La un an de la declararea pandemiei, pe ordinea de zi a dezbaterilor (și în plin proces al accelerării infodemiei) rămân argumentele vacciniștilor și campaniile de intoxicare antivaccinistă. Dar până să se fi tranșat o victorie a vreunei tabere, până să se fi atins pragul imunizării în masă a populației, o altă etapă producătoare de infodemie este în plină desfășurare: opțiunea pentru un anumit vaccin. În fapt, această etapă comportă faze multiple, începând de la depunerea de studii de către companiile interesate la agențiile care autorizează vaccinurile. În cazul intenției de livrare a vaccinurilor în țările europene, această primă fază presupune depunerea de studii la Agenția Europeană a Medicamentului în vederea evaluării și autorizării, apoi analiza rezultatelor în comisii, emiterea autorizației de punere pe piață și, în cele din urmă, avizul la nivel național în baza autorizației europene. În țările care nu sunt membre ale Uniunii Europene, întregul proces de evaluare și autorizare se desfășoară la nivel național. Aparent procesul este mai scurt în aceste țări, dar până la punerea în aplicare și până la monitorizarea procesului de vaccinare, el presupune costuri ridicate și o analiză a vaccinurilor de pe o piață largă de produse, și, implicit, alegerea dintre toate produsele: și cele autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului, și cele neautorizate sau în proces de autorizare. În fapt, opțiunea dintr-o varietate mai largă de produse însemnă un proces mai îndelungat de autorizare și o opțiune finală pe criterii care țin mai degrabă de o geopolitică a vaccinării decât de o punere dezinteresată în balanță a unor criterii privitoare la calitatea vaccinului, eficiența acestuia și, în termenii pieței, la costurile aferente vaccinării în masă a populației.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în parteneriat cu instituții precum The Coalition for Epidemic Preparedness Innovations (CEPI) și The Vaccine Alliance (Gavi), dar și cu UNICEF, au dezvoltat un program intitulat COVAX pentru a fi oferit accesul global echitabil la vaccinurile anti-COVID-19. Programul COVAX s-a dezvoltat, prin urmare, ca pilon al unei inițiative OMS, Access to COVID-19 Tools (ACT), care presupune efortul comun al guvernelor, organizațiilor internaționale de profil, companiilor farmaceutice, societății civile, sectorului privat și organizațiilor filantropice pentru vaccinarea cetățenilor din statele sărace. Gestul filantropic al OMS, realizat împreună cu CEPI, Gavi și UNICEF, poate fi privit și ca gest normal de imunizare în masă la nivelul planetei. Prin programul COVAX, statele sărace participă cu o contribuție de 1,60-3,50 dolari pe doză sau cu 15% din costul total per doza de vaccin, restul fiind suportat prin fondurile programului. Evident, opțiunea acestor state este pentru vaccinurile ieftine, chiar dacă, în cele din urmă, contribuțiile la inițiativa COVAX sunt consistente. O primă distribuție, evident inechitabilă ca acces la un anumit tip de tehnologie în ceea ce privește crearea vaccinurilor, este cea realizată prin acest program care își propune accesul echitabil la vaccinurile anti-COVID-19. Iar această acțiune este înțeleasă drept echitate ca acces la vaccinare, nu ca acces la vaccinul autorizat național și acceptat ca atare de autoritățile naționale care proiectează și monitorizează vaccinarea în masă; astfel lumea se împarte, în primă instanță, în țări care au acces la vaccinuri scumpe și țări care au acces doar la vaccinuri ieftine. În Kenya, Somalia sau Malawi, de pildă, prin inițiativa COVAX, guvernele naționale au alocat milioane de doze de vaccin produs de Oxford – AstraZeneca, în chiar plină campanie europeană de punere în dezbatere, interzicere sau nerecomandare a acestui vaccin.
Dar, pentru o analiză adecvată a pieței vaccinurilor anti-COVID-19, să privim piața în completitudinea ei. La ora redactării prezentului articol există 184 vaccinuri aflate în faza pre-clinică de testare și 88 de vaccinuri care au trecut de testarea clinică, produse de companii farmaceutice sau de institute naționale din state care își permit să investească în cercetare. Aceste vaccinuri conturează o hartă care poate produce o primă analiză geopolitică a vaccinării. Dintre cele 88 de vaccinuri, 30 sunt în prima fază a testării clinice, adică în aplicarea pe tineri sănătoși, 31 au ajuns în faza a doua, a testării în masă, 23 în faza a treia, a evaluării impactului asupra COVID-19, iar 4 au intrat în faza a patra, a vaccinurilor monitorizate pe mase mari de oameni vaccinați, după aprobarea de agenții/ autorități supranaționale sau mondiale1. Totuși, în uz nu sunt doar cele patru vaccinuri, ci 13, dintre care 7 sunt aplicate prin programe naționale care nu au ținut cont de recomandări ale forurilor internaționale. Aceste vaccinuri în uz sunt, prin urmare, unele încă aflate în plin proces de autorizare la nivel global sau continental. Cele patru vaccinuri aflate în faza a patra sunt vaccinul american bazat pe tehnologia ARN-ului mesager produs de compania Moderna, cu eficacitate de 94%, vaccinul german Pfizer/BioNTech, bazat pe aceeași tehnologie, cu eficacitate de 95%, vaccinul britanic AstraZeneca al Universității din Oxford, în coproducție cu o companie farmaceutică suedeză, conținând vector viral și având o eficacitate de 90%, respectiv vaccinul chinezesc Sinovac (cunoscut și sub numele de CoronaVac), cu virus inactivat, testat pe voluntari din Brazilia, Indonezia și Turcia, cu eficacitate de numai 56,5-62,3%, conform unor studii diferite.
În afara acestor vaccinuri, deși nu au intrat în faza a patra, vaccinul rusesc cu vector viral Sputnik V (cu o interesantă denumire2, simbolic amintind de programul sovietic de misiuni spațiale fără oameni la bord, lansat în 1957, în plină competiție cu SUA), produs de compania Gamaleya, cu o eficiență de 91,6%, a condus la cea mai importantă poziționare a unor state în care nu au contat evaluările, aprobările și recomandările organismelor suprastatale, dar în care a contat influența Federației Ruse. Spre exemplu, opțiunea Ungariei, singurul stat membru al Uniunii Europene care a aprobat vaccinarea cu Sputnik V, este un indicator important în trasarea unor hărți ale influenței. De altfel, Ungaria a aprobat și vaccinarea cu produsul chinezesc Sinopharm, alt vaccin dintre cele șapte din faza a treia a testelor, nerecomandat de agențiile internaționale. Un alt vecin al României, Serbia, țară lipsită de orice constrângere din partea Agenției Europene a Medicamentului, a optat pentru vaccinurile produse de companiile farmaceutice din Rusia și China. Vaccinul Sputnik V este cel care a divizat Europa, în ciuda faptului că încă nu a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului. Chiar dacă politica maghiară pro-rusă a condus la vaccinarea în masă cu Sputnik V, chiar dacă Slovacia a comandat un număr mare de doze din vaccinul produs de compania Gamaleya, adevăratele lovituri în ceea ce privește poziționarea pe harta geopolitică a vaccinării au venit din Germania și Austria, țări care au demarat discuțiile pentru aprovizionarea cu vaccin rusesc. Mai mult, există numeroase luări de poziție la nivel european prin intermediul cărora lideri politici naționali afirmă că nu se vor opune folosirii Sputnik V. Există, însă, și unii lideri politici care s-au pronunțat ferm împotriva oricăror negocieri cu Moscova. Vaccinul Sputnik V a devenit, în acest context, serul cu vector viral folosit în Europa mai degrabă pentru a amplifica diviziunile în blocul comunitar decât pentru a lupta împotriva COVID-19.
Nu întâmplător, luările de poziție ale actorilor politici ruși sunt reductibile la un singur punct de vedere: vaccinul Sputnik V nu este un produs cu efect geopolitic. Politizarea vaccinului înseamnă, subliniază liderii ruși, o imensă problemă de etică. Dar oare amplificarea și exploatarea clivajelor în cadrul Uniunii Europene prin vectorul Sputnik V nu este o problemă de etică? Pe o piață a vaccinurilor care presupune anumite preferințe, care sunt manifeste de altfel și pe alte sectoare de piață, livrarea de vaccinuri Sputnik V în urma negocierii cu guverne locale din Germania, Spania, Italia sau Franța, nu reprezintă o problemă de etică, atâta vreme cât vaccinul nu a ajuns în etapa a patra a implementării? Aceste clivaje, evidențiate prin politica Rusiei, vin în contrabalans cu opțiunile ferme ale acestor state de stopare sau suspendare a vaccinării cu AstraZeneca, vaccin din aceeași gamă, a celor cu vector viral. Ar fi fost simplu de înțeles respingerea unei tehnologii utilizate în producerea vaccinului, dar adevărata problemă morală începe aici: dacă în Europa vaccinul AstraZeneca este suspendat în țări precum Germania, Franța, Italia și Spania, ca măsuri de precauție pentru evitarea trombozelor și tromboembolismelor, de ce nu se suspendă, din aceleași rațiuni, vaccinarea cu AstraZeneca și în Kenya, Sudan sau Malawi? Există, în continuare, o diferență între cetățeni ai unor state de prima mână și cetățeni ai unor state de mâna a doua?
Comunicatul Agenției Europene a Medicamentului de azi, 18 aprilie 2021 (din ziua redactării prezentului articol), este fără echivoc: vaccinul AstraZeneca este sigur și eficient și nu este asociat cu riscurile de coagulare a sângelui. O întrebare devine firească: oare nu există nicio implicație de natură geopolitică în campaniile naționale sau locale de scădere a încrederii într-un vaccin produs de Marea Britanie, recent retrasă din Uniunea Europeană, atâta vreme cât în locul său se insinuează un alt vaccin produs după aceeași tehnologie, dar încă neavizat, provenit de la Moscova? În esență, campaniile de vaccinare sunt campanii de câștigare a încrederii populației în vaccinare și, implicit, în vaccinurile autorizate. Modul de aplicare ridică, însă, probleme serioase. Iar aceste probleme sunt generate de interese naționale de natură economică, cu efecte în plan politic, de interese ale unor entități non-statale și, evident, de interese în configurarea unor zone de influență geopolitică, devenite evidente prin hărțile vaccinării.
Necesită să privim problema vaccinării și dintr-o altă perspectivă. De pildă, vaccinul AstraZeneca costă 3,5 dolari/ doză (de menționat că și aici se ridică o problemă de ordin moral: prin programul COVAX, costul vaccinului depășește 5 dolari americani), în timp ce vaccinurile realizate prin tehnologii avansate (ARN mesager) costă de circa zece ori mai mult. Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech a ajuns la circa 15,50 euro/ doză, deși prețul inițial fusese de 54 euro/ doză. Pentru vaccinul Pfizer, Statele Unite plătesc 19,50 dolari/ doză. Prețul unei doze din vaccinul Moderna variază între 25 și 37 de euro pe piața medicamentelor, deși prețurile inițiale au fost mult mai mari. Vaccinul chinezesc Sinovac se ridică la valori de piață de circa 30 dolari/ doză, iar cel rusesc Sputnic V are un preț de piață de circa 10 dolari/ doză. Aceste prețuri nu sunt cunoscute exact date fiind clauzele de confidențialitate comercială. Cele trei vaccinuri provenind din Europa de Vest sau din Statele Unite ale Americii au următoarele prețuri de producție: circa 1,8 euro/ doza de AstraZeneca, 12 euro/ doza de Pfizer și 15 de euro/ doza de Moderna. Corectă ar fi o altfel de estimare: cu o doză de vaccin Moderna, respectiv cu una Sinovac se pot achiziționa 1,25 doze de Pfizer, 1,5 doze de vaccin Sputnik V și circa 10 doze de AstraZeneca. Această analiză este eficientă pentru a înțelege felul în care vaccinul britanic a spart piața europeană, a divizat-o și a produs, de multe ori fără argumente, luări de poziție ferme ale unor țări brusc speriate de tromboze. Europa s-a divizat, prin campaniile naționale, în grupuri vaccinate cu produse pentru săraci și în altele care au făcut apel la vaccinuri mai scumpe, în grupuri vaccinate cu produse din afara Uniunii Europene și din interiorul ei, în grupuri vaccinate cu produse provenite din Occident sau din Orient. Politica de vaccinare a condus, prin urmare, la o divizare geopolitică evidentă, mult mai evidentă decât pe orice altă piață.
Privind astfel lucrurile, se poate constata că există o „diplomație a vaccinului”3 și, evident, o aliniere la piețe în raport cu anumite interese. Evident, această piață a vaccinurilor anti-COVID-19 afectează sectorul securității, privind problema din perspectivă globală. Evident, această piață se divide cel puțin după coordonatele economice ale țărilor în care sunt implementate programele de vaccinare. Există vaccinuri pentru săraci și vaccinuri pentru bogați, iar remarca nu este una personală, ci una a directorului pentru analiză și dezvoltare a Institutului pentru Sănătate Globală de la Barcelona (ISGlobal), totodată membru în board-ul Vaccine Alliance (Gavi), Rafael Vilasanjuan4. Există vaccinuri care configurează șanse ale supraviețuirii și vaccinuri care configurează o geopolitică a centrelor de influență. Există vaccinuri în raport cu care se construiesc campanii de câștigare a încrederii și vaccinuri în raport cu care se construiesc campanii de discreditare. În jurul nostru sunt state care au optat pentru vaccinul care nu a parcurs întregul proces de testare, Sputnik V, dar și state care doar și-au manifestat disponibilitatea pentru achiziționarea lui. Poate că cel mai interesant este de evidențiat modul în care vecinii Ucraina și Moldova, deschiși spre achiziționarea de vaccinuri din vest, au optat pentru soluții diferite. Dacă Ucraina, eșuând în achiziția de vaccinuri europene sau americane, a ales vaccinarea cu Sinovac, Moldova a optat în baza acordului cu România pentru vaccinurile occidentale. Practic, blocul România-Moldova a fost înconjurat, pe harta geopolitică a vaccinării, de țări care au ales vaccinurile din Est. Excepție face Bulgaria, a cărei politică de vaccinare a fost, probabil, cea mai incoerentă din Uniunea Europeană. De curând Bulgaria a încercat să iasă din criza vaccinării și a optat pentru vaccinul cel mai frecvent din țările în care se aplică programul COVAX, AstraZeneca, dar imediat după decizia de suspendare a vaccinării cu produsul obținut la Oxford din partea unor state europene, printre care Danemarca, Islanda sau Norvegia, și Bulgaria a acționat în consecință. În zona extinsă a Mării Negre, competiția se dă între Sputnik V5 și vaccinurile chinezești. În mod similar, Balcanii de Vest optează pentru aceleași două piețe, rusă și chineză, în timp ce Europa însăși nu reușește să se impună în geopolitica vaccinului.
Două concluzii se pot trage de aici. Prima ar fi aceea că România a avut o poziție fermă în raport cu opțiunile sale. În plus, are una dintre cele mai reușite campanii de vaccinare (fiind la momentul redactării articolului pe locul șase între statele Uniunii Europene în ceea ce privește numărul total de doze, pe locul patru la numărul mediu de doze administrate per unitatea de populație, pe locul cinci la administrarea vaccinului cu ambele doze și pe locul șase la media zilnică de vaccinare), fără să se pronunțe categoric în raport cu anumite produse (deși campania se derulează, în principal, pe coordonatele Pfizer). Cea de-a doua privește insularitatea României într-o mare de influență rusă și chineză. În ciuda acestei situări insulare, cel mai bun semnal e dat de faptul că România este, pentru prima dată după 1989, de aceeași parte cu Moldova în poziționarea pe hărțile geopolitice.

 

 

Note
1 Gavi. The Vaccine Alliance. (2021, 14 aprilie). The COVID-19 vaccine race – weekly update. Gavi [online]. URL: https://www.gavi.org/vaccineswork/covid-19-vaccine-race [Consultat la 18 aprilie 2021].
2 În limba rusă, „sputnik” înseamnă „satelit” sau „tovarăș de călătorie”.
3 Lindsay Newman. (2021, 9 martie). Geopolitics of COVID-19 Vaccine Campaigns: Shared Challenges. IHS Markit [online]. URL: https://ihsmarkit.com/research-analysis/geopolitics-of-covid19-vaccine-campaigns-shared-challenges.html [Consultat la 18 aprilie 2021].
4 Rafael Vilasanjuan. (2021, 15 martie). COVID-19: the geopolitics of the vaccine, a weapon for global security. Real Instituto Elcano [online]. URL:
http://www.realinstitutoelcano.org/wps/portal/rielcano_en/contenido?WCM_GLOBAL_CONTEXT=/elcano/elcano_in/zonas_in/ari32-2021-vilasanjuan-covid-19-the-geopolitics-of-the-vaccine-a-weapon-for-global-security [Consultat la 18 aprilie 2021].
5 Vaccinul rusesc Sputnik V s-a impus pe piețele din Algeria, Argentina, Azerbaidjan, Bahrain, Belarus, Bolivia, Ungaria, Iran, Kazahstan, Mexic, Muntenegru, Pakistan, Paraguay, Rusia, San Marino, Serbia, Emiratele Arabe Unite și Venezuela.