Actuala ediție a Tribunei este ilustrată cu reproduceri după lucrările unui artist a cărui faimă a depășit granițele României încă dinainte de căderea regimului comunist. Gabriel Stan, figură emblematică a Brașovului, dar cunoscut prin arta sa în lumea întreagă, întruchipează o personalitate culturală complexă: poet, prozator, fost editor și jurnalist, iubitor de muzică clasică, dedicat însă, în ultimă instanță, definitiv și iremediabil, picturii. Îndrăgostit de țara sa și îndeosebi de orașul al cărui cetățean este, după cum se declară („Îmi iubesc foarte mult țara. Am avut foarte multe oferte în străinătate, dar eu cred în spiritul locului, nu cred că aș mai fi eu, iar Brașovul este cel mai frumos oraș din România” – adevărul.ro/30.09.2009), Gabriel Stan poate fi întâlnit, în inima burgului transilvan, la Kron-Art Gallery, al cărei director artistic este, spațiu elegant ce găzduiește frecvent diferite evenimente culturale: expoziții, conferințe, lansări de carte, concerte de jazz și muzică de cameră etc.
Pasiunea pentru pictură și totodată voința, încrederea că prin muncă susținută va ajunge să cunoască celebritatea datează de la frageda vârstă de șaptesprezece ani. Atunci a moștenit materialele de pictură și biblioteca de artă ale unui unchi decedat și tot atunci a pornit într-o aventură care avea să-i marcheze pentru totdeauna existența: ucenicie în atelierele unor maeștri, desăvârșirea studiilor academice și foarte multă trudă în fața șevaletului, toate pe fondul unui dar genetic valoros venit din partea mamei, o desenatoare deosebit de talentată. Rezultatele nu au întârziat să apară. După câteva participări la expoziții de grup în România, prima expoziție personală i-a fost organizată, în anul 1985, la Mülheim am Main Museum în Germania. Au urmat apoi numeroase prezențe pe simezele unor cunoscute galerii de artă din S.U.A. (Ohio, New York), Olanda, Spania, Franța, Regatul Unit, Germania, dar și în multe orașe din România. În 2007 și 2008 a participat la Salon d’automne „Grand Palais Paris”, iar de-a lungul bogatei sale cariere artistice pictorului Gabriel Stan i-au fost decernate numeroase premii și distincții. Amintim aici doar: Diploma Excellence in Art – New York; Artist of the Decade 90 – Manhattan Arts – New York și calitatea de membru al Association of artists painters, sculptors, architects, engravers and designers – Paris, Franța. Lucrările sale au fost prezentate de publicația Manhattan Arts (în numărul din septembrie-octombrie 1992) și s-au bucurat de comentariile criticilor/editorilor Alexandra Shaw, Renee Phillips și Elisabeth Exler. În România, printre cei care au scris despre pictura lui Gabriel Stan se numără și filosoful Alexandru Surdu și istoricul de artă Alexandru C. Lungu. Tablourile realizate de pictor de-a lungul vremii se află în colecții din toată lumea, dar unele dintre ele pot fi văzute în expoziții la Kron-Art Gallery în Brașov.
Credința că pictura este o modalitate de cunoaștere transpare din lucrările care provoacă privitorul la introspecție, la meditație și dorința de a pătrunde mesajul criptat pe pânză de artist. „Eu pictez idei – spunea artistul într-un interviu -. Cred că pictura adevărată trebuie să transmită pe lângă emoție, șoc, și adevăruri noi. Pentru mine a fost și este un instrument superior de cunoaștere.” Realizate în uleiuri de cea mai bună calitate (aparținând cunoscutei game olandeze de culori „Rembrandt”) picturile reflectă, înainte de toate, o viziune proprie a artistului asupra lumii și au la bază cunoștințele sale de filozofie, religie, mitologie, fizică, astronomie și matematică. Unele dintre ele ne ghidează încă din titlu spre ceea ce ar putea constitui cheia de boltă a temelor propuse, ca de pildă Filo-Sophia; Meta painting; Pentamorphosis; Moise’s divination road, sau Zburătorul fecioarelor și Zeul Dragobete (cele din urmă fiind singurele titluri în limba română, din motive evidente care trimit la originea miturilor). Accentul cade, așadar, pe valorile simbolice ale unor motive din filozofie, religie, mitologie, cărora li se adaugă repertoriul oferit de creativitate și imaginație, compozițiile, în întregul lor, putându-se „citi” astfel și în interpretare poetică. Desigur, nu trebuie să uităm că autorul lor este și poet, dar asta nu exclude organizarea preliminară, riguroasă, a compoziției, artistul declarând că înainte de a începe să picteze alege o temă pe care mai întâi o desfășoară în scris, realizând ceea ce s-ar putea numi o schiță scrisă.
Gabriel Stan pictează în straturi suprapuse de culoare, tehnică prin care se obține o luminozitate a tabloului imposibil de atins prin alte mijloace. Consideră raportul dintre pictor și culoare unul cu totul special, cel care duce de fapt la o nouă formă de cunoaștere. Sentimentul apartenenței la o tradiție artistică, la predecesori de care se simte atras, este vizibil atât în consecvența declarațiilor cu privire la faptul că în pictură „tehnica adevărată este cea pe care au dezvoltat-o maeștrii olandezi”, dar mai ales în abordarea pe care o are în tablourile sale, lucrate în laviuri stratificate (a se vedea Meta painting, pe un fundal amintind de Vermeer), sau trimiterile la opere celebre, precum e cazul lucrării Miss from Avignon. În toate cazurile, stăpânirea cu măiestrie a desenului, căruia i se adaugă vivacitatea cromatică, pusă în valoare de orizonturi calme, monocrome, se îmbină cu o elaborare savantă a compoziției care îmbie generos la visare și meditație. Astfel, pictorul își formează un stil propriu, în care introspecția, oniricul, analiza minuțioasă a lumii vizibile, din care păstrează esența fiind mai puțin interesat de aspectele efemere, se împletesc cu efuziunea lirică dar și cu detașarea sobră a gânditorului, rezultând un mixaj fascinant pentru spectator. Unele lucrări sunt de fapt instalații (Moise’s divination road; The Quantum Mirror), altele amintesc de tehnica mise en abyme (Studio; Secret mirrors; Filo-Sophia).
Este evident faptul că pictorul așează pe pânză un univers lăuntric, o viziune interioară plină de certitudini. Personajele, peisajele, obiectele aparținând unor posibile realități se bazează îndeosebi, dincolo de desen, pe tușele de culoare libere, uneori fluide, alteori agitate, dând impresia unei transcrieri spontane, ascunzând în fapt realul efort de elaborare a arhitecturii tabloului. Lumina compozițiilor nu este captată din exterior ci este întotdeauna generată de profunzimea așa numitelor „lumi posibile”, riguros reprezentate, sau lăsate să apară din jocul imprevizibil al fluidității cromatice și „accidentelor” voite (linii, scurgeri de pastă, stropiri, inserții). Tonalitățile calde sunt însoțite de izbucniri cromatice bine temperate, în final simțul armoniei, liniștea contemplativă se fac simțite chiar și atunci când dramatismul subiectului reclamă un colorit mai contrastant.
Siluetele feminine și caii sunt elemente frecvente în lucrările semnate de Gabriel Stan, simboluri ale frumuseții și grației pe care pictorul le smulge din existența lor trecătoare, plasându-le sub semnul creației, ceea ce le asigură strălucire și durabilitate.
Un alt motiv, presărat din abundență în majoritatea tablourilor, este sfera. De dimensiuni mai mici sau mai mari, cercurile colorate (roșu, albastru, galben, verde) cad în ploaie peste compoziții. Cu siguranță detaliile acestea nu sunt întâmplătoare, simbolistica sferei (apud Jean Chevalier și Alain Gheerbrant) având multiple interpretări, de la cele teologice (ca simbol al lui Dumnezeu coborând de pe tronul ceresc pe pământ), la cele filosofice în care Universul este înfățișat sub forma unei sfere (Platon). Cea mai aproape de creația lui Gabriel Stan mi s-a părut una dintre interpretările Dicționarului de simboluri: „Potrivit profeților, din Dumnezeu emană trei sfere care umplu cele trei ceruri: cea dintâi, sau sfera iubirii, este roșie: cea de-a doua, sau sfera înțelepciunii, este albastră; cea de-a treia, sau sfera credinței, este verde”. Culori regăsite în micile sfere din lucrările artistului. Mai mult, în pictura intitulată The hidden dream centrul compoziției îl constituie o formă ovoidală, luminoasă, care, pusă în legătură cu experiența trecerii într-o altă dimensiune, pe care artistul mărturisește că ar fi trăit-o în tinerețe, urmarea unui accident, duce la interpretarea acestui simbol ca apariție a Divinității. Și nu trebuie să uităm că „drumul apropierii omului de Dumnezeu – spunea, într-un interviu filmat, Gabriel Stan – se face prin cultură și artă”.
Ceea ce se impune cu pregnanță, de la primul contact cu opera lui Gabriel Stan, este sentimentul de straniu și misterios al compozițiilor, dar și echilibrul permanent menținut între senzația aceasta concretă și intervenția raționalității, într-o notă care trimite la operele clasicilor, unii dintre comentatori asemuind lucrările sale cu cele apărute în perioada Renașterii târzii. Observație cu care nu sunt neapărat de acord, consider că artistul este un creator al vremurilor sale, un vizionar chiar, care operează însă cu mijloacele clasice, adevărate și etern valabile, după cum mărturisește: „Sunt convins că drumul în arta adevărată este exclusiv cel al măiestriei, cel al valorii de necontestat”. Principii de la care niciun artist, niciodată, nu ar trebui să se abată.