Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Despre căutare (III)

A te orienta înseamnă a te îndrepta (a te îndrepta!) spre…rai. În lipsa raiului, orice altă căutare este inutilă.
***
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” reprezintă întreita realitate a acestei orientări. Accentul trebuie pus pe simultaneitatea celor trei determinante. Simultane deci sunt căutarea (calea), cu ținta căutării (adevărul) și cu esența împlinită a căutării ajunsă la țintă: Viața.
***
Viața nu poate fi doar o haltă între două abisuri. „Ceva” se oprește, întârzie o vreme în acest decor și asta e suficient să acorde un sens înaintării. Căci nu te poți opri decât dintr-o înaintare.
***
A crea nu ține de normalitatea existenței umane, ci este a-normal, dincolo de normă. Te afli în afara unui perimetru de siguranță, Dumnezeu s-a jucat cu tine și te-a înțărcat, adică te-a introdus într-un țarc uriaș, un lumen, în care „slobod ca un mânz într-o grădină” te poți bucura.
***
Elogiu insignifiantului. Pământul cel bun în care poate încolți sămânța. Frunza moartă a toamnei care, în marea ei modestie, și ea putrezește, ca și sămânța cea bună din parabolă. Dar nici măcar nu putrezește pentru sine, ci doar spre a fi pat fertil al Vieții ce va să vină.
***
Distrugerea totală a Pământului de către om. Dumnezeu este capabil să accepte până și asta.
***
Adam și Eva nu se iubeau. Iubirea dintre bărbat și femeie nu poate fi o nostalgie a Paradisului, cum se crede, ea este un urcuș, o pornire de la zero, o re-constituire în plan strict omenesc a ceva ce tocmai am uitat. Măreția dragostei se află în acest caracter prospectiv și nu în cel retrospectiv.
***
Dez-orientarea, moartea stelei polare, scufundarea în noaptea fără de început și de sfârșit a sufletului. Lumina din adâncul întunericului, iată adevărata, bazala, chestiune a eticii.
***
Relațiile orizontale („iubește-l pe aproapele tău”) sunt de fapt corpul relației verticale, singura ei consistență. „Iartă-ne…precum și noi iertăm” este dialectica acestui chiasm. Piatra de încercare, inima care pulsează în centrul ființei, viața din mijlocul morții. Crucea spațiului spiritual.
***
Dacă nu te înspăimântă cuvintele pentru că ele fixează, au ceva cadaveric, atunci nu ești scriitor. În fața acestui mort care este cuvântul (mai degrabă strigoi, corespondentul francez „revenant” mi se pare extrem de sugestiv) nu poți simți decât spaimă și cutremurare (Kierkegaard) sau mysterium tremendum (Rudolf Otto) pentru că este suficient să îl strigi cu destulă putere și acest cuvânt învie. Iar tu nu înțelegi prea bine cum s-a petrecut aceasta.
***
Secolul XX a experimentat atât de profund răul, toate formele crimei și ale abjecției, încât te întrebi: ce mai poate fi inventat, ce va urma? Este posibil să înaintăm pe acest drum, să trăim experiențe încă neimaginate ale Răului? Întrebare care se reduce la a lămuri dacă Răul are o limită. E prea simplistă soluția de a ne concepe ca mărunți pioni, albi sau negri, în mâna și după capriciile unui Destinant care (ne) joacă marele joc. Coincidentia oppositorum: niciodată mântuirea n-a fost mai aproape.
***
Frumusețea nu este un reziduu radioactiv, iradiind încă dinspre neștiute origini, chiar dacă ea păstrează amintirea paradisului. Ea este mai degrabă o adeverire că paradisul nu ne-a părăsit, chiar dacă noi l-am părăsit pe el.
***
Decizia etică este energică. În sensul că trebuie permanent justificată. Trebuie, adică, să îi percepi noima. Căutarea prealabilă deciziei etice are forma destinului.
***
A vedea însă în etică doar o chestiune de opțiune este excesiv de limitativ. În fond, omului i se interzice în Rai tocmai să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului. Adică opțiunea. Din momentul în care interdictul este călcat, începe spațiul eticii care este o grădinărire, o „inginerie genetică”, o încercare de a obține aici, pe pământ, fructul miraculos, mărul al cărui gust l-am simțit odată și vrem să-l regăsim mereu în cerul gurii.
***
Mio și Mneo, cuvinte grecești care înseamnă: a sta cu gura închisă, a închide ochii, respectiv: a introduce pe cineva într-un secret. De aici: mistir – cel care inițiază: mistirion taină, mister, secret, în sens comun. Pentru sensul religios al tainei, grecii foloseau pe mistikos. Mi se pare extrem de sugestivă această etimologie, în măsura în care trimite la izolare, la proba tăcerii, la deschiderea ochiului interior ș.a.m.d.
***
Problema etică nu există decât în măsura în care între Dumnezeu și om se instituie un raport de libertate deplină. Dacă omul nu ar fi liber, responsabilitatea actelor sale ar cădea exclusiv în sarcina lui Dumnezeu.. Dumnezeu se face om pentru a împlini cele două capete ale libertății.
***
Rugăciunea nu-L obligă cu nimic pe Dumnezeu, nu e un mod de a-I forța mâna, limitându-I libertatea. Rugăciunea construiește în interiorul libertății infinite a propriei mele persoane.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg