Ion Pop Reteganul
Scrieri pedagogice
Ediție și studiu introductiv de Liviu Păiuș
Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2016

 

Profesorul și folcloristul Liviu Păiuș, din Rodna Năsăudului, continuă editarea lui Ion Pop Reteganul, scriitor de care se simte legat sufletește nu numai prin preocupările comune ci și printr-un moment biografic comun: folcloristul din Reteag a fost în ultima parte a carierei sale învățătorești, dascăl în Rodna, localitatea natală a lui Liviu Păiuș, unde și el a fost profesor de limba și literatura română până la pensionare. Carierei didactice adaugă activitatea de cercetare folcloristică, îndeosebi a folcloriștilor someșeni și cu precădere a lui Ion Pop Reteganul. Aici, la Rodna, editează împreună cu alți publiciști rodneni o interesantă revistă Cetatea Rodnei, care și prin titlu și prin program își propune cercetarea tradițiilor istorice și culturale din zonă.
La Rodna, Ion Pop Reteganul a fost învățător între anii 1886-1892 și a activat în „Reuniunea învățătorească greco-catolică «Mariana»” din județul Năsăud în cadrul căreia a susținut mai multe „disertații” sau „operate”. Chiar dacă numele acesteia poate duce cu gândul la asociația religioasă care propagă cultul Sfintei Fecioare Maria, reuniunea dascălilor năsăudeni își trage denumirea de la Ioan Marian, „vicarul Năsăudului cel bun” (1834-1846), care „a făcut atâta” pentru școalele române rurale din vicariatul său, cât nimeni n-ar greși numindu-l «Părintele școalelor», iar învățătorii din vicariatul său, în fruntea căruia sta dl. Marian, nu puteau boteza reuniunea lor mai acomodat decât cu numele lui căci prin aceea voiau a invoca ajutorul geniului lui cel energic și zelos”.
Meritul de căpetenie al ediției alcătuită de Liviu Păiuș este că a descoperit în arhivele bistrițene trei din aceste disertații și le-a tipărit ca „scrieri pedagogice”, pentru ca la aceste întâlniri metodice ale dascălilor năsăudeni, Reteganul era vocea didactică cea mai ascultată, era conferențiarul ascultat și apreciat de colegi. Mintea nu este, propriu vorbind, o scriere pedagogică, este o scriere filosofică, un eseu și un elogiu închinat rațiunii umane, ca o podoabă divină a omului. Nu numai în această scriere, Ion Pop Reteganul este îndatorat lui Andrei Mureșanu, – care în publicistica sa, dar mai ales în poezie a elogiat frumusețea omului „când mintea e regină”. Autorul (sau conferențiarul) operează și o clasificare, distingând trei feluri de minte: minte teoretică, practică și estetică – arătând particularitățile fiecăreia și domeniul în care este absolut necesară. După ce prezintă aceste caracteristici revine la poezia lui Andrei Mureșanu pentru a arăta că „mintea” determină pe om la deprinderea și practicarea virtuților creștine. Nici următoarele pagini nu se pot încadra între „scrierile pedagogice”, căci ele cuprind un elogiu și o entuziastă descriere a „opidului” Rodna, în care la acea vreme trăia un renumit învățat, botanistul Florian Porcius, bucuros să informeze pe orice doritor de a cunoaște trecutul istoric al Năsăudului și al Regimentului 2 de graniță; în completare sunt frumoase pagini pe care le-am putea considera de literatură peisagistică, căci înfățișează întemeierea și dezvoltarea școlilor năsăudene, îndeosebi a liceului la catedrele căruia au profesat iluștri oameni de știință, viitori academicieni, și Năsăudul se laudă cu dreptate că este unul din cele mai bogate orașe ardelene în numărul de membri ai Academiei Române.
Celelalte două „disertații” sunt „scrieri pedagogice” propriu-zise; una dintre acestea, este o pagină de istoria pedagogiei, înfățișând activitatea pedagogului german Friederich Frőbel (1782-1852), întemeietorul grădinițelor de copii. Ion Pop Reteganul are un remarcabil talent de biograf, îmbinând expunerea momentelor însemnate ale vieții unui scriitor sau pedagog într-un stil accesibil, colocvial. Și în aceste expuneri se resimte influența lui Andrei Mureșanu, el însuși un cărturar preocupat de „arta educației” copiilor, traducătorul unei cărți importante în pedagogia secolului al XIX-lea: Krebsbüchlein (Cărticica racului), căreia în tălmăcirea sa îi dă un titlu mai sugestiv, mai adevărat pedagogic, Icoana creșterii rele, arătând, prin scurte istorioare morale, că pruncii sunt întotdeauna „icoana educației în familie”. Același principiu pedagogic îl preia Ion Pop Reteganul din pedagogia germanului Frőbel, completând, ca și Andrei Mureșanu, argumentarea cu exemple din propria sa experiență didactică. Și pentru familiile sărace și pentru cele din clasele sociale mai avute este necesară grădinița ca o etapă pregătitoare pentru școală, ca o completare a „creșterii”(educației) în familie: „De aici rezultă, domnilor ,argumentul nostru pentru folosul și lipsa grădiniței de copii, care-și ia ca temă sprijinirea și întregirea (subl. n.) educațiunii casnice a copilului în etatea anteșcolară prin exerciții regulate corporale și intelectuale, cum și preocuparea spiritului pentru instrucțiunea școlară în mod natural; de aici rezultă cauza de sprijinire a institutului frőbelian care preparează pe copil pentru școala elementară, căci el face puntea între leagăn și banca școlară”. Copilul – spune Ion Pop Reteganul după pedagogul a cărui concepție o prezintă și care este actuală – este curios de lumea ce-l înconjoară și de aceea „activitatea este trebuința fundamentală a firii copilăriei”, în cadrul căreia ca procedeu didactic fundamental va fi jocul.
Epistola în școala poporală este un studiu amplu de metodica predării limbii și literaturii române, de compoziție și de stil. Ca unul care am predat ani în șir, la un liceu pedagogic, această disciplină și am citit cărți de referință în acest domeniu (Vasile Teodorescu, Compunerile – corespondență, E. D. P., București, 1974, Constantin Parfene, Compozițiile în școală, E. D. P., București, 1984) pot spune că articolul învățătorului din Reteag nu este depășit în privința metodelor de predare a epistolei (a scrisorii) în școală, dacă facem abstracție de unii termeni pedagogici care au o rezonanță arhaică. De la etimologia cuvântului epistolă, la exemplificări din literatura populară și cultă, de la clasificarea epistolelor, aceeași ca în cărțile menționate, la minuțioase și atente recomandări de predare pentru a sublinia importanța studiului „limbii materne, a stilisticii și scrierii epistolelor”. Ar trebui – spune Ion Pop Reteganul – „cei mai mulți dintre noi să fim cu mai mare băgare de seamă, să punem în această instrucțiune mai mult pond” (= importanță). În cei douăzeci de ani cât a fost învățător în multe sate, a cunoscut mulți învățători dar „despre puțini aș putea susține fără mustrarea conștiinței, că se interesează din destul de limba maternă”. Scopul limbii materne în ciclul primar este formulat în sensul programelor: „să pregătească pe elevi cu învățământul limbii materne astfel ca ei, la absolvire, să fie capabili a vorbi, citi și scrie bine, a-și exprima cugetele fidel atât oral cât și scriptural”. Lui Ion Pop Reteganul îi plăceau pentru astfel de disertații, încheierile patetice, folosind citate din mari scriitori sau pedagogi, la finalul acesteia, reproducând cuvintele lui Timotei Cipariu despre limba română din cuvântarea la întemeierea Astrei în 1861: „… însă din toate aceste ruine, providența ne-a conservat încă în aceste dureri cumplite un tesaur neprețuit, care nu ni l-a putut răpi nice sabia învingătorului, nice cruzimea tiranului ce domne pe corpurile noastre, nice puterea fizică, nice politica infernală – un tesaur născut cu noi la țâțele maicii noastre, dulce ca sărutările măicuțelor când ne aplecau la sânul lor, tesaur mai scump decât viața, tesaur care dacă l-am fi pierdut, de l-am pierde, de vom suferi vreodată, ca cineva cu puterea au cu înșelăciunea, au cu momele să ni-l răpească din mâinile noastre – atunci mai bine, mai bine să ne înghită pământul de vii, să ne adunăm la părinții noștri, cu acea mângâiere, că nu am trădat cea mai scumpă ereditate, fără de care nu am fi demni a ne mai numi fiii lor: limba românească”.