Sub semnul Avangardei @ Muzeul de Artă  Cluj-Napoca

 

Arta reprezintă spiritul colectiv în mod individualizat.
Arta este de natură etică.
În opera sa, artistul trebuie să fie mesagerul omului nou.
Hans Mattis-Teutsch

 

De fiecare dată când, într-un muzeu sau o colecţie particulară, m-am întâlnit cu lucrările lui Hans Mattis-Teutsch, acestea mi-au dat sentimentul că formele vor să se desprindă din locul în care erau aşezate, să se elanseze şi să înceapă să danseze, să se descătuşeze din materia din care au fost create şi să prindă viaţă. Procesul psihologic al creaţiei rămâne un mister pentru sufletul uman.
Expoziţia Hans Mattis Teutsch. Sub Semnul Avangardei deschisă la Muzeului de Artă Cluj-Napoca a fost realizată la iniţiativa Muzeului de Artă Braşov şi cuprinde 36 de lucrări (gravură, acuarelă, pastel, ulei, sculptură) din patrimoniile celor două muzee (curatori: Andreea Pocol, Radu Popica; comisar de expoziţie: Alexandra Sârbu).
Personalitate polivalentă (pictor, grafician, sculptor, teoretician al artei și poet), Hans Mattis-Teutsch (1884-1960) este un artist complex, reprezentativ pentru avangarda artistică din spațiul Europei Centrale. Expoziția de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (22 iunie-31 iulie a.c.) îşi propune să ilustreze etapele stilistice parcurse de creaţia lui Mattis-Teutsch între anii 1917-1932, perioadă de maximă creativitate în care artistul a fost o prezenţă activă în cadrul mișcării de avangardă din Ungaria („MA”; 1917-1918), Germania („Der Sturm”; 1921-1925) și România („Contimporanul”- alături de Victor Brauner,
M. H. Maxy şi Marcel Iancu, „Integral”; 1924-1925), ea relevând, totodată, legăturile şi interconexiunile cu reprezentanții avangardei artistice europene (Wassily Kandinsky, Franz Marc, „Der Sturm”).
Perioadele de studiu la Academia de Arte Decorative din Budapesta (cu pictorul József Rippl-Rónai) şi la Academia Regală din München, în 1903 (cu Wilhelm von Rümann şi cu Baltasar Schmitt) îl pun pe tânărul Hans Mattis-Teutsch în faţa marilor mişcări estetice europene, acesta oscilând în creaţia sa între art nouveau, postimpresionism, fauvism, expresionism abstract şi constructivism. Între 1910 şi 1925, Mattis-Teutsch a cunoscut lucrările lui František Kupka, care venise de la Praga la Paris, unde lucra din 1896. De asemenea, a fost la curent şi cu tendinţele grupului Der Blaue Reiter, al cărui Almanah apăruse în 1912, iar în 1918 s-a alăturat grupării Abstrakte Gruppe der Sturm, în cadrul căreia a avut o expoziţie personală, la Berlin. Aceste experienţe complexe vor fi trecute prin registrul conceptual-plastic al artistului care se impune printr-o expresivitate şi originalitate inconfundabile. Prima sa expoziţie personală a avut loc în 1920, la Bucureşti, unde expune pictură, sculptură şi linogravură; aceasta este bine primită de criticii de artă, iar artistul admirat pentru cutezanţa de a expune lucrări în stil expresionist.
Lucrările lui Hans Mattis-Teutsch sunt emoţii de-o secundă, explorând o gamă întreagă de nostalgii şi senzaţii ale spectacolului uman şi cosmic din care facem parte zi după zi. În faţa lor, ne dăm seama că totul este o interogare. Linogravurile denotă o bună stăpânire a mijloacelor tehnice şi asumarea conceptelor din vremea în care a trăit şi a lucrat; culorile crude ale liniilor despletite din pasteluri şi acuarele sugerează exuberanţa lirică. Cele două serii de picturi expresionist-abstracte, Empfindungen (Senzaţii) şi Seelenblumen (Flori sufleteşti), realizate în perioada 1918-1924, inspiră maturitate, împlinire şi sinceritate, iar sculptura – unde este predominantă ideea de elansare, de evadare – încununează portretul artistului care, prin asumarea atâtor tehnici plastice, face dovada unui artist complex şi complet.
Din formele reale ale naturii artistul creează forme artistice care nu mai sunt simboluri ale lucrurilor, ci expresii ale sentimentelor… Căci, pictarea sentimentelor nu este o alegorizare naivă, ci expresia nemijlocită a mişcărilor sufleteşti, realizată cu mijloace picturale absolute. Este înrudită cu muzica, atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi din cel formal (Stefan Hevesy).
Apropierea de avangardă este prefaţată de peisaje de factură postimpresionistă, realizate în acuarelă (1910-1915). Treptat, după 1916, sim­plificarea şi esenţializarea elementelor naturale se accentuează (Peisaj nordic, Peisaj cu mesteceni, seria de linogravuri din anii 1917-1920). Aceste experienţe plastice cvasi-abstracte sunt transpuse apoi în ciclul Florilor sufleteşti. După 1925, interesul lui Hans Mattis-Teutsch pentru problematica socială îl determină să se apropie, treptat, de principiile constructivismului. Artistul îmbrăţişează o nouă viziune artistică („realism constructiv”), centrată pe căutarea proporţiilor „omului nou”, tip uman reprezentativ pentru epoca tehnică şi industrială, ce îşi va găsi expresia ideală în seria nudurilor stilizate de la începutul anilor ’30.
Dogma sa, crearea omului veacului nostru, în plastică, printr-o proporţionare nouă a formelor. Redarea perspectivei mişcate, prin vizionarea omului în acelaşi tablou, pe planuri şi poziţii diferite. Stabilirea formelor umane, prin linii. Cristalizarea, o cristalizare nu însă ca la cubişti, în muchii şi planuri geometrice rigide, ci una în purităţi, neoclasică. Pentru un secol-maşină, Mattis-Teutsch a descoperit cu puterile sale idealul omului contemporan (Eugen Jebeleanu).
Activitatea de creaţie a lui Mattis-Teutsch este completată printr-o susţinută implicare la nivel didactic, la Liceul Industrial Braşov (din 1908 şi până la sfârşitul vieţii), instituţie care îi va prelua numele. Concepţia sa asupra artei este oglindită în volumul Kunstideologie – Stabilität und Aktivität im Kunstwerk (Ideologia artei – stabilitate şi acţiune în creaţia artistică), apărut la editura Müller & Kiepenheuer (Potsdam, 1931) şi tradus în limba română în 1974. Prin convingerile exprimate în această carte, Hans Mattis-Teutsch manifestă o adeziune asumată şi radicală la socialism, ideile sale cu privire la această mişcare fiind transpuse şi în opera plastică (Gesturile muncii, Muncitori fizici şi intelectuali, Compoziţie-Atitudini).
„Noi, moderniştii, vrem să ne menţinem într-o revoluţie continuă… Dacă se întâmplă să ne încătuşeze vreo formulă, noi părăsim vechiul gen – codificat – şi pornim mai departe, văzând în artă libertatea deplină, fără reguli stabilite.” (De vorbă cu d. Mathis Teutsch, revista „Drumuri noi”, anul I, nr. 3, 15 martie -15 aprilie 1929, Braşov, interviu de Şt. I. Chendi)
Marea provocare a artei este să-l determine pe artist să fie în pas cu timpul istoric în care există şi acesta să poată să se proiecteze creativ în timpuri trecute şi în istorii viitoare, lucru pe care Hans Mattis-Teutsch îl realizează pe deplin. Prin opera sa, artistul pare a striga: Raţiunea mea de-a fi este arta!