Omagiu lui Brâncuşi la Tokyo şi despre spiritul brâncuşian în Japonia, unde se află 13 lucrări originale

Nicolae Mareş – La reuniunea anuală internaţională a Asociaţiei internaţionale de Haiku de la Tokyo, din 5 decembrie 2015, aţi prezentat o expunere fluviu (cca 100 de pagini) despre acest gen literar, care cucereşte lumea şi despre receptarea lui în România. Cum a fost primit exposeul Domniei Voastre, mai ales că participanţii au primit textul în engleză pentru lectură şi documentare?

Radu Șerban – Poate cea mai sugestivă expresie a impactului pozitiv al exposeului se regăsește în articolul publicat, pe această temă, de cotidianul Yomiuri, cu cel mai mare tiraj din lume (10 milioane de exemplare). Referirile la bogata noastră literatură, însoţite de o fotografie de la prelegere, au readus România în vizorul cititorului nipon, cu ecou în mesajele de felicitare primite ulterior de la mai multe cunoştinţe care au citit ziarul.

— Excelenţă, sunteţi în diplomaţia românească o rara avis; a se reţine că stăpânesc proprietatea termenilor. Vă remarcaţi printre puţinii diplomaţi cărora nu le scapă reliefarea prezenţelor româneşti în ţara în care a fost acreditat. Afirmaţiile-mi nu sunt vorbe în vânt. Am scris cu un anumit entuziasm despre aceste lucruri în volumele mele de eseuri. Descrieţi, vă rog prezenţa lui Brâncuşi la Tokyo şi în cultura japoneză.

— Navigând cu sclipirea geniului pe apele începuturilor sculpturii moderne la cumpăna secolelor XIX – XX, titan transcontinental cu traseu artistic inegalabil, Brâncuşi a lăsat în Japonia, fără să ajungă fizic pe aici, un siaj inconfundabil. Originală şi impresionantă permanenţă în 13 mari muzee nipone (duzina cu bonus !), de la Bridgestone Museum din Tokyo, trecând prin muzeul Hakone în aer liber sau Nagoya City Art Museum, până la Muzeul de artă din Yokohama, Brâncuşi este binecunoscut în Ţara Soarelui Răsare. Împătimiţi iubitori de artă, japonezii au ştiut să-i deturneze traseul postum, spre arhipelagul nipon, nu doar pentru că unul din faimoşii săi discipoli, japonezul american Isamu Noguchi, i-a dedicat un „omagiu” aflat în muzeul din Yokohama, dar mai ales datorită admiraţiei de care se bucură genialul artist român în rândul publicului de aici.
Încercând să influenţez un vot pozitiv al Japoniei, la începutul anului 2015, pentru înscrierea complexului brâncuşian de la Târgu Jiu în patrimoniul cultural universal UNESCO, am convins conducerea muzeului de Artă din Yokohama să organizăm împreună un simpozion Brâncuși – Noguchi: Simbol al cooperării culturale româno-nipone. Nu ne-a costat nimic, decât efortul de a compune, cu migala neprofesionistului, o prezentare Power Point. Am realizat simpozionul în 12 octombrie 2015, când, din păcate, candidatura României fusese retrasă (din iulie 2015), documentele pentru nominalizare urmând să fie completate şi redepuse. Am decis să merg mai departe cu demersul, în ciuda acestei retrageri, convins fiind că România va reuşi în cele din urmă.
Am să spicuiesc din gândurile pe care le-am împărtăşit acolo, fără o ordine precisă, în faţa unui public de peste 70 de persoane. Am folosit o mulţime de imagini sugestive, proiectate pe ecran.
În muzeul din Yokohama poate fi admirată una din genialele variante ale „Păsării în spaţiu” de Brâncuşi, într-o sală alăturată monumentalei lucrări a lui Isamu Noguchi, „Omagiu lui Brâncuşi”.
„Părinte al sculpturii moderne”, Brâncuşi se remarcă în Japonia, aşa cum spuneam, prin cele 13 lucrări originale expuse în diverse muzee din arhipelag. Spre a stimula interesul celor din sală, le-am prezentat într-o imagine pe ecran adresele exacte:
„Sărut” – Bridgestone Museum of Art; Tokyo to, Chuo-ku, Kyobashi 1-10-1
Copil adormit – Toyota City Art Museum; Aichi ken, Toyota shi, Kazahonmachi 8-5-1
„Primul strigăt” – Nagoya City Art Museum; Aichi ken, Nagoya shi, Naka-ku, Sakae 2 chome, 17-25
„Tors de bărbat tânăr II” – Toyota City Art Museum; Aichi ken, Toyota shi, Kazahonmachi 8-5-1
„Cocoş” – Toyota City Art Museum; Aichi ken, Toyota shi, Kazahonmachi 8-5-1
„Pasăre Măiastră” – Yokohama Art Museum; Kanagawa ken, Yokohama shi, Nishi-ku, Minatomirai, 3 chome, 4-1
„Pasăre Măiastră” – Shiga Prefectural Museum of Art; Shiga ken, Otsu shi, Seta Minamiogaya-cho, 1740-1
„Domnişoara Pogany II” – Shizuoka Prefectural Museum of Art; Shizuoka ken, Shizuoka shi, Suruga-ku, Yada, 53-2
„Sărut” – The Hakone Open-Air Museum; Kanagawa ken, Hakone shi, Ninotaira
„Muză adormită II” – Kawamura Memorial DIC Museum of Art; Chiba ken, Sakura, Sakedo 631
„Cocoş” – Fukuoka Art Museum; Fukuoka ken, Fukuoka shi, Chuo-ku, Ohorikoen 1-6
„Băiat stând” (pictură tempera) – Menard Art Museum; Aichi ken, Komaki, 5 chome -250
„Nou-născut” – Hyogo Prefectural Museum of Art; Hyogo ken; Kobe shi, Chuo-ku, Wakinohamakaigandori, 1-1-1

Poate, cine ştie, unii români care vor citi acest interviu, vizitând Japonia, vor poposi la una din adresele de mai sus.
Propensiunea japonezilor pentru arta modernă, amplificată de traseul artistic convergent al lui Brâncuşi cu Noguchi, explică popularitatea sculptorului român în această ţară.
În anul 1926, când avea abia 22 de ani, Isamu Noguchi s-a lăsat fermecat de intriganta expoziţie a lui Brâncuși la galeria de avangardă Brummer. Imediat, şi-a înscris candidatura pentru o bursă Guggenheim, care i-a permis să lucreze ca asistent al lui Brâncuşi la Paris. Noguchi însuşi declarase: „o asemenea şansă imensă are în ea ceva divin şi inevitabil” (se referea, desigur, la şansa de a lucra cu Brâncuşi).
Confluenţa destinelor ambilor artişti a izvorât, în bună parte, din dragostea lor pentru natură. Au atins magica simplitate prin muncă asiduă, aşa cum afirma Brâncuşi: „Simplitatea nu este un scop în artă, însă ajungi la simplitate fără de voia ta, apropiindu-te de sensul cel real al lucrurilor”.
Urmându-şi maestrul, Noguchi, discipolul-minune, a atins o faimă remarcabilă, devenind „el însuși”, dar recunoscând în același timp profunda influenţă a lui Brâncuşi.
Ambii sculptori au fost nevoiţi să poarte stigmatul catalogării drept „intruşi”, cauzat de originea lor din ţări fără faimă în arta modernă. Dar amândoi şi-au promovat opera prin forţe proprii.
La intersecţia viziunii artistice a lui Brâncuşi cu Noguchi, putem regăsi idealizarea copilăriei. „Cine nu mai este copil, nu mai este artist” – îşi amintea Noguchi din spusele maestrului său. Au partajat, în acelaşi timp, ostila versatilitate, condiţia omului mutat din locurile natale. Vizitând Israelul, Noguchi a observat că evreii sunt ca artiştii, mereu expatriaţi, neaparţinând unui loc anume.
La început, dialogul între cei doi s-a purtat prin intermediul semnelor, gesturilor, privirilor, materiale şi al sculelor. Mai târziu, Noguchi a învăţat ceva franceză, după mai multe perioade petrecute în atelierul lui Brâncuşi din Paris, reuşind apoi să comunice şi verbal.
O lecţie însemnată pe care a învăţat-o Noguchi de la mai vârstnicul său mentor a fost aceea de a trata orice lucrare pe care o începe drept „cel mai bun lucru pe care îl vei face în viaţa ta”.
Sculpturile brâncuşiene îndelung lustruite, uneori ca oglinda, au influenţat puternic arta mai tânărului confrate. La fel ca Brâncuşi, Noguchi a multiplicat unele teme în felurite materiale (marmură, bronz, lemn), mai ales din seria „păsărilor”.
Un alt element brâncuşian în opera lui Noguchi, fără echivoc, modulul romboidal al „Coloanei infinitului”, se recunoaşte imediat în lucrarea „Cântecul păsării”. De fapt, tema unui turn care se perpetuează de la sine l-a incitat pe Noguchi vreme de decenii. (A se vedea „Angrenajul infinit”).
Individualizându-se categoric în universul sculptural, Brâncuşi rememora scurta sa prezenţă în atelierul lui Rodin: „Nimic nu creşte la umbra marilor copaci”. Tot la fel, mai târziu, Noguchi medita: „este foarte periculos să ai un maestru atât de puternic precum… Brâncuşi”.
Marcat de personalitatea mentorului, Noguchi a vizitat România în anul 1981, să vadă şi să atingă monumentalul complex de la Târgu Jiu: „Coloana infinitului”, „Poarta sărutului”, „Aleea scaunelor”, „Masa tăcerii”. Totuși, discipolul a reușit să se elibereze de mentor, participând împreună cu el, din perspectivă istorică, la fundamentala reorientare a sculpturii spre o mai largă definiţie, cum anticipase însuși Brâncuşi.
Am încheiat prezentarea mea de la Yokohama povestind un fapt de viaţă. În 2012, la câteva luni după sosirea în Japonia, am mers cu soţia la muzeul din Yokohama, să vedem capodopera brâncuşiană „Pasăre în spaţiu”. La ghişeu, am întrebat de Brâncuşi, pronunţând în franceză „Brancusí”, cu accent pe ultima silabă. Din păcate, nimeni nu a putut recunoaşte numele, dar imediat ce am vorbit cu soţia despre Brâncuşi, pronunţat în româneşte, au avut o revelaţie: „aaa, Brâncuşi”! Ne-am bucurat să constatăm că în japoneză numele său se pronunţă ca şi în română, prin aceasta recunoscându-i indirect originea.
Se ştie că lucrările lui Brâncuşi cotează printre cele mai scumpe din lume. Vizitând Muzeul Bridgestone am aflat că „Sărutul” a fost cumpărat la o licitaţie în New York, în 1994, la un preţ impresionant. Am vizitat şi Muzeul Kawamura în 2015, unde am aflat, de asemenea, că inconfundabila „Muză adormită” s-a achiziţionat tot la o licitaţie de artă.
În altă ordine de idei, la intersecţia străzilor Kaji Bashi cu Sotobori Dori, în centrul Tokyo-ului, am descoperit, întâmplător, în senina zi de 15 ianuarie 2015, o coloană din inox denumită „Helix – 8910 K”, a sculptoruluii Aijiro Wakita (n. 1942), realizată în anul 1989. O replică în oţel, denumită simplu „Helix”, am descoperit-o apoi în cartierul Shibuya, în parcul Shoto. Cu sensul de arc spiral, sculptura trimite, măcar în subconştient, la „Coloana Infinitului”.
Altă dată, căutând opere monumentale ale lui Isamu Noguchi în Tokyo, am descoperit cu uşurinţă clădirea Sogetsu, de pe bulevardul Aoyama (Muntele Verde), în faţa căreia se înalţă cu semeţie o imensă coloană de granit negru (din 1977), uşor răsucită, fără a susţine ceva în partea sa de sus, în semn de nesfârşire. O consider şi pe aceasta o involuntară, sau poate chiar voluntară, trimitere la Coloana din Târgu Jiu.
În 1984, Isamu Noguchi a creat lucrarea „Jack in a box”, din oţel galvanizat, a cărei inspiraţie, evident brâncuşiană, este confirmată şi de autor1.
Așadar, pe lângă cele 13 opere originale expuse în muzee, Brâncuşi trăieşte în Japonia şi prin influenţa sa asupra unor sculptori locali, uşor de recunoscut.

— La reuniune aţi prezentat cu mult aplomb câteva paralele între creaţia brâncuşiană şi exprimarea japonezilor prin haiku. Vă rog să ne vorbiţi despre această relaţie.

— În arealul sinesteziei, era firesc să vorbesc despre magia simplităţii, ca numitor comun al sculpturii lui Brâncuşi şi poemului japonez haiku. Am citat din diverși autori de poeme, haiku-uri, legate de operele inegalabilului Brâncuşi. Am amintit că, transcenzând timpul şi spaţiul, haiku-ul „cosmic” japonez se armonizează cu „formele simple” ale lui Brâncuşi, plutind împreună pe suprafaţa lină a materiei. Alegerea atentă şi subtilă a cuvintelor, pentru a se mula pe formele simple, când vorbim despre haiku-ul referitor la Brâncuşi, laconic şi neted, este completată uneori de conţinutul oarecum neterminat al poemului, care lasă loc interpretării, precum „Coloana Infinitului”.
Avem de a face cu o transcriere, o punere în cuvinte a imaginilor sculptate, aşa cum invers, prin haiga, se reprezintă grafic sensurile unui haiku.
Ca să eludez emfaza, la prelegerea mea despre haiku în România, pe 5 decembrie 2015, am citat un singur haiku de-al meu, fără a preciza autorul, cu aluzie tocmai la opera din Yokohama:

Şiroaie în zbor
Forma păsării curgând –
Gând înaripat.

La versuri, am adăugat un sumar comentariu: sculptura brâncuşiană poate avea variate intrerpretări, după imaginaţia persoanei care o priveşte, acelaşi lucru reflectându-se în haiku-ul inspirat de ea.
Am vorbit despre expoziţia „Forme simple” de la Muzeul Mori din capitala Japoniei, din primăvara anului 2015, unde „Pasărea” din Yokohama a constituit logo-ul întregii manifestări (anexez o fotografie). Abil mânuitor al artei, fie ea modernă sau populară, Brâncuşi a simplificat pasărea până la esenţele sale, mai exact până la esenţele zborului în sine (ceva imaterial). Una din capodoperele sale în mai multe variante denumită „Măiastra”, reprezintă în folclorul românesc o pasăre fermecată care îl conduce pe Făt-Frumos la aleasa inimii. Zburând ca o pasăre, gândul ne poate conduce spre esenţele fiinţei umane. O pasăre stilizată, simbolică, ne aminteşte proverbul englezesc „Birds of a feather flock together” (păsările cu acelaşi penaj zboară în stol), ceea ce în română ar fi „cei ce se-aseamănă se-adună”. Exprimând frumuseţea în simplitate şi brevitate, haiku şi sculptura modernă a lui Brâncuşi, par, cu adevărat, două păsări măiestre cu penaj similar.
Într-adevăr, arta lui Brâncuşi tinde spre simplificare, prin aceasta urmând aceeaşi cale ca şi poemul scurt japonez, haiku.

— Sincere mulţumiri, Excelenţă. Toate aceste gânduri și idei vor intra în patrimoniu cultural românesc. Prezentaţi-ne şi câteva haiku-uri din creaţia Dv. cu referiri la cultura românească, obiceiurile românești și japoneze, haiku-ul ca stare de spirit, şi de ce nu, despre Brâncuşi.

— Îmi permit să mă rezum la câteva din poemele pe tema Brâncuşi, cu traducere în engleză, însoţite de fotografii, lăsând alte teme, poate, pentru un prilej mai potrivit.

Ilustraţiile acestui număr sunt celebrele sculpturi ale complexului de la Târgu-Jiu, însoţite de haiku-urile domnului ambasador Radu Şerban.

Interviu realizat de
Nicolae Mareş

Notes
1 http://www.noguchi.org/paris_and_Brancuși.html