Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

“Edda” lui Snorri Sturluson

“Edda” lui Snorri Sturluson

De curând, în librării au apărut două lucrări purtând titlul Edda, tot atâtea incursiuni în mitologia nordică. În ciuda asemănării lor, cele două texte prezintă diferențe semnificative. Purtând titlul Edda. Povești din mitologia nordului, volumul apărut în 2019 la Editura Herald reproduce lucrarea lui Snorri Sturluson, cunoscută sub denumirea de Edda cea nouă sau Edda în proză. Traducerea realizată de către Radu Răzvan Stanciu se bazează pe originalul redactat în limba islandeză. Edda lui Snorri Sturluson (1179-1241) este o carte despre mitologie și despre arta versului, elaborată de către istoriograful islandez între anii 1220 și 1225.
Tot cu titlul Edda a apărut și o altă lucrare, în 2018, la Editura Saeculum I.O., în colecția „Mythos”. Traducerea textelor a fost efectuată de către Magda Petculescu, dar nu din limba islandeză, ci prin intermediul limbii germane. Ediția beneficiază și de un documentat studiu introductiv purtând semnătura lui Dan Grigorescu. Meritul acestei versiuni este acela că nu se oprește doar la lucrarea lui Snorri Sturluson, ci reproduce, cu predilecție, Edda cea veche, cunoscută și sub denumirea de Codex Regius. Edda cea veche sau Edda în versuri este un manuscris ce conține cântece mitologice și eroice redactate în islandeza veche în jurul anului 1270. Deoarece, în mare parte, protagoniștii celor două texte sunt aceiași, și această culegere a fost denumită tot Edda. Lucrarea a fost atribuită în mod eronat preotului și poetului Sæmundr Sigfússon, care a trăit între 1056 și 1133. Cercetările au dovedit însă că manuscrisul a fost elaborat abia în secolul al XIII-lea. Drept consecință, nu putea fi opera lui Sæmundr.
În prefața la Edda lui Snorri Sturluson, Radu Răzvan Stanciu vorbește despre rolul jucat de literatura medievală islandeză în cunoașterea mitologiei nordului. Ca insulă izolată în Oceanul Atlantic, Islanda a fost colonizată abia în secolele al IX-lea și al X-lea, îndeosebi de norvegieni. Acest spațiu periferic a reușit să păstreze mai bine credințele arhaice. Prin secolele al XIII-lea și al XIV-lea, aici a fost elaborată o creație literară remarcabilă, în măsură să salveze de uitare miturile ancestrale. Dintre toate textele medievale – precizează traducătorul – Edda lui Snorri Sturluson a contribuit în mod decisiv la cunoașterea mitologiei nordului. Lucrurile sunt cu atât mai interesante, cu cât tema acestei opere nu este propriu-zis mitologia, ci poezia. Cu alte cuvinte, este vorba de un tratat de poetică ce vizează niște reguli prozodice complicate. Prin această lucrare, Snorri a încercat să consemneze pentru posteritate meșteșugul tradițional al versului. În paralel, el notează și o serie de informații importante despre mitologia Nordului păgân, însemnate în stilul poetic „skaldic”. Titlul Edda ridică o serie de întrebări, în sensul că originea și semnificațiile termenului rămân necunoscute. Radu Răzvan Stanciu trece în revistă câteva din sugestiile oferite de-a lungul timpului în privința înțelesurilor cuvântului. Din păcate, aceste explicații nu prea reușesc să convingă. Iată ce ne spune autorul studiului introductiv: „Explicația cea mai veche, dar și cea mai puțin verosimilă, elaborată în secolul al XIX-lea, oferă interpretarea «străbunică», fiindcă apare cu acest sens în celebrul poem mitologic Înșiruirea lui Rig (Rigsthula). Edda ar fi atunci cartea străbunicii, o culegere de cântece din bătrâni. O altă interpretare trimite la Oddi, ferma sau reședința unui unchi cu înclinații cărturărești al lui Snorri, unde el însuși a trăit o vreme în tinerețe. Edda ar fi atunci un genitiv, cu sensul de «Cartea de la Oddi», deși schimbarea de vocală rămâne inexplicabilă. Cea mai nouă și mai credibilă interpretare derivă din latinescul edo, edere și îi dă înțelesul de «întocmită» sau «editată». Un argument serios în acest sens este cuvântul kredda, de la latinescul credo, credere, cu sensul de «Crez»”.
Din punct de vedere structural, Edda lui Snorri este împărțită în trei secțiuni: Păcălirea lui Gylfi (Gylfaginning), Discursul despre poezie (Skáldskaparmál) și Catalogul prozodic (Háttatal). Discursul despre poezie și Catalogul prozodic vizează o serie de aspecte tehnice, transformându-se într-un mic tratat de poetică privind „regulile de construire a metaforei în poezia skaldică”. Din text nu lipsesc nici unele narațiuni mitologice, având menirea să faciliteze descifrarea unor metafore. În completarea acestor informații, Catalogul prozodic „este un lung poem menit să exemplifice toate formele prozodice prescrise și să constituie astfel un ghid de metrică”.
Spre deosebire de Discursul despre poezie, secțiunea intitulată Păcălirea lui Gylfi vorbește exclusiv despre mitologie. Este vorba de o narațiune în ramă, în prologul căreia Snorri își prezintă viziunea asupra mitologiei nordice. În concepția autorului – menționează Radu Răzvan Stanciu – „miturile nordice sunt versiunea deformată a întâmplărilor suferite în vechime de troieni, pe care îi consideră strămoșii familiilor domnitoare scandinave și părinții vechii culturi a Nordului păgân”. De aici echivalarea cuvântului aesir (zeii) cu „oamenii Asiei”. Este vorba de o parte din poporul troian care, după încheierea războiului de zece ani cu aheii, și-a părăsit meleagurile natale pentru a se stabili în Scandinavia. Odin, conducătorul lor, este considerat un urmaș al lui Thor, nepotul lui Priam, regele Troiei. Abia odată cu trecerea timpului eroii de odinioară au fost considerați zei. O asemenea perspectivă nu era singulară în timpul Evului Mediu creștin, Troia transformându-se într-un prestigios leagăn al popoarelor europene.
Dacă în Prolog se prezintă o legendă troiană, întâmplările descrise în povestirea-cadru din Păcălirea lui Gylfi se desfășoară ulterior. Scriitorul imaginează un dialog între regele suedez și trei reprezentanți ai aesir-ilor. Aceștia răspund la întrebările eroului legate de faptele mărețe ale strămoșilor lor, care erau venerați ca niște adevărați zei. Este descrisă crearea Universului din Haos și organizarea Lumii. Se prezintă apoi diferitele interacțiuni dintre zei sau între aceștia și alte ființe mitice. Prezentându-se viitorul îndepărtat, se vorbește despre evenimentele care vor declanșa marele incendiu care va duce la pieirea luminii, eveniment denumit Ragnarok sau Amurgul Zeilor. Din cenușa lumii vechi se va naște o civilizație nouă, „populată de singurul cuplu uman supraviețuitor și cârmuită de copiii vechii generații de zei”. Radu Răzvan Stanciu menționează că Edda „nu este o simplă consemnare fidelă a mitologiei păgâne, ci o operă originală în care informația mitologică autentică este ordonată, uniformizată și armonizată”. În viziunea lui Snorri, păgânismul este văzut ca o religie naturală ce prefigurează monoteismul.
Exegetul menționează faptul că, deși puțin cunoscută, Edda are o importanță deosebită pentru cultura europeană. Ea este una din primele lucrări ce tratează o altă mitologie decât cea clasică. Este primul tratat de poetică, dar și un important tratat de mitografie. Pentru cititorul obișnuit, Edda reprezintă o introducere în mitologia Nordului. În finalul studiului introductiv se precizează faptul că ediția de față reprezintă prima traducere în limba română a cunoscutei opere. Afirmația nu este tocmai exactă dacă ne gândim la ediția din 2018 apărută la Editura Saeculum. Trebuie precizat faptul că versiunea îngrijită de către Radu Răzvan Stanciu nu este integrală. Ea constituie o selecție concentrată pe dimensiunea mitologică a lucrării. În acest sens, cartea reunește doar Prologul și secțiunea intitulată Păcălirea lui Gylfi, la care se adaugă fragmentul de început al Discursului despre poezie. Surprinde faptul că Radu Răzvan Stanciu nu suflă o vorbă despre Edda poetică, de parcă aceasta nici nu ar exista.
Introducerea este urmată de o Notă asupra ediției. Radu Răzvan Stanciu menționează lucrarea pe care a folosit-o în realizarea traducerii, originalul fiind adesea confruntat cu versiunea în limba engleză a operei. Pe lângă bogăția de informații și aparatul critic utilizat, lucrarea se impune și prin calitățile ei grafice, volumul reproducând o serie de imagini elocvente dintr-un manuscris din secolul al XVIII-lea al Eddei.
Prologul lucrării se dovedește semnificativ, deoarece precizează titlul și autorul, după care dezvăluie conținutul operei: „Această carte se numește Edda și a fost întocmită de Snorri, fiul lui Sturla, așa cum este ea rânduită aici. E vorba mai întâi despre zei și despre Ymir, urmează apoi Discursul despre poezie și denumiri pentru multe lucruri, în sfârșit Catalogul prozodic, pe care Snorri l-a compus pentru regele Hákon și pentru ducele Skúli”.
Dialogul dintre Gylfi (Gangleri) și cei trei reprezentanți ai Aesiri-lor (Cel Înalt, Cel la Fel de Înalt și Al Treilea) alcătuiește povestirea în povestire. Rând pe rând, cititorul ia cunoștință despre faptele principalilor zei ce compun panteonul mitologic al Nordului: Odin, Thor, Loki și numeroșii lor tovarăși. Dar foarte interesante se dovedesc și legendele care vorbesc despre felul în care a ajuns miedul poeziei în posesia zeilor.
Atât Edda în versuri, cât și Edda lui Snorri Sturluson alcătuiesc două texte fundamentale pentru cunoașterea mitologiei nordice.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg