†ANDREI
Din harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolit al Clujului, Maramureşului
şi Sălajului,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal
şi iubiților credincioşi, care la Crăciun Îl aşteaptă pe Domnul Hristos să-i tămăduiască de toate suferințele şi să-i mântuiască: bucurie sfântă!

 

 

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veşnică!” (Ioan 3, 16).

 

Iubiți credincioşi,
Din cauza păcatului, lumea se prăbuşise. Din Raiul cel de sus, din Ierusalim, ajunsese în Ierihonul cel de jos al păcatului. Ne spune Sfântul Apostol Pavel că „printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea… şi moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el” (Romani 5, 12). Prin neascultarea lui Adam, „s-au făcut păcătoşi cei mulți” (Romani 5, 12).
Tot Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin Domnul Iisus Hristos suntem cu toții mântuiți. „Căci prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulți, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți” (Romani 5, 19).
Lucrul acesta are loc la plinirea vremii: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Colindul, preluând învățătura de credință, spune: „În grădina Raiului / Şade-Adam cu Eva lui / Şi-şi plângeau păcatele / Şi-şi boceau durerile”1.
Iubiți frați şi surori,
Cea mai sugestivă prezentare a lucrurilor mântuitoare ne-o face Domnul Iisus Hristos în pilda „Samarineanului milostiv”. Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care după ce l-au jefuit şi l-au dezbrăcat, l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea, şi un levit, ajungând în acel loc şi văzându-l a trecut pe alături. Iar un samarinean, trecând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a pansat rănile, a turnat pe ele untdelemn şi vin şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la casa de oaspeți şi a avut grijă de el. A doua zi, scoțând doi dinari, i-a dat gazdei, l-a încredințat ei pe bolnav, şi i-a spus că tot ce va cheltui îi va restitui când se va întoarce (Luca 10).
Ați înțeles că Ierusalimul reprezintă Raiul şi Ierihonul iadul. Calea de la Ierusalim la Ierihon este imaginea istoriei universale. Omul căzut între tâlhari este chipul umanității. Preotul şi levitul reprezintă culturile şi religiile omenirii care n-au putut aduce mântuire. Samarineanul este chipul Domnului Iisus Hristos care, la plinirea vremii, S-a întrupat pentru izbăvirea din suferință şi din păcat a făpturii mâinilor Sale2. Lucrul acesta minunat a avut loc pe la anul 750 de la întemeierea Romei.
În Simbolul de credință mărturisim că El, „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om”3. Pe vremea aceea, la Roma era împărat Octavian Augustus, iar în Iudeea, rege Irod cel Mare. Atunci când Domnul era răstignit pentru noi şi a noastră mântuire, Pilat din Pont era guvernator al Iudeii.
Dreptmăritori creştini,
Casa de oaspeți în care Domnul Hristos îşi face lucrarea este biserica. Cu Sfintele Taine ne tămăduieşte de rănile pricinuite de păcat. Prin Cuvântul Său ne ajută să înțelegem lucrurile. Pe bună dreptate, Simion Mehedinți spune că „un popor ca şi orice om în parte, atâta prețuieşte, cât a înțeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus”4.
Evanghelia, pe lângă multe altele, ne îndeamnă să punem în lucrare faptele milei creştine, care au consecințe veşnice. Domnul Hristos spune: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toți sfinții îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, şi-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Lui, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: veniți binecuvântații Tatălui Meu, moşteniți împărăția cea pregătită de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-ați dat să beau; străin am fost şi M-ați primit; gol am fost şi M-ați îmbrăcat; bolnav am fost şi M-ați cercetat; în temniță am fost şi ați venit la Mine” (Matei 25, 31-36). Aceşti împlinitori ai faptelor milei creştine vor merge în fericirea veşnică.
La biserică învățăm să fim buni şi milostivi. Şi fiind aşa vom ajunge în Ierusalimul cel de sus. Ioan Alexandru, intelectual cu profunde preocupări duhovniceşti, scrie în poezia Epitaf: „Pentru că s-a uitat cu milă / La un căluț snopit în bătăi / Pentru că unei bătrâne ce se / Aruncase în lac fugind de azil / I-a întins un cuvânt de salvare / Pentru că-n sanctuarul inimii sale / L-a iertat pe cel mai aprig vrăjmaş / Pentru toate acestea şi mult mai mari/ Decât acestea pe care nimeni nu le-a ştiut / Pentru că le făptuise la nevedere/ El n-a murit, ci numai doarme / Până la înviere” 5.
Învățăm la biserică că faptele noastre bune ne urmează şi-n eternitate. Şi de aceea, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta să fie anul îngrijirii bolnavilor. Sfântul Ioan Teologul îi fericeşte pe acest fel de oameni: „Fericiți cei morți, cei ce de acum mor în Domnul… odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei” (Apocalipsa 14, 13).
Iubiți credincioşi,
Am spus că Domnul Hristos Îşi face lucrarea Sa în biserică. La Sfânta Liturghie, El, în prima parte, ne învață, iar apoi în a doua parte preotul slujitor invocă Duhul Sfânt, şi prescura şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cei pregătiți se împărtăşesc, iar Sfintele Taine, care sunt hrana mântuirii, ne dau sănătate sufletului şi trupului.
Sunt multe locurile din Scriptură care ni-L prezintă pe Domnul Hristos ca Doctorul cel Mare. Sunt multe minunile pe care continuă să le facă cu cei bolnavi până la sfârşitul veacurilor. Şi chiar în situațiile numai de El ştiute, când unora nu li se împlinesc cererile, suferința este dusă mai uşor cu ajutorul Lui.
Vă relatez un caz cunoscut de către mulți clujeni. Valentin Pența era student la medicină în ultimii ani. De loc era din Cesari, comuna Țaga, s-a îmbolnăvit de poliomielită. Internat la contagioase, era îngrijit de asistenta Serafima care fusese călugăriță şi, printre alții, de către viitoarea stareță de la Bârsana, Filoteia Olteanu, care-i era nepoată. Era aşezat pe un pat care se balansa, pentru că altfel nu putea respira. În această situație a trăit 21 de ani, mutându-se la Domnul în decembrie 1978, pe când eram preot în primul an.
Era un om foarte credincios, şi la patul lui s-a format un adevărat pelerinaj. L-a vizitat şi Înaltpreasfințitul Justinian. Mergeam la el şi, în loc de a-l ajuta noi pe el, ne folosea el mai mult pe noi. Îi plăcea să-i cântăm priceasna „Iisuse-al meu, prieten bun”.
Fenomenul a deranjat autoritățile şi, când a murit, pentru că i-am dus un buchet de flori, am fost luat la întrebări. Mi-a rămas de la el o cugetare, în consens cu pastorala: „Suferință, suferință, numai cei ce au trecut prin tine, ştiu cum tu prefaci spinii în trandafiri şi scaieții în buchete de roze”. Aşa şi-a încheiat viața, iubindu-L pe Doctorul cel Mare.
Iubiți frați şi surori,
Samariteanul Milostiv, Doctorul cel Mare, care coboară la Crăciun printre noi, are pentru noi o iubire absolută. Neamul omenesc este un şir nesfârşit de bolnavi care aşteaptă tămăduirea. Pe pământ, un doctor îl cercetează pe un bolnav un an, doi, o viață întreagă dacă se poate, însă Hristos, Doctorul cel Mare, îl tratează pe bolnav de-a pururi.
Mântuitorul Iisus Hristos, care îl iubeşte nemărginit, va face lucrul acesta. În El totul e iubire: El ne învață „că Dumnezeu e iubire, că Dumnezeu ne este Tată şi noi suntem fiii Lui, că relația dintre noi şi Dumnezeu nu este ca relația dintre rob şi stăpân, ci ca relația dintre fiu şi părinte… între Hristos şi credincios se stabileşte o relație de comuniune, prin care Hristos se sălăşluieşte în noi, ne face fii ai lui Dumnezeu după har şi ne dă putere să mergem pe urmele Lui şi prin împreună-lucrarea harului divin cu efortul uman să ne transformăm după asemănarea Lui”6.
Casa de oaspeți, în care ne întâlneşte El, este biserica, loc atât de iubit de înaintaşii noştri. Traian Dorz se întreabă retoric: „Ce sfinți ți-au măiestrit ființa, / Din ce divini stejari şi brazi, / Că tu ne-nveşniceşti credința, / Şi dragostea ne-o ții şi azi”7. Prezența la biserică duminica, şi mai ales la Paşti şi la Crăciun, era considerată ca absolut necesară.
Vremurile s-au secularizat, mulți oameni nu mai respectă această sfântă tradiție, dar noi milităm pentru ea.
În spiritul sărbătorilor Crăciunului, urându-vă vă spunem: „Acum te las, fii sănătos, / Şi vesel de Crăciun, / Dar nu uita când eşti voios, / Creştine, să fii bun”8.

 

 

Note
1 Conf. univ. dr. Ioan Bocşa, Colinde româneşti, Editura Media Musica, Cluj-Napoca, 2003, p. 478.
2 Joseph Ratzinger, Jésus de Nazareth, Éditions Flammarion, Paris, 2007, p. 225.
3 Liturghie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2012, p. 170.
4 Simion Mehedinți, Creştinismul românesc, Editura Anastasia, 1995, p. 23.
5 Ioan Alexandru, Imnele iubirii, Cartea românească, 1983, p. 222.
6 † Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Studii de Teologie morală, Sibiu, 1969, p. 183.
7 Traian Dorz, Poezii, Simeria, 2019, p. 254.
8 Professor Ioan Brie, 73 colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 74.