Citeam undeva, nu cu mult timp în urmă, despre halucinațiile pline de umor negru ale unui guru al tehnologiei. Acesta se numește Elon Musk și a lansat aberația, pe care doar imensa lui lipsă de cultură o poate vedea ca fiind veridică, a lumii ca joc tehnolgic al unor ființe extraterestre dotate cu o inteligență superioară umanului. Prin urmare, noi trăim într-o lume virtuală și existența noastră este pură virtualitate iar oamenii nu sunt decît virtualități mișcate de o superinteligență dintr-o altă lume.
Desigur, asemenea afirmații nu pot fi luate în serios decît de niste matematicieni, profesori unde altundeva decît la Oxford, care, uzînd de formalizări matematice, s-au străduit să-i demonstreze contrariul. Ceea ce frapează aici nu este deloc prostia lui Elon Musk cît mai ales lipsa de luciditate, cultura precară și infantilismul gîndirii unor profesori de matematică de la o universitate care pînă nu demult nu își permitea să se facă de rîs cu asemenea îndeletniciri. Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, lipsa de viziune istorică, ca să vorbim în sens hegelian, a profesorilor respectivi și naivitatea care arată multă incultură a patronului Tesla dar și a „oxfordienilor” care l-au luat în serios duce cu gîndul la ideea halucinantă, proprie unor pseudogînditori și pseudosavanți, a unei resetări a lumii, a cărei istorie se vrea ștearsă din inconștientul colectiv al umanității. Această utopie este legată, pe de o parte, de o alta, respectiv de povestea unui Green Deal, a cărei necesitate stringentă este debitată de aceeași pseudosavanți care văd lumea ca un joc virtual al extratereștilor. Probabil că înțelegerea acestui fapt a făcut-o pe Angela Merkel să se întrebe, la Davos, pe bună dreptate, dacă este într-adevăr nevoie de o mare resetare. Răspunsul se află în întrebarea însăși.
Se face, în continuare, o mare confuzie între cercetarea științifică genuină și dezvoltarea tehnologică. Acestea două s-au despărțit de mult timp și modalitățile de atac asupra societății și a omului al noilor guru al tehnologiilor informatice se fac din ce în ce mai vizibile și devin din ce în ce mai periculoase. Au apărut, în ultimii 30 de ani, din ce în ce mai multe inovări în cîmpul tehnologiilor informației și din ce în ce mai puține contribuții la cercetarea științifică fundamentală. Acest lucru demonstrează o preocupare a scocietății care merge strict spre funcționalitate și lasă deoparte spiritualitatea și cunoașterea fundamentală. Învățămîntul ultimilor 30 de ani a fost profund tehnologizat și a scos pe bandă rulantă indivizi tot mai puțin apți să gîndească autonom, să iși formeze o cultură care să le îngăduie libertatea opțiunii și luciditatea situării opozitive față de realitate.
Există, așa cum spunea Jakob von Uexküll și, în urma lui, Heidegger sau Yuval Noah Harari, pericolul uriaș ca percepția triplu intermediată a lumii virtuale să înlocuiască, treptat, lumea reală. Același Elon Musk, în elucubrațiile sale, vorbește de o metisare a omului și a robotului în încercarea de a găsi unealta perfectă, deci tot o entitate care să asigure funcționalitatea perfectă. Funcționalitatea este o formă a manifestării puterii iar înlocuirea adevărului ca fundament al existenței umane nu poate duce decît la forme de nazism care, de orice culoare ar fi, de la negru la verde sau roșu, tot nazism se cheamă. Există o latură malefică în tehnica planetară pe care o întrevedea încă Heidegger și care tinde să înlocuiască adevărul ființei cu adevărul puterii.
Acest lucru este extrem de periculos și el este deja manifest în societatea umană globalizată, mai funcțională, mai deschisă, cu o bunăstare materială mai bună, dar care tinde să înlocuiască adevărul ca și concept fundamental al ființei cu puterea. Această dislocare a adevărului în folosul puterii nu poate să nu lase serioase urme asupra personalității individului, a raportării lui la lume și a relațiilor încă, dar din ce în ce mai puțin, controlate de un sistem de reguli și precepte ale dreptului pozitiv. Mai mult, acest tip de drept care domină actualmente lumea și este profund marcat de mentalitatea tehnologică nu mai este, poate de la Kart Schmidt încoace, un drept care să se constituie pe principiul esențial al aflării adevărului, kelsenian, ci un drept al puterii așa cum îl vedea Karl Schmidt.
Aceste aspecte au grave implicații în structurarea societății actuale care nu mai este una democratică în sensul deja statuat de filosofia greacă și de idealurile Renașterii și a Revoluției franceze ci este o societate a tehnologiei care tinde spre funcționalitatea supremă inclusă în mai multe concepte: cel de digitalizare completă, cel al emisiilor de carbon zero (concept care este unul fără sens ontologic) și cel al supunerii ființei de către mașină. Desigur, la aceste trei mari deziderate s-ar mai putea adăuga cîteva: dezculturalizarea – în opinia unora cultura nu face obiectul nevoilor primare și, prin urmare, nu este necesară– îngrădirea libertății de gîndire (lumea virtuală a informaticii care devine o lume a cenzurii și a „cancel culture”) și mișcare (motoarele cu emisii zero care nu pot fi susținute și care poluează mai mult decît cele clasice), culmea, tot prin intermediul tehnologiilor de tip informatic și în numele unor concepte care pot fi inoculate doar unor oameni care nu cunosc atît istoria planetei cît și pe cea a omului și care pot fi împinși spre idei care nu au legătură cu situarea Dasein-ului în lume.
Astfel gîndirea integratoare, gîndirea liberală, este dusă spre o zonă care nu are de a face cu adevărul existenței și nici cu o societate fondată pe principii liberale. Gîndirea metafizică care însoțește societatea liberală se află în acest moment la o mare răscruce a ei. Această încercare supremă este dată de conceptele malefice ale gîndirii tehnicii informației (nu a celei științifice) care duc pericolul existenței Dasein-ului spre extrem. Gîndirea tehnică – avînd ca vîrf de lance tehnica informației – nu poate să construiacă o lume reală în care Dasein-ul să aibă posibilitatea dezvoltării sale plenare și finalitatea metafizică a gîndirii sale. Lumea creată de ea este una virtuală supusă creșterii și prăbușirii instantanee, așa cum instantaneu se poate prăbuși lumea reală care și-a încredințat valorile ei și toată înformația sa unor „nori” virtuali.
Întrebarea care se pune este aceea a responsabilității pe care va trebui să și-o asume cineva care vrea să șteargă imaginativul istoric și să îl înlocuiască cu vacuumul postistoric unde istoria, artele, știința, filosofia, valorile de patrimoniu ale umanității, vor putea fi livrate sau șterse la bunul plac al unor tehnocrați sau la mai mult decît probabilele crize ale energiei date de tehnologii nesustenabile afirmate în dauna tehnologiilor actuale care și-au dovedit pe deplin eficacitatea și sustenabilitatea.
O lume guvernată de imaginativul postistoric și postuman poate fi ușor imaginată chiar dacă ar fi să ne gîndim la omul aflat dincolo de bine și de rău, în afara moralei și în afara lumii și valorilor pe care și le-a construit, cu greu, milenii de-a rîndul. Ce ne-ar putea face să ne lăsăm guvernați de o forță care vine din afara omului și a voinței sale creatoare de lume, a imaginativului poietic aprioric metafizic și științific care a dat valorile lumii privite ca lume a adevărului? Posibil mirajul unei virtualități dominatoare a cărei unică finalitate este satisfacerea la limita necesității a nevoilor primare. Un falanster tehnologic care ne-ar întoarce la familia punalua și la timpul popoarelor naturii.
Desigur, omul a fost creat de Dumnezeu cu conștiința binelui și răului și a fost aruncat în lume pentru a crea și a se reproduce pentru a crea cultură, civilizație și tot ce ține de inutilitatea frumosului. Toată această aventură a omului care se află ascunsă în istoricitatea ființei sale a creat spiritul care este și cea mai înaltă și desăvîrșită creație a omului. Metafizica, ca modalitate de exprimare supremă a gîndului uman trebuie să își preia, din nou, sarcina. Omul trebuie conștientizat, avertizat și îndrumat în fața pericolelor care îl pasc în peștera întunecată a tehnologiei informației. Ideile trebuiesc clarificate și puse în operă pentru a salva umanitatea omului și nu pentru a-i crea dependențe sinucigașe. Altfel, ne vom putea lua adio de la artă, muzică, gîndire genuină, cultură, drept și libertăți pentru că nu sunt, în opinia unora, necesare. Adică de la lume și de la valorile sale fundamentale.
Atunci și abia atunci lumea va deveni un uriaș joc virtual mînuit de cîțiva îndivizi care cred că umanitatea este un joc algoritmic în care contează doar zero și unu și care, pentru noi, nu sunt decît niște entități extraterestre.