Consiliul
Județean Cluj

România
100

weekly magazine in english,
romanian and italian

Arta războiului, arta păcii…

Arta războiului, arta păcii…

La începutul anilor ‘60 filmele sovietice încă ne căutau. Sigur, mai erau câțiva ani până la ceea ce istoria va denumi Declarația PMR din aprilie 1964, când se va produce o așa zisă ruptură a României de hegemonia sovietică, un dezgheț. Încă din 1958 a avut loc retragerea trupelor sovietice, dar toate astea nu încercau decât „adormirea” sovieticilor, continuându-se la noi în țară arestările celor care „vorbeau prea mult” împotriva alianței româno-ruse și ideologia rusă făcându-și „numărul”. Filme ca Al 41-lea (1956), Pe Donul liniștit (1957), Verstele de foc (1958) sau Soarta unui om (1959), filme care vorbeau despre soldatul sovietic biruitor în încleștarea cu Albii sau cu soldații naziști continuau să apară pe ecranele din România. Până la urmă nici nu era chiar așa de grav. Puteai să ocolești aceste filme și să treci în sălile de cinema de alături unde rulau filmele italienești gen peplum despre Hercule, Maciste și Samson sau să intri la sala Patria, Victoria și altele ca să vezi Rocco și frații săi (1960), Eclipsa (1962) sau Laleaua neagră (1964) cu nou venitul – pentru noi – Alain Delon. Și totuși, au fost regizori ruși care au încercat și au și reușit în acei ani să treacă de granița realismului socialist și să ne pună nu o dată pe gânduri… Unul din aceștia a fost Serghei Bondarciuk.
Serghei Feodorovici Bondarciuk s-a născut în 25 septembrie 1920 în Bilozerca, regiunea Herson din Ucraina. A fost regizor de film, scenarist și actor, un om de artă care a încercat și a și reușit să ofere personajelor din filmele sale o dimensiune omenească. În majoritatea filmelor sale Bondarciuk a fost foarte atent cu fraza, manifestând un respect față de text, ceea ce face ca uneori să avem impresia că în transpunerea cinematografică regizorul a înțeles perfect mai întâi litera scenariului și abia după aceea spiritul acestuia. Recunosc, lucrul acesta nu e ușor deloc. Să nu uităm, rușii au avut regizori de film și de teatru deosebiți, cum a fost marele Serghei Mihailovici Eisenstein, cineastul rus care a revoluționat cinematografia de la începutul secolului al XX-lea prin teoria montajului pe care a concretizat-o în filme sau Vahtangov, cu inventivitatea lui neobosită și un uluitor simț al formei scenice, capacitatea lui de a găsi cel mai viu și mai pătrunzător aspect al fiecărui rol. Și astăzi teatrele din Europa sau din America propun studenților de la actorie studiul acestor mari oameni de cinematograf și teatru. Să revenim la Bondarciuk. Nu putem să vorbim despre acest om fără a aminti faptul că regizorul a rămas în istoria cinematografului mondial pentru ecranizarea amplă a celebrului roman Război și pace al lui Lev Tolstoi. Vă aduceți aminte, lucrul acesta a fost făcut pentru prima dată prin 1956 de către regizorul american King Vidor având parte și de muzica unui compozitor genial: Nino Rota. Scenariul era scris – ca să fac o glumă – de către Lev Tolstoi iar actorii… Audrey Hepburn în Natașa Rostova, Mel Ferrer în Andrei Bolkonski, Henry Fonda în rolul lui Pierre Bezuhov, Vittorio Gasman, Anita Ekberg… Da, filmul pornise cu toate atuurile, așa e! Urmarea? Trei premii Oscar – pentru regie, costume și imagine –, cinci premii Globul de Aur și trei premii Bafta. Ei da, King Vidor putea fi fericit. Critica de specialitate din acei ani i-au imputat totuși filmului și celor care l-au făcut că i-au interesat doar fabulația, destinul unor personaje și relațiile dintre ele. Până la urmă, totul s-ar fi redus la un film de acțiune. Probabil că așa a fost…
Bondarciuk a avut mare curaj să facă Război și pace. Pe omul acesta l-au interesat nu numai evenimentele, nu numai faptele din romanul lui Tolstoi, ci romanul în totalitatea lui, cu bogăția de gânduri și de sentimente, cu spiritul lui, cu universul lui teribil de bogat. O asemenea transpunere pe ecran pare a fi fără precedent în cinematografia mondială. Probabil că Luchino Visconti ar mai putea fi amintit pentru transpunerea Ghepardului și Tony Richardson pentru Tom Jones. Am văzut și eu aceste filme și într-adevăr, la vremea lor, m-au marcat foarte mult. Revenind la ecranizarea lui Bondarciuk, trebuie să recunoaștem că minuțiozitatea scenariului și dimensiunile filmului rămân unice. Unii critici au spus că filmul lui Bondarciuk a vrut să fie o replică dată celui realizat de King Vidor. Eu nu sunt critic de film, dar pot să am o părere. Nu, e sigur că nu acesta a fost primul scop al regizorului, ci acela de a crea o operă cinematografică monumentală. Până la urmă era vorba despre lumea lui, o lume asupra căreia doar literatura și istoria mai puteau oferii mărturii.
Dimensiunile nefirești ale filmului lui Bondarciuk și timpul îndelungat în care s-a turnat acesta – patru ani – mă fac totuși să o spun: filmul este uimitor! Este o operă durabilă, extrem de inspirată, un film „de acasă” de la el, este vorba despre ceea ce am mai amintit cândva: Sufletul slav…

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg