Se întâmplă (deși știm doar că nimic nu-i întâmplător) ca ediția prin care Tribuna își încununează aparițiile din 2023, apărută cu puțin înaintea marii sărbători a creștinătății, Nașterea Domnului, să fie ilustrată cu lucrările unui artist cu nume de asemenea predestinat, ce reunește doi arhangheli, Mihail Gavril.
Lucrările reproduse în paginile revistei au făcut parte din cea mai recentă expoziție a artistului, una cu dublă semnificație aniversară, 60 de ani de viață și 40 de activitate, care a putut fi vizitată în toată luna noiembrie în Sala de expoziții „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului din București. „Hotarul nevăzut” nu este doar titlul acestei expoziții (numele a fost dat mai multor lucrări și expoziții personale de-a lungul zecilor de ani sacrificați pe altarul artei), sintagma vădind o veche și permanentă preocupare a pictorului născut pe plaiuri bucovinene, licențiat în pictură și artă monumentală, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, filiala București. Bogata sa activitate numără peste șaizeci de expoziții personale din țară și străinătate (în orașe din Germania, Austria, Elveția, Franța, Belgia, Luxemburg, Spania, Suedia) și peste o sută treizeci de participări în expoziții colective, care au fost urcate pe simeze deopotrivă în țară și străinătate. Lucrările sale se află în colecții publice și private din Belgia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Israel, Japonia, Spania, Suedia, Luxemburg, Statele Unite ale Americii și, evident, România. A realizat, de asemenea, lucrări de artă monumentală (frescă, sgraffito, mozaic) în câteva localități din țară, dar și la Liège (Belgia). Pentru arta sa a fost distins cu premii naționale și internaționale, iar orașul natal, Fălticeni, i-a acordat titlul de „Cetățean de onoare”. Mai trebuie menționat în această ordine de idei și faptul că artistul nu s-a limitat doar la utilizarea materialelor clasice, proprii picturi (vopsele în ulei sau acrilice aplicate pe pânză sau carton), ci a recurs și la mijloace neconvenționale, pictând, de pildă, pe tablă sau glaspapir.
Venirea pe lume în vecinătatea mănăstirilor moldovenești dar și călătoriile inițiatice la Ierusalim și Athos și-au pus definitiv amprenta asupra creației artistului. „Hotarul nevăzut”, temă repetitivă, aș spune obsesiv reluată, reprezintă de fapt marea căutare a creației sale, concretizată, maturizată îndeosebi în ultimul deceniu. La împlinirea vârstei de 50 de ani, Mihail Gavril aduna într-o amplă expoziție aniversară, în aceeași sală „Brâncuși” de la Palatul Parlamentului, un spațiu deosebit de generos, peste trei sute de lucrări. Într-un interviu acordat atunci unui post de televiziune, pictorul mărturisea că ocazia respectivă i-a facilitat o privire de ansamblu asupra operei, având pentru prima dată revelația direcției spre care, artistic vorbind, se îndrepta. Peste zece ani mai târziu, lucrările din recenta expoziție arată cu claritate drumul parcurs. Elemente dominante, precum coloane, portaluri, ferestre, porți de altar, bolți bisericești simbolizează ritualuri ale marii treceri. În denumirea lucrărilor reproduse în paginile Tribunei regăsim „Portal la Athos”; „Hotarul nevăzut”; „Fereastră”, titluri purtând aceeași semnificație: de trecere, de invitație la călătorie spre un alt tărâm, necunoscut și misterios. A păși prin poartă simbolizează tranziția de la profan la sacru. În tradiția creștină, ușa (sau poarta) deschide calea spre revelație. Iisus însuși se numește „ușă” pentru accederea în Împărăția Cerurilor: „Eu sunt ușa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan, 10.9). Se adaugă aici cupolele, cercuri concentrice care prind în miezul lor deschideri albastre, dând senzația de adâncime, de nesfârșit ocrotitor. Privind lucrarea intitulată simplu „Cupolă”, care redă o succesiune de forme elipsoidale, am avut viziunea unui ochi magic, uriaș, veghetor asupra lumii, în timp ce în tripticul „Sunetul tăcerii” aceleași cupole se aseamănă cu interiorul unor clopote de catedrală. Coloanele, evocând mănăstirile noastre sau templele grecești, prezente în multe lucrări, întregesc viziunea transcendentă.
Cromatica abundă în albastru. Impresia imediată, văzând lucrările adunate împreună pe simeze, este de pictură pe cer, sau coborâtă din cer, ori din frescele Voronețului. De altfel multe tablouri, prin tehnică, o cromatică specială sau un anumit hieratism figurativ, amintesc de frescele bisericilor ori de icoanele vechi. Tonuri gălbui sau opalescente, pământii sau chiar roșcate puse în contrast cu fundaluri albastre, de intensități și nuanțe diferite, poartă lumina în ele, ademenind privirea cu misterul și transparența lor. La Mihail Gavril perspectiva reprezintă atât o preocupare geometrică și asupra formelor, cât și una picturală, rezultată din succesiunea planurilor de culoare. Într-o zonă a inefabilului, unde activează creația pictorului, forma și culoarea se îmbină armonios, structura lucrurilor nefiind cu totul diluată în baia vibrațiilor cromatice, artistul păstrând în toate împrejurările o deosebită onestitate plastică. În această perfectă corespondență dintre sentimentul artistului și modul de expresie picturală stă unul dintre cele mai importante merite ale sale.
Multe lucrări conțin, într-una dintre secvențele componente, un fel de grafie misterioasă, amintind de hrisoave vechi, de cărți care poartă taine ascunse, accesibile doar inițiaților, provocând privitorul să încerce a descifra rândurile strecurate în fundaluri. Dar există și lucrări în care mesajele sunt descifrabile, caligrafice chiar. Acestea sunt inserate în tablourile cu cărți din seria „Biblioteca veche”, pentru că pragurile lui Mihail Gavril nu vizează doar pătrunderea în lumea de dincolo ci și în aceea a cunoașterii, considerată de asemenea un portal pentru accesul la un nivel superior de înțelegere a vieții. „Biblioteca veche (apolinică)”, reprezentând tomuri de cărți, versus „Biblioteca nouă (dionisiacă)”, ilustrând grămezi de sticle de băutură – sunt colaje de lucrări care, prezentate alăturat, fac o trimitere evidentă la degradarea culturală a lumii contemporane. De altfel, panotarea lucrărilor într-o expoziție a lui Mihail Gavril nu este niciodată întâmplătoare. Artistul realizează grupaje, lucrări din lucrări care creează sens, transmițând mesaje, alăturarea lucrărilor constituindu-se într-o operă de artă în sine. Întregul ansamblul căpătă în acest fel unitate și coerență.
Prezent des pe simeze, în momente anume alese (un obicei ținut cu sfințenie ani și ani la rând a fost deschiderea de expoziții în săptămâna patimilor), dar și la întâlnirile cu confrații din taberele de creație, Mihail Gavril consideră că este de datoria sa să interacționeze cu lumea, să-și părăsească din când în când atelierul deoarece, spune el, adevăratul artist nu este o ființă izolată, care se exprimă numai pe sine în opera sa. Călătoriile făcute în toată lumea, dar și puternicele rădăcini românești, pe care le evocă mereu, i-au influențat creația. Arta sa este una senină, armonioasă, opusă deformărilor violente. Este o artă a bucuriei vieții, de o intensă vitalitate, o artă a echilibrului și a unității dintre formă, materie și spirit. Convenției frumosului strict figurativ, Mihail Gavril i-a opus căutarea adevărului și a esenței lucrurilor. Întrebările existențiale pe care le formulează plastic culminează prin găsirea unor noi viziuni picturale, teme prin care artistul propune întoarcerea la începuturi, la sacru, la religios, la sens până la urmă. Întrebat într-un interviu dacă, odată ajuns în călătoriile sale la anumite obiective (catedrale ori alte edificii de seamă), pictează numaidecât, plain-air, tot ceea ce vede, Mihail Gavril spunea că nici nu se gândește la acest lucru, unele imagini purtându-le în gândurile sale multă vreme după aceea, pentru a le reda atunci când consideră și așa cum ajung să fie transformate de propria viziune artistică. Afirmația mi-a amintit de faptul că citisem la un moment dat cum Grigorescu, întrebat de un critic despre secretul artei sale, ar fi răspuns: „Nici un secret, dragă domnule. Privesc lucrul cu ochii mei și caut să-l fac așa cum îl văd” (Al. Vlahuță, „Nicolae Grigorescu”).