Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Din zorii feminismului: o poveste despre feminitate

Din zorii feminismului: o poveste despre feminitate

Ca o farsă parodică a ipocriziei sociale victoriene, dar de fapt o profundă și fină radiografie a feminității de acum un veac și ceva, este In the Next Room (or The Vibrator Play) de Sarah Ruhl, montată în premieră națională (17 martie) de Dragoș Alexandru Mușoiu la Teatrul Național din Craiova.

Sarah Ruhl este o autoare americană născută în 1974, ale cărei texte dramatice au fost nominalizate la numeroase premii. In the Next Room a avut premiera absolută în 2009, intrând în finala Premiului Pulitzer și obținând mai multe nominalizări la Premiile Tony. Piesa are o scriitură ingenios articulată, cu o intrigă comică, spectaculoasă, cu priză la public, dar și cu un subtext profund, rafinat și bine intercalat în intriga alertă.

Acțiunea are loc undeva la finele secolului 19, când un tânăr medic ginecolog descoperă avantajele electricității în tratarea nevrozei sexuale feminine (dar nu numai). Doctorul inventează un vibrator electric, pe care-l folosește cu succes pe paciente și… pacienți (de aici o întreagă înlănțuire de momente amuzante în intrigă, dar și o deficiență a textului – niște artificial-eseistice digresiuni culturale). El nu va observa, însă – exact ca în butada cu pantofii scâlciați ai cizmarului – depresia post-natală a propriei sale soții. Or, de aici se edifică orizontul semantic subtil al piesei, cel despre condiția feminității și maternității într-un moment de emancipare.

Trebuie spus că In the Next Room (voi folosi acest titlu, cel al spectacolului fiind Elefantul din cameră sau The vibrator play – un melanj nițel oportunist, după opinia mea) nu are nimic tezist în pledoaria sa feministă. Singurele defecte de scriitură rezidă în acele “protuberanțe” pretențioase de istoria artei și filosofie care apar în partea a doua, un pic snoabe și la care se putea renunța. În rest, textul are o amprentă comică marcată, care permite diverse “manevre” regizorale – pe care Mușoiu le-a și operat, de altfel – fără a i se estompa acea notă gravă de care aminteam mai sus.

Tânărul – și promițătorul, trebuie spus – regizor a apelat inteligent la diverse mecanisme comice în spectacolul său, care are o unitate notabilă, în ciuda multiplelor maniere de joc sau de semnificație abordate. Există de-a lungul reprezentației elemente/momente de ostentativă teatralitate, altele de mecanicism absurd, melodramatice etc.

Decorul alveolar, eficient și practic (creat de Andreea Simona Negrilă) întruchipează locuința medicului, cu cabinetul scufundat ca un amfiteatru în centru și spațiile “civile” împrejurul acestuia. Un fel de hrubă a științei, din care străbat doar ecourile satisfăcute ale pacienților. Alături de costumele “de epocă” ale Elenei du Soleil (cu splendide rochii și pălării feminine și sobre costume masculine) spațiul circumscrie exact momentul istoric. Jocul protagoniștilor este însă adesea de semn opus: intrările, de pildă, duc cu gândul la mecanicismul teatrului absurd, momentul când două eroine folosesc vibratorul în lipsa medicului are ceva din “stridența” (pentru noi, privitorii de azi) filmului mut, pictorul Leo, pacientul masculin, are gesturi și replici desprinse parcă din convenția rizibilă a operei clasice ș.a. Un amestec de formule care nu distonează, dar care bavurează, cumva, parte a doua a spectacolului, inducând o anume oboseală privitorului. Distonează, însă, câteva replici de extratext care, bizar, nu se integrează în acest ansamblu unitar: fredonarea melodiei Chattanooga Choo Choo (un vibrator se cheamă Chattanooga), de pildă. (Oricum, observațiile mele se referă la detalii ale spectacolului, care nu dăunează ritmului și concepției).

Actorii craioveni au susținut impecabil acest ritm alert al unui spectacol solicitant, ipostaziindu-se cu același aplomb în variatele maniere de joc. Cerasela Iosifescu (dna Givings, soția medicului) a redat convingător și emoționant la un moment dat depresia postnatală a personajului său, nevroza femeii neglijate. Aproape ibsenian, ea face front comun cu pacienta soțului ei (dna Daldry, jucată de Iulia Lazăr), în ceea ce ar denota primul moment de emancipare feministă – folosirea voluntară și independentă a vibratorului (n-o să fac referințe docte la castrare etc., pentru că însăși autoarea textului evită astfel de trimiteri). Galeria de personaje feminine e completată de asistenta medicală Annie (Alina Mangra) și de doica Elisabeth (Ramona Drăgulescu) și aș insista pe tipologia eroinelor. Dna Givings este o victimă a pasiunii științifice a soțului său: ea e geloasă pe doica ce-i poate alăpta copilul abia născut și pe “satisfacția” pacientei, dna Daldry (o obsedată cu pusee compulsive, fără dilemele dnei Givings). Cerasela Iosifescu a suprins exact tonusul anxios al personajului, așa cum Iulia Lazăr a fost de o plasticitate fizionomică și corporală uimitoare caricaturizând uneori – în spiritul concepției regizorale – trăirile și reacțiile eroinei sale. Nu mai puțin, Ramona Drăgulescu a avut o expresivitate dureroasă în rolul interiorizat al doicii hiper-feminine, dar “mute” prin dat social, iar Alina Mangra – o expresivitate de efect în postura asistentei uscat-masculine, dez-umanizate, ea însăși în căutarea propriei feminități.

Claudiu Bleonț (dr. Givings) a ipostaziat savuros imaginea savantului nebun, pasionat de munca sa, desprins cumva de servituțile realității, fiind un pivot și un ferment al acțiunii dramatice; Angel Rababoc (dl Daldry) și-a asumat bine postura de cap de familie găunos-suficient; Vlad Udrescu (Leo) a redat fin ambiguitatea sexuală și “intelectualismul” personajului său. Mai punctez că dinamica spectacolului e adjuvată de plăcuta muzică a lui Tibor Cari, un muzician ludic și complex.

In the Next Room e un spectacol bine făcut, dincolo de micile sale defecte – toate corectabile. O comedie dezlănțuită cu subiect savuros, sub canavaua căreia se ascunde o mică dramă. Un pariu câștigat al lui Dragoș Mușoiu și un nou prilej de virtuozitate actoricească pentru actorii craioveni.

[8 apr. 2017; ora 16,45-18,15]

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg