Ioan Aurel Mureșan e un performer. Se reinventează cu fiecare pânză, redescoperindu-se de fiecare dată. Se dedublează într-un exercițiu experimental aproape nefiresc. E ludic, erotic, tragic, meditativ, contemplativ într-un dialog aproape convulsiv cu marii maeștri. „Veghează să nu dispari în personalitatea altcuiva, bărbat sau femeie” spune un citat celebru din Scott Fiztgerald. Dar lui Ioan Aurel Mureșan nu îi este teamă. Maeștrii nu l-au absorbit ci, dimpotrivă. Maeștrii sunt cei care l-au ajutat să spună propria poveste. Expoziția Apud Magister, găzduită de Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 25 mai-19 iunie 2022, vorbește despre acest joc al identității artistului dezvăluind publicului noi interpretări asupra unor teme extrem de importante din istoria artei, într-un exercițiu de rescriere a culturii prin cultură. „E vorba și de un dialog pe care îl are cu maeștrii într-o manieră postmodernă de data aceasta, pentru că postmodernii fac această preluare a unei teme culturale pentru a o folosi ca material de inspirație”, arată curatorul Sorina Jecza. Vernisajul expoziției a avut loc miercuri 25 mai, iar în cadrul acestuia au luat cuvântul managerul instituției gazdă, Lucian Năstase Kovacs, curatorii Dan Octavian Breaz și Sorina Jecza, dar și criticul de artă Doina Mândru. Expoziția cuprinde lucrări din ciclul Apud Magister și Variațiuni din Casa Surdului.
În fiecare dintre acestea, profesorul Ioan Aurel Mureșan se întoarce la artiștii clasici ca Giorgione, Goya, Rubens, Tizian, Mantegna, Delacroix dar și alții într-o manieră aparent accidentală. În realitate, nimic nu e întâmplător. Artistul își urmează trăirile interioare, zbuciumul lăuntric într-o permanentă introspecție. În fiecare lucrare e un adaos xenogenetic menit să decripteze sau să transforme mesajul. „Alegerea – aparent aleatorie, în realitate nu e aleatorie. M-am gândit și eu. Oare de ce am ales acum asta și mi-am răspuns singur: după nevoile lăuntrice”. Reîntoarcerea la maeștri e un demers asumat și interiorizat de Ioan Aurel Mureșan, iar preluarea este redată într-o formă personală specifică.
Profesor de pictură la Universitatea de Arte și Design din Cluj și doctor în arte vizuale din anul 2005, Ioan Aurel Mureșan este asimilat artiștilor optzeciști. Prin expoziția Apud Magister, maestrul ne invită la un alt fel de periplu în istoria artei, într-o interpretare liberă, îndrumându-ne vizual spre universul pe care, asemenea Creatorului, îl stăpânește. Apud Magister reprezintă pentru domnia sa un experiment care începe rațional de la o simplă întrebare „Ce-ar fi dacă?”. O provocare căruia i s-a abandonat. A fost un pariu pe care l-a făcut cu el însuși, întrebându-se cum ar fi să intre în pielea altor autori, dar și cum poate resuscita o lucrare clasică în manieră personal contemporană. „Am făcut experimentul pe pielea mea. A fost un pariu cu mine însumi. Un joc formidabil. Gemenii au această capacitate de a se camufla în alt personaj, de a se transpune în altcineva”, mărturisește maestrul.
Prima lucrare a ciclului Apud Magister a fost începută în anul 2020, iar în 2021 proiectul a fost înfățișat pentru prima dată publicului larg la Galeria Jecza din Timișoara. „Este o continuare a expoziției – prin amplificarea proiectului inițial – de mari dimensiuni, de mare virtuozitate și care excelează prin viziunea artistică. E o viziune care sintetizează preocupări dintr-un întreg parcurs de creație. Este pictura ultimilor ani și, cum mi-a făcut plăcere să spun, este o pictură care sintetizează pe de-o parte preocupările pentru structură, pentru figurativism, de interpretare liberă a emoțiilor care vin pe filiera neoexpresionismului. Este o pictură care trăiește foarte bine în contextul contemporan tocmai din această calitate de a fi o pictură necomplezentă pe unele dintre temele, să zicem așa, cele mai stringente din istoria artei. De la „Grande Bellezza” la „Moartea lui Sardanapal”, foarte stimulativă vizual dar și foarte tragică. Temele mitologice sunt foarte creativ interpretate cum este, de exemplu, Diana și Acteon. Acteonul lui Ioan Aurel Mureșan este unul care pare că s-ar salva, deși în versiunea originală era un personaj care a fost sacrificat. Este o zonă pe care o pot aborda doar maeștrii. Să reiei teme celebre din istoria artei este dificil în termeni de obținere a noului. Se obține cu mare dificultate noutate vizuală atacând, cu ghilimelele de rigoare, teme ultracunoscute. Este foarte greu, nu o poate face un debutant. O poate face numai cineva cu experiență care știe sigur că poate aduce o mare cantitate de nou. Iar acesta este Ioan Aurel Mureșan. Pentru un tânăr care nu și-a descoperit limbajul artistic poate fi și un pericol. La un moment dat poate să nu mai știe ce direcție să urmeze tot reluând anumite teme. Ori pentru un maestru, cum este Ioan Aurel Mureșan, nu este niciun pericol în preluarea unei teme pentru că identitatea lui artistică este pe deplin formată și va spune cu siguranță ceva nou pe aceeași temă”, a explicat Dan Breaz.
Impresionantă prin dimensiune, dar și prin tragismul pe care îl exprimă, reinterpretarea lucrării „Moartea lui Sardanapal” a lui Delacroix capătă alte valențe în reprezentarea lui Ioan Aurel Mureșan. Maestrul ne spune o altă versiune a aceleiași povești, convins fiind că „lumea are nevoie de povești”. Sardanapal nu mai e satrapul impasibil din reprezentarea lui Delacroix. „Eu l-am făcut ca pe un personaj tragic. E o caligrafie, asta a fost reacția mea. Am refăcut acea poveste cu Sardanapal”. Provocat intelectual și afectiv, artistul redimensionează simbolurile, într-o manieră proprie construind un nou traseu identitar. „Aproape că spui Sardanapal sunt eu”. Acest nou Sardanapal veghează trupurile translucide ale ibovnicelor sale într-o reprezentare dureroasă și senzuală deopotrivă.
Pe de altă parte, lucrările ce aparțin ciclului Variațiuni din Casa Surdului merg însă dincolo de reinterpretare. Ele vorbesc despre un accident emoțional, biografic. În timp ce lucrează la ciclul Apud Magister, Ioan Aurel Mureșan primește vestea îmbolnăvirii mamei sale. „Bântuit de aceste vești, m-am transpus în aceeași paradigmă Apud Magister. Se plia perfect pe picturi. Am pictat cu fervoare timp de o lună de zile”. Artistul poposește în universul lui Goya, căutând mai degrabă vindecarea, evadând din realitate într-o încercare nu a de a deconstrui, ci de a simți. Demersul său are mai degrabă rol terapeutic, iar reconfigurarea, regândirea operelor lui Francisco Goya nu mai reprezintă neaparat o replică. Ioan Aurel Mureșan se adăpostește în acest univers tenebros cu propriile sale furii, cu propriile sale angoase. Se refugiază din cotidian în această casă a lui Goya și urlă de durere, găsind în maestrul său o alinare, o mângâiere. Dominate de culoarea neagră, de un anumit simbolism, lucrările ce aparțin ciclului Variațiuni din Casa Surdului pare că vorbesc despre neputința omului în fața destinului implacabil, despre provizoratul vieții, despre singurătate și despre moarte.
În tot acest parcurs, maestrul Ioan Aurel Mureșan a fost însoțit de Sorina Jecza, care devine astfel martor al creației sale. În fiecare zi, pictorul i-a trimis diferite versiuni ale operelor sale. „Acestea nu se văd în straturile interioare ale lucrării, pentru că lucrarea în final apare pe perete ca și cum ar fi căzut din cer. Ori, lucrarea nu cade din cer. Lucrarea se face cu ezitări, cu emoții, cu reveniri, cu foarte multe asemenea parcursuri care sunt uneori pline de neliniște și pline de interogații”, spune Sorina Jecza. „Eu am luat aceste mărturii, iar artistul a avut curajul să se dezvăluie în această formă. Pentru că, în general, nimănui nu-i place să se vadă că este incert și își arată forma cea mai frumoasă. Vernisajul asta este – o sărbătoare a desăvârșirii. Dar Ion Aurel Mureșan a avut acest curaj să arate că este un artist care se frământă și care nu numai se frământă pe sine, ci care interoghează opera, o schimbă, o mișcă, îi face în permanență altceva. Și la asta am fost eu martor”.