Cosmin Ciotloș
Anton Pann. Până când nu te iubeam
Iași, Polirom, 2024

 

 

Cosmin Ciotloș a publicat un eseu detectivistic investigând opera lui Mateiu I. Caragiale, Elementar, dragul meu Rache (Humanitas, 2017) și un eseu despre poezia generației optzeci, Cenaclul de Luni. Viața și opera (Pandora M, 2021), având la origine teza de doctorat.
Structurată în douăsprezece capitole, urmate de un epilog cu o bibliografie consistentă, biografia romanțată Anton Pann. Până când nu te iubeam, semnată de Cosmin Ciotloș, pornește, desigur, de la cazul complicat al lui Anton Pann, dar inventează un personaj – Ștefan Valentineanu, prieten apropiat al lui Spiru Haret, „coleg de clasă la Sfântul Sava, îl știa înzestrat pentru științe, avea talent în matematici” (p. 5), în definitiv, un Sherlock Holmes neaoș căruia îi place mai degrabă să lucreze discret, să rezolve mistere, să găsească o ordine firească în documentele care îi cad în mâini. Fiindcă, deși erau amândoi – Valentineanu și Spiru Haret însuși – „gata să ia viața de guler, să-i arate ei. Planul era să se regăsească în amfiteatrele Sorbonei” (p. 5), Spiru îl așteaptă mai bine de două luni, însă primi, în schimb, o scrisoare evazivă din Marsilia. Se reîntâlnesc din întâmplare pe stradă, multă vreme mai târziu. În calitatea sa de arhivar la Biblioteca Academiei, unde îl recomandase Haret, lucrează cu tot felul de „terfeloage”, dosare, „vanități în foi de temenea” (p. 17), între care descoperă o solicitare a fiului unui poet brașovean, Barac, ale cărei rânduri îl „scuturară pe Valentineanu din indiferență”: „Totodată arăt că de la răposatul meu tată au rămas în Arad la 1830 spre tipărire la dl profesor preparandial Alexandru Gavra cinci manuscripte în versuri și adică: Ulises pe larg, Lucreția, Pepelea cel nou și Iuda Iscarioteanul, dar durere, nu s-au tipărit nici s-au renapoiat răposatului meu tată; acestea încă aș dori a se căpăta în posesiunea Academiei Române. Apoi poesia Cronica poamelor și a legumelor, furată după moartea tatălui meu și dăruită sau vândută poetului popular Anton Pann, carele în anii 1826 și 1827 de la tatăl meu în Brașov au învățat a compune versuri mai potrivite, acesta după mai mulți ani de la moartea tatălui meu nu s-a rușinat a o da în tipar sub numele său ca compusă de dânsul” (p. 17-18). Inventându-l pe Ștefan Valentineanu, Cosmin Ciotloș îl lasă să investigheze acuzația, lansată la treizeci de ani de la moartea lui Pann, că acesta și-ar fi însușit Cronica poamelor de la un poet brașovean, astăzi uitat. În afară de Valentineanu, celelalte personaje sunt atestate istoric.
Lucrând cu „adevărul documentelor”, Ciotloș lasă loc ficțiunii doar după ce epuizează informația istorică. Acribia datelor este coroborată cu măiestria narativă, mai cu seamă că, individualizând lingvistic și social tot soiul de personaje, Ciotloș dă relief și adâncime eroului său.
Anton Pann s-a născut la Sliven, în Bulgaria, în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea. După moartea tatălui, căldărar (întrebându-se dacă e un indiciu etnic sau meserie, autorul alege prima variantă), familia pleacă la Chișinău. După 1812, Pann ajunge la București, unde mama sa, Tomaida, se refugiază din calea războiului. La București, Anton Pann își începe cariera muzicală, ca psalt în strana mai multor biserici, ulterior ca profesor de cântări religioase. Spre 1830, la Brașov, sprijinit de o parte din intelectualitatea ardeleană, își descoperă vocația literară. Numeroase proverbe, cântece de lume ori povestioare sapiențiale ne parvin grație lui. Titluri ca Spitalul amorului ori Povestea vorbii au devenit, în timp, folclor. Ce ar mai fi de spus? Că puțini sunt cei care știu că melodia imnului național îi aparține. Matrimonial, a încheiat trei mariaje, dintre care cel de-al doilea destul de notoriu, fiindcă a răpit o tânără călugăriță de la o mănăstire din Vâlcea, fugind cu ea peste munți. Pann a murit la 2 noiembrie 1854, în cartierul bucureștean Lucaci. Toate aceste informații surprind un personaj picaresc, ale cărui aventuri sunt intarsiate de Cosmin Ciotloș de-a lungul acestei investigații de istorie literară. Pann devine un erou a cărui aură este sporită de impreciziile referitoare la propria biografie, iar deducțiile ori estimările ne livrează mai degrabă „un speaker motivațional”, deoarece Anton Pann „vedea cu lăuntrul” (p. 128) sau, cum notează autorul însuși în epilog, „scria ce voia publicul lui să audă și să cumpere” (p. 183). G. Ucenescu, „elev al marelui Anton Pann” (p. 137), „psalt și fost profesor de muzică bisericească” (p. 130), îi mărturisește lui Valentineanu că „și-ar dori să se-ntrupeze acum și să vă vorbească el în locul meu despre muzică, luându-vă pe după umeri cu amândouă brațele, nu dăscălindu-vă, cum știu că fac alții, ca să v-arate că între muzica occidentală și aceea din Răsărit nu-i așa o prăpastie, cum se crede, că sunt unul și-același lucru, sau, și mai bine, că tonurile europenești încap toate în modurile asiatice.” (p. 135)
Ultimul capitol al acestei „biografii romanțate” surprinde o scrisoare adresată de Anghel Demetriescu unuia dintre primii noștri orientaliști, Constantin Georgian. Mai este și însemnarea lui I. Vulcan, de la rubrica de Sciri literare din Familia, nr. 25 (21 iunie – 3 iulie 1882), care consemnează câteva rânduri despre paternitatea Cronicii poamelor: „Domnul Nerva Hodoș, sub-bibliotecar la Academia Română, trimite redacțiunii Familiei o informare cu totul demnă de interes în chestiunea paternității poemei Cronica poamelor, îndeobște recunoscută ca aparținându-i lui Anton Pann. Se pare totuși, ne asigură amicul nostru de la Bucuresci, că această compoziție a dat naștere unui litigiu, regretatul protopop Iosif Barac pretinzând că versurile ar fi fost în realitate ale tatălui său, traducătorul Sindipei și al altor foarte iubite cărți de învățătură și de desfătare” (p. 170).
Cu Anton Pann. Până când nu te iubeam de Cosmin Ciotloș, devenim martori ai unui periplu istorico-literar în care ne delectăm nu doar cu o serie de personaje bine individualizate, ci, mai cu seamă, cu atmosfera din prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu efluviile sale, cu gastronomia sa, cu muzica sa.