Momente comice cu logicianul Petre Bieltz ca secretar PCR pe Facultate

 

Un om excelent era tânărul pe atunci profesor de Logică Petre Bieltz (1937-2013), om şcolit serios la Londra. După 1990 am devenit prieteni pe bune şi ne salutam ardeleneşte cu „servus”. Avea idei clare pe care le expunea răspicat şi ținea serios la băutură. Era un foarte bun profesor de Logică, mi-am dat seama de asta mai târziu, atunci când am ajuns şi eu să predau Logică, la specializarea Pedagogie. Am predat după manualul lui şi (recunosc) cam în stilul lui.
Nu ştiu cum se face că, prin anii 1977-1978, Petrică Bieltz (cum i se spunea de către cei apropiați) a fost pus secretar de partid (şeful Biroului Organizației de Bază al PCR) pe Facultate, o funcție ingrată şi care îl punea pe titular uneori în situații penibile. Eram şi eu unul dintre studenții membri PCR, calitate în care participam la şedințele de partid împreună cu profesorii, unde mi-a fost dat să fiu martor ocular la multe scene haioase, vorba lui Bellu Zilber: un amestec de Stalin şi Caragiale.
Îmi amintesc două astfel de situații. În ianuarie 1978 dictatorul Nicolae Ceauşescu împlinea o vârstă rotundă, şaizeci de ani, era încă în putere din punct de vedere fizic şi cultul personalității sale atinsese deja apogeul. După ritual, înainte de 26 ianuarie, a avut loc o şedință de partid pe Facultate, în care trebuia citită şi adoptată o telegramă de felicitare adresată secretarului general din partea Organizației. Petre Bieltz, în calitate de secretar BOB a dat citire aşadar telegramei propusă spre aprobare, un text laudativ la modul deşănțat, în care Ceauşescu era numit între altele „părinte al patriei, geniu al politicii externe mondiale” etc., etc. Dar în sală, în amfiteatrul Vasile Conta se mai afla un membru PCR pe care multă lume nu îl cunoştea personal şi care nu a mai fost pe la şedințele de aici de foarte mulți ani. Era vorba de un fost înalt demnitar şi ministru comunist, Maxim Berghianu, proaspăt căsătorit cu o frumoasă şi tânără actriță, ministru care din acest motiv tocmai a intrat pentru scurtă vreme în disgrația Elenei Ceauşescu şi în consecință a fost trimis înapoi la munca de jos, adică la Catedra de Socialism Ştiințific a Facultății de Filosofie şi, implicit, a devenit temporar membru al acestei organizații PCR.
Petre Bieltz şi-a terminat lectura într-o atmosferă plictisită şi a spus textul la vot, întrebând cine este pentru. Oamenii au ridicat mâinile maşinal, ca de obicei. Mulțumesc, a zis oratorul, să trecem la punctul următor al ordinii de zi. Dar tocmai atunci s-a făcut auzită din fundul sălii o voce puternică şi autoritară, care a strigat: „Stați tovarăşu, nu treceți la punctul următor, pentru că nu ați întrebat dacă nu este cineva împotrivă!”. „Da, chiar, este cineva împo-trivă?”, a întrebat Bieltz zâmbind. „Da, eu sunt împotrivă”, a continuat vocea. „Dar dumneavoastră cine sunteți?”, a întrebat din nou, deloc intimidat, Petre Bieltz. „Cum cine? Eu sunt Maxim Berghianu” a tunat vocea. Şi a continuat: „Doresc să îmi motivez votul împotrivă. Cînd am fost în China împreună cu tovarăşul Ceauşescu, la o discuție cu Ciu En Lai am căzut de acord că un conducător comunist, atâta timp cât este în viață, nu trebuie să fie numit geniu. Cine e prostul ăla care scris acolo că tovarăşul Ceauşescu e un geniu?” „Telegrama este rodul gîndirii colective” a răspuns logicianul nostru, fost bursier la Londra, cu un calm englezesc. Apoi, cu acelaşi calm, a întrebat dacă mai este şi altcineva împotrivă, după care a cerut persoanei care scria procesul verbal al şedinței să menționeze acolo că telegrama de felicitare se adoptă cu un vot împotrivă. Din câte ştiu eu, Facultatea de Filosofie a Universității din Bucureşti a fost pe atunci singura instituție din România care a adoptat o telegramă adresată dictatorului cu un vot împotrivă.
A doua întâmplare memorabilă a avut legătură cu un profesor de la Facultatea de Drept, Ioan Ceterchi, originar din Ferneziu, de lângă Baia Mare. Acesta trebuia să țină un curs de Teoria generală a statului şi dreptului la cele două grupe de Sociologie din anul IV. Nu s-a înțeles cu studenții la întocmirea orarului, profesorul a spus că el poate să vină numai într-o anumită zi şi la o anumită oră, taman când o grupă de studenți avea un seminar la altceva. Apoi, profesorul Ceterchi nu a mai venit deloc. În sesiune, studenții de la o grupă l-au căutat, omul a dat din mână a lehamite, a luat catalogul şi le-a pus nota zece la toți, fără să le fi predat nimic şi, normal, fără să îi fi examinat. Problema a apărut atunci când la secretariatul Facultății s-a observat că o grupă de studenți de la Sociologie au toți situația încheiată, fără restanțieri și toți cu nota maximă, iar la cealaltă grupă din acelaşi an și la același profesor nu există nici o notă în catalog. A ieşit cu scandal la nivel de decanat şi de partid.
În şedința de pe luna următoare, la punctul Diverse, secretarul Organizației de Bază tovarăşul Petre Bieltz a tunat şi a fulgerat împotriva a ceea ce numea el, pe bună dreptate, un caz grav de încălcare a legilor, regulamentelor şi a disciplinei universitare, anume un profesor de la Drept şi-a permis să nu țină deloc cursul şi nici nu i-a examinat pe studenți, dar le-a dat note fictive. Se va constitui o Comisie – zicea logicianul nostru – care va analiza abaterea şi se vor propune cele mai aspre sancțiuni. După felul în care Bieltz a silabisit numele lui Ceterchi de pe hârtie, mi-am dat seama că nu ştie cu cine are de a face, cu cine se pune. M-a pufnit râsul, Petrică Bieltz a observat şi s-a uitat urât la mine. Eu ştiam ceva ce el nu ştia. Eu ştiam că între timp profesorul Ceterchi, care era şi membru în CC al PCR, tocmai fusese numit de către Ceauşescu ministru al Justiției. Şi nu m-am lăsat. La şedința următoare, la care bineînțeles că nu s-a mai pomenit nimic de acest caz, eu m-am înscris la cuvânt şi am întrebat zâmbind cu subînțeles că ce se mai aude cu analiza abaterii pe care a comis-o un profesor de la Drept, care a dat note fictive ș.a.m.d. Nea Petrică s-a uitat din nou urât la mine şi a zis repezit ceva în genul că organizația noastră are alte probleme de rezolvat.
(va urma)