Cel de al patrulea volum, și cel mai masiv de până acum, dintr-un vast proiect de prezentare a tuturor valorilor intelectuale (Intelighenția, cum se spunea prin secolul al XIX-lea) oltenești, din trecut dar mai ales din contemporaneitate – Amprente și voci. Spiritul Olteniei (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2024), datorat profesorului și scriitorului (istoricului literar) Florea Firan, având alura unei veritabile enciclopedii, menită a cuprinde „contribuția pe care Oltenia o aduce la îmbogățirea tezaurului literaturii noastre”, după cum ține să menționeze autorul însuși într-un succint Cuvânt înainte. Elaborarea, fragmentară deocamdată, investigația în arhive și prin contacte personale cu diverși scriitori aflați în viață, a început în urmă cu câteva decenii, prin volumul Începuturile presei literare craiovene, (1971) căruia i-au urmat Arhivele Olteniei (1922-1943) (1983), Profiluri și structuri literare. Contribuții la o istorie a literaturii române, I-II (1986-2003); Spirite enciclopedice în literatura română, I-III (1995); Portrete în timp (2012); Amprente și voci (2017) etc, etc. opera magistrală a unuia din cei mai temeinici cercetători ai trecutului și prezentului culturii de pe meleagurile Olteniei. Florea Firan, spune Dumitru Radu Popa în prefața la volumul actual, se definește „printr-o evidentă participare personală, foarte atrăgătoare la citit […] trasează în timp o imagine culturală specială a Olteniei […] Aceste portrete și restituiri literare propun, o imagine vividă și cuprinzătoare, un efort de sinteză realizat cu mijloacele specifice analistului atent, competent și pasionat”.
În volum sunt 51 de portrete analitice ale tot atâtor scriitori și oameni de cultură care s-au născut ori au trăit în orașul băniei sau în altele din același perimetru geografic. Fiecare din aceștia beneficiază de o amplă descriere biografică, de multe ori cu detalii mai puțin sau deloc cunoscute, ceea ce dă discursului evaluator un șarm de picanterie. Iată, bunăoară, o astfel de relevare din biografia lui Tudor Arghezi: „În 1899 intră călugăr la mănăstirea Cernica, sub numele de Iosif, ca a mitropolitului Iosif Gheorghian, de a cărui simpatie se va bucura […] În 1906 este trimis cu o scrisoare de recomandare către rectorul Universității Catolice din Fribourg (Elveția), care îi ofertă găzduire la mănăstirea cordilierilor […] Pentru a scăpa de insistențele trecerii la catolicism, se mută la un armurier pe care îl însoțește în desele călătorii la Paris, cu motocicleta acestuia. Lipsa de bani îl pune în situația de a vinde gazete în celebrul cartier Monmartre din Paris, ori să facă negoț cu podoabe mărunte. După câteva luni, se înscrie la o școală de meserii din Geneva și lucrează în ateliere capace de ceasuri și inele de aur. Revine în țară în februarie 1910”.
Portretele literare ale celor investigați sunt dublate cu o amplă și spectaculoasă iconografie, ce face ca demersul analitic întreprins de Florea Firan să primească amploarea unei veritabile enciclopedii.
Evaluarea critică este de natură a aduce în actualitate, cu multă empatie, figurile unor scriitori aproape necunoscuți azi, în orice caz, prea puțin circulate numele și contribuțiile lor cultural/literare în discuțiile curente. Așa, Ion Biberi, Mihail Celarianu, Mircea Damian, Nicolae Milcu, Caton Theodorian, Dragoș Vrânceanu și numeroși alții. Succintă dar exactă este de fiecare dată prezentarea caracteristicilor operelor acestora, autorul sintezelor având știința punctării esențialului. Mă opresc. la întâmplare, asupra câtorva asemenea diagnosticări: „Constantin Nisipeanu scrie inițial o poezie de atmosferă, făcând însă o experiență formală în suprarealism. Poezia lui este populată de imagini și lucruri care se nasc și pier sau se mișcă într-un vast spațiu imponderabil, transparent. Asociațiile între detaliul comun și obiectul fabulos sunt frecvente în tehnica sugestiei sale poetice”; sau: „Poeziile lui Ilie Purcaru (scriitorul revenind, în mai multe rânduri, la aceste «prime unelte» ale creației sale) vădesc gustul pentru asociațiile îndrăznețe, pentru paradox, pentru aforismul care șochează; totul, așezat pe un substrat de folclor și mit, într-o legendară și feerică «țară de sub dor” (care dă și titlul unuia dintre cele mai frumoase cicluri de versuri), țară a cărei geografie de vis se confundă cu cea a copilăriei poetului”. Etc, etc.
Florea Firan este un excelent cunoscător a peisajului cultural-artistic al Craiovei, în viața căreia s-a implicat cu pasiune, dăruire și profesionalism. „Temperament dinamic – spune într-un loc criticul Constantin M. Popa – stăpânit de o adevărată patimă a studiului încordat și laborios în care se asociază efortul dur al istoricului și filologului cu severitatea criticului de texte, deschizând perspective largi spre orizonturi de sinteză, Florea Firan înscrie ferm, în toate contribuțiile și inițiativele sale de referință pentru tradiția spirituală românească, semnătura propriei personalități”. Semnificativă în acest sens este demersul de amplitudine elaborat în vederea realizării unei enciclopedii a Olteniei literar/cultural/artistică, unică în felul ei. Dacă am avea asemenea sinteze esențiale în toate ținuturile României, contribuția acestora la patrimoniul cultural universal ar pune într-o altă lumină, mult mai favorabilă, personalitatea țării. Florea Firan este unul dintre cercetătorii noștri care au înțeles acest lucru și și-a dedicat întreaga viață impunerii unei asemenea imagini de excelență a Olteniei, implicit a României.