În perioada 29 noiembrie – 2 decembrie 2018, a avut loc la Cluj-Napoca o nouă serie a binecunoscutelor Conferințe Tribuna, organizate cu regularitate în ultimii șase ani sub conducerea managerului PHD Mircea Arman. Continuând tradiția temelor de anvergură și înscriindu-se în seria activităților dedicate Centenarului Marii Uniri, recentul eveniment a oferit publicului (format din profesori universitari, istorici, scriitori, precum și alți oameni de cultură din mai multe orașe ale țării) un număr de patru conferințe, din domeniile filosofie și istorie, dar și numeroase lansări de carte, iar în după amiaza zilei de 1 decembrie s-a desfășurat un recital al poeților.
În debutul manifestărilor, joi 29 noiembrie, Dr. Mircea Arman a susținut conferința cu titlul „Simbolistica luminii în Divina Comedie de Dante Alighieri”. Textul dens, bine argumentat și ilustrat cu fragmente autentice din opera dantescă, a captat atenția auditoriului, punctul forte al expunerii constituindu-l interpretarea originală a filosofului Mircea Arman cu privire la controversatul vers din Infernul:„Pape satan, pape satan, aleppe” (Dante, Infernul, VII, 1-3), practic intraductibil, de la scrierea sa până în zilele de astăzi. „Celebra expresie Pape satan, pape satan, aleppe, în ciuda tonelor de cerneală care s-au scurs încercând să fie descifrată, are o dezlegare simplă. Plutarh, în ale sale Vieți paralele, ne spune: Nu departe de acolo cresc trestii cretane. Haliartienii spun că aici s-a născut Radamant și-i arată mormântul pe care îl numesc Alep. În apropiere se află și mormântul Aromenei, căci se spune că aici a fost înmormântată, fiind căsătorită cu Radamant după moartea lui Amfitruo. Citatul în cauză are o însemnătate excepțională iar Dante este imposibil să nu-l fi citit pe Plutarh. În fapt, celebrele versuri ale cărui sens nu a fost revelat până în prezent vor să spună: Pape (cu referință la tată, dar imposibil la Papă) Satan, Tată Satan, Aleppos (numele mormântului lui Radamantes) cu trimitere directă la judecătorul Infernului, anume Radamantes. Prin urmare, o traducere clară ar fi: Tată Satan, tată Satan, Radamantes. Este absolut incredibil cum 700 de ani de exegeză, zecile și sutele de cărți, studii, eseuri scrise scapă din vedere această trimitere absolut limpede și ratează sensul celor spuse de Dante delirând incredibil pe marginea acestor versuri care sunt scrise chiar în italiană și nicidecum în cine știe ce grai exotic” – a spus Mircea Arman.
Tema filosofică fost menținută și a doua zi, vineri 30 noiembrie, când Prof. univ. dr. Vasile Muscă a încercat să răspundă, în expunerea sa, la întrebarea din titlu: „Există o disciplină filosofică fundamentală?” Conferențiarul a precizat în debutul discursului faptul că „filosofia constituie un vast edificiu de discipline, începând cu cele fundamentale, teoria existenței (ontologia) și teoria cunoașterii (gnoseologia), plus numeroase alte discipline, între care: estetica, logica, filosofiile de ramură (a culturii, a artei, a religiei, etc.), la care se adaugă psihologia și sociologia. Dezvoltarea gândirii face ca numărul acestor discipline să fie în creștere. Dacă filosofia constă din atât de multe discipline, poate avea una dintre ele pretenția de a fi disciplina fundamentală a filosofiei?” – a lansat întrebarea Prof. Vasile Muscă. Iar în argumentația cu care a continuat a încercat să formuleze un răspuns, concluzionând în final: „În opinia mea, disciplinele care intră în clasamentul pentru a fi numită disciplină fundamentală a filosofiei sunt: metafizica, teoria cunoașterii, psihologia și istoria filosofiei. Iar cea mai potrivită pentru a primi acest titlu este istoria filosofiei.” În intervenția avută pe marginea acestei expuneri, Mircea Arman a apreciat construcția ca fiind bine închegată, rotundă. În același timp, raportat la o precizare din context, acesta a punctat „Nu pot fi de acord cu afirmația dumneavoastră conform căreia matematica este o știință epistemică. Din punctul meu de vedere, matematica nu este o știință, este doar o metodologie.”
Au urmat apoi mai multe lansări de carte, iar de la ora 18 a fost rândul istoriei. Prof. univ. dr. Nicolae Iuga a venit în fața auditoriului cu o ediție anastatică a Ziarului „Sfatul”, din Sighetu Marmației, primul ziar românesc din zonă, ediție care cuprinde toate aparițiile acestei publicații începând cu decembrie 1918, până în decembrie 1919, un proiect susținut de către Academia Română, prin Centrul de cercetări Cultură și Civilizație – Săliștea de Sus și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” – Arad. „În vâltoarea evenimentelor din noiembrie – decembrie 1918, în unitățile administrativ-teritoriale de atunci din Transilvania și Maramureș, acolo unde exista un procent semnificativ de populație românească, s-au constituit organe de conducere provizorii numite sfaturi. Vasile Filipciuc, un avocat înstărit din Vișeu de Sus și frate cu marele istoric al Maramureșului Alexandru Filipașcu, s-a angajat să înființeze la Sighet un ziar românesc care să se numească Sfatul, ca organ de presă al Sfatului Național Român Comitatens Maramureș. Valoarea documentară a acestei publicații este cu adevărat excepțională, mai cu seamă dacă avem în vedere că în cursul vremurilor, respectiv în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în Maramureșul intrat atunci în Ungaria horthystă, multe arhive fie că au fost duse și puse la păstrare în Ungaria în locuri necunoscute sau inaccesibile, fie că parțial au fost distruse intenționat, fie că pur și simplu s-au pierdut. Așa se face că pentru anumite evenimente, în lipsa unor documente de arhivă, paginile acestea devin o sursă primară de informare de cea mai mare importanță.” – a spus Nicolae Iuga
Sâmbătă, 1 decembrie 2018, Prof. univ. dr. Ștefan Damian a susținut o conferință al cărei titlu a fost în deplin acord cu importanța sărbătorii: „Documentele Marii Uniri”. Amintesc aici câteva idei lansate și dezvoltate în expunerea sa de către Prof. Damian: „Așa zisul Primul război mondial a avut cauze multiple, printre care cea mai importantă a fost dorința de reîmpărțire a lumii și a sferelor de influență a marilor puteri europene. (…) Consiliul de Coroană de la Sinaia (3 august 1914) a confirmat statutul neutralității României. Brătianu aștepta să vadă cum se vor poziționa alte națiuni, mai ales cele din zona Balcanilor. Opinia publică românească era mai deschisă spre Antanta, și era solidară cu românii din zonele de dominație austro-ungară. Brătianu a deschis negocieri cu Rusia, la insistențele acesteia. (…) În ceea ce privește Unirea Basarabiei, Ionel I.C. Brătianu a recunoscut guvernul provizoriu de la Petrograd. Românii au primit cu mare optimism declarațiile de intenții ale acestuia, inclusiv pe cele referitoare la aspirațiile naționale ale popoarelor subjugate din Austro-Ungaria. Prizonierii ardeleni și bucovineni de la Darnița (Kiev) au solicitat să fie atașați la Armata Română. La 11/12 aprilie 1917, a fost organizată o întrunire a ofițerilor pentru redactarea unui document oficial destinat opiniei publice internaționale în care să anunțe opțiunea românilor ardeleni și bucovineni pentru libertate și unire cu România. Memoriul-manifest a fost impulsionat și de lipsa unei reacții clare a președintelui american Wilson referitor la dezmembrarea Austro-Ungariei. Președintele Wilson enunțase de mai multe ori principiul de a uni sub o singură formațiune de stat toate națiunile cari o cer, dar în cele 14 puncte nu se vorbea despre românii transilvăneni…”
Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri printr-o nouă serie a Conferințelor Tribuna s-a încheiat în după-amiaza zilei de 1 decembrie cu un recital al poeților prezenți. Manifestările s-au înscris cu succes în rândul activităților de prestigiu ale revistei, devenite tradiție, continuând în direcția stabilită de programul de management al PHD Mircea Arman, pentru o permanentă îmbunătățire a nivelului publicației și promovarea actului cultural de calitate.