Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

David Bentley Hart și neoateismul contemporan (III)

David Bentley Hart și neoateismul contemporan (III)

Critica lui Daniel Dennett. David Bentley Hart formulează o a doua critică la adresa profesorului de filosofie Daniel Dennett. Cartea acestuia, Dezvrăjire, are ca teză principală ideea că religia este o realitate naturală, nu supranaturală, realitate ce poate fi investigată prin metode empirice, adică științifice. Dependentă „aproape până la absurd de găunosul concept al lui Richard Dawkins de «meme»”, argumentează Hart, cartea se bazează mai mult pe intuiții și presupuneri, decât pe fapte, plină de „clasificări complet arbitrare” și de raționamente „care se învârt în cerc”. În final, știința religiei preconizată de profesorul american nu e decât o serie de „deducții confuze extrase din comportamente care ar putea fi interpretate într-o infinitate de moduri” și ilustrează „un materialism filosofic imposibil de verificat”.1
Concluzia este neiertătoare: avem de-a face cu o carte „penibilă” și „complet irelevantă”, un „proiect ieftin”, în definitiv, care încearcă să arunce o punte între amibă și Patimile după Matei și nu depășește, de fapt, ceea ce credințele evoluate susțin deja: că religia este un fenomen natural. (Este interesant că aceeași idee o întâlnim exprimată la un teolog ortodox, Christos Yannaras, în Contra religiei, care pune față în față, pe de o parte, realitatea naturală a religiilor, provenite din instinctul de conservare, și, pe de altă parte, vestea cea bună a Mântuitorului Hristos văzută ca un nou mod de viață în istorie, un mod de viață dumnezeiesc, care nu stă pe același plan cu celelalte religii, de unde și concluzia că creștinismul ortodox nu e o religie).2
Ca fenomen natural – susține Hart –, religia poate deveni un mod de manifestare a divinului, poate să fie orientată, asemenea întregii creații, spre Dumnezeu. Mai mult decât atât, nu există religie în sens abstract, ci mai multe credințe și practici destul de diferite între ele. „Creștinii, spre exemplu, strict vorbind, nu cred în religie; mai degrabă ei cred că Iisus din Nazaret, răstignit sub Ponțiu Pilat, a înviat din morți și este, prin puterea Duhului Sfânt, și acum prezent în Biserica Sa ca Domn.”3 Creștinismul recunoaște caracterul natural al religiei și acceptă că ea poate cuprinde manifestări ce țin de violență, superstiție, imoralitate și fals, însă aceste devieri nu dovedesc decât că nevoia de Dumnezeu este vizibilă în toate culturile. De aceea, „revelația” lui Dennett că religia este un fenomen natural nu scapă de ironia finală a teologului american:
„Cât despre uimitoarea descoperire pe care o face Dennett, că «năzuința naturală după Dumnezeu» este de fapt o năzuință după Dumnezeu, care este naturală, aceasta echivalează nu cu o revoluție a gândirii, ci doar a sintaxei”.4
Critica lui Sam Harris. O altă critică, mai puțin extinsă pentru că, în opinia lui Hart, lucrarea nu merită prea multă atenție, este formulată la adresa cărții lui Sam Harris, Sfârșitul credinței.5 Lipsită de profunzime filosofică și istorică, această carte este „puțin mai mult decât o înlănțuire de aserțiuni supărătoare și iritante, câteva dintre acestea fiind adevărate”. Atunci când tratează despre credința creștină, Harris dovedește „o ignoranță abisală la aproape orice subiect pe care îl abordează – viziunea creștină asupra sufletului, doctrinele morale, tradițiile mistice, înțelegerea Scripturii și așa mai departe”.6 Părând a lupta mai mult cu fundamentaliștii secolului XX, autorul nu îi înțelege nici pe aceștia cum se cuvine, acuzând „absurd și abuziv”, că a doua venire a lui Hristos va însemna și o definitivă distrugere a evreilor. Harris se declară adept al unui misticism contemplativ nondualist, descoperit în budism și considerat științific și rațional, motiv pentru David Bentley Hart să-i evidențieze ignoranța și preferința pentru platitudini religioase:
„Autorul pune la dispoziție un fragment atribuit (oarecum miticului) înțelept tantric Padmasambhava și apoi, dintr-o suflare, își informează cititorii că nimic nici pe departe atât de profund nu poate fi găsit în textele religioase ale Occidentului – deși, în realitate, fragmentul este doar o serie de platitudini mistice, de genul celor ce pot fi găsite în repertoriul contemplativ al tuturor religiilor, descriind tipul de «extaz oceanic» pe care tradiția mistică creștină are tendința să îl considere drept unul dintre stadiile premature ale vieții contemplative”.7
Hart aduce apoi în scenă erorile lui Harris, critic al creștinismului, dar susținător al budismului cu o fervoare de credincios. În primul rând, Harris greșește când susține că violențele și episoadele de injustiție din istoria creștină decurg cu necesitate din creștinismul însuși; în al doilea rând, greșește din nou când susține că victoriile morale excepționale ale creștinilor, manifestate în lucrarea socială (spitale, orfelinate, școli, grija față de săraci etc.) sunt doar manifestări ale bunătății naturii umane, fără legătură cu convingerile credincioșilor; în al treilea rând, Harris se înșală când, vorbind despre budism, trece cu vederea războaiele religioase din Tibet, ignoranța socială și despotismul teocratic; în al patrulea rând – și Hart devine aici din nou extrem de ironic –, pretențiile filosofice și competențele logice ale lui Harris sunt mediocre, fiindcă,
„într-un capitol dezastruos, care ne face să ne gândim la vreo lucrare de seminar de o ambiție nesăbuită, el încearcă să descrie «o știință a binelui și a răului» care ar descoperi fundamentele raționale ale sacrificiului de sine moral, separat de credința religioasă: un argument alcătuit aproape în întregime din lacune logice”.8
În concluzie, noii atei sunt fie dezamăgitori din perspectiva înțelegerii creștinismului, a culturii pe care o dețin ori a anvergurii filosofice, fie vând drept originale idei deja discutate de tradiția creștină, idei care nu constituie, în sine, un cap de acuzare suficient de relevant.

Note
1 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire. Revoluția creștină și adversarii ei, ediție îngrijită de Dragoș Mîrșanu, trad. Eva Damian, col. Historia Christiana, Doxologia, Iași, 2017, p. 27.
2 Christos Yannaras, Contra religiei, trad. Tudor Dinu, Anastasia, București, 2011.
3 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire, p. 28. Iată și o idee asemănătoare din Yannaras: „Biserica și religia sunt două realități incompatibile și ireconciliabile, precum viața și moartea, libertatea și necesitatea, dragostea și interesul. Nu există loc pentru un compromis, o realitate o anulează pe cealaltă. […] Religia este interes instinctual individual, Biserica este strădanie a eliberării de interesul individual.” Christos Yannaras, Contra religiei, pp. 282–283.
4 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire, p. 29.
5 Sam Harris, Sfârșitul credinței: religie, teroare și viitorul rațiunii, col. Cogito, Herald, București, 2016.
6 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire, p. 29.
7 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire, p. 29.
8 David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire, p. 30.

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg