An de an, odată cu intrarea în luna decembrie, efervescenţa muzicală a Clujului atinge cote… dificil recenzabile. Dintre numeroasele concerte care aproape s-au suprapus în această perioadă, festivă prin sine însăşi, mi-a atras atenţia cel propus de Cvartetul Transilvan în Sala Studio a Academiei de Muzică – frumos renovată, din iniţiativa chiar a violoncelistului Vasile Jucan, component al C.T. şi actual rector al amintitei instituţii.
Pe parcursul celor aproape trei decenii de existenţă, acest grup cameral şi-a edificat şi consolidat o certă reputaţie în agitatul context al vieţii muzicale române şi internaţionale. Lista performanţelor de peste fruntarii e copleşitoare: festivaluri de calibrul celor de la Aspen (USA), Salzburg (Austria), Bath (Anglia), Edinbugh (Scoţia), Salamanca (Spania), Aix en Provence (Franţa), Kuhmo (Finlanda), prestaţii pe renumite scene (Wigmore Hall/Londra, Pleyel/Paris, Mandell Hall/Chicago, Willshire Ebel Theatre/Los Angeles, participări de la egal la egal în companii faimoase (Emerson String Quartet, American String Quartet, Mendelsohn String Quartet), sau reprezentaţii oficiale în contexte festive (aderarea României la Uniunea Europeană/Bruxelles, concerte patronate de Casa regală a Spaniei sau Guvernul Turciei) etc., etc. De remarcat că, în C.T., partitura viorii întâi se cântă pe însuşi instrumentul ce-i aparţinuse lui George Enescu, Guarneri del Gesu, oferit în custodie de către statul român, ca recunoaştere a meritelor artistice, maestrului Gabriel Croitoru.
Cei patru componenţi – Gabriel Croitoru/vioara I, Nicuşor Silaghi/vioara a II-a, Marius Suărăşan/violă, Vasile Jucan/violoncel − se află, deja de ani buni, la apogeul potenţialului lor artistic. Virtuozitatea fiecăruia dintre ei se integrează firesc în evoluţii mature, omogene, ataşante, învederând respect faţă de specificul operelor interpretate. Se înţelege de la sine că selecţia acestora e făcută cu acribia caracteristică unor adevăraţi magiştri. Aşa au stat lucrurile şi la concertul din ajunul Crăciunului 2015. S-a început cu Cvartetul de coarde în re minor (supranumit Cvartetul cvintelor) de Joseph Haydn. În pofida tonalităţii în care a fost concepută (sau poate prin contrast cu sumbrele premoniţii abătute actualmente peste Terra), lucrarea emană o benefică senzaţie de echilibru afectiv, în deplin acord cu serenitatea şi limpiditatea dulcelui stil clasic (cum ar zice poetul român). Rafinamentul cu care Cvartetul Transilvan îşi cizelează sunetul de grup consună cu specificul muzical al unei epoci de avânt iluminist. Audierea unei asemenea interpretări e pură iluminare!
În cazul Cvartetului de coarde nr. 8 în Si bemol major de Franz Schubert recunoaştem o similară claritate a gândirii muzicale, deşi atunci când l-a scris, în 1814, compozitorul avea numai 17 ani (spre deosebire de ante-citatul opus al lui Haydn, ce fusese conceput la etatea de 65 de ani, în 1797). Dacă Haydn încununează acumulările stilistice ale secolului XVIII, Schubert le prefigurează pe cele ale secolului XIX. „Discursul schubertian” îşi configurează propria-i imortalitate, pe deasupra dilemelor ce aveau să tulbure estetica ulterioară, însă (retrospectiv) pare marcat de aprehensiunea unui destin ce avea să se frângă prematur. Încrederea deplină în stabilitatea edificiului „clasicist” e adumbrită, pe alocuri, de freamătul îndoielilor. Atitudinea dilematică se face auzită pe spaţii ample, quasi-sistematic, în pasajul Andante sostenuto din partea a doua a lucrării. Interpretând piesa lui Schubert, Cvartetul Transilvan a excelat în pasajele de forţă, culminând cu unisoane dinamice, intens expresive, precum şi în redarea stărilor de spirit complementare, impregnate de genuin lirism. Inevitabilul contrast cu epoca deşănţatei agresiuni electoacustice a secolului XXI, dezlănţuite asupra noastră din toate direcţiile, ne determină să apreciem demersul Cvartetului Transilvan drept o veritabilă terapie auditivă.
În plin peisaj slav ne-a transpus Andante cantabile din Cvartetul de coarde nr. 1 de P.I. Ceaikovski, despre care autoarea programului de sală, Oana Andreica, afirmă că este „o lucrare de o măiestrie tehnică pe care Ceaikovski nu a mai reuşit niciodată să o egaleze” în domeniul cameral. Totodată, e vorba despre „prima lucrare camerală de anvergură din literatura muzicală rusă.” Generozitatea melodică, de inspiraţie folclorică, cucereşte auditoriul de la primele măsuri şi, pe de altă parte, poate fi considerată şi drept o punte de legătură cu faimosul grup al celor cinci (Balakirev, Kui, Mussorgsky, Rimsky-Korsakov şi Borodin), compozitori ce aspirau să creeze o artă muzicală cu specific rusesc. Dincolo de disputele teoretice, muzica lui Ceaikovski dăinuie peste timp şi continuă să fascineze, aşa după cum a demonstrat-o şi sensibila executare datorată instrumentiştilor noştri.
Surpriza recitalului a fost compoziţia Colinde, colinde / pentru cvartet de coarde, semnată de Mugurel Scutăreanu. Muzician polivalent, acest şef de promoţie al Conservatorului clujean (anno 1978) a ieşit de pe scena vieţii, în mod tragic şi intempestiv, în urmă cu doi ani. În perioadă când mă aflam în misiune diplomatică în Portugalia (2006-2012), citeam cu delectare cronicile sale muzicale în paginile Tribunei, iar apoi avui şansa să-i apreciez şi incisivele comentarii de la postul de Radio Cluj. După cum o demonstrează ingenioasele aranjamente ale unor cunoscute cântări de Crăciun, aglutinate în piesa sus-numită, Mugurel Scutăreanu avea serioase preocupări componistice. Sunt convins că această bijuterie sonoră poate intra cu onoare în repertoriul cu specific românesc prin care Cvartetul Transilvan îşi încununează multe dintre apariţiile de succes (o asemenea culegere de patru suite, pe teme din zone folclorice româneşti, în aranjamentul violonistului Nicuşor Silaghi, a fost imortalizată pe un CD editat de infatigabilul Gavril Ţărmure, la Bistriţa, pe la începutul secolului curent; intitulat Romanian Feelings, albumul respectiv a făcut furori cu ocazia concertului oferit de Cvartetul Transilvan în cadrul Stagiunii Muzicale Române tutelate de ICR Lisabona în 2008, fiind transmis live, iar apoi în reluări succestive pe programul cultural al postului naţional, Radiodifusão Portuguesa). Colindele de Crăciun, remodelate cu deferenţă pentru încărcătura lor emoţională de către Mugurel Scutăreanu, fac apel la memoria afectivă a spectatorului român, dar certamente nu-l pot lăsa indiferent nici pe cel străin. Prospeţimea tematică, ingenioasele armonizări, alternanţele ritmice, concizia formală a întregului denotă asimilarea creatoare a unor modele de aceeaşi factură din patrimoniul lui Enescu şi Bartok (poate chiar şi Janacek?). Ideea prezentării acestei lucrări într-un concert din perioada adventului fu o modalitate salutară de celebrare a sărbătorilor invernale şi, totodată, un omagiu adus unui compozitor deocamdată prea puţin cunoscut.
Continuu să sper că marele atu pe care îl reprezintă Cvartetul Transilvan pentru Cluj va fi valorificat şi în perspectiva recunoaşterii bimilenarei urbe drept capitală culturală europeană.