mereu despre tine

pudrasem peste vișinile tale
o linguriță de zăpadă
petrecută prin urechile unui ac bont
prin care strecurasem nojițele
cu care îmi peticeam ca să mă doară bine de tot
rana
din talpa sandalei unde mă ascunsesem
sperând naiv că ai să mă găsești
pierdut de prea mult dor și bine în tine.

offf… dar tu mă certai fericindă
chiar deși habar n’având că te adiam
spânzurând la marginea capătului răbdării
chiar între inimile sfârcurilor cireșilor tăi asasini
încătușat sub cheia ocnei iubirei din mine
mereu despre tine.

aghiazma fericirii

arșița clătina abstinența dorinței
în așternutul clipei unde așteptarea zugrăvea
scâncete ce se ciobeau în puful
de pe sânii tăi pe care
te învățam să mă semnezi cu degetul muiat
în aghiazma fericirii tale cu mine.

oarba din tine mi’a desenat un soare
clipindu’și genele de fruntea gândului
pe care muțenia ta mi l’a recitat
survolându’mi clavicula cu buricul
(degetului arătător)
chiar când eu adoram să mă recompun
orb, mut și atât de vinovat de iubire în tine.

corsetul tău zemos îndoliat

o lăsasei să se tocească
doardoar mă voi înspăimânta
când îi voi adulmeca mirosul de otavă
înverzit în lama pregătită să împrăștie țăndări din mine.

dar ai aflat că te așteptam cu mese’ntinse
peste anteriul spovedaniilor mute
și mi’ai sărutat glezna visului coșmardesc
pe când eu îți aberam precum că ador să te ador
așa
paradându’mi de dinaintea minților pelerina ta cea neagră
sub care, funebru mistic îmi recitai despre
corsetul tău zemos îndoliat
așteptând resuscitarea de prea mult timp fără de mine.

mai încolo, la timpul potrivit,
după ce te’ai înavrere de mine,
ți’ai aruncat coasa știrbă
în iarba lumei de’abia ucisă anăscare
iar eu eram fericit știind că
moartea mea cea mândră mă dorește.

un nor în gând

de cum te’am văzut
am știut că voi vrea
să pot să’ți rup zăbala ca să’ți golănez
struna ce’mi strunea vrerea
și să’ți șoptez gustul unor ziceri
bolborosite în botnița’mi zăludă
scandalizoasă de prea bune educări simțite.

te’am vrut dezdemoniaco! Da!
de cum ți’am recunoscut amprenta
disimulată în linia fin fină  a dintre’bucilor
metaforelor din tine
însurubată în mine amuțenie!

te’am vrut pentru că fiind pe cale de’a’te mirui,
mi s’a pus un nor în gât.

cadența decadenței cu mine

paznicul viselor mele cu tine fecioaro,
e un porc suficient de ipocrit
un fel de celălalt eu
care depune depune cotidian delirante mărturii
precum că ne’am deșteptat virgini
în fiecare dintre diminețile trezite revoltate
pentru că la ele n’a ajuns decât ecoul
strigătelor luptei
între neverosimile mitologice creaturi
cum aș fi eu, un dulău vagabond sur pe la tâmple
cu dorințte ca versul alăptos și cu vreri precum maxilarele scrâșninde
în grumazul tău asticlos
și domnia voastră, o doamnă, cu milenii înainte de a mă cunoaște,
posesoare de fetisuri platonice dospite sub dantele,
azi călcând fericită spre umilirea umilinței,
fredonând indiferent imperial
cadența decadenței cu mine.

iar când seara se va rătăci în pâinea miezului de noapte
Cenusăreasa se va refugia în basmul ei,
în vreme ce tu vei veni să mă afli în aceeași speluncă
unde îmbătrânesc așteptându’te să ne pedepsim
așa după cum ni se cuvine.

însfârșitul împerecherii noastre

niște apă a unei ploi băltea
sub un lighean inutil
rezemat lângă un butoi desfundat
sub o streașină neumbrită la vreme de secetă.

în cana de tablă a unui răcan desculț,
cu gleznele învelite în ziare de scandal,
pierdut în tranșeea mocirloasă a unei vesele înfrângeri
bolborosea fără prea mult sens
zațul crăpat al viitorului amintirilor niciodată ghicite.

iar nițel mai incolo,
steaua mea cădea călăuzitoare, aplaudând
însfârșitul împerecherii noastre,
a mea cel iubind toate stelele
cu tine cea adorând un singur soare.

fugar analphabet de iubire

cercăne pictate smolit
sub ochiul unei ferești înfierate degeaba pe margini
ferite de văzul omenesc
fereau auzul fin al îngerilor de misterele țipătoare
ale nașterii unei silabe
frânte din malul abrupt al unui alfabet molcom
la capătul căruia te strig și te aștept să te amoresc
mascat sub cearcănele ridurilor iubirilor trecute
acolo unde te vei îndura să mă amiluire
mirosindu’mă cu sute de degete pe mine
sărman fugar, analphabet de iubire.

de cealaltă parte a planetei
(Sarah pe deal)

cătune necăjite de răcoarea primei veri
se însăilau pe coama rebelă a unei coline
fluierată un pic golănește la decăderea serii
de un vânticel cam tont dar nărăvaș.

din josul văii spre însusul dealului,
pe bancheta cu amintiri mucegăite dintr’un compartiment,
al unui vagon târât undecătreva de un trenuleț moșmondit,
o duducă studioasă Sarahbrowniană
strângea în palme mărgeluțele unor mătănii,
murmurând imprecații la adresa vieții ei stătute
bolborosind la nesfârșind aminuri
cu privirea încremenită pe șoldul rochiei victoriene
ușor prăfuite
și halucina zărind irizații de făini obraznice,
anticipând sosirea poștașului
care va să sune la ușa vieții ei măcar o dată,
ca să’i frământe aluatul spre vindecarea inocenței
seara pe deal.

iar eu o așteptam nătâng cu plicul în mână
de cealaltă parte a planetei
ca să’mi sosească măcar o singură dată.