Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Curată e doar ziua cheală

Curată e doar ziua cheală

 

 

curată e doar ziua cheală

 

 

tramvaiul o lua pe la tâmple
înainte să-l pierd din ochi,
n-am avut cu el nicio vorbă legănată,
cum nici cu lumina
ieșită de pe geamurile caselor asemeni unui cearceaf la aerisit,
nu eram curios ce e la 12
pe la frunte,
parcă ulmii erau fire de păr ca mașinile
ca stâlpii de curent,
și erau încă atâtea ore
indiferente
care ajungeau până la ceafă,
ce folos să le aflu locuirea,
curată e doar ziua cheală

 

 

urcă miniaturale

 

 

o să faci,
de nu e loc,
ar încăpea cât mai mulți,
și vezi cum urcă
și urcă
și coboară ca măduva tulpinii de soc împinsă cu un fier
ori ca lifturi miniaturale
în aerul pe care
dacă-l măsori de la asfalt în port
spre scăfârlia muntelui cu umbra uscată pe oraș,
înclinate de amețeală-s și spaimele cum fumul de țigară
urmează curentul de la ușa deschisă,
o să faci loc, toate străzile s-au vărsat în asta
și-i ce-a rămas,
și inimile urcă
și urcă miniaturale

 

 

mucosul

 

 

cât de veche poate să-mi fie casa,
să nu-și ia câmpii mucosul?
n-aș da pe nimic
sentimentul că mai am o praștie în buzunar,
bile colorare de sticlă
și mă uit după tipele cu țâțe mari.
mucosul e în inimă și-n veghea ficatului,
mucosul e în treaba lui și a mea.
mucosul e lacom și fraier,
n-a dat de gustul minciunilor cu metodă.
mucosul e un fel de-a fi prin eprubeta scuturată a copilăriei.
ah, cât n-aș vrea să pierd
mucosul din mine!

 

 

unde-și pun coatele norii

 

 

lanul de grâu
șterge țigle și hornurile de cărămidă roșie
ca un mop prins de cer

apropiați de certitudini,
unii ziceau
că o să ne trezim-
se pune de-o
nouă ordine

se ridică
stropi de ploaie- linii cald de umede
unde-și pun coatele norii

 

 

omul curbat în el însuși

 

 

omul curbat în el însuși
n-are cum să meargă decât în el însuși,
cu umbra adevărat umflată,
capul pe călcâie să-l culce obosit

 

 

omul curbat în el însuși
nu-și aparține și o știe

omul curbat în el însuși
n-are cum să meargă decât prin el însuși

nu va mirați că e bulgărele
ce se rostogolește bodogănind!

 

 

mirosul luminii de la stânga la dreapta

 

 

îl simțeam înăuntru ca puful pinguinilor,
cu toanele ficatului,
cu liniștea culcată pe spate a stomacului,
era precum sticla de cola abia cumpărată,
ca primul fum al țigării,
mă încerca, aveam impresia și
nici gând s-o dezamăgesc,
cum ai apleca spre stânga capul, apoi pe dreapta,
ai fi zis că e rost de o înviere,
mă clătina înăuntru și nu amețeam,
se împiedica în tendoane,
mirosul luminii de la stânga la dreapta

 

 

viață disponibilă

 

 

e o casă din ochi, ochi şi mortar
şi ochii-s ai noştri şi-s în mii
ca să ne acceptăm,
să ne avem cu zăpăceala limfei,
cu rinichii, cu tracasările de la slujbă,
nu-i de dat nimănui,
cât am lucrat la ea, iubito,
ca aerul cu cearcăne de sub aripa deschisă a porumbeilor,
şi n-avem nimic de ascuns,
cu hornul o leagănă din cer
o viață disponibilă

 

 

nu mă satur să-mi fie foame

 

 

sânii tăi n-au un anotimp al lor, ci anotimpurile mele,
sânii tăi sunt ce visam că știu despre mine,
că eram bebeluș, că doream să adorm,
că eram bărbat temător de greșeli,
sânii tăi sunt o poveste
care și-a renegat capătul,
ușa pe care-o deschid să beau o cafea cum îmi place,
sânii tăi sunt ochii cu care te privesc, mâncarea de pe tavă,
și nu mă satur să-mi fie foame

 

 

și noaptea cu șolduri era și toată dimineața

 

 

de parcă i-aș fi spus că-mi pare bine că o văd
pe plajă la nudiști
și mi-ar fi surâs că se vede,
iubita nu suportă pluralul când vrei s-o păstrezi,
iubita acceptă să plătească și costul lașităților
de parcă nu e loc de întors,
mă acceptă ca inevitabilitatea primăverii după iarnă,
apoi s-a urcat peste mine
și firesc s-a înserat în ea când s-a înserat
și noaptea cu șolduri era și toată dimineața

 

 

ca să înțelegi

 

ca să înțelegi un lucru trebuie
să te lungești până nu-l mai vezi
sau să-l înconjori

nu te încrede în erecția privirii
fără să descoși mălurirea feselor,
adevărul are nevoie de absență
ca un pahar care știe prețul setei

 

 

este mai frumoasă când lipseşte

 

 

seamănă şi cu fumatul-
ştii că te îmbolnăveşte dar n-ai cum fără

câtă bunăvoință şi,
da,
câtă luciditate ca s-o portretizezi;
ai nervi, eşti şi sătul

prea s-a balastat dependența
cu ochii tăi

orice femeie
este
mai frumoasă
când lipseşte

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg