Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Bibi. O poveste românească

Bibi. O poveste românească

A înconjurat lumea, cu niște ani în urmă, știrea că în Japonia un tren oprește de două ori pe zi într-o gară izolată doar pentru a transporta o elevă la și de la școală. Vestea e neobișnuită chiar și pentru țările occidentale, dar e de-a dreptul opusul realității românești în care școli și biblioteci locale se închid, iar sute de copii fac zilnic naveta pe drumuri de hotar desfundate ca să ajungă la cursuri.
Despre realitatea asta cinică vorbește – într-o manieră ficțională foarte acută și emoționantă totodată – spectacolul Bibi de Mihaela Michailov și Radu Apostol, înscenat de acesta din urmă la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu.
Bibi este povestea unei profesoare și a unui elev – ultimul – dintr-o școală delabrată de provincie, care încearcă să împiedice închiderea definitivă a instituției: profesoara din pasiune pedagogică, elevul dintr-un fel de naiv-juvenil-încăpățânat spirit adolescentin-matur, dar și dintr-o (nerecunoscută) poposire în copilărie, în magia primilor ani de învățăcel. În timp ce profesoara uzează de autoritatea ei didactică asupra foștilor elevi deveniți de-acum oameni cu influență pentru a preveni ireparabilul, Bibi folosește un tertip mai net și cu sorți mai mari de eventuală izbândă: e dispus să repete clasa doar ca școala să mai rămână deschisă un an…
Pe lângă acest fir roșu, însă, textul este o adevărată frescă a realității sociale românești din ultimii ani, cu dispariția din localitățile mici a generației de mijloc și rămânerea bătrânilor și copiilor – ceea ce prilejuiește autorilor și o puternică și apăsătoare metaforă despre bunicii care – paradoxal – ar putea salva viitorul. Povestea e bogată în detalii tulburătoare și amuzante, e în mod clar o producție și pentru adulți, cu diverse trimiteri și referințe culturale sau de epocă, deși personajul Bibi fascinează copiii cărora spectacolul li se adresează în primul rând.
Co-autor și regizor, Radu Apostol a știut excelent să calibreze discursul scenic estompând eventualele accente patetice și potențând ludicul și momentele amuzante, astfel că impresia de ansamblu este intensă, cu aderență intimă și participare din partea publicului, dar nu bulversantă ori culpabilizantă. Asta face spectacolul foarte inteligibil și pentru publicul pre- și adolescent căruia îi este dedicat. Nu mai puțin, scenografia lui Gabi Albu poate fi folosită ca un spațiu de studiu al geometriei spațiale și al istoriei, prin volumetria sa cu unghiuri inegale, care micșorează ori mărește siluetele, cu o textură a materialelor care dă impresia autenticității, deși e o producție lowbudget, și mai ales cu puzderia de obiecte „adevărate” din școlile de pe vremuri, unele reale minuni de inginerie școlară: abace, instrumente pentru matematici, fotografii vechi cu „clasici” și câtea altele. Un univers scenografic atent alcătuit și fermecător.
Flerul regizoral al lui Radu Apostol s-a exersat în cea mai mare măsură asupra celor două actrițe care joacă în spectacol: Claudia Stühler (Profesoara) și Eliza Păuna (Bibi). Prin comunicarea și interacțiunea lor se construiește un univers care, pe mine, ca adult, m-a dus câteva decenii înapoi, într-o școală cu alte realități, dar cu aceeași atmosferă de severitate (mai mult ori mai puțin mimată) și maternă/paternă sfătoșenie pedagogică și umană, ușoară inadecvare la schimbări prea radicale și încredere în agilitatea și adaptabilitatea tinerilor școlari etc.
În rolul profesoarei, Claudia Stühler a redat perfect, convingător, puternic, exact acest portret al dascălului de vocație, poate nițel opac la transformări, poate nițel conservator tehnologic, poate nițel ticăit în metodica sa didactică, dar dispus să sacrifice orice pentru a-și apăra „copiii”, elevii adică. Eliza Păuna a conturat savuros imaginea unui băiat în pragul adolescenței, cu toate copilărelile încă existente, dar și cu acea cerbicie a maturității belicoase tipică trecerii la vârsta cea nouă. De aici și amestecul fermecător de ascultare magică a poveștilor profesoarei cu pusee de rebeliune anti-sistem. Două roluri minunat complementare, care înfățișează un întreg univers.
Bibi e un spectacol nu doar plin de culoare și emoție, ci și o demonstrație despre cum o temă socială poate căpăta acuitate și sens prin rafinament artistic, nu doar prin „teza” pe care o susține. Personal, regret că teatrul pentru copii are un destin nedrept în România, pentru că un spectacol ca Bibi ar fi de premiat (iar la „Gong” Adrian Tibu a inițiat un întreg program de montări ce ar merita remarcate).
Am fost emoționat nu doar văzând acest spectacol, ci și scriind acest comentariu. Bibi e un spectacol care cucerește pe oricine, fie prin puterea exemplului proxim, fie prin aura copleșitoare a amintirii…

 

 

Foto: Tudor Troancă

Introspections / introspecții

Introspections / introspecții

    „L’angoisse – reaction inevitable de l’étreinte face à l’inconnu qui l’enserre” Ferdinand Ouellette     Lunga izolare ne-a creat reacții psihice dintre cele mai complexe: Temeri, Spaime, Rezonanțe, amplificate de un context mondial general ambiguu. Spaima generată de multitudinea de conflicte sociale, politice și culturale, din păcate, devenite curente și de nivel planetar,… Continue Reading

Movements. First chapter

Movements. First chapter

    Festivalul La Bâtie, Geneva   Am lăsat articolul ăsta pe ultima seară / noapte de dinainte de predare, într-o încercare forțată și naivă deopotrivă de a fixa un deadline pentru concluziile unei experiențe care din punct de vedere artistic a avut un impact semnificativ și o relevanță cu totul aparte pentru mine, pentru… Continue Reading

Lumea lui Narcis

Lumea lui Narcis

    Lumea lui Narcis     Nu există lumină de stea care să-i mângâie cerul. Nici măcar licuricii nu-i cunosc grădinile. Dacă treci întâmplător pe acolo, trebuie să te îmbraci în aparențe, să nu te abați de la cărarea penumbrei. Să nu deschizi ochii. —Sclipirea de orice fel e primejdioasă.— Orice mișcare trebuie gândită… Continue Reading

Ritmul sângelui

Ritmul sângelui

Recentul volum al Magdalenei Hărăbor, Ritmul sângelui meu (Cluj Napoca, Editura Limes) este, până la un punct, autobiografic, în măsura în care poeta transcrie relația cu lumea căreia îi dă permanent replică, aspect subliniat de altfel de un critic de valoarea lui Cornel Ungureanu: „Magda Hărăbor propune o autobiografie de scriitor, de «om care scrie»,… Continue Reading

În-frângeri

În-frângeri

Iată o carte care ar trebui să apară citată în manualele de istorie (dacă am avea unele care să-și merite numele) pentru a oferi acea modalitate vie, „nescorțoasă” pe care atâția o invocă pentru atractivitatea predării acestui obiect. Nu mai spun în opționalele de „istorie a comunismului” (există?) sau în facultățile de profil. Deși (tocmai… Continue Reading

Cântecul umblând printre frunze

Cântecul umblând printre frunze

Fără să aibă accente dramatice ostentative, poezia lui Vasile Igna este una calmă, de o neliniște profundă totuși, el expunându-și trăirile intime într-un discurs puternic metaforizat, nu fără a-și denunța spaimele singurătății (ale sale, ale omului de azi), trăitor într-un secol al pulsațiilor vitale crepusculare: „Nu mai privesc Pământul, îmi închipui doar. Putere/ nu mai… Continue Reading

© 2022 Tribuna
design: mvg