Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Doamne, tu știi cine sunt eu?” (Virgil Rațiu)

„Doamne,  tu știi cine sunt eu?”  (Virgil Rațiu)

Nu odată s-a făcut delimitarea, în studii critice sau chiar în marile sinteze academice, între umoriști și scriitori, în general, primii fiind socotiți ca minori, abordare falsă în esența sa dar reală totuși, dacă se are în vedere faptul că toată lumea scrie epigrame satirice, bunăoară, cu mai mult sau mai puțin har scriitoricesc, vreau să spun: talent autentic. Dar, mă veți apostrofa: cine poate spune cu temei dacă X sau Y are sau nu această chemare creatoare. Estetica nu ajută prea mult în lămurirea acestei dihotomii. Chiar regulile prozodiei, după accepțiunea tratatelor de teorie literară, sunt puțin operante, cu folos. Pentru că talentul se vădește nu atât în potrivirea cuvintelor ce din coadă au să sune – îl citez liber pe Eminescu – cât mai ales în ideatica dezvoltată poetic – fac referire strictă la poezie – de către cei ce au ceva de spus, de a comunica lumii. Uneori însă, chiar ideile sunt dezvoltate șchiopătat și atunci discuțiile pe această temă devin hazardate. Și e mai bine să fie ocultate. Deoarece poetul autentic se revelează confortabil în cultivarea majoră a diverselor specii literare. Iată un bun exemplu probator în acest sens: Virgil Rațiu cu volumul Poem de parfum și mireasmă. Ilustrații de Florin Pucă (Editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2024). Un poet remarcabil, autor al unor culegeri de poeme încă din 1976 (Atunci când te reîntorci acasă) și a altora de proză precum și cărți de literatură pentru copii. În toate ilustrându-se ca un hâtru povestaș pe teme diverse. Cu umor și ironie. Chiar cu ironie la propria-i persoană, căutându-se și întrebând retoric:„Doamne, tu știi cine sunt eu?/ Doamne, zilnic apare lifnicul!/ Crezi, Doamne, că pot avea tot, tot,/ dacă nu am nimic?” (Poem ocazionat de…).
Volumul cuprinde satire, pastișe, parodii, fabule etc, toate sub semnul moralei, a amoralității și a ridiculizării angajamentului politic actual, cu referiri concrete la fapte și evenimente reale, pe care le evocă sarcastic: „5 iunie 1990. Bucureștii au fost sub zdrobiturile ciomăgăriilor,/ cu Cosma von Hâdu, miluitul de huilă și antrax, în frunte,/ ghidați de petrovi și malmezoni,/ împrăștiind, rănind, omorând tot ceea ce prindeau în viu pe căi./ Pas de om nu îndrăznea să apară pe asfalturile gri/ și murdare ale străzilor, piețelor și bulivardelor./ Benzinăriile din autobuze ardeau./ În zări se auzea diavolesc: «Noi muncim, nu gândim!…» Și tot așa/ Giugiuleau tot ce prindeau…/ Doamne, Tu măcar ai aflat despre toate acestea?” (Treceți Jiul). Limbajul este violent, adesea; tonul pamfletar produce efecte de coloratură lexicală persiflantă.
Nimic nu pare a-i scăpa atenției, ghidată fără menajamente sub coarda agresivității, cum este și această perspectivă asupra războiului ruso-ucrainian: „Polcazaciocul lui Putin,/ cu fervoare și-n numele gigantismului,/vai, afecțiuni de milenii!/ tânjește cum să recompună imperiul leninstalinist,/ precum și-au dorit nebunii de la Berlin,/ clisme, hegemonie și ubicuitate,/ umăr la glezne, țucălarul de la Roma, Musso,/ oberii genunchilor/ Puțină periere îi lipsește Putinului,/ nițică simpatie și gâdilitură vocală,/așa cum au procedat prin deceniul 5,/ în secolul rostogolit ca o gheenă a infecțiilor,/ alte catastrofe îngâmfate ale lumii!/ Pupat buci faciale Stalin!”…” (Analfabeți, covrigi și numeroși…). Discursul e iritat, împănat cu vorbe grele, indiferent de tematica abordată. E prezent în Agora ca un combatant viguros, satirizând și comentând cu sarcasm metehnele lumii în care trăiește. Mai cu seamă decăderea morală, astfel încât viziunea de ansamblu îi este apocaliptică:„Nimic nu mișcă pe lumea asta fără umbra apocalipsei/ sau dincolo de dânsa (…) Apocalipsa, eveniment exploziv, face valuri în toate mediile/ inclusiv în cănile cu zaț ale mijlocotoarelor (…) Apocalipsa bâzâie, într-un fel boscorodește la București,/ în alt mod, superfluu, la Cluj-Napoca – o, napocalipsa!/ Cu totul deosebit sub șinele și bolarzii din dana Constanța-Port.// Orice buletin meteo, oricare și toate pe rând/ răspândesc în cască-gurimea fiarele intemperiilor apocaliptice” (Napocalipsa).
Virgil Rațiu este, de felul său, un spirit justițiar ce se exprimă poetic în halourile ludicului. Pentru asta utilizează recuzita tuturor speciilor literare, jonglând cu lejeritat pe coorodnatele prozodice ale acestora. Parodic adesea („La un semn deschisă-i calea/ Și se oprește pe «stop»/ Un bătrând chircit cu jalea,/ fără palton și cu clop” ș.a.m.m (Fabula semnelor) sau versificând minulescian pe motiv patriotard:„În orașu-n care ninge/ De trei ori și după-amiază,/ Merg ținându-se de chjinge/ Un cal, Breaz, și iapa, Brerază.// Calul Breaz e roșu-galben,/ Ștaif și bum, crucea treimii,/ Breaza prinde crai la salbe-n’/ ‚Treaga faim-a călărimii” etc (Fabula Caii breji). Umorul, care nu-i lipsește niciodată, e burlesc („Sorcova,/ Moskova,/ Să trăiți, Bălăngăciți,/ Anul acesta/ S-o mierliți” – Sorkova), sau cinic, în manieră aforistică:„Bătrânețea e bine să o pui în cui,/ să nu te uiți la ea, să n-o bagi în seamă,/să o fluturi ca pe un stindard găurit de șrapnele,/ ca să se știe,/ să o străbată timpul,/ să o străpungă furnicile reumatice, roze, ușor/ până o fac puzderie, pulbere de explozibil,/ dând înalta și dreapta voință a lui Dumnezeu” – Târgul moșilor).
Umorul pe care îl cultivă Virgil Rațiu nu este unul care să provoace râsul dezlănțuit. Dimpotrivă. Pentru că e unul implicat viziunii tragice asupra lumii, viziune în regim polemic, paradoxal, pe coordonata satirei pamfletare. Fixat în perimetrul actualității politice, acesta poate fi confortant și iritant deopotrivă. În această îmbinare fertilă a stărilor emoționale opuse se vădește, în fapt, originalitatea poetului.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg