SERENA  PICCOLI

 

Este poet și dramaturg din Italia. Spune despre ea că atunci când se uită înăuntrul ei, scrie poezie, iar după ce observă ceea ce o înconjoară, scrie piese de teatru – îndeosebi cu subiecte sociale. Textele Serenei Piccoli militează pentru drepturile minorităților, împotriva nedreptăților sociale și politice.

 

 

DOI CURENȚI

 

Poezia mea zace dedesubtul apei
printre rădăcini de nufăr se împrăștie
în singurul râu al lumii:
râul nufărului cel tăcut.

Liniștea ta
leagănă coada sirenelor
mângâie părul de iapă
dăruiește
rândunelelor viorile
rodiei ordinea.

Liniștea ta se află pretutindeni,
este acolo unde poezia mea o simte.

Întâlnirea dintre doi curenți:
poezia și liniștea
este marea perfectă.

 

 

ESTE MOMENTUL

 

este momentul să te aduc din nou la teatru
precum în zăpada aceea de pe lac
urmărind florile de lotus.

vom răsări înnoit
de mână pe bancă
pletele tale negre de parfum alb

să plângem împreună cu soprana disperată
în viața ce se revarsă pe scenă
și să facem dragoste în timp ce ceilalți doi se pregătesc.

 

 

FIECARE ÎNTUNERIC

 

Într-o zi te-am zărit
singură
pe linia orizontului
paltonul negru strâns de violet
pălăria melon pe cap.

Duceai la plimbare o păpădie în mână
precum o pacientă cu o lumânare
într-un vechi ospiciu.
Aplecată în față și mută.
Te plimbai pe versurile de zăpadă
pe care le citeam în nisipul turcoaz.
Apoi te-ai oprit.
Ritmul mareei se făcuse negru
și pe țărmuri de argint ai dispărut.

Fiecare întuneric în care te aștept
oprește totul.

 

 

LAGUNA ARMENILOR

 

Biserica se micșorează
în papuci de casă armeni sub bancă
o roată de gânduri
în fața altarului

marchează sinuozitatea ta pe mozaicuri
și-ți mută sexul
în fața mării.

 

 

MUERTE Y VIDA EN SEVILLA

 

În minaretul nostru
se răsucește dansatoarea de flamenco
cu vinișoarele violete.

Răsună puternicele lovituri de toc
pe faianțele de maiolică din curtea interioară.

Urlete andaluze și suferințe florale
mângâie lumina marmurei
și se incrustează în conurile de brad pe tavan.

Astfel mor trecuturile noastre
îndepărtate și goale.
Sub mătasea garoafelor
zâmbește Atena fără pavăză
cu Cornul Abundenței
așteaptă nașterea noastră.

Și cu degetul deja arată
străzile de portocali
și livezile de lămâi
unde să facem dragoste.

 

 

GIORGIA MONTI

 

Este poetă și co-fondatoare, împreună cu Serena Piccoli, a Asociației Culturale „Lestordite”. Este directoarea Festivalului Internațional de Poezie și Arte Surori, creat tot împreună cu Serena Piccoli, alături de care coordonează rubrica din Tribuna intitulată Poezie italiană contemporană/ Verso l’Italia. A fost finalistă la Premiul Claudia Ruggeri (Versante Rapido), 2018 și prima clasificată la Premiul Bologna in Lettere 2019, pentru secțiunea „Poezii individuale inedite”. A publicat în volum, apare în reviste și diferite antologii, poemele sale au fost traduse în engleză și în română. În curând îi va apărea următoarea carte, Balena, la Cicorivolta Edizioni.

 

NĂSCUTĂ IERI

 

Când vântul își mișcă pașii în sincronie cu ai tăi
Când timpul se încleștează în paraplegica lui construcție
Când mușcătura obligațiilor este o ridicolă desfigurare și privirea este singură și e totul

Atunci mă aflu eu
În curtea unei biserici
Nesfințite
Binecuvântată să fie
Această unică respirație.

 

 

AL PATRULEA

 

La cel dintâi nu am ajuns la timp.
Era prea inerent
Întunericul.
Nu doar mamă
ci alter ego, confidentă.

Apoi a venit cerul
și atunci mă gândii.
Mă gândii să profit
de opacitatea norilor.
Dar nu s-au îmbinat
elementele
și în timp ce mă gândeam
altă vreme s-a dus.
Pământului aproape i-am cedat
atrasă de acel întuneric
subteran
care este un aluat de atins.
Asupra semințelor, totuși, nu am fost
de acord.

Atunci a fost al patrulea.
În regim de separare
m-am ancorat de cea mai mică
și am depus-o pe frunte.
A fost din cauza durerii
că s-au plantat stelele.

Mareele m-au îmbrățișat
cele dintâi
și devenise joc
de îndepărtare.

Am lăsat ca soarele
să fie de exemplu
și am vărsat lapte bun
pentru constelațiile emergente
dar sunt eu
care pot să refuz
o hrană fructului
dacă e cules înainte de vreme.

Mă împlinesc în eclipsă,
în schimbările de măsură
printre oglinzi,
în aproximarea
distanțelor
calculate cu ochii.

Sunt lumea oblică
a semnelor opuse.
Un ornament regal
al regatului viselor
absente.

 

 

ABAT-JOUR

 

Să ne împărțim abajururile
Să-ți număr toate penele
Aveam colțuri de Hibiscus
la intersecțiile casei
Mă mișcam lovindu-mă
Un fundal de narcoză
o mie de diavoli într-o bomboană de botez
A trecut Careva și
un oarecare Caino în plus
Arătau ca vântul
Le-am găsit
un spațiu circumflex
A rămas puternică
acea liniște.

Am fărâmițat eu
firimiturile
O activitate
nerentabilă.
Douăzeci de ani de isterie
pentru o garanție de vinovăție
prefăcută.

Mi se spune că a căzut guvernul
nu o lovitură de stat
nu un foc de armă în jur
În cele din urmă
Nici o conștiință.

Erau toți de acord
Chiar și dumnezeu.

 

 

ÎN LIPSA TA (BUM BUM BUM)

 

În cinci minute
să înfrunți
opusul eternului
Cu râsul
care ne scapă dintre dinți
Tu afară
eu înăuntru
Tu înăuntru
eu…?
Împrăștiată
dizolvată
în arcada rinichilor tăi
adunată
Restricție la momeli
sau la capcane în nervi
Încheieturile mâinilor libere de marionete
Unu, a suna
Doi, este vânt
Trei, bum bum bum
Se deschide
Cine-i?
Întreagă oglinda
Unde nu ne vor găsi
reflexiile
Bum bum bum
Se deschide
Ce?
Cad
Unde?
Pe coate, cerurile frânte
Potopul
Arca pleacă
Fără mine
În lipsa ta.

 

 

MULȚI KILOMETRI

 

Ești deja obosit, iubire?
Așa, abia trezit, plecat?
Kilometri după kilometri
paraleli cu pielea mea.
Unde ai aprins focul?
Aici se cioplește gheața
în sculpturi cu pumnii strânși.
Fiecare dimineață are o culoare de sticlă.
Tăcerile ies în evidență ca niște colțuri
și să mă gândesc la tine
să mă gândesc la tine
este un uriaș spațiu în beznă
fără cap.

 

 

(Poeme din volumul Balena, în curs de apariție la Cicorivolta Edizioni.)

 

Traducerea din limba italiană de
Claudia Albu-Gelli