Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Germania prin ochii fericitului Peter Holtz, creștin comunist

Germania prin ochii fericitului Peter Holtz, creștin comunist

Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși (1) este un caz de tipicitate auctorială, cel puțin din perspectivă tematică. Romanul prozatorului Ingo Schulze, cunoscut pentru focalizarea asupra vieții din fosta Republică Democrată Germană și asupra fațetelor diferite ale reunificării Germaniei, se remarcă prin capacitatea de a reda evenimente și explicații prin prisma unui personaj neinstruit, naiv (pentru a rămâne cu aprecierile la marginea elastică a înțelesului eufemistic), dar cu inimă mare și animat de idealuri pentru întreaga umanitate. Personajul Peter Holtz, născut în același an, 1962, cu autorul său, trăiește la vârsta percepției auctoriale marile evenimente politice de la finalul deceniului nouă al secolului trecut și transformările din deceniul următor. Peter Holtz își construiește propria Weltanschauung (naivitatea și fragilitatea proceselor cognitive ale personajului nu elimină posibilitatea explicării vieții în baza unei proiecții despre lume și existență umană ca tot unitar, dar concepția sa este redată caricatural; sunt subliniate convingerile sale puternice, ideologia tributară stângii marxiste și, atipic, credința în Dumnezeu) care este prezentată la persoana I singular, cu excepția câtorva capitole de la începutul cărții a șasea, în care sunt auzite vocile celor care îl vizitează la spital, în timp ce el este inconștient. Acest debușeu textual, aceste alte voci care fac posibilă compararea cu registrul în care este construită percepția naivă asupra lumii, joacă un rol remarcabil în economia romanului. Prin această inserție devin inteligibile intenția auctorială de a rămâne cantonat în limitele unui discurs caracterizat prin stângăcii, incoerență, ba chiar printr-o formă de imbecilitate, și posibilitățile auctoriale de a jongla cu voci și perspective multiple. În raport cu discursurile unor oameni care depășesc factualitatea brută și explicațiile de suprafață, care chiar trimit la referințe livrești (Lessing, de pildă), textele celor zece cărți, fiecare numărând câteva capitole, se dovedesc a fi expresia unei inserții a marginalului social în scopul explicării bunului mers al societății. Un picaro, de data aceasta un orfan de la Casa de copii Käthe Kollwitz, traversează medii diferite ale societății est-germane, apoi ale Germaniei unificate, rămânând fidel unui crez pe care și l-a întipărit în minte în copilărie și care a rămas neschimbat în raport cu valoarea banilor până la maturitatea sa deplină: „Dar toată lumea știe că banii nu au importanță!, spun eu și adaug imediat: Câtă vreme sunt copil, societatea noastră trebuie să aibă grijă de mine, indiferent dacă mă aflu în căminul de copii sau într-o călătorie la Marea Baltică” (p.11). Filtrând cunoașterea prin intermediul minții sale care găsește cele mai inocente explicații pentru orice (spre exemplu, limba franceză asigură și necesara gimnastică facială: „folosirea permanentă a limbii franceze au făcut ca gura și toată fața ei să devină fine și delicate”, p.346), Peter Holtz recompune cu umor involuntar o lume a moravurilor societății Germaniei (împărțite sau unificate) în ultimul sfert al secolului XX. Ingo Schulze lansează o satiră usturătoare a societății incapabile să conștientizeze propriile limite și experimentele la care a fost supusă. Personaje ale lumii politice germane apar în carte cu propriile nume – spre exemplu, viitorul cancelar social-democrat Gerhard Schröder – sau sub identități de împrumut – spre exemplu creștin-democratul Lothar de Maizière, ales premier al Republicii Democrate Germane, sub numele Joachim Lefèvre. Remarcabile sunt primele contacte cu vestul și perspectiva tânărului Holtz după căderea Zidului Berlinului prin ochelarii est-germanului. Peter Holtz, nebunul inocent al acestei perioade, provenind din Lumpenproletariat-ul fără conștiință de clasă dar construind o conștiință mai puternică chiar decât a partidului socialist, un tânăr în vârstă de 27 de ani, comunist convins, purtător al valorilor întipărite în minte la Casa de copii și incapabil să judece lumea altfel decât în acord cu principiile pe care și le-a însușit, pătrunde în Berlinul de Vest atins imediat de dorul de patrie (RDG) și identifică formele subtile în care vestul și-a impus ideologiile prin spălarea minților propriilor cetățeni (fără a fi capabil să înțeleagă că, în fapt, începând cu 1949, societatea germană omogenă și unitară a fost supusă unor experimente economice, politice și sociale controlate în două structuri statale diferite): „Mergând mai departe descopăr la capătul străzii zidul nostru de apărare și, în spatele lui, Poarta Brandenburg. Imediat mă cuprinde dorul de patrie. Mi se pare destul de lipsit de sens să umblu de acolo-acolo pe aici, unde nu cunosc pe nimeni mai ales că casă mă așteaptă atâta treabă. Am nevoie de ceva timp ca să traversez cartierul Tiergarden, așa cum se numește acest punct vestic al orașului” (pp.251-252). „Argumentația mea nu l-a convins. Spălarea pe creier, operată decenii întregi de presa țării lui, i-a extirpat în mod evident orice gând limpede. Totuși, în loc să fiu dezamăgit sau să mă simt ofensat, ar trebui pur și simplu să argumentez mai bine. Dar să m-apuc să-i povestesc de transformările noastre revoluționare despre faptul că puterea care ne revenea deja pe hârtie, acum noi ne-am luat-o în mod efectiv, ar însemna să pun căruța înaintea boilor” (p.256).
De vreme ce pentru Marx religia este opium pentru popor, strania asociere a comunismului cu creștinismul în cazul tânărului Peter Holtz este justificată altfel: „Astea merg împreună. Comunismul nu-i decât cealaltă față a creștinismului. Credința îți oferă încă un punct de sprijin” (p.129). Subminarea discursivă, înțelegerea diferită a principiilor comuniste, dar cu ancore solide, cu fundamente profund umane, transformă romanul lui Ingo Schulze într-o analiză a tarelor unei societăți incapabile a înțelege tăvălugul istoriei, dar încercând să găsească, în acord cu teoriile consistenței cognitive, explicații pentru întregul socio-politic, ba chiar pentru cultură și, mai ales, pentru economia societății. Capitolul șapte al cărții a cincea, „În care se dezbate în cercul familiei dacă urmează o baie de sânge sau începutul unei revoluții comuniste”, oferă o perspectivă asupra gândirii inocente, menținute în strictă conexiune cu reperele și valorile întipărite în copilărie, în oarecare măsură incompatibile în realitatea schimbărilor. Peter Holtz, care „a crezut că Revoluția deschide porțile spre comunism” (p.293), se afla în pragul încercării de a înțelege rolul revoluției:
„- Și atunci cum mai schimbăm lumea?, întreb eu. Să abandonăm comunismul?
— Comunismul vine ca necesitate economică, spune Beate, sau nu vine deloc.
— Mașinile nu fac revoluție, asta trebuie totuși s-o facem noi. Care-i problema?
Hermann zâmbește ironic. El își trage mâinile umede pe mânecile jachetei lui tricotate.
Nimic. Doar că mi-a trecut prin cap o chestie, aia cum că revoluția e gestul omenirii de a trage frâna de mână. Am citit asta cândva.
Frâna de mână?, întreb eu.
Păi da, în drum spre prăpastie, deci revoluțiile văzute nu ca locomotive ale istoriei mondiale, ci ca frână de mână… Sau semnal de alarmă” (p.216).
Un comunism nedoctrinar este raportat prin mintea lui Peter Holtz la o societate care are drept referință doctrinele, dar care constată abaterile doctrinare și le admite, un comunism care nu seamănă, cel puțin privitor la rolul revoluțiilor, nici cu perspectiva lui Marx, nici cu cea a lui Lenin. Un comunism caricaturizat, exprimat cu inocența unui nou Don Quijote sau a unui nou prinț Mîșkin, prinși în malaxorul altor vremuri, este ceea ce propune ca temă de dezbatere Ingo Schulze, într-o lucrare care amintește, în literatura română, de Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vișniec sau de romanul Laika al lui Adrian Alui Gheorghe, este ceea ce regăsim în lupta neabandonată a eroului Peter Holtz, fericit în sărăcia sa cu duhul, de a scoate societatea din robia în fața banilor, propunând arderea lor. Marele naiv, care la un moment dat dă dovadă de remarcabila conștiință a propriilor limite în redare: „descrierea mea deformează ceea ce percep eu” (p.348), produs al educației socialiste din Germania de Est, dedicat apărării și construirii, visând să devină subofițer sau zidar (ceea ce, de altfel va deveni), fidel convingerilor marxiste așa cum au putut fi ele percepute de mintea sa, rescrie istoria recentă a Germaniei cu mult umor involuntar. Care nicidecum nu este involuntar în cazul prozatorului Ingo Schulze. Capitalul pornește motoarele cărții și tot aceeași ardere internă, circulația banilor, oprește discursul. În fapt, principala cauză a prăbușirii experimentului socialist est german și a întreg blocului comunist a fost de natură economică. În intentio operis, Fericitul Peter Holtz, devenit „deținut economic”, rămâne în starea de beatitudine prin găsirea ideii în baza căreia să își construiască defensiva împotriva banilor care subjugă societatea, împotriva lumii dominate de bani. La nivel auctorial, Ingo Schulze găsește soluția picarescului în a explora o temă care îl consacră, cea a diferențelor dintre est și vest într-o Germanie unificată, dar care continuă să diferențieze interior, prin frescele sociopolitice scurte și aparent facile, în fapt profunde, adânci și corozive în raport cu societatea, prin ochii inocentului Peter Holtz, a idealistului care se adaptează oricăror provocări ale societății, mai ales celor capitaliste, prin intermediul căruia sunt predate remarcabile lecții de istorie, economie, geopolitică.
Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși este un roman inteligent redat prin discursul unui personaj mai puțin inteligent, prin discursul plin de umor, amar pe alocuri, absurd în multe ipostaze. Romanul este un proiect ambițios al unui autor mare care s-a transformat într-o remarcabilă reușită.

 

 

Note
1 Ingo Schulze. (2020). Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși. Traducere de Victor Scoradeț. București: EuroPress. 600p.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg