Consiliul
Județean Cluj
“Anul Nou care n-a fost…” Și ce va urma?!

Trei criterii accelerează prestigiul și atragerea publicului la un film: 1. publicitate deșănțată (New-Hollywood de nivel submediocru), 2. premii importante la marile Festivaluri internaționale și 3. antica recomandare din om în om (regula de aur în marketing: un client mulțumit aduce șapte noi). Regizorul și scenaristul Bogdan Mureșanu (fără 1) se bucură, la o lună de la lansare (24 septembrie a.c.), de un rar reviriment fericit pentru producția autohtonă, cu săli aproape pline! Retrăim, fidel obiectiv prin 6 fire narative cu eroii lor, momentele dramatice și tensionate din București, în preajma loviturii de stat urmată de revolta populară din Decembrie 1989, spune el. Ingenioasa redare a acelor zile, cu viața oamenilor simpli, e generos recompensată la Festivalul de Film Veneția 2024: Cel mai bun film – Secțiunea Orizzonti, Bogdan Mureșanu – Premiul Bisato d’Oro Cel mai bun scenariu, criticii independenți, Trofeul FIPRESCI (criticii de film profesioniști) Cel mai bun film și Mențiune specială Imagine la Authors under 40 Award – tânăra Boróka Biró.
Acțiunea (24h) începe în 20 decembrie și se termină a doua zi cu tulburările la mitingul din capitală. E un tur de forță cu 42 de actori, iar tehnic un imens efort, cum mărturisește tot el (În fața ta / DIGI 24): Monitoarele și camerele pe care le găseam arătau ca după 35 de ani și trebuiau să fie funcționale. Soluția a venit de la un grup de colecționari pasionați și echipa de scenografie care a printat 3D camerele de televiziune. Au găsit la Electrecord locul perfect pentru a recrea studioul TV, reușind să readucă la viață atmosfera din ’89. A durat luni întregi…
Nici o idee mare nu se naște din neant: în 2018, regizorul a avut succes cu scurt-metrajul (23min.) Cadoul de Crăciun, în care juca tot Adrian Văncică, (Celentano / Las Fierbinți): Am simțit de atunci că acel scurtmetraj era doar un fragment dintr-o viziune caleidoscopică, una panoramică asupra acelei zile… într-o cheie detașată, de umor negru. Iar despre echipa sa de filmare: Mulți dintre tinerii din echipă nu au amintiri din perioada comunistă, fiind prea mici atunci sau născuți după 1989, dar asta nu i-a împiedicat să imerseze în acea lume. Din distribuția care a interpretat excelent, identificându-se empatic cu personajele, îi amintim pe: Adrian Văncică / Gelu – șef de echipă, Ioana Flora / Mariana, soția lui Gelu, Nicoleta Hâncu / Florina – actriță, Iulian Postelnicu / Ionuț Dincă – tânăr ofițer Securitate, Ada Galeș / Camelia Dincă – soția lui Ionuț, Emilia Dobrin / Margareta Dincă – mama lui Ionuț, Mihai Călin / Ștefan Silvestru – regizor TVR, Manuela Hărăbor / Alina Silvestru – soția, fiul lor Laurențiu – student / Andrei Miercure. A lucrat cu „o armată” de oameni și avut unele îndoieli că îi va reuși în România. De exemplu, scena fugii la Dunăre a fost noaptea, în Mlaștinile Neajlovului, la -13°C.
Trebuie evidențiate, ab initio, și excelența afișului (ca un Big Bang personal al protagoniștilor) și prezentării (2 min.), atât de des ratate și fără înțeles la noi. Filmul începe simfonic și va reuși să păstreze, prin con-genialul montaj, complexa „orchestrație” narativă, cu un crescendo tragi-comic rafinat susținut (de la mijloc) melodic, din timp în timp, de celebrul amplificator emotional: Bolero-ul ravelian. Introducerea „orchestrală” are cele șase personaje: 1. Mama tânărului securist, racolator de informatori între studenți, e nevoită să lase casa care se va dărâma a doua zi pentru blocurile din jurul Casei Poporului, 2. Fiul, în mașină, culege date de la un informator de cca. 50 de ani, 3. Studio TVR: Regizorul află de la director că actrița care recitase Plugușorul patriotic a fugit în străinătate și trebuie să refacă emisiunea până a doua zi (inspirat din programul care n-a mai fost difuzat), 4, Fabrică: șeful de echipă Gelu primește ordin să-și ia oamenii și să mute lucrurile Mamei Securistului, 5. Cabină Teatrul Bulandra: actrița Florina cu două colege înainte de repetiție la noua piesă. Nu e iertat „sistemul” peren – fac aluzie la Florina, amanta Regizorului: Dragă, arta cere sacrificii… – Nu sacrificii, orificii!! și 6. Cameră Cămin studențesc: se cântă la chitară, se bea și fumează; administratorul (cel din mașină cu securistul) le cere să plece. Fiul Regizorului cu amicul pregătesc ceva periculos…
De remarcat că Bogdan Mureșanu nu folosește încărcata coloană sonoră (anglo-americană!) care sufocă multe filme străine și românești. Puținul care se aude e inclus în scenariu și se potrivește perfect: la radio, acasă ori în taxi. Prima melodie – Mama securistului, în taxi, se întoarce în casa ei pustie: Casa mea (e un cântec cu acorduri ample) cu Angela Similea – demonic ironic! Dialogurile au, ades, valoarea unor enunțuri esențiale despre oameni și epoca în care trăiesc (valabile oricând): Taximetrist: Ce ați fost? – O proastă! Membru de partid din convingere, dar ăștia… Nu întâmplător, la mijloc începe singura melodie ilustrativă, Bolero, anunțând precipitarea în climax: Actrița și amanta Regizorul teatrului, la el acasă, îi zice că nu vrea să meargă să recite Plugușorul patriotic pentru Ceaușescu. Oportunist și egoist, el vede cu grave consecințe: Mi se va anula piesa, tu vei fi trimisă la un teatru din provincie cu toți ratații! (aflăm părerea capitalei despre ceilalți!). Ea: Nu mă duc! și pleacă. În disperare, găsește acasă soluția ca să nu poată, fizic, vorbi, apoi deschide radioul: splendida melodie ante-1990 aleasă pe I. loc al preferințelor românilor: Oameni cu Aurelian Andreescu. Cântă și ea tare cu geamul deschis și constatăm că e vecină cu Administratorul, cu Gelu, Laurențiu cumpără de la croitorie un costum de speolog (pentru trecerea Dunării), unde e Soția lui Gelu. Subtil, vedem că suntem împreună o comunitate în care depindem unii de alții chiar fără să știm!
Multe scene memorabile (excelentă imaginea: Boróka Biró): Mama lui Ionuț dispare și fiul o găsește în casa de demolat a doua zi. Se ia curentul, el aprinde o lumânare și e un fascinant tablou rembrandtian în clar-obscur: Femeie cu lumânare! El pleacă, ea se pregătește de „culcare” pe acordurile Bolero-ului. Destinele celor șase se întrepătrund cu un montaj superb: scene scurte între 15 sec. și 3-4 minute – Vanja Kovacevic, Mircea Lăcătuș ar fi meritat și ei un premiu. Studenții cu fuga din țară, Gelu și Soția cu băiatul (delicios) care a pus la cutia poștală o scrisoare cu dorințe de Moș Crăciun (Tatăl: Să moară nea Nicu!” declanșează isteria panicardă a lui Gelu, tipică regimurilor de teroare dacă se află! La TVR, înlocuirea cu noua actriță, aventura fugii studenților… Finalul e apoteotic într-un crescendo narativ & muzical (Bolero) cu o sinucidere ratată, paradoxal, tocmai datorită planului de demolare, oricum întrerupt de evenimentul major din 21 Decembrie. Muncitorii vin la fatidicul miting cu fuga lui Ceaușescu și superb orchestrata diegeză filmică se încheie cu masa demonstranților care nu mai ovaționează, ci înaintează scandând Jos Ceaușescu! pe lângă muncitorul Gelu care privește direct spectatorii și, finale maietuoso, închide emblematlic ochii: viitorul românilor cu o Revoluție furată… Toți actorii s-au identificat perfect empatic cu personajul, dar evidențiez pe cei cu rolurile cele mai dificile: Nicoleta Hâncu / Actrița Florina, Adrian Văncică / Gelu – șef echipă, Iulian Postelnicu / Ionuț Dincă – tânăr ofițer Securitate, Andrei Miercure / Student Laurențiu, Emilia Dobrin / Margareta Dincă – mama lui Ionuț și Mihai Călin / Ștefan Silvestru – regizor TVR.
Regizorul a ales titlul deoarece, afirmă el, Acel An Nou a venit încărcat cu mult entuziasm pentru românii care scăpau de regimul comunist și părea că lucrurile se vor schimba. Dar, cum bine știți, a urmat o dezamăgire uriașă, inclusiv expresia lui Ion Iliescu cu „comunism cu fața umană”, asta după ce muriseră oameni. Idem la prezent: Anul ăsta am avut patru filme în patru festivaluri de film uriașe. Nu cred că mai are o cinematografie din jur așa performanță. România e una din națiunile puternice în acest domeniu și e de necrezut cu investițiile minore ale statului.
Anul Nou care n-a fost e un film lucrat & orchestrat simfonic la detaliu, care mă duce cu gândul la teribilele simfonii beethoveniene, e plin de simboluri, dramatic dar sincretic, împletit cu umor, de multe ori, negru: Pomul de Crăciun cade după reînregistrarea ratată, Șoferul / Vasile Murariu îi abandonează „juma‘’ de oră” pe cei doi care voiau să fugă din țară: Am o văduvă care trebuie, Tatăl Gelu „inundând” cutia poștală, sinuciderea ratată… Mai toate dramele românești sunt pline de încrâncenare, în ele se urlă mult, arată doar latura (departe de realitate) disperantă. Acest film amintește de capodoperele clasicului cinema francez, de aceea pot afirma obiectiv și documentat că regizorul și scenaristul Bogdan Mureșanu împreuna cu redutabila sa echipă au reușit și ei o… capodoperă!