Balázs Péter este un artist transilvănean și clujean care nu s-a rezumat doar să trăiască în spațiul intracarpatic, ci a exploatat cu dibăcie valorile culturale ale acestui spațiu și le-a transpus în lucrările sale, creând nu doar simple lucrări de artă, ci și testamente ale valorilor mobile și imobile transilvănene. Creațiile lui sunt reflexia unei legături strânse dintre artist și meleagurile natale. Elementele geografice și simbolice se contopesc astfel într-un cadru care depășește banalul, ele fiind în realitate o poveste a unei vieți redate pe pânză prin lucrări care ne introduc în lumea și spiritul artistului într-o măsură mai mare decât ne-am închipui.
Născut în Vlaha, în tumultosul an 1919, Balázs Péter va trebui să facă față schimbărilor din cele două decenii interbelice, care îi vor marca copilăria și îi vor deschide calea spre consacrarea artistică. Înzestrat cu un talent natural, tânărul devine atras de artă și creație artistică, iar o conjunctură favorabilă îi permite, deși în condiții grele, să exploateze acest talent și să devină un artist semnificativ al perioadei postbelice. Drumul lui a fost modelat încă din școala primară de persoane care au recunoscut nu numai harul său, dar au realizat și necesitatea promovării unor artiști tineri, care să devină promotorii și creatorii artei în deceniile următoare. În acest context, Balázs Péter intră în contact cu Szolnay Sándor și Szervátiusz Jenő, cei doi ocupându-se de educația acestuia în atelierul lor de pe strada Brassai, ca mai apoi să îl recomande pe tânăr maeștrilor din cadrul Școlii de pictură de la Baia Mare. Aici, sub tutela lui Krizsán János și Ziffer Sándor, tânărul discipol își continuă studiile și intră în legătură cu lumea artistică a vremii.
Chiar dacă la sfârșitul deceniului patru, școala de pictură decade, Balázs Péter devine cunoscut mediului artistic, iar interacțiunea cu artiști de talia lui Raoul Șorban, Gy. Szabó Béla, Aurel Ciupe, Ioan Vlasiu sau Berde Amál îi va permite continuarea extinderii cunoștințelor și a modelării viitorului său ca artist. Stagiile de creație și studiu de la Baia Mare, din perioada 1938-1939, îi permit artistului să se apropie de grupul pictorilor, graficienilor și sculptorilor din jurul Breslei Barabás Miklós, o apropiere care se va consolida în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Pe durata conflagrației mondiale, Balázs Péter rămâne conectat la viața artistică din Cluj, chiar dacă încorporarea în armata maghiară îi limitează libertatea de mișcare, această perioadă marcându-i semnificativ viziunea artistică. În acești ani, tânărul artist participă la mai multe expoziții de grup organizate de Breaslă și devine cunoscut publicului clujean ca un artist talentat.
Moștenirea artistică a lui Balázs Péter este un adevărat testament al unui suflet aflat la răscrucea dintre drumuri, dintre lumi și vieți. Este o epopee cu o ancoră puternică în meleagurile natale, unde fiecare clădire, fiecare formă geografică este expresia unui sentiment profund. Suprafața pânzei, în acest cadru, devine instrumentul memoriei și al imortalizării unei lumi, care reprezintă pentru artist nu numai un element fizic al vieții, ci și un reper spiritual la care se poate relaționa oricând, oriunde și în orice ipostază. O lume în care nu doar a trăit și cu care a interacționat, ci o lume a cărei semnificație întrece forma palpabilă și se transformă într-un element care a contribuie la consolidarea nu doar a spiritului uman, ci și a expresiei artistice.
În lucrările lui, putem vedea un joc al imaginilor, al memoriei, al atașamentului față de spațiul natal, unde pictura în sine nu este doar rezultatul unei îndeletniciri oarecare, ci este instrumentul prin care repere cheie ale vieții sunt imortalizate și prezentate posterității. Imaginea devine un testament al trecutului, o incursiune în călătoria omului pe pământ, o adevărată epopee de viață, care ne duce de la meleagurile natale până pe malul apelor Dobrogei, trecând prin urbanul transilvănean atât de drag artistului. Fiecare lucrare are o poveste, un simbol ascuns sau o corelare cu trecutul trăit. Totalitatea creațiilor și a moștenirii artistice ne oferă un bilet la o călătorie care ne permite să vedem creația umană sau natura prin ochii subiectivi ai unui om care, în ciuda vicisitudinilor istorice, a reușit să-și păstreze intact sufletul creator și să ofere, până la sfârșitul vieții, lucrări a căror valoare spirituală o întrece cu mult pe cea a valorii fizice.
Satul și orașul, cele două lumi complementare, devin elemente definitorii în efortul artistic al lui Balázs Péter. Tradiționalul portret al satului Vlaha (1977, „Peisaj din Vlaha”), imaginea orașului Cluj (1977, „Orașul nostru”) sau aproape diformul portret al Călanului (1962, „Combinatul Călan”) ascund o narațiune nu numai a unei vieți, ci și a transformării unei societăți în care artistul s-a născut, a trăit și a murit. Creația artistică devine o filă a unei enciclopedii a istoriei vizuale, unde imaginea spațiului înconjurător este imortalizată și transmisă posterității dintr-o perspectivă de multe ori fascinantă și marcată de un subiectivism vizibil, dar comprehensibil. Imaginea castelului din Bran (1979), biserica fortificată din Biertan (1974, 1976), cetatea Devei (1971), imaginea Sighișoarei (1974), biserica din Aiud (1969) sau cea din Mănăstireni (1974) sunt doar câteva dintre acele repere din spațiul geografic natal, care ne arată nu doar atașamentul lui Balázs Péter față de spațiul transilvănean, ci și dorința sa de a prezenta acest spațiu pe suprafața pânzei, dintr-o perspectivă care să ofere nu doar un sentiment real de incursiune în peisaj, ci și o dezvelire a unei bucăți din propriul suflet. Pe de altă parte, aceste creații sunt și rezultatul unor procese ample, în care culorile curajoase si expresive oferă o forță vizuală semnificativă picturilor în sine. Acest curaj și dorință de evidențiere nu sunt întâmplătoare, deoarece, pe parcursul anilor, artistul a demonstrat versatilitate și adaptabilitate la nou și provocator. În acest sens, cele mai elocvente sunt schițele și picturile dedicate Dobrogei și a peisajului dobrogean care, în mare măsură, ies din tiparul lucrărilor dedicate peisajului urban și rural transilvănean.