

 

W. B. YEATS (puncte fixe şi în mişcare)

 

 

Un irlandez care a trăit cu sufletul,
obişnuit să lupte cu berea şi cu vânturile,
mergea dintr-un loc într-altul cu pas nesigur,
căutând un punct fix în infinit.

Îl urma un câine, cu urechi lungi,
păr negru şi sur,
singurul punct fix stăpânul lui.

Iar pe drum alte puncte, luminoase,
săgeţi mişcătoare prinse-n întuneric.

Se-ntoarse irlandezul, suflet ce-a ştiut,
să vadă luminile:
i s-au părut ochi ce invită, sori, stele
şi s-a dus să îi întâmpine.

Mulţi l-au atins uşor,
dar a ajuns pe partea cealaltă
şi s-a aşezat frânt de oboseală.

Câine, urechi lungi, nu ştia nimic,
despre gândurile care îl nelinişteau pe stăpân,
şi l-a urmat:
a văzut o lumină uriaşă şi s-a speriat.

 

 

EZRA POUND (bârfe şi pasiuni)

 

 

Spun că aş fi nebun
fiindcă priveam lumea dinspre partea frumuseţii
şi m-au acoperit cu jigniri
când spuneam că ce-i putred trebuie distrus din rădăcină.

Numai în iubire voiam să convieţuiască soţia şi amanta,
amândouă prea iubite, indispensabile:
am fost moral pentru moralişti,
ciudat pentru conformişti,
fiindcă nu am pierdut nicicând plăcerea de a provoca.

Acum, că versurile mele arată drumul pentru poeţi,
mă laudă toţi, clădesc monumente de vorbe:

eu rămân acelaşi, neştiut pentru cei mai mulţi, trăznit, nestatornic,
spre liniştirea celor buni şi-a celor cinstiţi
care au înţeles să mă învingă în lanţuri.

 

 

(Poeziile sunt extrase din volumul Testimoni del tempo, Panda edizioni, 2012)

 

 

În româneşte de Ştefan Damian