Rodica von Keyserling este artist de plastic de origine română care trăiește și muncește în Germania de peste 50 de ani. În România a studiat pictura cu Sabin Bălașa, apoi și-a continuat studiile la Viena, la Akademie für Angewandte Kunst cu profesorul Heinz Leinfellner, ulterior la Universitatea de artă din Kassel îndrumată de profesorii Manfred Bluth și Walter Rabe. De-a lungul timpului a avut numeroase expoziții care i-au adus recunoașterea ca pictor realist, îndeosebi în tehnica trompe-l’œil. Mai multe informații despre arta sa pot fi găsite pe: http://rodicavonkeyserling.de

 

 

„Uită-te cu atenție la frumusețea motivului tău, cufundă-te în el și pictează pur și simplu ceea ce vezi, cu toată forța fascinației tale. Fii tu însăți, uită ce spun alții despre cum ar trebui să fie tabloul tău. Modul în care l-ai trăit și pictat este creația ta”. Cuvintele lui Sabin Bălașa, primul profesor al Rodicăi von Keyserling, aveau să aibă o influență decisivă asupra muncii sale de tânără artistă. Dar talentul ei nu s-a arătat doar în anii de studii pe care i-a terminat la Kassel cu Walter Rabe și Manfred Bluth. La vârsta de șapte ani, Rodica a furat vopselele în ulei ale tatălui ei pentru a picta un portret. El a recunoscut imediat talentul fiicei sale și a încurajat-o.
Drumul vieții a dus-o pe Rodica, născută în România, prin fuga ei din București în 1968, la Viena. Acolo a început să studieze în toamna aceluiași an ceramica la Universität für angewandte Kunst. În anul 1979 s-a mutat împreună cu familia la Kassel, unde și-a reluat studiile la Universitatea de Arte promovând în 1993 cu o teză despre teoria și execuția practică a picturii trompe-l’œil.
Până în prezent, noțiunea de non-abstract predomină opera Rodicăi von Keyserling. Obiectele înfățişate sunt luate din mediul lor cotidian și proiectate în contexte noi de culoare și semnificație. Obiectele banale devin afirmații estetice care, în funcție de grupare și selecție, deschid varii perspective de interpretare. Un interes deosebit este acordat descompunerii. Din nou și din nou, ea documentează acest proces în naturi moarte cu mere putrezite, dovleci mucegăiți sau lemn putrezit. Cu pensula, ea sondează coloratura pe care natura o făurește în ciclul ei etern. Nu este o minune că un măr verde devine roșu sau că frunzele copacilor trec prin faze de culori luminoase intense în ciclul anotimpurilor? Rodica dezvăluie specificul frumuseții din etapele schimbării de la vitalitate la efemer și, în final, o nouă geneză. Deoarece, chiar dacă pentru noi putrezirea fructelor sau a lemnului este un semn al sfârșitului unei anumite forme de existență, ea este în același timp începutul a ceva nou.
Cu toate acestea, Rodica nu își limitează interesul pentru fenomenul îmbătrânirii materiei organice. Artista aşează, de asemenea, cutii de tablă, jucării din plastic sau alte obiecte de zi cu zi în aranjamente noi, pitorești, dizlocându-le astfel din contextul familiar al vieții de zi cu zi. Plasându-le în boxe care oferă un cadru în interiorul imaginii, Rodica subliniază importanța protagoniștilor ei tăcuți – aceștia își obțin propria scenă, vitrina personală, propria lor lume. În acest fel, procesul natural de îmbătrânire primește un fel de viață veșnică în stadiul pe care artistul l-a considerat demn de imortalizare.
Cu ideea de vanitas, arta lui Rodica von Keyserling se conectează la un stil tradițional din pictură. Conceptul de natură moartă poartă deja întregul program în sine. Viață liniștită (Stillleben) este denumită reprezentarea obiectelor naturale inanimate în istoria artei germane, olandeze și engleze – în timp ce terminologia italiană și franceză vorbește despre natura morta și nature morte, adică despre natura moartă. Această dihotomie este o caracteristică a naturii moarte, dar mai ales a operei realizate de Rodica. Deși redă produse ale naturii sau produse ale societății noastre de consum în imagini atât de izolate de mediul și funcția lor obișnuită, în același timp artista le tematizează viața și expierea particulară.
Spre deosebire de natura moartă olandeză din secolul al XVII-lea, care dorește să prezinte splendoare și bogăție din abundență, Rodica este mai preocupată să izoleze un obiect individual în singularitatea sa. În acest sens, ea este mai mult apropiată de pictura spaniolă a naturii moarte din secolul al XVII-lea, unde pictori precum Juan Sanchez-Cotan ornau firide cu un număr restrâns de obiecte. În Olanda, este comparabil doar stilul neobișnuit al pictorului de natură moartă Adriaen Coorte, care înfățişeză doar câteva agrișe, piersici sau cochilii pe un fundal întunecat. Izolați și expuși în acest fel – ca și la Rodica – dobândesc o viață proprie, de parcă ar fi vorba despre lumea agrișelor, piersicilor sau a midiilor. Abordarea Rodicăi este similară cu cea a unui explorator științific, care este fascinat de fiecare descoperire și, în mod curios, o documentează până în cele mai mici detalii.
Rodica a creat, de asemenea, o serie întreagă de portrete: portrete ale membrilor familiei, ale prietenilor și cunoștințelor, dar și ale ei însăși. Așa cum era de așteptat, și aici, o privire mai atentă asupra trăsăturilor fizionomice determină imaginea. Idealizarea vizaviului său este străină de Rodica; în schimb, ea este interesată de trăsăturile individuale și accidentale, de cicatricile istoriei proprii fiecărei persoane, încrustate pe fețele și mâinile acesteia.
În sumar, producția artistică bogată a Rodicăi este pasiunea și fascinația ei pentru culoare și aspectele sale multiple. Și astfel fiecare pictură nouă devine o aventură pentru Rodica von Keyserling și pentru observatorul curios.

 

 

Traducerea din limba germană de Tünde Lassel