În abordarea capitolului privind cabala creștină în Germania s-a putut observa problema reacției luteranilor și apoi a reformaților în ce privește cabala. Analiza lui Francois Secret privind panorama cabalei creștine în țările unde s-a manifestat Reforma, a realizat-o la lumina faptelor petrecute, confruntând reacția catolicilor și a reformaților și mai ales judecățile grăbite făcute despre adevărata implicație a cabalei creștine și a impactului care l-a avut aceasta asupra complexului vieții religioase.
„Eugenio Anagnine, care a studiat în mod particular cabala la Pico della Mirandola, care la sfârșitul unei rapide analize asupra succesului pe care l-a avut cabala creștină, a scris următoarele: „Cabala, proclamată sfântă și justă, este chemată să facă mărturie despre religia creștină împotriva evreilor înșiși, al cărui studiu a fost recomandat de un Papă din Renaștere, Sisto al IV-lea, care a fost declarată, în timpul Contrareformei, resposabilă de cea mai periculoasă erezie.”1
În ce privește cabala creștină și convertiții evrei, Secret ne povestăște cazul lui Carretus sau Todros, care după ce a avut câteva visuri premonitorii a început să se roage cerându-i lui Dumnezeu să-l ilumineze. A început să citească Evangheliile și Faptele Apostolilor. Și-a dat seama că preceptele: „Iubește-l pe Dumnezeu și pe aproapele tău ca pe tine însuți” erau acelea ale Legii lui Moise, dar faptul că riturile celor două religii erau în opoziție, cu toate că Isus a spus: „Nu am venit să anulez, ci să împlinesc.”
A făcut deci lista cu principalele puncte de controversă: Sfînta Treime, întruparea, Fecioara Maria, Mama lui Dumnezeu, fragilitatea Legii, mântuirea sufletului, venirea lui Mesia. După ce a confruntat ceea ce spuneau talmudiștii și cabaliștii, a stabilit că pot fi suprimate multe din dezacorduri. A rămas numai un singur dubiu: era Mesia Isus? Carretus a afirmat după aceea că nu astrologul sau visurile sale au fost cauza convertirii sale, ci tentația cunoașterii l-a determinat să caute adevărul.
Cabala l-a ajutat să-și găsească răspunsurile. În ce privește Sfânta Treime, scrie F. Secret, el susține că, de fapt, există o continuitate între Sinagogă și Biserică, deoarece bătrânii evrei, înțelepții cabaliști, au susținut că : „Maestrul nostru Hai Gaon mărturisește următoarele: sunt trei lumini, lumina cea veche, lumina cea pură și lumina purificată, care oricum sunt un singur Dumnezeu: nu există acolo nicio pluralitate, sau Politheia, Dumnezeu este cel care ne privește, dar ele sunt în vârful Sefirot-ului. (…) atunci când cabaliștii vorbesc de numerotări, spun că sunt trei Supreme, care n-au mai fost văzute de nimeni, și că nu există în ele nici greșeli, nici lipsă de unitate. Dacă cineva ar adăuga o altă sefirot, și-ar merita moartea și bine ar fi pentru el să nu se fi născut. Există aici numai o dispută de cuvinte, deoarece evreii numesc trei lumini ceea ce creștinii numesc Tatăl, Fiul și Spiritul/Duhul Sfânt. Aceeași cabaliști, mărturisește Zohar-ul, numesc prima numărătoare, care este în En-Sof, infinit, eternitate, Tatăl… În cuvântul Agla, foarte des prezent la cabaliști, se regăsește Trinitatea: Litera A și L formează Numele lui Dumnezeu, El. Litera G este numărul 3, așa cum A indică unitatea. În sfârșit maeștrii, explicând aceste cuvinte: El va fi unul din înalturi, cuvinte ce se referă la Mesia, pe care Dumnezeu îl va înălța deasupra lui Avraam, deasupra lui Moise, deasupra îngerilor, și care în consecință va fi Dumnezeu, deoarece nu există un termen mediu între îngeri și Divinitate.”2
Carretus și-a propus să scrie Împlinirea Legii lui Israel, Erorile Talmudului, Pietre de controversă, Enigmele propuse din Antichitate.3 Nu s-au mai găsit știri despre el după această scrisoare trimisă fiului său Giulio Innocente, la Roma. Poate acesta din urmă este același de care vorbește Florimond de Raemond: Odată un tânăr din Genova, fiul unui medic ce se numea Carret, mi-a dat copia unei cărți cu rugăciuni care se spun în Sinagogi, în care găsim de două sau de trei ori cuvintele: „Doamne, eliberează-ne prin Mesia, de la tirania și din opresiunea principelui roman.”4 Se găsește, scrie Secret F., un Domenico Carreto printre cenzorii implicați în Comisia Indicelui, adică cei care stabileau cărțile interzise de cenzura Inchiziției, condusă de Cardinalul Bellarmino. Scrisoarea lui Carretus, de care a vorbit Pierre Grégoire a copiat câteva texte, care au fost republicate cu Sinagoga lui J. Buxtorf.5
Unul dintre convertiții care a înmulțit lucrările dedicate cabalei a fost Giovan Paolo Eustachio, care, era încă numit cu vechiul său nume, Elias ben Menahem di Nola, a copiat deja texte pentru creștini. Sunt numite Collectanae de către Vechiul Testament, în ebraică și în latină pentru a confirma Creștinismul, 1546. În 1555, el îi scrie lui Andreas Masius, pentru a-i propune șapte sau opt opere de cabală, un comentariu asupra lui Menahem Recanati (1250-1310),( un exponent italian al Cabalei creștine n.n.). A fost botezat în 1568, când îl învăța pe Tommaso Aldobrandino, fratele Papei Clemente al VIII-lea. Devine apoi „scriitor” al Bibliotecii Vaticane. Acolo a copiat lucrarea Gematrion al sefer Bereshith și Sefer Tapuhe Zav, pentru cardinalul Marcus Antonius Amulius. A publicat, în 1579, la Napoli, lucrarea Sacro Settenario raccolto dalle sacre Scritture, aggiuntavi una isposizione delle ceremonie sacre usate nellaprir della porta santa nellanno del santissimo Giubileo, de care Wolf a spus că ne arată identitatea de vederi în aniversarea ciclului de șapte ani înmulțiți cu șapte, plus un an, al cinzecilea an, considerat un Jubileu, care era sărbătorit în Vechiul și Noul Testament, deoarece au fost inspirate de același Dumnezeu.
În 1582 i-a dedicat Papei Gregorio al XIII-lea lucrarea Discursuri salutare despre modul benefic de a trăi, care nu păstrează Neofiții. În ea se prezintă ca un evreu conform naturii, care a trăit în religia sa și care nu s-a convertit, ca mulți alții care au ignorat Scripturile datorită conjuncturii lumești, pentru a fugi de un pericol sau pentru a obține anumite beneficii, ci datorită harului dumnezeiesc ce l-a călăuzit în studiile despre Sfintele Scripturi. El a analizat argumentele care au dat ocazia unor neînțelegeri privind doctrina creștină și a încercat să-i convingă făcând recurs la cabală. În ce privește Sfânta Treime a făcut apel la Comentariul asupra Cântării Cântărilor a lui Rabbi Mose Chaleu:
„Cele zece numerotări cabalistice se reduc la acestea trei, la Înțelepciune, Inteligență și Știință, așa cum se poate citi în parabolele lui Solomon: Dumnezeu a creat Pământul cu Înțelepciune, a Înălțat Cerurile cu Inteligența, și cu Știința au fost dechise abisurile… care este același lucru Tatăl, Fiul și Spiritul/Duhul Sfânt.”6
Găsește de asemenea Sfânta Treime în noțiunile enumerate în Cartea formațiunii: cartea și simbolistica ei, istoriografia și istoria sau vocea luată în discuție; Spiritul/Duhul și Cuvântul Logos-ul sau Intelectul; inteligența sau Intelecția. Pentru Întrupare, pune în evidență echivalența numerică a numelor Jehova și Adam, dacă se scrie întregul Nume al Tetragramei, deoarece Dumnezeu trebuia să se întrupeze.7 Îi citează de asemenea pe Rabbi Menahem cu versetul din al șaselea capitol al Genezei: Lui Dumnezeu i-a părut rău de a fi făcut omul pe Pământ, după care citează Zohar-ul în care se spune. Lui Dumnezeu i-a părut rău că a făcut omul, cu excepția unui om superior care nu era pe Pământ. Cine poate fi acest om care a fost generat de Dumnezeu în Cer, și care nu era pe Pământ? Cine este acela destul de lipsit de inteligență să nu înțeleagă acest lucru?8
Vitale Medici, scrie F. Secret, era din Florența, este numele pe care și l-a luat la Botez, în 1583, Jehiel din Pesaro, care a publicat în 1585, Predicile pentru evreii din Florența în Biserica Sfânta Cruce și Predicile făcute în mai multe locuri din aceeași localitate, dedicate Cardinalului Don Ferdinando de Medici. E un text, spunea el, publicat atât pentru binele necredincioților cât și pentru consolarea spirituală a credincioșilor. Într-o Predică despre Întrupare spune următoarele: Puteți citi în Ieșirea, în secțiunea Bisceloah, despre Zohar unde se spune că esența manei era următoarea: Ascultați cuvintele caldeene… Mana era o rouă a acestei lumini, o rouă sfântă în acest Atik Iomim, Secretul antic al zilelor, ascuns și ocult, de care a vorbit Daniel. Și pe Pământ Zohar-ul răspunde: Se întrupa și cobora pe Pământ. Deci, conform Zohar-ului vostru, lumina proprie lui Dumnezeu se întrupa. Țineți bine minte acest lucru. Dar mai clar, Rabbi Mose din Gerona despre același pasaj, vorbind despre esența manei, spunea: o, frumoase și sfinte cuvinte, esența manei era lumina dumnezeiască, care s-a întrupat și a devenit atât de sensibilă…”
În țările de limbă germană, convertiții, ne spune F. Secret, care erau în general de confesiune luterană sau calvinistă, s-au folosit și ei de cabală. Unu din cei mai celebri pentru nevoile lui Luter a fost Antonio Margarita, născut spre 1500, ce a avut un tată care era Rabin la Regensburg, care s-a botezat spre 1522 în Bavaria, și care a fost profesor de ebraică în diferite orașe din Germania până în 1537 și care a mers după aceea la Viena. Lucrarea sa Der Ganz Judisch Glaub a fost publicată la Augusta în 1530, cu ilustrații care au fost folosite și pentru Libellus de Judaeorum confessione a lui Pfefferkorn, publicat în 1508. Acest tratat, care expune credința evreilor, a ceremoniilor lor, a rugăciunilor lor, și care dezvoltă cele 72 de nume ale lui Dumnezeu așa cum Reuchlin a făcut în cele două opere ale sale și care a făcut observații asupra cabalei pe care a folosit-o: regulile lui Ath Bash, exegeze ale numelui lui Isus după evrei și mai ales a pasajului celebru din rugăciunea lui Alenu: „soarta noastră nu este ca aceea a altor națiuni, ca cei care îngenunchază în fața idolilor și-l roagă pe Dumnezeu, care însă nu-i poate ajuta.” Margarita arăta echivalența numerelor între YSU, 316, și Woryq, 316.9
În ce privește raportul dintre catolici și cabala creștină, iese în evidență Angelo da Burgonovo, care afirma: „Ceea ce spune despre Pitagora nu trebuie să fie condamnat mai mult decât Stromatele lui Clemente Alexandrinul… Momus însuși nu poate nega că această operă este plină de o erudiție profundă, care bine folosită poate ajuta religia creștină și clarifica într-un mod eficient studiile sacre și oracolele profetice…”10 Chiar punerea la Indice a unor lucrări de către Inchiziție avea de multe ori un aspect confuz, cum este de exemplu cazul Indicelui portughez, care a interzis Comentariile Zohar-ului asupra Bereshith. Urmau exemplul Bibliotecii sfinte.11
Există deci în Biserica catolică o anumită tradiție continuă, favorabilă cabalei, o altă tradiție deloc continuă ce avea o deciză opoziție ce pornea de la persoane care tratau chestiunile religioase fără o pregătire necesară. De aici distincția dintre franciscanii favorabili cabalei, cu tradiția lor mult mai mistică, favorabilă lui Gioacchino da Fiore, avându-i pe dominicani ostili, deoarece erau tomiști și unii erau reprezentanți ai Inchiziției.
Este evident, conclude Secret, că nu se poate studia cabala creștină fără a ne îndrepta atenția asupra dezvoltării diverselor ordine religioase. Bibliotecile autorilor franciscani, dominicani, călugării Sfântului Augustin, iezuiții, benedectinii, carmelitanii mărturisesc despre numărul mare de tratate rămase în manuscris aparținând unor opere rare.
Dar mărturia cea mai surprinzătoare a acestei curiozități pentru cabală s-a manifestat în lucrarea Somme des Péchez et le remède d’iceulx, a lui Jean Benedicti (Jean Benoit), publicată la Paris în 1584 în care spune printre altele: „Printre toate lucrurile vizibile și invizibile, în tot ceea ce se poate imagina și înțelege vorbind despre cabaliști în eternitatea lumii inteligibile, cerești și elementare, este cuprinsă natura creată și necreată. Natura necreată este Tatăl, Fiul și Spiritul/Duhul Sfânt, un singur Dumnezeu triunic, care este etern, infinit, imens, atotputernic, imposibil de înțeles, nemișcat, pe de-a-ntregul bun și just, și așa cum spune teologia secretă a Zohar-ului: principiul tuturor creaturilor, profunzimea abisurilor, și izvor al științelor.”12
În contextul acesta găsim o referință pe care F. Secret o face despre situația din Transilvania și pătrunderea socianismului, o formă de antitrinitarism sau unitarism care și-a luat numele de la reformatorul din Siena, Lelio Sozzini sau (Socini), care s-a stabilit în Transilvania între 1559 și 1571. „În regiunile în care a ajuns socianismul, cabala creștină care dorea să demonstreze Sfânta Treime este luată în derâdere. Giorgius Eniendius, sopraintendent al Bisericilor din Transilvania, într-un Tratat în care examinează pasaje din Vechiul și Noul Testament din care derivă în mod normal Sfânta Treime, îi ia în derâdere pe cei care derivă Sfânta Treime din tratatul Bara: Un joc care merită mai degrabă râsul, decât o confruntare. „Nu este deloc curios, scrie Secret, că acești socianini au fost la rândul lor stigmatizați uneori cu termenul de cabaliști. Fausto Socini a încercat să medieze controversa care o avea Ferenc David, fondatorul Bisericii unitariene din Transilvania cu Giorgio Balandrata, medic și diplomat italian la curtea Isabellei Jagiello, consoarta lui Ioan I al Ungariei, (Jan Zapolya) voievod al Transilvaniei și rege al Ungariei.”13
Un capitol aparte este cel care face trimitere la raportul dintre cabala creștină și „filosofia ocultă”. F. Secret face trimitere la titlul pe care l-a dat Agrippa celebrului său tratat, în care magia se amestecă cu astrologia, cabala cu arta lui Ramon Llull, ce traduce cel mai bine expresia de „științe oculte”, ce au avut în vedere cristalizarea curiozităților Renașterii și raporturile lor, pe care, de altfel, Pico della Mirandola le propususe deja.
Istoricii filosofiei, scrie F. Secret, au notat deseori că la Giordano Bruno „organizarea lullismului și a Enciclopediei sale amintește nu numai de cele patru lumi și de cele zece Sefirot, dar mai ales de acel „pom cabalistic” care se termină cu o coroană (cunună).”14. Am văzut la el importanța temei „morții prin sărut”. Bruno a menționat adesea și alți termeni, chiar dacă în Cabala Calului Pegas, este vorba de această „cabală a filosofiei teologice, filosofie a teologiei cabalistice, teologie a cabalei filosofice. Expunerii lui Saul despre Sefirot, în care conform revelației cabalistice Hochma, căreia îi corespund formele sau roțile numite Cherubim, care influențează asupra celei de-a opta sfere, care este virtutea inteligenței lui Razael, Măgărușul, simbol al înțelepciunii, căruia Coribantul i-a răspuns: „Parturiont montes”
Față de .filosofia ocultă, alchimia, așa cum vom vedea, n-a fost uitată de cabaliștii creștini. Primul care a apropiat alchimia de cabală a fost fără nicio îndoială misteriosul Joannes Pantheus, care de multe ori a fost confundat cu Joannes Antonius Pantheus din Verona. Pantheus, preot din Veneția, a publicat în acest oraș, în 1518, o Artă a transformării metalice, cu Voarchadumia, dedicată lui Andrea Gritti. El ține cont de decizia Consiliului celor zece din 17 decembrie 1488 împotriva alchimiștilor și reține că alchimia provine din cuvântul ebraic alchimus, care înseamnă ferment al adevăratului consiliu. Preferă cuvântul compus Voarchadumia, purificarea aurului, arta celor două perfecte cimentări, numită și disciplina cerească, martori sunt Solin, Strabon și Contele Pico della Mirandola.15 Secret precizează ca acest cuvânt, Voarchadumia vine din caldeeană, compus din vorah sau, o particulă indiană primitivă, și din Meaa adumont, în ebraică, a celor doi de culoare roșie, care înseamnă aurul celor două particule roșii sau cimentările perfecte.16 Unui filosof polonez, alter ego-ul său, Giulielmus Hyerosky, i se destăinuie: YHWH, primește Iud He Voph He la numele lui Dumnezeu, așa cum a fost recomandat de Platon în Timaios. În toate lucrurile, de la cele mai importante la cele lipsite de importanță, trebuie totdeauna implorat ajutorul lui Dumnezeu. Este nevoie să nu dezvăluim secretele, dacă nu iubitorilor de înțelepciune.17
Încheiem aceste scurte informații despre cabala creștină din ultimii ani ai Evului mediu până la jumătatea secolului al XV-lea, unde am întâlnit personalități dintre cele mai diferite, al cărui scop era acela de a arăta că, dacă nu stăm la suprafața evenimentelor, o cercetare mai pertinentă comportă o serie de caracteristici care ar trebui să plece în primul rând de la citirea în original a textelor luate în discuție.
Important de înțeles este faptul că aceste căi spre înțelepciunea cabalistică au deschis perspective ample pentru un curent de gândire care a făcut posibilă afirmarea unei perspective științifice asupra realității: „În timpul aceleeași perioade în care Pico della Mirandola, Johannes Reuchlin și urmașii lor au încercat să folosească gândirea cabalistică ca bază pentru gândirea deductivist-științifică, Copernic, Kepler și Bruno puneau bazele acestei gândiri ale căror valori practice s-a afirmat mult mai pregnant decât al celei antice. Ca astrologia, alchimia și alte pseudo-științe, cabala a fost o victimă sigură a dezvoltării gândirii științifice.18
Acceptată sau respinsă, cabala, conclude F. Secret, este o descoperire importantă ca aceea a lumii noi. Și expresia de cabală creștină, destul de vastă ca să înglobeze influențele pe care le-a avut din domenii care nu erau cabalistice, nici creștine, cuprinde și o adevărată preocupare pentru cercetarea științifică.19
Ca sistem speculativ, scrie Moshe Idel, Cabala este relativ deschisă unor influențe străine. Curentul teosofic a integrat aceste influențe, mai ales în discuțiile sale privind anumite aspecte ale infrastructurii divine, în care sunt evidențiate urmele neoplatonismului medieval. În ceea ce privește aspectele practice, pătrunderea tehnicii de vizualizare a culorilor trebuie considerată ca una din principalele excepții care confirmă regula închiderii ermetice a doctrinei.20 Cu alte cuvinte, conclude M. Idel, în vreme ce aspectele practice ale doctrinei s-au schimbat numai într-o măsură lipsită de importanță, suprastructurile teologice erau mult mai deschise față de primirea de influențe externe. În consecință putem să considerăm Cabala ca fiind constituită dintr-un nucleu stabil care a luat, de-a lungul timpului, diferite forme și expresii în funcție de transformările suferite de mediul cultural înconjurător. Cabala extatică a folosit limbajul lui Maimonide, limbajul averroistic, neoplatonic și, în sfârșit, sufit pentru a descrie teologia și psihologia care structurau existențele mistice, dar scopul ca atare a rămas neschimbat: extazul, unirea, revelația. Teurgia s-a manifestat înainte de Cabala istorică și a pus premisele celor două faze principale ale ei, Cabala zoharică și Cabala luriană. Deși aceste două teozofii majore erau deosebite în privința unor concepte fundamentale, ele erau de acord în ceea ce privește necesitatea de a ameliora structura divină cu ajutorul îndeplinirii poruncilor de către om. Această căutare caracteriza Cabala teocentrică, așa cum căutarea de experiențe spirituale paranormale constituia cheia de boltă a Cabalei extatice. Cele două sisteme speculative erau adevărate vehicule de expresie sau modele de înțelegere a sinelui în practicile cabalistice, și nu atât aspecte ale Cabalei.21
Procesul lui Kafka, conclude Moshe Idel, este un exemplu instructiv despre ultimele rămășițe ale misticii ebraice practicate într-o lume în care încredera în acțiunile umane era complet pierdută. „Mann vom Lande”, omul de la țară, un țăran sau, cum a remarcat M. Robert, un am ha areț (ignoramus22), este conștient încă de aspectul mistic al Legii care l-a ajuns ca „un fulger care țâșnește veșnic din poarta Legii.” Dar pasivitatea lui îl împiedică să încerce să facă ceea ce făcuseră misticii evrei din generațiile precedente, să-și învingă spaima, așa cum Moise i-a învins pe îngerii teribili ca să poată intra într-o altă dimensiune. Legea lui Kafka, asemenea copilei din parabola Zohar-ului, se adresează aceluia care are curaj, dar pierderea încrederii în sine, a credinței și a energiei lasă omului nu numai capacitatea de a povesti istorii mistice despre o lume impersonală și fascinantă care, după Kafka, este prin definiție în afara lui. Singurul lucru care mai rămâne este conștiința că „un fulger țâșnește veșnic din poarta Legii”23.
Omul cu iluziile sale va înțelege până la urmă că nimic nu se poate face fără ajutorul Bunului Dumnezeu cabalistic.

 

 

Note
1 Anagnine E., în Secret F. ,op. cit. p. 223
2 Fragmentul este reluat de Părintele Gregoire în Commentaria, 1587, I, p. 304, text în ebraică și latină, în Secret F., p. 228
3 Ibid. Epistola, pp. 58, p. 25, în Secret F. p. 228
4 Cf. “Glanes pour servir à l’histoire des Juifs en France”, R.E.J., XV (CXV), 1956, p. 90
5 Secret F. , op. cit., p. 228
6 Discursurile salutare… folio 6, in Secret F. , op. cit., p. 230
7 ibid., folio 9
8 ibid., folio21
9 Ibid., p.55; Zohar II, 62b
10 Secret F., op cit. p. 233
11 Ibid. p. 237
12 Ibid. p. 237
13 Dedicația făcută lui Pierre de Gondy
14 Secret F. op. cit. p. 254, G. Balandrata, “Despre adevărata și falsa cunoaștere a unui singur Dumnezeu, Tată, Fiu și Spirit Sfânt” cartea II-a, II, Alba Julia, cap. XV
15 C. Bartholomess, G. Bruno, I, p. 51 și E.Garin, Filosofia, II, pp. 137-172
16 Voarchadumia contra Alchimia; ars distincta ab Archimia et sophia…ars et theoria trasmutationis metallicae cum Voarchadumia…,Paris 1550, în Secret F., op. cit. p. 267
17 Ibid., folio 10v
18 Cf. Joannes Augustinus Pantheus, în Secret F . , op. cit. p. 267
19 Cf. Z. Werblowsky, în The Journal of jewish studies,XI 1961, p. 87.
20 Cf. L. Cellier, Fabre d’Olivet, Paris 1953, p. 368
21 Moshe Idel, Cabala, Noi perspective, Nemira 2000, p.348
22 Ibid. p.349
23 Cf. Marthe Roberts , As Lonely as Franz Kafka, New York-Londra 1982, p. 119.
24 Moshe Idel, op. cit. p. 362,