Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Despre digitalizare, criza climatică și structura imaginativului poietic postistoric și postuman – pe marginea unei cărți de Jonathan Haidt

Despre digitalizare,  criza climatică și structura imaginativului poietic postistoric și postuman – pe marginea unei cărți de Jonathan Haidt

Mai mult ca sigur, actuala criză politică, economică, morală și de competență stă în acest tembelism care implică digitalizarea cu orice preț, ca suport al îmbogățirii fără limite a corporațiilor tehnologice informatice și al implementării imaginativului digital și postistoric, ceea ce, la rîndul lui, înseamnă ideologie comunisto-malthusiană bazată pe elucubrațiile unor profesori universitari și așa-ziși cercetători semianalfabeți, ipocriți și impostori. Acest fapt se întîmplă nu numai în țara noastră, unde se desfășoară un adevărat concurs de incompetență și impostură, dar și în mai toate țările europene, unde inculți amorali și incompetenți sunt autori de „studii” și cărți care mai de care mai banale, părtinitoare, ideologizante și aiuritoare. Totul în numele noilor și vechilor ideologii woke, progresiste și neomarxiste. Totuși, pe cei mai tembeli, plagiatori, incompetenți și autori de compilații nerușinate i-am întîlnit în mediul universitar din țara noastră. Aceștia sunt și cei mai tupeiști, neobrăzați și neamuri proaste, care doresc să dea lecții celor competitivi la nivel internațional și creatori. Dacă unii ipochimeni, care nu s-au sfiit să accepte diverse premii la vîrste matusalemice, vor dori, îi voi nominaliza și le voi arăta că nu au creat nimic viabil în toată activitatea lor derizorie. Și nu doar pe ei. Acești indivizi ar face bine să nu mai copieze cărți, să le fișeze, să le compileze și să le publice sub nume propriu. Ar scuti tăierea de păduri fără sens. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, Jonathan Haidt, profesor la o celebră universitate americană, care în The Anxious Generation (Penguin Press, 2024) se ocupă în calitate de psiholog social de problemele generațiilor aparținînd exploziei tehnologiilor digitale, face o analiză în foarte multe locuri eronată, arătînd că prostia generalizată, atacul impostorilor asupra rolurilor decizionale și formative în societate, scăderea drastică a natalității în statele bogate, spune el, s-ar datora tocmai utilizării greșite a dispozitivelor informatice, a informatizării excesive a societății, a digitalizării ei, toate ca rezultat al îmbogățirii fără măsură a membrilor acestor societăți. Acest lucru este doar o fațetă a fenomenului și nu este cea esențială, de aceea spunem că temeiurile cercetării lui J. Haidt sunt, în mare parte, eronate.
Ceea ce este însă problematic este că Jonathan Haidt nu are curajul sau nu realizează că toate aceste lucruri au la bază nu îmbogățirea fără precedent a unor populații ci ideologizarea lor, în paralel cu scăderea nivelului educațional, moral, axiologic și cultural. J. Haidt, un autor care are exact vîrsta mea, nu a trăit niciodată în state totalitare unde ideologia este vioara primă, celelalte aspecte fiind secundare și neimportante. De aici și lipsa lui de viziune și înțelegere asupra ideologiilor contemporane, pe care le analizează din prisma socială, economică și psihologică, economicul fiind aspectul de bază care condiționează toate celelalte fațete ale personalității individului și societății contemporane.
Ideologizarea societăților bogate, comunizarea lor, corectitudinea politică dusă în absurd și afirmată în detrimentul competenței, accesul nelimitat al impostorilor și încurajarea lor spre a ocupa funcții de demnitate și conducere în societăți, basmele privind problemele climatice, ideologizarea justiției și popularea ei la cele mai înalte niveluri cu progresiști și neomarxiști au făcut ca tocmai aceste societăți bogate să devină ohlocratice și neproductive intelectual, dar și decăzute genetic și endocrin.
Acest lucru își are originea în scientismul și progresismul prost înțelese, în neomarxism. Același lucru, dar dintr-o altă perpectivă, l-au făcut autori cum ar fi Karl Popper cu a sa Logik der Forschung, 1945, nemaivorbind de lucrarea aceluiași numită sugestiv: The Open Society and its Enemies, 1945. Desigur, afirmațiile lui K. Popper sunt generoase dar punerea lor în aspect de către discipolii săi, în mai toate societățile democratice, începînd cu anii 1990, a fost absolut deficitară și a avut rezultate dezastruoase care se oglindesc în prezent într-o decădere morală, valorică, economică și culturală inimaginabile pentru societățile bogate. Această punere în aspect a teoriei asupra societății deschise a lui K. Popper îmi amintește de aceeași orchestrare dezastruoasă a teoriilor lui K. Marx și Lenin în societățile de tip comunist.
Prin urmare, ceea ce pierde din vedere autorul lucrării The Anxious Generation este tocmai faptul că ideologiile aberante, teoriile sociale nerealiste, comunizarea valorilor și înlocuirea lor cu impostura, lipsa liberalismului autentic, conservator, nivelarea educațională și culturală, falsificarea culturii în numele ideologiei, în tandem cu coruperea și ideologizarea justiției și a politicului, au dus aceste societăți bogate pe marginea prăpastiei existențiale.
Numai că lucrurile au degenerat și mai tare, nu numai societățile bogate dar și cele sărace din sud au ajuns, tocmai datorită ideologiilor aberante și aneantizării morale, la totalitarismul promovat în mantia democrației, a teoriilor rizibile și absurde despre schimbările climatice, a ascensiunii indivizilor nepregătiți în poziții dominante în justiție, educație și cultură și a ideii tembele a digitalizării excesive care împreună au împins și aceste societăți sărace spre aneantizare și dezastru endocrin. Prin urmare, teoria lui J. Haidt, în care economicul stă la baza dezastrului actual, nu stă în picioare.
Toate aceste lucruri nu sunt întîmplătoare. Ele au putut să apară încă în anii 1990, odată cu ascensiunea unei clase politice corupte și nevolnice în societățile bogate și a îmbogățirii fără limite a corporațiilor, lucru care nu trebuia admis și ar fi fost necesară o ajustare legislativă. Acești îmbogățiți peste măsură au înțeles că datorită declinului societăților bogate, așa cum arăta O. Spengler și profețea Nietzsche, vor putea crea o distopie care să aibă la bază: corupția, incompetența, educația precară, falsificarea valorilor și a culturii și înlocuirea acesteia cu divertismentul, distrugerea criteriilor morale, metisarea populațiilor, devenind astfel stăpînii unei colonii penitenciare digitale care este lumea. Această lume a barbarilor digitali avizi de putere și adepți ai teoriei malthusiene se ascunde în spatele așa-zisei crize climatice, o aberație ridicolă.
Prin urmare, teoria propusă de Jonathan Haidt nu stă în picioare, ea ignorînd, de fapt, temeiurile ultime ale evoluției sau involuției societăților, bogate dar și sărace, și care își au originea nu în bunăstare ci în ideologiile aberante propagate agresiv de o mass-media incultă, coruptă și manipulatoare. Acestea sunt toate rezultante ale tehnologiei informației și ale ideologiilor mai sus precizate, într-un amalgam care deja se dovedește mortal pentru societatea umană.
Pentru a ilustra acest fapt vom relua un text mai vechi dar, credem noi, sugestiv pentru a sublinia cele afirmate mai sus și a completa viziunea noastră diferită față de cea a lui Jonathan Haidt.
Astfel, citeam undeva, nu cu mult timp în urmă, despre halucinațiile pline de umor negru ale unui guru al tehnologiei. Acesta se numește Elon Musk și a lansat aberația, pe care doar imensa lui lipsă de cultură o poate vedea ca fiind veridică, a lumii ca joc tehnologic al unor ființe extraterestre dotate cu o inteligență superioară umanului. Prin urmare, noi trăim într-o lume virtuală și existența noastră este pură virtualitate, iar oamenii nu sunt decît virtualități mișcate de o superinteligență dintr-o altă lume.
Desigur, asemenea afirmații nu pot fi luate în serios decît de niște matematicieni, profesori unde altundeva decît la Oxford, care, uzînd de formalizări matematice, s-au străduit să-i demonstreze contrariul. Ceea ce frapează aici nu este deloc prostia lui Elon Musk cît mai ales lipsa de luciditate, cultura precară și infantilismul gîndirii unor matematicieni de la o universitate care, pînă nu demult, nu își permitea să se facă de rîs cu asemenea îndeletniciri. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, lipsa de viziune istorică, ca să vorbim în sens hegelian, a profesorilor respectivi și naivitatea care arată multă incultură a patronului Tesla dar și a „oxfordienilor” care l-au luat în serios duc cu gîndul la ideea halucinantă, proprie unor pseudogînditori și pseudosavanți, a unei resetări a lumii, a cărei istorie se vrea ștearsă din inconștientul colectiv al umanității. Această utopie este legată, pe de o parte, de o alta, respectiv de povestea unui Green Deal a cărei necesitate stringentă este debitată de aceiași pseudosavanți care văd lumea ca un joc virtual al extratereștrilor. Probabil că înțelegerea acestui fapt a făcut-o pe Angela Merkel să se întrebe, la Davos, pe bună dreptate, dacă este într-adevăr nevoie de o mare resetare. Răspunsul se află în întrebarea însăși.
Se face, în continuare, o mare confuzie între cercetarea științifică genuină și dezvoltarea tehnologică. Acestea două s-au despărțit de mult timp și modalitățile de atac asupra societății și a omului, ale noilor guru ai tehnologiilor informatice se fac din ce în ce mai vizibile și devin din ce în ce mai periculoase. Au apărut, în ultimii 30 de ani, din ce în ce mai multe inovări în cîmpul tehnologiilor informației și din ce în ce mai puține contribuții la cercetarea științifică fundamentală. Acest lucru demonstrează o preocupare a societății care merge strict spre funcționalitate și lasă deoparte spiritualitatea și cunoașterea fundamentală. Învățămîntul ultimilor 30 de ani a fost profund tehnologizat și a scos pe bandă rulantă indivizi tot mai puțin apți să gîndească autonom, să își formeze o cultură care să le îngăduie libertatea opțiunii și luciditatea situării opozitive față de realitate.
Există, așa cum spunea Jakob von Uexküll și, în urma lui, Heidegger sau Yuval Noah Harari, pericolul uriaș ca percepția triplu intermediată a lumii virtuale să înlocuiască, treptat, lumea reală. Același Elon Musk, în elucubrațiile sale, vorbește de o metisare a omului și a robotului în încercarea de a găsi unealta perfectă, deci tot o entitate care să asigure funcționalitatea perfectă. Funcționalitatea este o formă a manifestării puterii, iar înlocuirea adevărului ca fundament al existenței umane nu poate duce decît la forme de nazism care, de orice culoare ar fi, de la negru la verde sau roșu, tot nazism se cheamă. Există o latură malefică în tehnica planetară pe care o întrevedea încă Heidegger și care tinde să înlocuiască adevărul ființei cu adevărul puterii.
Acest lucru este extrem de periculos și el este deja manifest în societatea umană globalizată, mai funcțională, mai deschisă, cu o bunăstare materială mai bună, dar care tinde să înlocuiască adevărul ca și concept fundamental al ființei cu puterea. Această dislocare a adevărului în folosul puterii nu poate să nu lase serioase urme asupra personalității individului, a raportării lui la lume și a relațiilor încă, dar din ce în ce mai puțin, controlate de un sistem de reguli și precepte ale dreptului pozitiv. Mai mult, acest tip de drept care domină actualmente lumea și este profund marcat de mentalitatea tehnologică nu mai este, poate de la Karl Schmitt încoace, un drept care să se constituie pe principiul esențial al aflării adevărului, kelsenian, ci un drept al puterii așa cum îl vedea Karl Schmitt, un drept care nu mai are nimic de a face cu normativismul.
Aceste aspecte au grave implicații în structurarea societății actuale care nu mai este una democratică, în sensul deja statuat de filosofia greacă și de idealurile Renașterii și Revoluției franceze, ci este o societate a tehnologiei care tinde spre funcționalitatea supremă inclusă în mai multe concepte: cel de digitalizare completă, cel al emisiilor de carbon zero (concept care este unul fără sens ontologic) și cel al supunerii ființei de către mașină. Desigur, la aceste trei mari deziderate s-ar mai putea adăuga cîteva: deculturalizarea – în opinia unora cultura nu face obiectul nevoilor primare și, prin urmare, nu este necesară –, îngrădirea libertății de gîndire (lumea virtuală a informaticii care devine o lume a cenzurii și a „cancel culture”) și mișcare (motoarele cu emisii zero care nu pot fi susținute și care poluează mai mult decît cele clasice), culmea, tot prin intermediul tehnologiilor de tip informatic și în numele unor concepte care pot fi inoculate doar unor oameni care nu cunosc nici istoria planetei și nici pe cea a omului și care pot fi împinși spre idei care nu au legătură cu situarea Dasein-ului în lume.
Astfel, gîndirea integratoare, gîndirea liberală, este dusă spre o zonă care nu are de a face cu adevărul existenței și nici cu o societate fondată pe principii liberale. Gîndirea metafizică care însoțește societatea liberală se află în acest moment la o mare răscruce a ei. Această încercare supremă este dată de conceptele malefice ale gîndirii tehnicii informației (nu a celei științifice) care duc pericolul existenței Dasein-ului spre extrem. Gîndirea tehnică – avînd ca vîrf de lance tehnica informației – nu poate să construiască o lume reală în care Dasein-ul să aibă posibilitatea dezvoltării sale plenare și finalitatea metafizică a gîndirii sale. Lumea creată de ea este una virtuală, supusă creșterii și prăbușirii instantanee, așa cum instantaneu se poate prăbuși lumea reală care și-a încredințat valorile ei și toată informația sa unor „nori” virtuali, nimic altceva decît ferme de servere care pot claca în orice moment.
Întrebarea care se pune este aceea a responsabilității pe care va trebui să și-o asume cineva care vrea să șteargă imaginativul istoric și să îl înlocuiască cu vacuumul postistoric unde istoria, artele, știința, literatura, filosofia, valorile de patrimoniu ale umanității vor putea fi livrate sau șterse la bunul plac al unor tehnocrați sau la mai mult decît probabilele crize ale energiei date de tehnologii nesustenabile afirmate în dauna tehnologiilor actuale care și-au dovedit pe deplin eficacitatea și sustenabilitatea.
O lume guvernată de imaginativul postistoric și postuman poate fi ușor imaginată chiar dacă ar fi să gîndim la omul aflat dincolo de bine și de rău, în afara moralei și în afara lumii și valorilor pe care și le-a construit, cu greu, milenii de-a rîndul. Ce ne-ar putea face să ne lăsăm guvernați de o forță care vine din afara omului și a voinței sale creatoare de lume, a imaginativului poietic aprioric metafizic și științific care a dat valorile lumii privite ca lume a adevărului? Posibil mirajul unei virtualități dominatoare a cărei unică finalitate este satisfacerea la limita necesității a nevoilor primare. Un falanster tehnologic care ne-ar întoarce la familia punalua și la timpul popoarelor naturii.
Desigur, omul a fost creat de Dumnezeu cu conștiința binelui și răului și a fost aruncat în lume pentru a crea și a se reproduce, pentru a crea cultură, civilizație și tot ce ține de inutilitatea frumosului. Toată această aventură a omului care se află ascunsă în istoricitatea ființei sale a creat Spiritul care este și cea mai înaltă și desăvîrșită creație a omului. Metafizica, ca modalitate de exprimare supremă a gîndului uman, trebuie să își preia, din nou, sarcina. Omul trebuie conștientizat, avertizat și îndrumat în fața pericolelor care îl pasc în peștera întunecată a tehnologiei informației. Ideile trebuiesc clarificate și puse în operă pentru a salva umanitatea omului și nu pentru a-i crea dependențe sinucigașe. Altfel, ne vom putea lua adio de la artă, muzică, gîndire genuină, cultură, drept și libertăți pentru că nu sunt, în opinia unora, necesare. Adică de la lume și de la valorile sale fundamentale.
Atunci și abia atunci lumea va deveni un uriaș joc virtual, mînuit de cîțiva indivizi care cred că umanitatea este un joc algoritmic, în care contează doar zero și unu și care, pentru noi, nu sunt decît niște entități extraterestre. În acest sens, Jonathan Haidt este, la rîndul său, un avertizor de existențialitate.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg