Consiliul
Județean Cluj
Educația sub asediul competențelor (II)
Printre autorii preocupați de declinul învățământului tradițional se numără și François-Xavier Bellamy. În ”Dezmoșteniții – transmiterea, extremă urgență” el face o istorie a disprețului față de transmitere, un dispreț care duce la dispariția câteva elemente care erau funamentale pentru educație și care își dau obsteșcul sfârșit în zilele noastre: transmiterea, autoritatea educatorului, învățarea prin repetiție. Școala, acompaniată de parenting încetează să fie o pregătire, ea devenind însoțitoarea unui eu născut liber și creativ până la vârsta majoratului, când va fi aruncat pe o piață a muncii ideală, în căutare de individualități puternice. Companii precum Google, Apple și IBM sunt deschise către descoperirea de talente printre cei care nu au făcut o facultate și dispun de ”aptitudini și experiență câștigate pe căi netradiționale”. Un fost vice-președinte Google rezumă foarte bine noua filosofie a companiei: ”Când te uiți la oameni care nu merg la școală și își fac drum în lume, acestea sunt ființe umane excepționale. Și ar trebui să facem tot ce putem pentru a găsi acei oameni” („when you look at people who don’t go to school and make their way in the world, those are exceptional human beings. And we should do everything we can to find those people”, https://www.techrepublic.com/article/top-desktop-as-a-service-daas-providers-amazon-citrix-microsoft-vmware-and-more/ ). Cu siguranță, oricine a ieșit viu din jungla socială, fără pregătire și fără a se fi născut privilegiat, e de admirat. Companiile caută aceste exemplare pur-sânge pentru a rămâne viguroase și adaptate. Desigur, acesta este și cazul multor multinaționale care sunt interesate de preluarea unor oameni cât mai tineri, fără alte obligații (familie, copii) în afara ratei la bancă și care nu dispun de o diplomă, putând să învețe într-un training de câteva săptămâni tot ceea ce este necesar pentru postul pe care îl ocupă. Ființele umane excepționale care se apropire vertiginos de bunul sălbatic, sunt noul capital uman, iar o bună investiție în viitorul copilului e o investiție care-l păstrează pentru cât mai mult timp sălbatic/neîngrădit/creativ. Sau cel puțin asta este noul mod de a propaga inegalitățile și inechitățile studiate de Bourdieu. Societatea de consum se debarasează de mecanismul greoi și costisitor al școlii tradiționale, pentru că acum masele pot fi inoculate cu cultura dominantă direct ”de la producător” susținut masiv de mass-media și cultura divertismentului, practic de tot ceea ce există în afara școlii. Falimentul este total, în măsura în care școala e criticată din toate părțile: umanioarele transmit aceeași cultuă patriarhală, iar ”realul”/ știința și tehnica se reduc la acumularea de skillsuri și producerea de artefacte fără să mai fie nevoite să-și desprindă un domeniu al ”certitudinilor” rupt de religie și superstiții. GPS-urile pot coabita foarte bine cu utiliazatorii lor convinși că pământul este plat. La fel, vracii pot coabita foarte bine cu medicii tradiționali în mintea bolnavilor, care se adresează pentru diagnostic spitalelor, iar pentru tratament medicinei alternative. Practic, nici școala, nici vreo altă instituție nu se mai preocupă de deprinderea discernământului. Superstițiile au devenit și ele o piață, la fel ca suvenirurile, iar în lipsa unei narațiuni dominante, ele pot fi diversificate precum detergenții. De la astrologi, sfinți și antrenori de viață, o gamă largă de ”mentaliști” pot subtitui cu succes plictiseala și disperarea a ceea ce nu se poate înțelege în mod narativ. Descoperirile științifice au devenit acum calul de bătaie al noilor nihiliști, gen Brasssier care este nihilist ”pentru că mai crede în adevăr”. Distincția pe care el o face mi se pare deosebit de interesantă: ”Spațiul-timp curbat, tabelul periodic, selecția naturală: niciuna dintre acestea nu este inteligibilă în termeni narativi. Galaxiile, moleculele și organismele nu sunt pentru nimic. […] devine din ce în ce mai dificil să construim o narațiune rațional plauzibilă despre lume care să satisfacă nevoia noastră psihologică de povești care se desfășoară cu un început, trec prin criză, până la rezoluția finală.” (Curved space-time, the periodic table, natural selection: none of these are comprehensible in narrative terms. Galaxies, molecules, and organisms are not for anything. […] it becomes increasingly difficult to construct a rationally plausible narrative about the world that satisfies our psychological need for stories that unfold from beginning, through crisis, to ultimate resolution”, https://xylem.aegean.gr/~modestos/mo.blog/i-am-a-nihilist-because-i-still-believe-in-truth/ ). Școala și toată cultura noastră intră în sub aripa atât de largă a ”spunerii de povești”, ea se ocupă de această ”nevoie psihologică” fără a mai fi preocupată de obțineara unor puncte neutre din care aceste povești pot fi criticate sau înlăturate. Și asta, mai ales pentru că așa cum observă Bellamy, transmiterea a devenit cel mai mare dușman al școlii. Ar fi interesat să vedem o analiză în stilul ”Reproducerii” lui Bourdieu care să arate în ce măsură lipsa de școală reproduce celebrele habitusuri și legitimări ale culturii dominante, în măsura în care astăzi nu mai există nici o cultură a proletarului, nici una populară (decât sub formă de suvenir sau sursă de populisme).
Dacă este să urmărim analizele lui Norbert Elias în ceea ce privește noțiunea de cultură, așa cum e înțeleasă pe filonul german, putem vedea că ea a însemnat și construirea unei ”superiorități spirituale” pentru cei care nu aveau acces la putere și cei care nu făceau parte din aristocrație. O educație putea însemna și altceva pe lângă stricta transmitere ”habitusurilor care legitimează dominația”. Celebra ”gândire critică” rămâne îndatorată și școlii, nu doar unor individualități excepționale canonizate pe care școala le-ar inocula bieților buni sălbatici născuți ”geniali” și care dacă ar fi lăsați în pace ar ”revoluționa” absolut tot, de la felul în care gândim, la felul în care simțim. Probabil analfabetismul funcțional care lovește Europa mai tare decât oricând după dezmembrarea învățământului tradițional va avea un cu tot alt nume peste câțiva ani. La fel cum șomerul a devenit self-employed (angajat la el însuși), la fel și analfabetul va fi vorbitor cu el însuși, împlinind inepțiile neoliberale ale self made manului până la absurd și în același timp reproducând o nouă masă de ”proletari” conectați in rețea, ”producători de conținut” pentru forme deja prestabilite.