A doua etapă a parcursului inițiatic a fost denumită fotisis1 şi are ca finalitate iluminarea propriu-zisă. Dac-ar fi să admitem o analogie puțin cam insolită, am spune că iluminarea poate interveni și pe timpul etapei pregătitoare însă, cumva, ca o naştere înainte de termen. În acest caz, Lumina se pogoară asupra trăitorului numai împreună cu un puternic sentiment de frică (delirium tremens) şi cu multe lacrimi de pocăință şi remuşcare ce pulverizează patimile omului şi-i zdrobesc inima sa împietrită pregătind-o astfel pentru şi mai multă Lumină2.
Atât cât poate fi cuprinsă în cuvintele omeneşti, experiența în sine a fost descrisă într-un articol anterior, astfel că nu mai rămâne decât să prezentăm aici demersurile calificate menite să apropie trăirea ființială a acestui eveniment. Așadar, conținutul celei de-a doua etape este dat de ansamblul acțiunilor pe care aspirantul le parcurge în continuarea şi completarea celor întreprinse în vederea purificării. Pentru a aduna spiritul divin, căutătorul de Lumină trebuie să-l condenseze şi să-l fixeze în ființa sa; operațiunea nu are sorți de izbândă decât dacă aspirantul a săvârşit, în prealabil, o purificare, o “volatilizare a stabilului”, cum ar spune alchimistul. Doar cel ce va fi realizat din propria-i ființă, un receptacul adecvat (sfânt potir), poate să atragă și să fixeze spiritul divin. Reuşita deplină presupune o focalizare preliminară a eforturilor pentru a se obține purificarea, despătimirea, trecerea din sfera condiționărilor în cea a virtuților. Spiritul nu acceptă să locuiască decât într-o ființă curată din toate punctele de vedere, într-o ființă având o vibrație înaltă sub aspect spiritual. În acest sens, vechii alchimişti sugerau că operațiunea următoare – “captarea volatilului” – poate fi inițiată doar în prelungirea purificării propriu-zise.
În cadrul demersul de cartografiere a conştiinței prin metoda kinesiologică3 au fost identificate două domenii importante şi demne de menționat, cel al Forței4 şi cel al Puterii5. Pe scala ce se desfășoară între nivelurile 1 şi 1000, domeniile menționate sunt despărțite prin pragul 200, o valoare intermediară față de care treptele inferioare induc exercitarea Forței şi experimentarea emoțiilor negative6, iar cele superioare fac posibilă manifestarea Puterii şi stările elevate de conştiință7. Valorile mai mici de 200 sunt distructive pentru viață, atât în ceea ce priveşte individul ca entitate, cât şi comunitatea / societatea în ansamblul său.
După ce va fi parcurs etapa purificării (domeniul Forței), aspirantul îşi va continua treptat, urcuşul dumnezeiesc încărcându-se cu trăiri din sfera virtuților (domeniul Puterii). Simpla enumerare şi descriere a stărilor din acest al doilea areal sugerează oarecum şi acțiunile ce se impun a fi întreprinse. Totuşi, trebuie spus că arareori stările de conştiință menționate, fie ele superioare sau inferioare, sunt pure şi strict ordonate în ceea ce priveşte apariția lor. Mai mult, aspirantul se confruntă uneori cu o recurență a emoțiilor negative pe care le considera depăşite (căderi), la un moment dat, dar şi cu praguri greu de trecut fără sprijin extern calificat (consiliere sau îndrumare duhovnicească).
Potrivit învățăturii ortodoxe, după purificarea de sub apăsarea patimilor, în conştiința aspirantului încep deja să lucreze cele şapte daruri ale Duhului sfânt (duhul temerii, duhul tăriei, duhul sfatului, duhul ştiinței, duhul conoştinței, duhul înțelegerii şi duhul înțelepciunii)8. Totodată, în ființa monahului nevoitor se întăreşte sentimentul de contemplare a sacrului din Sine, din semeni şi din natură, parcurgerea acestei treaptă având rolul de a stabiliza intelectul uman şi de a-l apropia de Rațiunea supremă și de Adevăr9. Urmează o nouă fază a elevării spirituale, cea marcată de creşterea semnificativă a capacității de înțelegere duhovnicească a Scripturii, aspirantul fiind în măsură nu doar să identifice nuanțe şi interpretări inedite, ci şi să explice simbolurile sacre, ritualurile, miturile sau faptele personajelor biblice folosind asociații și conexiuni dintre cele mai sugestive.
În continuare, intervin noi abordări, mai complexe şi cu un grad mai mare de eficacitate în ceea ce priveşte apropierea trăirii nemijlocite a întâlnirii cu Dumnezeiasca Lumină. Astfel, la un moment dat, se intensifică în mintea aspirantului cunoaşterea negativă şi apofatică a sacrului. Mistica ortodoxă identifică aici inclusiv o anumită gradualitate (trepte distincte şi o dinamică particulară10 a raporturilor dintre teologia negativă şi cea afirmativă) şi sugerează, totodată, că ar fi necesar un efort intelectual semnificativ pentru interpretarea şi înțelegerea textelor sacre.
Fără să se refere anume la doctrina ortodoxă, Guénon tratează și el pe larg problematica gradualității demersului inițiatic.11 În concluzie, el arată că „…e vorba totdeauna despre ierarhia treptelor; aceasta şi numai aceasta […] defineşte «elecțiunile» succesive mergând în mod treptat de la simpla rataşare inițiatică până la identificarea cu «centrul», şi nu numai cu centrul individualității umane, la capătul «micilor mistere», ci şi, la cel al «marilor mistere», cu însuşi centrul Ființei totale, cu alte cuvinte, până la realizarea Identității Supreme.” Aceasta este ierarhia inițiatică cu adevărat esențială, cea a treptelor (a gradelor, puterilor spirituale efective) şi nu cea administrativă (a funcțiilor vremelnice, bazate pe impunerea forței).
Toate aceste acțiuni şi abordări de natură intelectuală menționate în dogmatica ortodoxă au loc pe fondul intensificării rugăciunii isihaste. Nimic nu este posibil de realizat, în vederea iluminării, fără rugăciunea neîncetată. În esență, rugăciunea este o psalmodiere lăuntrică, o scurtă invocare repetitivă a unui text care are două registre: unul exoteric, însemnând Ajută-mă Doamne! şi unul ezoteric, care nu este altceva decât o tehnică tradițională de liniştire a mentalului, asemenea repetării unei mantre. Scopul final al rugăciunii este unul singur: să fie stopat, chiar şi pentru o secundă, dialogul interior. Oprirea acestor solilocvii şi obținerea unei stări de “odihnă a minții”12 sunt demersuri neobişnuite, în afara ordinii lumești, aproape supraumane.
Pe scurt, prin rugăciune, meditație și contemplare, aspirantul se străduieşte să capteze spiritul divin şi să-l rețină pentru mai mult timp în sufletul său. Fixarea Luminii de către o ființă umană limitată şi perisabilă se realizează sub forma unei iluminări interioare urmată de trăirea unui extaz imposibil de descris în cuvinte. Aceste stări superioare de conştiință nu sunt de durată, omul revenind relativ repede la status-ul său obişnuit; pentru a retrăi stările respective, individul trebuie să-şi reînnoiască strădaniile. Iluminarea este esențială şi reprezintă un apogeu al înălțării spirituale; nimic din ce vine după momentul respectiv nu mai atinge acelaşi nivel. Această experiență vie și copleșitoare declanșează, în mintea trăitorului, un adevărat scurtcircuit în ceea ce privește înțelegerea realității. Din clipa respectivă, el va simți nevoia să repete experiența și să integreze acea stare inefabilă. Există numerose sisteme tradiționale autonome destinate să asigure această fiziologie a sacrului în ființa umană. Așadar, experiența trebuie întrutotul integrată și înomenită. Integrarea se realizează prin repetarea experienței şi prin prelungirea duratei acestei stări de conștiință. Cu alte cuvinte, este necesară atingerea de mai multe ori a vârfului celest (peak-experiance) și astfel are loc “împământenirea” Spiritului prin întărirea capacității omului de a retrăi experiența transcendentală.
În registru masonic, principalele etape ale parcursului către iluminare sunt ucenicia, companionajul și măiestria. În ansamblul lor, primele două etape13 alcătuiesc ceea ce, în antichitate, însemna “micile misterii”, responsabile cu edificarea omului veritabil14. Ca treaptă preliminară, ucenicia definește durata despătimirii, a coborârii în Infern și a parcurgerii Purgatoriului15. Potrivit doctrinei masonice, pentru a ajunge, la figurat, în Centrul cercului şi pentru a vedea “Steaua înflăcărată”, aspirantul trebuie să urce primele opt trepte ale scării melcate (trei, în stagiul de ucenic şi următoarele cinci, în cel de companion). Altfel spus, la finele celui de-al doilea stagiu aspirantul atinge, în mod teoretic, acea stare de la care, practic, ar trebui să înceapă treptele desăvârşirii masonice, înălțarea propriu-zisă. Din punct de vedere ezoterico-sapiențial, Centrul cercului (Ființei) înseamnă Inima, locul Sinelui, plexul solar şi este interesant de remarcat că în multe limbi, cuvintele „inimă”, „iubire”, „leu” (cel mai important semn zodiacal de foc) au aceeaşi rădăcină. Pe de altă parte, din perspectiva simbolisticii masonice, căutătorul de Lumină părăseşte acum (la finele stagiului de calfă) planul orizontal, cel al “micilor misterii” şi intră în planul verticalității, cel al “marilor misterii”, trece aşadar, de la Nivelă (orizontală) la Perpendiculară (verticală).
Trebuie spus că Masoneria modernă nu are un instrumentar propriu de elevare spirituală, ci doar păstrează unele rudimente procedurale în simbolistica şi ritualul său. Frații care au înțeles acest lucru au rataşat softului metafizic propriu, tehnici spirituale provenite din alte tradiții vii şi autentice. Numai aşa au fost găsite cheile pierdute ale masoneriei şi rosturile sale profunde. Mulți frați practică diverse metode de elevare spirituală în tradiții dintre cele mai diverse. Cum se ştie, Guénon a fost inițiat în sufism, iar Louis-Marie Oresve mărturiseşte că a aderat la tantra yoga şi că aici a înțeles el subtilitățile artei regale16. Aceasta este şi conotația expresiei „alternativa nomadă” care, la prima vedere, pare că se referă numai la călătoriile calfei în alte Loji pentru a acumula cunoaştere. În realitate, alternativa nomadă „…nu reprezintă (doar, n. n. ) posibilitatea de a «vizita» alte loji din aceeaşi obediență sau din obediențe «prietene»… Alternativa nomadă, care este o etapă necesară a procesului inițiatic, constă într-o călătorie adevărată de-a lungul unor tradiții apropiate sau diferite.”17
Tradiția itinerantă care se practică la gradul de calfă este misterioasă, universală şi veche de când lumea18. Călătoria „…este încercarea omului, este totodată o necesitate a condiției sale, mijlocul emancipării sale, ocazia de a se pune la încercare pentru a câştiga experiență, de a descoperi alte aspecte ale lumii şi ale lui însuşi.” În particular, călătoria masonică pare a fi inspirată de companionajul tradițional european dar nu pot fi excluse şi alte surse inițiatice, mult mai vechi, provenite din culturi şi spiritualități diferite. „Calfa merge spre a-şi descoperi mijloacele, însărcinările (îndatoririle, responsabilitățile, n.n.) şi scopurile sale. El (companionul, n.n.) face cinci călătorii, explorând domeniul omului şi socotind (identificând, n.n.) resursele de care va putea dispune.”19
Bine ascunsă în mit, călătoria inițiatică nu este altceva decât un parcurs către Centrul Ființei. În toate legendele de acest gen, pelerinul se avântă în căutarea a ceva concret, palpabil şi nădăjduieşte că va găsi acel ceva la capătul drumului său. După numeroase peripeții care-i forjează caracterul, ajuns la destinație, el nu găseşte ceea ce căuta cu deplină convingere (iluzia) însă va descoperi o “cheie”, o revelație (adevărul este uneori straniu, incredibil) care-l va convinge să se întoarcă de unde a plecat şi să sape acolo adânc, căci acea comoară după care tânjea cu ardoare se afla în chiar locul de unde el a pornit în pelerinaj. Comoara râvnită (Adevărul) este întotdeauna şi pretutindeni la îndemâna căutătorului; condiția de reuşită presupune însă ca el să privească realitatea sub un alt unghi de plonjon. În această logică, instrumentul prin care se realizează cunoaşterea îl reprezintă pelerinajul cu întreaga sa companie de oportunități şi pericole. Călătoria este o experimentare a sacrului; pentru a găsi Adevărul trebuie doar să porneşti la drum cu nădejde în suflet şi cu deplină convingere în crezul tău. Aceasta este calea de aur prin labirint, periplul ego-ului în căutarea Sinelui, al Fiului în căutarea Tatălui (reperul central, polul oricărui peregrin rătăcitor-risipitor).
Din perspectiva sufismului20, iluminarea reprezintă un doar popas în călătoria de întoarcere a sufletului uman la originea sa divină. Sufletul revine la Dumnezeu purificat prin cunoaştere, îmbogățit cu o “conştiință expansionată” ce traversează și unește, totodată, sfera minții şi pe cea a inimii. După o prealabilă pregătire21 pentru călătorie şi după stabilirea cu exactitate a “destinației”, aspirantul porneşte în periplul său de realizare a “vieții interioare” – trăire orientată către Dumnezeu, perfecțiune, iubire şi armonie. Scopul căutătorului spiritual îl constituie cunoaşterea Sinelui iar strădania sa conduce invariabil înspre profunzimile Ființei.
Dobândirea și edificarea vieții interioare presupune cinci aspecte se se impun a fi realizate succesiv. Primul dintre acestea îl reprezintă stăpânirea şi controlul minții. Cel de-al doilea aspect constă în găsirea unui ghid spiritual care să nu-l încorseteze pe aspirant cu reguli morale stricte, specifice exoterismului. Al treilea aspect este cunoaşterea în sine ca proces al acumulării de înțelepciune. Al patrulea aspect este meditația (dhikr22). Ultimul aspect constă în practicarea iubirii ca stare perpetuă şi metasentiment predominant. Ca atare, în viața de zi cu zi, cel aflat pe cale se va comporta ca un om integru, echilibrat și detașat de cele lumeşti, care-și iubește aproapele și-l iartă pe cel ce greșește, se abține să rănească sentimentele celorlalți (Fă în aşa fel ca aproapele să nu sufere din pricina înțelepciunii tale!) și nu se lasă influențat de experiențele neplăcute (…surâde Destinului care te loveşte, şi nu lovi pe nimeni!).
Ca o ilustrare şi ca o dovadă a universalității sufletului uman este necesar a se sublinia, în final, similitudinea, chiar dacă nu perfectă, dintre nivelurile scalei kinesiologice şi cele ale scărilor tradiționale23, acestea din urmă fiind identificate cu secole în urmă de semenii noştri care le-au experimentat la propriu, prin asceză, despătimire și trăire ființială a iluminării. Călătoria către Lumina cea mare produce o serie de transformări ireversibile îndeosebi prin schimbarea neurofiziologiei creierului uman. Pe de altă parte, sufletul atras de puterea magnetică a Spiritului divin pare că tânjeşte în mod natural după o contopire, asemenea celei pe care o trăieşte un îndrăgostit ce se abandonează în brațele ființei iubite.

Note
1 Derivat de la termenul grec φῶς, phos – lumină
2 Otto, R. (2002) – Sacrul, Humanitas
3 Hawkins, D., R, (2005) – Putere versus Forță, Ed. Cartea Daath, p. 24, p. 52, p. 91-97
4 Forța este experimentată prin simțuri şi presupune recurgerea la pârghiile externe (interdicții, impozite, abuzuri, război etc.). Forța naşte contrareacție.
5 Puterea, recunoscută de conştiență interioară, izvorăşte din Principiul suprem; ea determină convingeri, motivații superioare, dedicare, asiduitate, spirit de sacrificiu etc.
6 Ruşine (20), vinovăție (30), apatie (50), durere (75), frică (100), dorință (125), furie (150), mândrie (175)
7 Curaj (200), neutralitate (250), bunăvoință (310), acceptare (350), rațiune (400), iubire (500), bucurie (540), pace (600)
8 Didim din Alexandria (2001) – Despre Duhul Sfânt, Ed. Sophia, pp 69-155; Maxim Mărturisitorul – Quaest, ad Thalas, p 54; P.G. 90, 521
9 Adevărul eliberator – unicul reper veritabil – este, în acest caz, identic egal cu Principiul suprem.
10 Stăniloae, D., (2002) – Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., p. 268-279
11 Guénon, R., (2008) – Scurtă privire asupra inițierii, Ed. Herald, p. 302-307
12 Stăniloae D. – Op. cit., p. 341-348
13 „Nivela”, planul orizontal, labirintul pe care aspirantul trebuie să-l parcurgă de la periferie către centru
14 Sophos (purtător de lumină), homo universalis, chen-jen, jivan mukta
15 Guénon, R., (2005) – Ezoterismul lui Dante, Ed. Aion, p. 31-41 şi 89-114
16 Oresve, L-M. (2010) – Marele secret masonic, Ed. Lucman, Buc., p. 41
17 Rémi Boyer (2008) – Francmasoneria, o cale de evoluție spirituală, Ed. Nestor, p. 63-64
18 Vezi legendele referitoare la Ghilgameș, Ulise, Hercule, Iason și argonauții săi etc.
19 Daniel Ligou (2008) –Dicționar de Francmasonerie, Ed. Ideea Europeană, p. 199-200
20 Hazrat Inayat Khan (2003) – Sufism. Calea iluminării, vol.1 Ed. Sophia, p. 79-135
21 Nu vom insista pentru că, în linii mari, este asemănătoare cu purificarea din creștinism.
22 Metodă de elevare spirituală sufită, asemănătoare cu rugăciunea isihastă
23 Vezi Evagrie Ponticul, Ioan Scărarul, Ioan Casian etc.