Tăcerea ca spiritualitate
„Tăcerea” în spiritualitate este adesea o metaforă a liniștii interioare, o minte tăcută, eliberată de atacul și asaltul nemilos al gândurilor și tiparelor de gândire, fiind atât un scop, cât și un pas important în dezvoltarea spirituală, o astfel de „tăcere interioară” nu este despre absența sunetului; în schimb, se înțelege să aducă pe cineva în contact cu Dumnezeu, cu realitatea ultimă, sau cu propriul sine adevărat, cu natura sa divină.1 Multe tradiții religioase implică importanța de a fi liniștiți și încă în minte și spirit pentru ca o creștere spirituală transformatoare și integrală să aibă loc, de exemplu, în creștinism, există „tăcerea rugăciunii contemplative”, cum ar fi rugăciunea centrată și meditația creștină; în islam, există scrierile de înțelepciune ale sufiților care insistă asupra importanței „găsirii tăcerii în interior”2. În budism, descrierile tăcerii și a permite minții să devină tăcută sunt implicate ca o trăsătură a iluminării spirituale, în plus, existând și termenul de tăcere nobilă, atribuit înțeleptului Gautama Buddha, pentru răspunsurile sale raportate la anumite întrebări despre realitate, un astfel de exemplu va fi fost atunci când i s-au pus cele paisprezece întrebări fără răspuns, în situații similare, el răspunzând adesea la descrierile de realitate bazate pe antinomie, spunând că ambele opțiuni antitetice care i-au fost prezentate erau nepotrivite.3 O referire specifică la „tăcerea nobilă” din învățătura lui Buddha a implicat o ocazie în care acesta le-a interzis discipolilor săi să continue o discuție, spunând că într-o astfel de congregație discuția despre doctrina sacră este adecvată sau practică tăcerea nobilă.4 Acest lucru nu indică misologie sau dispreț pentru filosofie din partea lui Buddha, mai degrabă, arată faptul că el a considerat aceste întrebări ca inapte în a conduce la cunoașterea adevărată.5 În timp ce tăcerea este în general considerată a fi ceva observabil în exteriorul unei persoane, o stare exterioară, indiferent dacă vorbesc, în Canonul Pali tăcerea nobilă este o stare interioară care este sinonimă cu jhana.6 „Dar ce este tăcerea nobilă? Apoi mi-a venit gândul: „Există cazul în care un călugăr, cu liniștirea gândurilor și evaluărilor direcționate7, intră și rămâne în a doua jhāna: încântare și plăcere născute din concentrare, unificare a conștientizării libere de gânduri direcționate și evaluare – certitudine interioară, aceasta se numește tăcere nobilă”8.
În hinduism, incluzând învățăturile Advaita Vedanta9 și numeroasele căi ale yoga, profesorii, maeștrii și înțelepții insistă asupra importanței tăcerii, Mauna, pentru creșterea interioară.10 Ramana Maharshi (1879-1950), un înțelept hindus venerat, unul dintre cei mai mari înțelepți ai Indiei tradiționale, învățătura lui, în tradiția „non-dualității”, fiind centrată în esență pe noțiunea de Sine și pe întrebarea „Cine sunt eu?”, a spus: „Singura limbă capabilă să exprime întregul adevăr este tăcerea”11. De fapt, adevărata lui învățătură era „tăcută” sau despre tăcere și, după cum a afirmat el însuși: „Tăcerea este elocvență veșnică”12. În realitate, aura de pace, de tăcere, care emana din el era de așa natură încât simpla lui prezență era suficientă.13 Mulțumit să „radieze” în tăcere (s.m.), de cele mai multe ori părând inconștient sau mai degrabă detașat de tot ce se întâmpla în jurul lui, vorbind cel mai adesea doar despre subiecte indiferente, […], Ramana Maharshi și-a petrecut zilele „în imobilitate aproape completă, întins pe o canapea la piciorul căreia, într-o procesiune continuă” incredibilă, discipolii și admiratorii veneau să se prosterneze slugarnic pe burtă și „să ardă tămâie”14.
Pirkei Avot (“Învățătura Părinților”) ghidul de viață al Înțelepților Evrei, afirmă că: „Tradiția este un gard de siguranță pentru Tora, un gard de siguranță pentru bogăție, un gard de siguranță pentru abstinență, un gard de siguranță pentru înțelepciune… este tăcerea”15. În unele tradiții ale Quakerismului, tăcerea comună este „contextul obișnuit al întâlnirilor de închinare, în așteptarea răbdătoare ca divinul să vorbească în inimă și în minte”16. În Credința Bahá’í, Bahá’u’llah a spus în „Cuvinte de înțelepciune”, că „esența adevăratei siguranțe este să păstrezi tăcerea”17.
În fine, Eckhart Tolle (Profesor spiritual născut în Germania și autor de cărți spirituale, printre volumele sale cele mai cunoascute fiind: The Power of Now/ Puterea prezentului, 1997 și A New Earth: Awakening to Your Life’s Purpose/ Un pământ nou, trezirea conștiintei umane, 2005) spune că tăcerea poate fi văzută fie ca absența zgomotului, fie ca spațiul în care există sunetul, la fel cum liniștea interioară poate fi văzută ca absența gândului sau spațiul în care gândurile sunt percepute.18

 

 

Note
1 See Stephen R. Palmquist, Ontology and the Wonder of Silence, Part Four of The Tree of Philosophy, Hong Kong, Philopsychy Press, 2000. See also „Silence as the Ultimate Fulfillment of the Philosophical Quest”, în Journal Hekmat Va Falsafeh, (Journal of Wisdom and Philosophy), Issue 6 August 2006, pp. 67–76.
2 Ibidem.
3 Hermann Beckh, Buddha’s Life and Teaching, Forest Row, Temple Lodge Publishing, 2019, p. 106.
4 Hermann Beckh, op. cit., p. 106.
5 Gadjin M. Nagao, Madhyamika and Yogachara, Albany, SUNY Press, 1991, pages 40-41.
6 Hermann Beckh, op. cit., p. 106. [În cele mai vechi texte ale budismului, dhyāna sau jhāna este o componentă a antrenării minții (bhavana), tradusă în mod obișnuit ca meditație, pentru a retrage mintea de la răspunsurile automate la impresiile senzoriale și a „arde” pângăririle, ceea ce duce la o „stare de ecuanimitate și conștientizare perfectă (upekkhā-sati-parisuddhi)”, vezi Tilmann Vetter, The Ideas and Meditative Practices of Early Buddhism, BRILL, 1988, p.5].
7 Ibidem, p. 106.
8 Cf. “Kolita Sutta: Kolita”, în Access to Insight, 2012, retrieved 15 February 2016.
9 Cf. Advaita Vedānta by Sangeetha Menon, Internet Encyclopedia of Philosophy și Britannica, The Editors of Encyclopaedia, „Dvaita”, în Encyclopedia Britannica, 19 Feb. 2015, online.
10 Vaman Shivram Apte, The Practical Sanskrit-English Dictionary, Digital Dictionaries of South Asia, online.
11 Cf. An Introduction to Sri Ramana Maharshi’s Life and Teachings, David Godman talks to John David și Arvind Sharma, Ramana Maharshi: The Sage of Arunachala, Penguin, Viking, 2006, online.
12 Cf. L’enseignement de Ramana Maharshi, Paris, Albin Michel, 2005; nouvelle édition intégrale par rapport à celle de 1972, online.
13 Ibidem.
14 Jean Herbert, Spiritualité hindoue, Paris, Albin Michel, 1972, pp. 463-464.
15 Cf. „Pirkei Avot” – Sfaturile înțelepților poporului evreu – 2004 prima ediție, București, Editura Hasefer 2004, apoi ediție revăzută și completată de Baruch Tercatin, București, Hasefer, 2013 și Cuvintele de înțelepciune și învățăturile Părinților din tradiția iudaică, Colecția Princeps, traducere de Felicia Waldman, Editura Herald, 2021, online.
16 Cf. Third Edition, 2005 (?), sections 2.01, 2.12–17 etc., The Yearly Meeting of the Religious Society of Friends (Quakers) in Britain, London și Udo Schaefer, Bahá’í Ethics in Light of Scripture: Doctrinal fundamentals, 2007, p. 333.
17 Udo Schaefer, op. cit., p. 333.
18 Cf. „Times Topics: Eckhart Tolle Biography”, în The New York Times, 5 March 2008 și Ken MacQueen, „Eckhart Tolle vs. God”, în Macleans.ca, 22 October 2009, online.