Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Editura „Dacia” – Istorie și memorialistică

Editura „Dacia” – Istorie și memorialistică

În peisajul cultural al Clujului de dinainte de revoluție (și chiar și după aceea, o vreme, până când editura Dacia n-a decăzut și ea deopotrivă cu atâtea alte instituții de acest fel din țară), editura Dacia a fost un reper în promovarea literaturii (română, magiară și germană) de cea mai bună calitate, înscriindu-se ca una de prim rang în producția de carte din țară, nu numai cantitativ ci și calitativ. A promovat scriitori, oameni de știință și de artă din toate genrațiile, cu mult curaj, dăpășind adesea cu abilitate, în multe cazuri, rigorile unei cenzuri politice acerbe. Astăzi ea pare cu totul uitată, prezența ei fiind vizibilă doar prin anticariate. Tocmai de aceea, inițiativa lui Adrian Grănescu de a scrie o monografie consacrată ei, Amurgul Daciei. O incursiune în viața editorială românească a ultimilor cincizeci de ani, ilustrată, în special, prin activitatea Editurii Dacia din Cluj Napoca (Editura Limes, Florești-Cluj, 2020) mi se pare întru totul binevenită, autorul realizând exact ceea ce menționează (ca intenție de lucru) în subtitlul volumului.
Adrian Grănescu este un prozator cu totul remarcabil, provenit din gruparea Echinoxului, care, după absolvirea Facultății de Filologie din Cluj, a intrat în redacția Editurii Dacia, unde a activat aproape douăzeci de ani, fiind astfel nu doar martor, ci și factor implicat activ în destinele ei, atât în anii de glorie, ca să zic așa, cât și în cei (o vreme) ai căderii și decăderii, ca să parafrazez titlul al unei cărți de pe vremuri. Așa încât, cunoaște în bună măsură întreaga istorie a evoluției editurii, trăită și văzută din interiorul acesteia, bine familiarizat deci cu spiritul programului său de promovare a valorilor.
Cartea domniei sale, nu este însă o rigidă incursiune documentară, un studiu critic de evaluare a instituției, pe etape și pe sezoane, cum probabil s-ar aștepta cineva, ci mai degrabă un memorial – mâna prozatorului se face recunoscută din plin – o reculegere (nu neaparat pioasă) în amintirea anilor petrecuți în efervescența editorială a acesteia, o carte evocatoare de personalități și de… întâmplări, totul văzut acum cu o anume detașare dar și cu o căldură afectivă discretă. Istoria Daciei este circumscrisă fenomenului editorial din țară, vorbind despre sistemul de difuzare, de cel tipografic, de cel al stabilirii tirajelor, de cel al circuitului manuscriselor pe la toate forurile care vegheau asupra literei scrise și tipărite. E o panoramare, succintă, cum altfel într-o asemenea evaluare particulară, a sistemului editorial din anii socialismului și chiar de după aceia, în puținii ani cât a lucrat în sitem, nefiindu-i străină nici panta în declin, pe care au condus-o cei ce i-au preluat destinele, în varianta privatizării. Ce mi se pare a fi o premieră și de aceea cu valoare deosebită, este detalierea muncii editoriale, pe compartimentele ei specifice: redacția, corectura, tehnoredactarea, administrarea, difuzarea, relația cu publicul ș.a. informând cititorii asupra tuturor aspectelor acestora, pe care editurile de astăzi nu le mai practică la nivelul de odinioară. Pentru fiecare dintre acestea evocă pe cei care le-au animat, nume destinate, într-un fel, anonimatului, numai că la Dacia, în redacție, lucrau scriitori și cercetători științifici relevanți, de la Vasile Igna și Mircea Opriță, la Virgil Bulat și Oana Cătina, Adrian Grănescu însuși, autori de studii filosofice: Tudor Cătineanu și Vasile Frăteanu, de istorie: Șerban Polverejan, de știință: Felicia Teodor, alături de cei din redacțiile maghiară (Kerekes Gyorgi, Varro Ianoș, Iancsik Pal) și germană (Franz Hodjak), la grafică: Mircea Baciu sau în extern Vasile Pop Silaghi ș.c.l. Pentru fiecare din aceștia oferă amintiri și aprecieri memorabile. Dar, în primul rând, prezența directorului și fondatorului editurii, Alexandru Căpraru, ocupă locul central. Toată această descriere este dublată de ample adnotări de subsol care, acestea, au un farmec aparte, un anume pitoresc, întrucât aduc în atenție multe din dedesubturile muncii redacționale, relații și întâmplări, cum s-ar zice, de după cortină. În final, într-o Addenda, sunt inserate câteva interviuri luate unor personalități care, într-un fel sau altul, au fost implicate în rosturile editurii: Mircea Tomuș, Mircea Popa, Viorel Cacoveanu, Vasile George Dâncu, Mircea Petean ș.a. care, și aceștia, aduc diverse completări la biografia instituției. În totul, avem în față o carte pasionantă, o carte plină de amintiri, biografică și bibliografică în același timp, care se citește cu pasiune și plăcere datorită stilului anecdotic practicat de prozatorul Adrian Grănescu, care se mărturisește într-o notă discretă: „Proiectul, schița mea inițială s-a materializat și a ieșit, iată, o carte care se dorește de acum a fi un omagiu adus editorilor români, în general și celor clujeni, adevărați prieteni, în special. Am considerat că am această datorie după optsprezece ani de serviciu la editura Dacia. M-am simțit alături de vechii mei camarazi, în totalitatea lor, indiferent dacă gândurile, idealurile, atitudinile ne-au despărțit uneori, m-am simțit alături de ei mereu”.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg