Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Gradul zero al transmisiei

Gradul zero al transmisiei

Am revăzut de curând filmul Fahrenheit 451 regizat de Truffaut, film văzut pentru prima dată în sala arhiplină a Cinematecii din Casa de cultură a studenților, în ’95. Scena care m-a impresionat cel mai mult atunci era cea cu programul interactiv de televiziune The Family, în care soția încearcă să dea răspunsurile corecte pentru rezolvarea unor probleme casnice banale. Revăzut după mai bine de 25 de ani și nenumărate ecrane și aplicații (de computer sau telefon) care s-au adăugat celebrului tv, ocupând mai multe ore din viața oricui, filmul rămâne încă straniu, dar elementele care acum îmi sar în ochi sunt cu totul altele. Sunt momentele de „libertate”, reprezentate, în principal, de intervalul de timp pe care personajele îl parcurg de la servici până acasă, străbătând prin iarbă, câmpuri ce nu par să ducă undeva și ajungând într-un cartier de case construit într-o pădure, cu un look bauhaus. Aici, „în natură”, au loc și discuțiile cele mai importante între cele două personaje care ies din tiparul societății în care trăiesc și care fug, la finalul filmului, în regiunea oamenilor-cărți, un soi de parc natural, căci oamenii-cărți trăiesc, practic, într-o pădure, aproape fără un acoperiș deasupra capului, hoinărind mereu, prin ploaie sau ninsoare, murmurând în continuu cărțile pe care le-au învățat pe de rost, cărțile pe care le încarnează. Nu pare să existe între ei vreun dialog, o întâlnire buberiană, fiecare rămânând blocat în propria minte, în repetiția aceluiași text, trecând unii pe lângă alții fără să se vadă sau să se audă. Cultura clasică, a cărții, este salvată și transmisă mai departe în ceea ce pare un mare spital 9, în aer liber. De cealaltă parte, societatea pe care oamenii-cărți o lasă în urmă, este una a interacțiunii formale, goale, a „umplerii timpului”. Pastilele și ecranul televizorului rezolvă orice problemă, iar sănătatea societății este menținută prin denunțarea oamenilor care dețin, pe ascuns, cărți.
La ora apariției filmului, formula lui McLuhan „mediul este mesajul” și imaginea mijloacelor de comunicare în masă ca „extensie a omului” era deja cunoscută. Între timp, extensia a devenit lumea omului, și ceea ce nu au putut prevedea vechile distopii este imposibilitatea unui „log out”. Nu există pauza, „drumul de la muncă până acasă”, câmpul, pădurea, posibilitatea de a alege între pilula albastră sau roșie, o „peșteră a ideilor” și o lume a adevărului (cel puțin nu până o va construi Donald Trump care intenționează să lanseze pe piață propria rețea de socializare numită Truth). Lumea trupurilor și ideologiilor bazată pe dihotomii, este lumea dilemei califului Omar. Întotdeauna unele biblioteci vor trebui arse, altele păstrate, dar acum „standardele comunității” operează diferit asupra supușilor. Califul Omar vrea să citească el însuși tot înainte de a decide ce este conform și ceea ce nu este. Orice ar face sau ar gândi supusul (fie că citește, privește ecrane sau se plimbă prin pădure) devine suspect în momentul în care oprește transmisia. Nu mai postează fotografii cu mâncare, nu mai intră sau iese din relații „complicate”, nu își expune zilnic mostra de critică socială, nu mai contorizează pașii/pulsul și nici nu folosește aplicația gps, întrerupând continua autolocalizare. Dacă în lumea imaginată de Bradbury și Truffaut păcatul era transmiterea unui anumit gen de informații (cele din cărțile care „nu spun nimic”, le prezintă oamenilor vieți pe care nu le pot trăi, rupte de realitate), acum păcatul este întreruperea transmisiei (indiferent de ce se transmite). Rețeaua va decide mai apoi dacă experiența transmisă se înscrie sau nu în standarde (în paranteză fie spus, ceea ce nu iese niciodată din standarde seamănă tot mai mult cu jocul interactiv din Fahrenheit 451) și poate decide excomunicări pe perioade limitate de timp sau pe viață. Pare încă o reminiscență de gândire din timpul trupurilor și ideologiilor și ar fi interesant de văzut dacă ea se va păstra în viitorul Metavers anunțat de fondatorul FB (dilema califului Omar era una culturală, legată de interzicerea unor informații și propagarea altora, ori în lumea virtuală cu aplicații comerciale în real, nu există date care trebuie culese și date care nu trebuie culese. Totul trebuie cules.) Metaversul va fi gradul zero al transmisiei. Cetățenii acestei autocrații preocupată doar de propria extindere (după cum o numește Adrienne LaFrance în The Atlantic) vor avea posibilitatea, ajutați de gadgeturi VR să rămână conectați non stop le medii virtuale comune. Zuckerberg descrie Metaversul în termenii următori: “You can think about the Metaverse as an embodied internet, where instead of just viewing content — you are in it. (Te poți gândi la Metavers ca la un internet încărnat, unde în loc de a vedea conținutul ești înăuntrul lui”). Puțini vor fi cei care, precum în vechile distopii, gen Fahrenheit 451 și deja îmbătrânitul și depășitul Matrix (construit tot după milenara formulă a ieșirii din peștera ideilor) își vor permite pauza dintre muncă și casă, plimbările prin păduri cosmice (cea mai nouă distracție pentru mai marii lumii precum Musk și Bezos). Viitorul unei societăți ai cărei cetățeni vor fi imersați total în lumea virtuală pare să fie un plan mai realist de afaceri decât colonizarea altor planete. În fond, după cum observă, Ryan Zickgraf, „istoria FB dovedește că este mult mai ușor să colonizezi minți decât să colonizezi Marte”. Termenul Metavers apare în romanul lui Neal Stephenson din 1992, Snow Crash. Este un autor nu doar adorat în mediul Silicon Valley, ci și angajat de către firma Magic Leap pentru a ajuta la construirea „realului” Metavers. Probabil, impactul Metaversului va fi în viitor același pe care l-a avut și în romanul lui Stephenson: „guvernul a devenit irelevant iar pământul este împărțit în orașe-stat în franciză conduse de mari afaceri. Triumful anarho-capitalismului a dus, la rândul său, la creșterea vertiginoasă a inegalității și la deteriorarea condițiilor materiale, în timp ce Metaversul oferă maselor un refugiu – sau cel puțin o distragere a atenției – față de societatea decăzută din jurul lor” (Ryan Zickgraf, articolul: Mark Zuckerberg’s “Metaverse” Is a Dystopian Nightmare, jacobin.com).

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg