Începem prin a vorbi despre istoria unei traduceri din Heidegger publicată începînd cu anul 1986, pentru că de atunci se desfășoară aventura primei tălmăciri în limba română a operei fundamentale a lui Heidegger, Sein und Zeit, dar și comentariile, luările de poziție și
studiile ulterioare.
Andrei Marga sesizează acest lucru (așa cum l-a sesizat și Julia Richter, profesoară la Viena și născută în Germania, dar cunoscătoare de limbi romanice între care și româna) și afirmă: „A fost un fapt de cultură foarte important că și la noi s-a tradus scrierea majoră a lui Heidegger – începînd cu ediția lui Dorin Tilinca și Mircea Arman din 1986, autorizată de legatarul moșternirii heideggeriene. Între timp, însă, mulți se încumetă să-l reia pe Heidegger comentînd superficial, traducînd aproximativ, interpretînd arbitrar lucrări”(A. Marga, Heidegger, Ed. Creator, Brașov, 2021, p. 141).
Despre cartea lui Andrei Marga, Heidegger, apărută în acest an la Editura Creator, trebuie afirmat că este, de departe, cel mai complet studiu despre opera lui Heidegger în cultura română și unul dintre cele mai avizate și complete la nivel european.
Andrei Marga deschide discuția despre Heidegger la modul mai puțin clasic și apucînd interpretarea operei acestuia de la sfîrșit, adică de la ultimele scrieri aduse la lumina tiparului, respectiv Beiträge zur Philosophie (G.A., Klostermann, Band, 65,1989) și Schwarze Hefte, (G. A, Klostermann, Band, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 102, 2014-2019) în lumina cărora, spune autorul, trebuie privită și devoalată întreaga filosofie heideggeriană.
Fără îndoială, grila în care ne este propusă decriptarea gîndirii lui Heidegger este una cu totul nouă iar interpretarea vine de la primele scrieri filosofice heideggeriene, trece prin opera fundamentală, Ființă și timp, și își găsește înțelesurile în Caietele Negre, ultima și cea mai întinsă scriere a filosofului de la Freiburg.
Mai mult, Andrei Marga reface drumul gîndirii heideggeriene în lumina unor noi scrieri apărute după Schwarze Hefte, respectiv cartea celui care a îngrijit publicarea Caietelor Negre, Peter Trawny, carte intitulată sugestiv: Heidegger und der Mythos der jüdischer Weltverschwörung (Klostermann, 2015), sau cea a lui Michael Chighel, Kabale. Das Geheimnis des Hebräischen Humanismus im Lichte von Heideggers Denken (Klostermann, 2020). Cele două cărți au un rol fundamental în structura aparatului critic dezvoltat de Andrei Marga și surprind gîndirea heideggeriană așa cum apare ea prin prisma clarificărilor aduse de însuși Heidegger în Beiträge zur Philosophie și Schwarze Hefte.
Dacă acceptăm propunerea de interpretare a lui Andrei Marga în lumina teoriilor lui Trawny, Chighel și a unor explicitări ale lui Heidegger din Schwarze Hefte, atunci tot ce înseamnă absconsul noțiunilor heideggeriene de istorie, cu toate nuanțelei ei din Sein und Zeit, temporalitate, temporaritate, supratemporal, Ființă, Ge-stell, Dasein, Ek-sistenz, etc., vor primi un sens nou, respectiv un sens mai puțin fenomenologic, în sensul teoretizat de Husserl, cît mai ales unul contemporan și decriptat oarecum politic, în sensul doctrinei național-socialismului.
Andrei Marga nu va prelua critica rudimentară a unui Victor Farias și nu va vorbi de o aderare la nazism a lui Heidegger aidoma celei a lui Carl Schmitt ci, mai degrabă, de un nazism „in pectore” și care se manifestă plenar atît în Ființă și timp cît și în scrierile ulterioare, dar mai ales în cea mai extinsă scriere filosofică existentă, respectiv Schwarze Hefte. Acest crez al lui Andrei Marga este întărit și de interpretarea lui Michael Chighel sau Peter Trawny care merg în același sens.
O părere absolut contrară o regăsim însă la fostul asistent al lui Heidegger, Friedrich-Wilhelm von Herrmann, care împreună cu Francesco Alfieri au, în lucrarea Martin Heidegger. Die Wahrheit über die Schwarzen Hefte ( Dunker&Humbot, 2017) apărută în acest an și în limba română, un punct de vedere total opus pe care Andrei Marga îl combate cu argumentele lui Peter Trawny și Michael Chigel dar și cu cele proprii, susținînd teza că, în ciuda nazismului intrinsec al concepțiilor sale, Heidegger rămîne unul dintre cei mai mari gînditori ai lumii, alături de Kant, Nietzsche, Hegel. Însă, F. W. von Herrmann merge mult mai departe afirmînd: „Eroarea hermeneutică pe care a comis-o Peter Trawny în interpretarea sa «personală» a unor pasaje, care a condus la o neînțelegere fatală a Caietelor Negre, m-a surprins la început. Apoi am decis să rup tăcerea, atunci cînd am realizat – în cursul colaborării mele cu Alfieri – că Trawny a declanșat o mulțime de interpretări care instrumentalizează gîndirea heideggeriană, interpretări care, în căutarea lor nesăbuită de consens, nu aveau alt scop decît acela de a alcătui o structură conceptuală subversivă, care nu avea la bază nici unul dintre textele lui Heidegger. […]. Uimirea mea inițială a făcut loc dezamăgirii, pentru că fusesem multă vreme convins că Trawny era persoana potrivită pentru a oferi o ediție critică a Caietelor Negre. I-am oferit ajutorul lui Peter Trawny pentru că are astăzi 51 de ani și nu are încă un post de profesor universitar remunerat, deși trebuie să aibă grijă de soția și copilul său.”( Martin Heidegger. Adevărul despre Caietele Negre, ed. Ratio et Revelatio, 2021). Pe de altă parte, același F. W. von Herrmann consideră cartea lui Peter Trawny, Heidegger und der Mythos der jüdischer Weltverschwörung (Klostermann, 2015), drept o falsificare a întregului parcurs al gîndirii onto-istorice a lui Heidegger, făcută cu intenția clară de a ieși în față cu un „best seller” care să-i salveze lui Trawny cariera și starea materială precară, asta în ciuda interdicției lui Heidegger pentru editorii operei sale de a face comentarii în marginea ei. „Ultima lucrare publicată de Trawny m-a revoltat, căci ea este dovada unei deficiențe îngrozitoare în privința preciziei conceptuale și a capacității de reflecție filosofică. În locul unor eforturi hermeneutice puse în slujba adevărului, în locul unor analize conceptuale asumate, am găsit un text cu caracter eseistic, care nu se naște în niciun caz dintr-un spirit filozofic, ci din dorința de a produce un efect extern. Cartea lui Peter Trawny, care însoțește primele patru volume ale Caietelor Negre este o carte prin excelență nefilozofică”(Martin Heidegger. Adevărul despre Caietele Negre, ed. Ratio et Revelatio, 2021). Mai departe același F.W. von Herrmann afirmă că Trawny s-a folosit de Caietele Negre pentru a macula imaginea lui Heidegger prin afirmarea antisemitismului acestuia și acreditarea la nivel internațional al acestei idei.
Din punctul nostru de vedere, atît Peter Trawny sau Michael Chighel dar și F.W. von Hermman nu caută calea de mijloc pe care Andrei Marga o găsește în monografia Heidegger(Creator, Brașov, 2021), pe care tocmai o comentăm și care dincolo de mirajul explicitărilor inedite din Caietele Negre, pe care și subsemnatul le-a parcurs însă nu cu atît entuziasm, și pe care Andrei Marga le găsește revelatoare mai ales pentru deschiderea unei teme fundamentale a gîndirii heideggeriene, respectiv cea a gîndirii care nu este o filosofie. Aici, din perspectiva a ceea ce ne interesează pe noi în gîndirea lui Heidegger, vedem acele nuanțe și clarificări care fac ca gîndirea lui Heidegger să străbată timpul și spiritul și să-și capete dimensiunea profetică pe care, indubitabil, o are pe deplin. În acest sens, apropierea lui Heidegger de Nietzsche nu este întîmplătoare, atît în ceea ce privește esența gîndirii lor cît și în ceea ce privește receptarea socio-politică și istorică a operei lor.
În opinia mea, dincolo de analiza bine întemeiată a textului heideggerian din Ființă și timp, cu excepția omiterii tratării acelui existențial „Sein zum Tode” extrem de important și pe care îl așteptam comentat pe larg, Andrei Marga, cel mai documentat interpret român al lui Heidegger, dă dimensiunea lucrului bine făcut și a viziunii pur constructive a interpretării heideggeriene, în baza acelorași Caiete Negre dar și a lucrării apărute în 1989 Beiträge zur Philosophie(G.A. 65), în capitolul care constituie, în opinia nostră, coloana vertebrală a acestei lucrări intitulat: Gîndirea la Heidegger( pp. 214 -230).
Acest capitol pune în lumină noțiunea de gîndire la Heidegger care este pusă în relație nu cu filosofia ci cu realitatea așa cum este ea trăită. Această noțiune transcende și noțiunea de religie întrucît aceasta din urmă se ocupă cu altceva. Gîndirea depășește filosofia care a rămas la stadiul de interpretare și care are neajunsul de a uita reflecția(Besinnung). Prin urmare, Heidegger depășește acel „cum” specific antropologiei și psihologismului fenomenologic și tinde spre acel „cine este omul”? Pentru Heidegger, dar și pentru ceea ce este autentic în gîndirea contemporană, devine din ce în ce mai clar că știința ia distanță de obiect și realitate afundîndu-se, spunem noi, în mlaștina informatică, iar Heidegger în ceea ce numea „gîndirea calculatoare” sau „mașinația”. Desigur, ni se pare greșit astăzi să acceptăm conotațiile pe care Heidegger le dădea gîndirii calculatoare și mașinațiunii ambele legate de pragmatismul rațional specific iudaismului. Acest lucru nu se va confirma. Ceea ce face dezastrul ontologic al timpurilor noastre este tocmai lipsa acută a acestui pragmatism rațional specific iudaismului care singur ar putea învinge halucinațiile pline de capcane ucigătoare pentru specia umană date de peștera informațională și substituirea realității și raționalității cu virtualismul lumilor imaginare care, încet, încet, înlocuiesc acest raționalism și pragmatism iudaic de care avem atîta nevoie astăzi. Este limpede ca lumina zilei că avem nevoie de o restructurare a imaginativului poietic rațional1 care dă lumile posibile existențiale, reale și pragmatice în dauna celor imaginare și virtuale lipsite de tradiție istorică și de perspectivă vitală. Desigur, gîndirea trebuie să se exercite asupra existentului ca imaginativ rațional întru devoalarea ființei prin, spune Heidegger, cercetarea situării în lume a Dasein-ului. Pentru Heidegger, ca pentru occidentalul mediu contemporan, credința și creștinismul au căzut în uitare. El însuși se consideră un „Heide – egger” „păgîn care are în față o grapă și un cîmp”. Imaginea este sugestivă pentru un Heidegger care vrea să înlocuiască creștinismul cu „gîndirea autentică” care nu e nici filosofie, nici religie, nici antropologie, nici psihologism ci acel ceva ce pune omul în postura de stăpînitor al existentului și care are drept scop gîndirea autentică care se află mereu în căutarea ființei. În acest fel, gîndirea se situează deasupra științei și tehnicii care aduc cu sine gîndirea calculatoare, care nu duce spe concret și rațiune ci spre virtualism și halucinatoriu, spre iluzoriu și în senzitivism, în dauna realității și raționalității.
Heidegger se va opune gîndirii care analizează reprezentarea și se bazează pe ea și va propune o „gîndire a deosebirii”, prin urmare va nega întreaga metafizică occidentală și realizările ei. Pe această gîndire a deosebirii Heidegger o numește „gîndirea blîndă”. Această gîndire transcende existentul și se realizează în memorie, astfel ea învinge „uitarea ființei”. Se observă ușor, spune Andrei Marga, că gîndirea este pentru Heidegger acel ceva ce trece de existent și face deosebirea de ceea ce se pro-duce în metafizică. „Iar dacă «gîndirea» se orientează spre ființă (Seyn), atunci gîndire înseamnă: a avea experiența privirii în, a introspecției” Altfel spus, a avea posibilitatea introspecției e tot același lucru cu a surprinde ființa în liniștea lumii. Gîndirea este, în acest fel, poezie, poezie a limbii din care se relevă ființa. Aceasta este gîndirea blîndă, gîndirea deosebirii sau gîndirea care nu este filosofie, adică gîndirea autentică, gîndirea ființei.
De aici, Andrei Marga, în trena gîndirii lui Heidegger din Caietele Negre, lansează o lungă dezbatere aupra contemporaneității, a rolului științelor, a gîndirii calculatoare și a „mașinațiunii”, rol pe care Heidegger îl vede că ar fi venind din evreitate(Judentum). Pornind de la acest fapt vorbește Marga de nazismul funciar, ascuns, al lui Heidegger, repetăm, fără a-i nega acestuia dimensiunea filosofică uriașă.
Nu ne-am propus să facem o analiză exhaustivă a acestei monografii Heidegger care este, în fond, mult mai mult decît o monografie. Este o excelentă interpretare și o nouă propunere de lectură a lui Heidegger.

 

 

Note
1 Vede, Mircea Arman, Eseu asupra structurii imaginativului uman, Tribuna, Cluj-Napoca, passim.