Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Basarabia de suflet

Basarabia de suflet

În bătălia pentru recunoașterea și impunerea ființei naționale românești în Moldova de dincolo de Prut, în Basarabia, a limbii române și a scrierii cu alfabet latin, în avanposturi au stat poeții tinerei generații a căror vers tranșant a devenit stindard și făclie călăuzitoare. Între aceștia Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi ș.a. constituie gruparea de șoc. Verbul lor nu e doar manifest ci și model de exprimare artistică a unui sentiment patriotic profund.
Mai puțin cunoscut la noi, la drept vorbind nu îndeajuns de asumat contextului literaturii actuale, Dumitru Matcovschi se impune, fără tăgadă, ca o voce puternică, originală și cu totul distinctă prin mesianismul său afișat, fiind unul din pilonii mișcării de renaștere națională la începutul anilor 1990.
S-a născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Rașcov, pe Nistru (localitate atestată documentar încă din 1447, datorită găzduirii pe teritoriul ei a mănăstirii Japca, cu o vestită biserică rupestră), din județul Soroca, în familia unor vrednici lucrători ai pământului (tata Leonte, mama Eudochia). După anii școlarizării în localitate, se înscrie la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea de istorie și filologie, absolvind studiile universitare la Chișinău în 1961. Și-a început activitatea literară și publicistică în calitate de redactor la ziarul „Moldova socialistă” (1963); tot atunci apare prima sa plachetă de versuri, Macii în rouă. Între anii1966-1970 a fost redactor-șef adjunct al săptămânalului „Cultura”, funcție pe care este obligat s-o părăsească, din motive ideologice. În 1969 publică volumul de versuri Descântece de alb și negru care, imediat după apariție, este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv. Cartea, în varianta inițială, nu a mai văzut lumina tiparului niciodată. Între 1987-1988 este redactor-șef al revistei „Nistru”, schimbând numele acesteia în „Basarabia” (1988), fiind redactorul-șef al acesteia până în 1997. Scrie poezii pe care le publică în presa vremii. În anii de vârf ai mișcării de eliberare națională (1987-1989) s-a afirmat ca publicist redutabil. De-a lungul anilor a editat peste 50 de volume: poezii, proză și piese de teatru. Este recunoscut, pe plan internațional, ca unul din poeții reprezentativi ai Republicii Moldova; membru al Academiei acesteia.
În primăvara anului 1989 este victima unui accident (provocat), fiind strivit sub roțile unui autobuz („A fost pusă o capcană/ Ca pentru un șoricel/ Și eu, fire moldoveană,/ Nu m-am apărat de fel.// A fost pusă o capcană,/ La un drum, la o șosea./ Cine-a pus-o? O satană,/ Caracudă și lichea” – Capcana). Recuperarea, la Chișinău, București și Moscova, a durat un foarte lung timp (aproape șase luni aflându-se în comă, în urma căreia poetul se simte reînviat din moarte: „M-am întors târziu acasă/ La măsuța mea de scris./ Gândul negru mă apasă:/ Nu cumva a fost un vis?” – Noi avem sau n-avem plai?).
A decedat la 26 iunie 2013. Numeroase poezii de-ale sale au fost transpuse în cântec de Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici precum și de Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oțel, Constantin Rusnac. Liceul din comuna Vadul-Rașcov îi poartă azi numele.
Lirica lui Dumitru Matcovschi este pe cât de elegiacă pe atât de dramatică. El e un rezoner al marilor dureri ancestrale ale moldoveanului legat de glia străbună: „Acest pământ al nostru,/ Ce este rupt de dor/ Rămâne o icoană/ A moldovenilor […] Aici suntem o țară,/ Un neam și un destin,/ Aici nu e amară/ Nici frunza de pelin” (Acest pământ). E un înstăpânit de limba neamului său pe care o cântă și o slăvește cu ardoare: „Bună-i mama, cea mai bună,/ Sfântă-i casa părintească,/ Dulce-i limba cea străbună,/ Dulce și dumnezeiască.// Mama-i suflet cu nemoarte,/ Casa-i vatră cu noroc,/ Limba-i doină, limba-i carte,// Ce ne-adună la un loc./ Multe neamuri sunt pe lume,/ Dar din toate, dintre ele,/ Unu-i neamul tău, anume,/ Cel ce știe dor și jele.// De aceea eu îl cântu/ Și mă-nchin în fața lui,/ Cum se-nchină la pământu/ Ramul greu al pomului” (Bună-i mama). Cultivă versul cu inflexiuni și rezonanțe folclorice, având alură baladescă, mai ales în evocarea trecutului istoric: „De la Putna mai încoace,/ Prin baladă și prin odă,/ Își conduce-n luptă dacii/ Preamăritul Ștefan Vodă./ Își conduce-n luptă dacii/ Prin Soroca, prin Tighina/ Și-nfloresc în cale macii,/ Dureros rănind lumina./ Din Suceava către mare,/ Din Lăpușna la Hotinu/ Dorurile cele multe/ Au înrourat pelinul/ Din Carpați la Chișla Nouă/ Din Orhei la Slobozia,/ Lacrimile cele grele/ Au petrificat moșia […] S-arătăm prin fapta noastră/ Tuturor, necontenit,/ Că prin neamul său în lume/ Ștefan Vodă n-a murit!” (De la Putna mai încoace). Legătura cu folclorul este „una consangvină – scrie Mihai Cimpoi în O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (1997) – ca la cei mai reprezentativi poeți basarabeni, configurând un program etic și estetic care presupune cultul rădăcinilor, originilor, solului, casei, pragului și vetrei”.
Biografismul se pliază pe accentele polemice ale versului: „Eu poporul nu mi-l vând,/ L-au vândut destul hainii,/ L-au turcit, l-au căzăcit,/ Să se bucure străinii […] Eu poporul nu mi-l vând/ Nicăieri și niciodată,/ Astă palmă de pământ/ E nădejdea noastră toată” (Tartorilor mei). Când se apleacă reflexiv asupra condiției ființiale, în general, a omului, poezia sa dobândește altitudini meditative grave, eminesciene: „Zi de azi și zi de mâine,/ O credință și o soartă;/ Cresc țărâne din țărâne,/ Cade stea din ceruri, moartă,/ Dor cu dor se împereche/ Într-un picure de rouă;/ Niciodată lumea-i veche,/ Niciodată lumea-i nouă.// Omul vine, precum pomul/ Să-nflorească, să rodească,/ Lângă om trăiește-și omul/ Viața sa cea pământească./ Cere sufletul credință/ Și pe urmă cere pâine;/ Nu se trec în pocăință/ Zi de azi și zi de mâine” (Glossă în metru eminescian).
Înrudită ca manifest patriotic și profetic cu aceea a unor Octavian Goga și Alexie Mateevici, poezia lui Dumitru Matcovschi se impune ca un model și un exemplu edificator de angajament militant pentru afirmarea națională a românilor basarabeni.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg