Al. Câțcăuan
Românii de lângă români
Prefață de Ioan Holban
Editura CronEdit, Iași, 2021

 

 

Călătoria, ca investiție în prieteníi noi, ca formă de explorare. Călătoriile pot deschide porți ale istoriei, dacă „descălecătorul” are astfel de intenții, de ținte. Și mai ales dacă are „carnete de drum”, note nenumărate, interesant decupate despre locuri și oameni întâlnite.
Istoria nu se compune, oricât ar dori unii, din analize condiționale și condiționate, din presupuneri și dedesupturi speculativ-deformate, trecute de ani și ani. Orice comentarii spre astfel de forme sunt pierdute în neagra veșnicie. Nu se poate construi un schelet istoric al unei națiuni, să zic, cu expresii de genul: „…Dacă nu ar fi izbucnit Primul Război Mondial, România Mare nu s-ar fi constituit…”
În următoarele rânduri este vorba despre români, privind, direct, români dinăuntrul țării și români de dincolo de granițe. Mai apropiat exprimat, intră în atenția autorului cărții teritoritorii pe care le putem denumi „dincolo de România”.
Toate statele din jurul nostru, Polonia, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Croația, Bulgaria și nu în ultimul rând Ucraina, au în ținuturile statale, naționale, etnici (numeroși, mai puțin numeroși) care aparțin spiritual și tradițional de români și de românism. Nu a „inventat” niciun istoric european, american, fie, (aceștia din urmă având de zeci de ani obiceiul să se amestece în oricare „convenție” internațională), o astfel de stare, ci este rezultatul reconstituirii tuturor statelor europene ca urmare a Tratatului de la Trianon (1919-1920). (Serbia, Muntenegru, Croația sunt o readucere la „realiate” a ceea ce a fost teritoriul Yugoslaviei – acestea după un marasm de război ale cărui „măruntaie” nu sunt clare nici astăzi.) Nu cred că există vreun lider politic european ori american care să decidă rezilierea și implementarea unui alt tratat internațional înafara celor semnate de statele europene trasate după Primul Război Mondial, chiar și după anul de cotitură, 1990. (A încercat în 1991 Francois Mitterand, în legătură cu relația Ungaria-România, privind Tratatul de la Trianon, dar demersul francezului socialist a eșuat jalnic. După cum s-a constatat ulterior, preșul francez nu a fost luat în seamă de nimeni!)
În cartea Românii de lângă români de Al. Câțcăuan (Ed. CronEdit, Iași, 2021) întâlnim o stăruitoare relatare, cu și despre câteva călătorii în jurul României, ca reportaje dezvăluitoare și descinderi în jurul granițelor noastre cu intenții de interogatorii puse în slujba justiției sociale. În acest sens, alibiul volumului stă sub semnul unor „vizite prietenești, de relații culturale și bună vecinătate”. Intenția autorului nu este deloc obscură socialmente ori politicește, degrabă este de apreciat, pusă în slujba omenescului și a urmăririi adevărului, fie istoric, fie de drept juridic, social. Am zis: adevărul istoric?…
Prima impresie, dincolo de „expedițiile” culturale în sine, conclusivă, este aceea a punerii în fața cititorului a unor statistici demografice. Țările (sau „capete” de țări) vizitate de autor și avute în vedere sunt Serbia, Ucraina (Bucovina), apoi Bulgaria și R. Moldova. Ce vrea să comunice autorul prin toate acestea, întreprinse, sunt fapte, nu vorbe; realități, nu joacă politică.
Geografic, la nivel de trai și cultură, noi, ca români, stăm destul de bine. Ne situăm promițător în raport cu alte state. Iar românii de lângă noi, congenerii de dincolo de granițele naționale, trebuie să trăiască viața de zi cu zi din țările în care locuiesc. Nu au altă cale, după cum este firesc datorită „stărilor” create de parcursul omenirii, de oamenii care au făcut istoria, la vremea lor.
Doar prin cultură și spirit românii de „dincolo” de granițe rezistă ca entități distincte. (Iarăși, o stare normală, europeană.) Peste tot în Europa este astfel. Cu excepții care întăresc regula: Peste tot în lumea post-comunistă, însă, etnicii de altă naționalitate decât țara în care locuiesc sunt priviți și tratați cu suspiciune, superioritate și ordonați conform legilor acelor țări. Altă stare, alte realități.
Se pune întrebarea: România, ca stat european, ce întreprinde pe fond internațional pentru românii care viețuiesc în teritoriile învecinate?… După câte cunoaștem, nimic, sau mai nimic. De fapt, peste granițele României trăiesc mulți români „păsăsiți”, supuși deznaționalizării, lipsiți deseori de drepturi firești rezervate unor minoritari, de la țară la țară. Știm foarte bine și cunoaștem cu toții ce „eforturi” întreprinde Ungaria pentru etnicii maghiari din România, din Serbia, Croația, Ucraina! Sunt singurii din Europa care luptă pentru „ai lor” pe toate căile, fără tăgadă. Însă noi, românii, pentru românii din jurul nostru ce întreprindem? cum îi sprijinim?
Cartea lui Al. Câțcăuan nu este o „teorie a chibritului”. … Are substanță care chiar dă încredere, un conținut care poate stârni alarme, dacă există cineva să le recepteze. Românii din jurul nostru, până nu este prea târziu, trebuie sprijiniți, prin toate mijloacele comune tuturor și, mai ales, prin prezența noastră acolo, la ei acasă. Asta face și autorul, ca un „turist” cultural nedezmințit. Nu este primul călător cultural de pe mapa Europei. Enunță probleme de vecinătate europeană și chiar încearcă să le rezolve după posibilitățile sale financiare și spirituale. Prin schimburi culturale care nu pot fi, nici să pară contrafăcute.